Hipolit despre Hrist şi Antihrist

Demonstraţie din Sfintele Scripturi
despre Hrist şi Antihrist

Prolog. Despre profeţie

Întrucât ţi-ai exprimat dorinţa, iubite frate Teofil, să fii lămurit cu precizie asupra subiectelor pe care ni le-ai propus, am socotit înţelept ca, adăpându-ne din belşug, ca dintr-un sfânt izvor, din Scripturile dumnezeieşti, să-ţi punem sub ochi rodul cercetă­rilor, pentru ca să te bucuri nu numai adunând aceste [lucruri] în auz, ci, examinând faptele înseşi, să poţi slăvi întru toate pe Dumnezeu. Aceasta să fie merindea neprimejdioasă, dăruită de noi în viaţa de acum, pentru ca tu, însuşindu-ţi, dintr-o expunere potrivită, cele greu de cunoscut şi de priceput de către cei mulţi, pe de o parte, să le semeni în ogorul inimii tale, ca-ntr-un pământ curat şi afânat, iar pe de altă parte, să-i faci de ruşine, cu ajutorul expunerii, pe toţi câţi stau şi vorbesc împotriva Cuvântului mântuitor.

Tare mă tem să nu încapă tot [ce-ţi scriu] pe mâinile necredincioşilor şi hulitorilor, căci primejdia nu-i puţină. [Iată de ce te rog], transmite aceste învăţături numai bărbaţilor grijulii şi de bună credinţă, care vor să trăiască drept şi sfânt (2 Tes. 2, 10-11) şi cu frică de Dumnezeu. Căci nu degeaba apostolul îl îndeamnă pe Timotei scriindu-i: O, Timotei, păzeşte comoara, depărtându-te de vorbăria deşartă, precum şi de împotrivirile gnozei cu nume minci­nos, pe care unii, anunţând-o, s-au rătăcit de credinţă. Şi încă: Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care este în Iisus Hristos şi ce-ai auzit de la mine, prin multe mărturii, pe acestea încredinţează-le oamenilor credincioşi, care se vor destoinici să înveţe şi pe alţii.

Dacă aşadar sfântul apostol însuşi transmitea cu grijă anumite învăţături - nu uşor de înţeles de către toată lumea - văzând dinainte, în duh, că nu a tuturora e credinţa (2 Tes. 3, 2), cu cât mai mare va fi primejdia pentru noi, dacă vom transmite cuvintele lui Dumnezeu la nimereală unor persoane neîncercate şi fără vrednicie!

Fericiţii profeţi erau ca nişte ochi ai noştri, pre-văzând, prin credinţă, tainele Cuvântului. Ei au slujit acestor taine chiar şi în vremea generaţiilor următoare lor, dezvăluind nu numai trecutul, ci anunţând şi prezentul şi viitorul, pentru ca nu doar o dată să se arate profetul profet, ci să fie socotit ca atare de către toate generaţiile. Şi într-adevăr, cu toţii aveau duh profetic şi erau cinstiţi de Cuvântul însuşi. Se armonizau între ei ca nişte instrumente, căci fiecare purta în sine Cuvântul, în chip de plectru, Care-i atingea uşor făcându-i să prevestească după voia lui Dumnezeu.

Pentru că nu vorbeau dintr-o putere proprie - să nu te laşi amăgit cumva! - şi nici nu anunţau ceea ce doreau ei să anunţe, ci mai întâi primeau înţelepciune de la Cuvântul şi abia pe urmă dez­văluiau, prin viziuni, viitorul, atunci când trebuia. Trimişi deci fiind spuneau cele descoperite numai lor de către Dumnezeu. De ce oare un profet se numeşte profet dacă nu pentru că pre-vede în duh viitorul? Într-adevăr, dacă profetul ar vorbi despre ceva întâmplat deja, el n-ar fi profet, căci ar spune lucruri pe care toţi le-au putut vedea cu ochii. Dacă însă povesteşte pe larg viitorul, pe bună dreptate va fi socotit profet. Prin urmare, în chip firesc profeţii erau numiţi, la început, „văzători”.

La fel şi noi, instruiţi cum se cuvine de profeţiile lor, nu vorbim după capul nostru şi nu încercăm să inovăm nimic faţă de profeţiile rostite în vechime. Invocând textele acestora, le vom pune la îndemâna drept-credincioşilor, pentru ca şi unii şi alţii să tragem câte un folos: vorbitorul, prin faptul că, stăpânind bine subiectul cu ajutorul memoriei, l-a expus corect; ascultătorul, prin faptul că a luat bine aminte la cele spuse. Fiindcă aşadar amândoi trudesc cot la cot - vorbitorul expunând subiectul fără nici o primejdie, ascultătorul primind cele spuse cu credinţă - te rog ca şi tu să mă însoţeşti în rugăciunea către Dumnezeu (Rom. 15, 30).

În aşa fel încât [tainele] pe care Cuvântul le-a dezvăluit odinioară fericiţilor profeţi, acum, din nou, acelaşi Fiu al lui Dumne­zeu - odinioară Cuvânt, acum însă arătându-se şi ca om, în lume, pentru noi - să-ţi lămurească prin mijlocirea noastră cele cerute prin rugăciune. Cuvântul se arată darnic şi generos prin faptul că se îm­părtăşeşte tuturor sfinţilor adaptându-se, asemenea unui medic price- put, nevoilor fiecăruia. Cunoaşte foarte bine slăbiciunea firii omeneşti. Pe neştiutori încearcă să-i înveţe, pe rătăciţi să-i întoarcă pe calea Lui cea adevărată (Iac. 5, 19-20); se descoperă uşor celor care-L caută cu credinţă; se deschide îndată celor ce cu trupuri neîntinate şi inimă pură vor să bată la uşă.

Nu alungă pe nici unul dintre robii Săi; de nimenea nu se scârbeşte socotindu-l nevrednic de tainele Sale dumnezeieşti; pe bo­gat nu-l preţuieşte mai mult decât pe sărac; pe sărac nu-l dispreţu­ieşte pentru sărăcia sa; pe barbar nu-l răneşte făcându-l nepriceput; pe eunuc nu-l dă deoparte, ca nefiind om; femeii nu-i poartă ranchiu­nă pentru nesupunerea ei de la începuturi; de bărbat nu se scârbeşte fiindcă şi-a încălcat [legământul]; ci de toţi se milostiveşte şi pe toţi vrea să-i mântuiască. Pe toţi fiii lui Dumnezeu El ţine să-i cureţe şi pe toţi sfinţii îi cheamă să alcătuiască un singur om desăvârşit. Căci unul este Fiul lui Dumnezeu, prin care noi toţi, renăscuţi în Duhul Sfânt, vrem să devenim un singur om desăvârşit şi ceresc.

Cuvântul lui Dumnezeu, fără trup fiind, a îmbrăcat sfânta carne din Sfânta Fecioară - aşa cum un mire îmbracă haina de mire -, terminându-şi-o de ţesut în patimile de pe cruce, pentru ca, punând laolaltă trupul nostru cel muritor cu puterea Lui, amestecând stricăciunea cu nestricăciunea şi vlăguirea cu puterea, omul dat pierzării să se poată mântui.

Războiul de ţesut al Domnului este pătimirea de pe cruce; urzeala este puterea Duhului Sfânt; pânza, sfânta carne ţesută în Duh; firul de aţă, harul care, prin iubirea lui Hristos, leagă făcând una carnea şi Duhul; andreaua, Cuvântul; lucrătorii, patriarhii şi profeţii, care ţes haina frumoasă, desăvârşită, până la pământ, a lui Hristos. Cuvântul, străpungându-i pe dânşii ca o andrea, ţese cu ajutorul lor tot ceea ce doreşte Tatăl.

Prezentarea subiectului

Fiindcă însă momentul ne cere să intrăm în subiect, destule

fiind spuse până acum întru slava lui Dumnezeu, se cuvine ca ţinându-ne strâns de dumnezeieştile Scripturi să arătăm, cu ajutorul lor, ce şi cum va fi parusia Antihristului, în ce moment şi perioadă anume vădi-se-va nelegiuitul (2 Tes. 2, 8), de unde şi din care trib, ce nume va purta - nume amintit în Scriptură printr-un număr (Apoc. 13, 18) -, cum va duce el poporul în rătăcire adunându-i pe toţi de la marginile pământului (Mat. 12, 42) şi cum va stârni strâmtorare şi prigoană (Mat. 13, 21) împotriva sfinţilor; cum el însuşi va fi slăvit ca dumnezeu (2 Tes. 2, 4); care-i va fi sfârşitul; cum se va arăta din ceruri strălucirea Domnului; arderea întregii lumi; slăvita şi cereasca împărăţie a sfinţilor, care vor domni laolaltă cu Hristos; osândă veşnică (Mat. 25, 46), prin foc, hărăzită nelegiuiţilor.

Hrist şi Antihrist

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumne­zeu, datorită firii Sale regeşti şi pline de slavă a fost preanunţat [simbolic] printr-un leu (Gen. 49, 9); tot ca pe un leu Scripturile l-au vestit şi pe Antihrist (1 Petru 5, 8; Deut. 33, 22), datorită firii sale tiranice şi violente. Într-adevăr, amăgitorul vrea să fie întru totul asemenea Fiului lui Dumnezeu. Leu Hristos, leu Antihristul. Rege Hristos, rege pământesc Antihristul. Mântuitorul a fost arătat ca un miel (Ioan 12, 31); şi celălalt va apărea ca un miel, dar lup pe dinăuntru (Mat. 7, 15). Tăiat împrejur (Luc. 2, 21) a venit Mântui­torul în lume; şi celălalt va veni aidoma.

A trimis Domnul apostoli la toate neamurile (Mat. 28, 19); lafel şi celălalt, va trimite apostoli mincinoşi. A adunat Mântuitorul laolaltă oile risipite (In. 11, 52); şi celălalt aidoma, va strânge împrejuru-i poporul risipit. A dat Domnul pecete (Apoc. 13, 16) celor ce cred într-Însul; şi celălalt va face aşijderea. Cu chip de om a venit Domnul (Fil. 2, 7); şi celălalt va veni cu chip de om. A înviat Mântuitorul arătându-şi trupul ca un templu (In. 2, 21); şi celălalt va reînvia templul de piatră din Ierusalim. Toate aceste trucuri amăgi­toare le vom prezenta mai încolo; deocamdată să revenim la ce-am spus mai înainte.

Antihristul leu

Fericitul Iacob, în binecuvântările ce prefigurează faptele Domnului şi Mântuitorului nostru, spune: Iuda, pe tine să te laude fraţii tăi. Mâinile tale în ceafa vrăjmaşilor tăi! Închina-se-vor ţie fiii tatălui tău. Pui de leu, Iuda! Dintr-un mugure, fiul meu, ai crescut! Ai căzut şi ai dormit ca un leu, ca un pui de leu. Cine-l va trezi? Nu va lipsi o căpetenie din tribul lui Iuda, nici un conducător din mădu­larele sale până când va veni cel căruia i s-a pus deoparte. Pe acesta îl aşteaptă neamurile. El îşi va lega de viţă asina, de funie mânzul asinei sale; îşi va spăla în vin haina sa şi în sânge de strugure veşmântul său. Veseli îi vor fi ochii de la vin; albi îi vor fi dinţii, ca laptele!

Ţie, care ştii să interpretezi foarte bine acest pasaj, cuvine-se numai să ţi-l citez. Dar pentru că înseşi cuvintele ne îndeamnă să le citim pe îndelete, nu ne vom da în lături s-o facem. Căci, într-adevăr, dumnezeieşti şi slăvite [sunt cuvintele acestea] şi mult folosi­toare sufletului. Cu expresia pui de leu profetul se referă la Fiul lui Dumnezeu, născut din Iuda şi David, după trup. Zicând dintr-un mugure, fiul meu, ai crescut arată rodul înmugurit din Sfânta Fecioa­ră, născut nu din sămânţă [omenească], ci prins în pântece de la Duhul Sfânt, acesta, la rându-i, izvodit ca un mugure sfânt din pământ.

Doar şi Isaia spune: Un lujer va creşte din rădăcina lui lesei şi dintr-însa va ieşi o floare (Is. 11, 1). Ceea ce Isaia a numit floare, Iacob a numit mugure. Căci mai întâi Cuvântul a înmugurit în pântece şi apoi a înflorit în lume. Când spune căzând ai adormit ca un leu şi ca un pui de leu profetul arată somnul cel de trei zile al lui Hristos, după cum zice şi Isaia: Cum s-a făcut o târfă cetatea credin­cioasă, Sioane plin de judecată? Dreptatea a adormit într-însa, iar acum ucigaşii (Is. 1, 21).

La fel grăieşte şi David: Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini (Ps. 3, 6), ca să arate prin aceste cuvinte adormirea şi învierea [Domnului]. Iacob zice: Cine-l va trezi? Adică se referă la Tatăl, cum zice şi Pavel: De la Dumnezeu Tatăl care l-a trezit din morţi (Gal. 1, 1).

Când zice: Nu va lipsi o căpetenie din tribul lui Iuda, nici un conducător din mădularele lui până când va veni Cel căruia i s-a pus deoparte. Pe Acesta îl aşteaptă neamurile, arată că drumul stirpei regeşti a lui Iuda se împlineşte în Hristos. Într-adevăr, pe El îl aşteaptă neamurile, adică noi. Căci noi aşteptăm să vină din ceruri, cu putere, văzându-L încă de pe acum cu ochii credinţei.

La chemarea lui îşi va lega de viţă asina, adică poporul tăiat împrejur. Căci El era viţa. Şi de funie mânzul asinei Lui, aducând la sine, ca pe un mânz tânăr, poporul provenit dintre păgâni şi chemând la una şi aceeaşi credinţă tăierea împrejur şi necredinţa/prepuţul.

Îşi va spăla în vin haina Sa, adică harul pământesc al Du­hului Sfânt pogorât peste Dânsul la Iordan. Şi în sânge de strugure veşmântul Său. Despre care strugure [să fie vorba], dacă nu despre sfântul Său trup, asemenea unui ciorchine zdrobit pe cruce? Dintr-în- sul au ţâşnit două izvoare, unul de sânge şi altul de apă, cu care spălându-se păgânii se vor curăţi. Păgânii sunt consideraţi ca un veş­mânt pentru Hristos.

Veseli vor fi ochii Lui de vin. Cine sunt ochii lui Hristos,dacă nu fericiţii profeţi, care au proorocit în Duh şi au vestit dinainte patimile. Aceştia tare s-au mai veselit văzându-L pe El cu ochi duhovniceşti, căci tot timpul erau instruiţi de către însuşi Cuvântul şi de către harul Său.

Când spune dinţii Lui albi ca laptele se referă la poruncile ieşite din sfânta gură a lui Hristos, curate ca laptele.

De vreme ce Scripturile l-au prevestit pe Hristos ca pe un leu şi ca pe un pui de leu, la fel s-a spus şi despre Antihrist. Moise grăieşte aşa: Dan este pui de leu şi se va năpusti din Basan (Gen. 49, 9). Pentru ca nimeni să nu se poticnească socotind că vorbele acestea au fost spuse despre Mântuitorul, să ia seama bine! Dan, zice, este pui de leu. Numind tribul, al lui Dan, [profetul] a lămurit ceea ce căutam noi, adică locul de unde urmează să se nască Antihristul.

Căci aşa cum Mântuitorul s-a născut din tribul lui Iuda, tot aşa Antihristul se va naşte din tribul lui Dan. O spune şi Iacob: Dan va fi şarpe întins pe drum, muşcând călcâiul calului (Gen. 49, 17). Cine altcineva este şarpele, dacă nu amăgitorul de la început, amintit în Cartea Genezei, cel care a înşelat-o pe Eva şi l-a amăgit pe Adam? Cum însă trebuie să venim cu cât mai multe mărturii în sprijinul subiectului, să nu ezităm.

Că într-adevăr din tribul lui Dan urmează să se nască şi să se ridice un tiran, un rege, un judecător rău, un fiu al diavolului o spune profetul: Dan va judeca poporul său ca un singur trib în Israel (Gen. 49, 16). Cineva o să ne răspundă însă: „Aceste cuvinte se referă la Samson, care s-a născut din tribul lui Dan şi a judecat poporul timp de douăzeci de ani”. [Noi însă vom răspunde că profeţia] s-a realizat numai în parte sub Samson; în întregime se va împlini abia cu Antihristul. Aşa zice şi Ieremia: De la Dan vom auzi ropotul cailor lui şi de nechezatul cailor lui se va cutremura întreg pământul.

Alt profet zice aşa: Va aduna toată puterea lui de la răsăritul şi până la apusul soarelui. Cei chemaţi şi cei nechemaţi vor merge împreună cu dânsul. Va înălbi marea de pânzele corăbiilor sale şi va înnegri câmpia de scuturi şi de lănci. Şi oricine i se va împotrivi în război, va cădea ucis de sabie. Că toate acestea au fost rostite nu despre altcineva decât despre acel tiran neruşinat şi vrăjmaş al lui Dumnezeu, vom arăta prin cele ce urmează.

Tiranul eschatologic

Într-adevăr, Isaia zice aşa: Şi după ce Domnul va împlini totul pe muntele Sion şi la Ierusalim, El se va ridica asupra minţilor trufaşe, asupra regelui asirienilor şi asupra semeţiei slavei ochilor lui. Căci a zis: Voi lovi cu putere şi cu înţelepciunea minţii voi distruge hotarele păgânilor şi puterea lor o voi nimici. Voi cutre­mura cetăţile locuite şi-ntreaga lume o voi cuprinde cu mâinile mele ca pe un cuib; ca pe nişte ouă părăsite o voi înhăţa. Şi nimeni n-o să-mi scape. Nimeni n-o să-mi spună vreun cuvânt de împotrivire.

Nu-i aşa? Domnul Adonai va trimite necinstire asupra cinstei tale; asupra slavei tale va împroşca flăcări mistuitoare. Lumina lui Israel va sfârşi în flăcări şi Israel va fi spurcat în vâlvătăi şi mâncat ca şi cum n-ar fi fost decât un snop de paie.

Şi-ntr-un alt loc se spune: Cum s-a potolit cel care se lăcomea? Cum s-a oprit în loc cel care se zorea? Dumnezeu a frânt jugul căpeteniilor; a lovit poporul cu furie, cu bubă fără leac; a lovit poporul cu bubă-ncrâncenată, care nu iartă. S-a potolit plin de credinţă. Tot pământul izbucneşte în strigăte de bucurie. Lemnul din Liban şi cedrul din Liban s-au bucurat [de căderea] ta: De când tu te-ai culcat, nimeni nu s-a mai ridicat să ne doboare. Iadul, acolo jos, s-a mâniat ieşind împotriva ta; s-au dezmorţit împreună cu tine toţi giganţii, stăpânitorii pământului, toţi cei care au ridicat de pe tronurile lor pe împăraţii păgânilor. Toţi îţi vor răspunde zicându-ţi: Şi tu ai fost prins ca şi noi; ai fost socotit de-ai noştri.În iad s-a pogorât mărirea ta, bucuria ta cea mare. Sub tine vor aşterne putregaiul; acoperământul tău vor fi viermii. Cum a căzut din cer Luceafărul, cel care se ivea în zori de ziuă? Zdrobit a fost, culcat la pământ cel care poruncea tuturor neamurilor. Ai spus în cugetul tău: Ridica-mă-voi la cer, deasupra stelelor cerului îmi voi aşeza tronul. Voi sta pe muntele cel înalt, mult mai sus decât munţii cei înalţi de la miazănoapte; sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea Celui Preaînalt voi fi. Şi acum te vei pogorî în iad, la temelia pământului. Cei care te vor vedea se vor minuna şi vor zice: Oare acesta să fie omul care a cutremurat pământul, care i-a răsturnat pe împăraţi, care a prefăcut întreaga lume în pustiu, care a doborât cetăţile şi n-a dat drumul robilor săi?

Toţi împăraţii păgânilor au adormit în cinste, fiecare la casa lui. Tu însă vei fi zvârlit în munţi, ca un stârv puturos, împreună cu mulţi alţii, străpunşi de sabie, care coboară în iad. Aşa cum o haină muiată în sânge nu este curată, nici tu nu vei fi curat, pentru că mi-ai pustiit ţara şi mi-ai ucis poporul. Să nu trăieşti veşnic, sămânţă rea! Pregăteşte-ţi pruncii, să fie gâtuiţi pentru păcatele tatălui tău, ca să nu se mai ridice şi să moştenească pământul.

La rândul său Iezechiel profeţeşte despre acelaşi: Aşa zice Domnul Dumnezeu! Inima ta s-a înălţat şi a spus: Sunt un Dumnezeu şi stau în locuinţa lui Dumnezeu în inima mării, când tu eşti om, nu Dumnezeu. Socoţi că ai o inimă ca a lui Dumnezeu. Eşti oare mai înţelept decât Daniel? Cu ştiinţa lor nimic nu te-au învăţat cei înţelepţi. Oare prin înţelepciunea şi iscusinţa ta ai câştigat puterea şi aurul şi argintul din cuferele tale? Cu marea ta ştiinţă şi pricepere ţi-ai întărit puterea? S-a îngâmfat inima ta cu puterea dobândită?

De aceea aşa zice Dumnezeu: Pentru că socoţi că ai o inimă ca a lui Dumnezeu, iată, Eu voi aduce asupra ta boli neştiute, de la pă­gâni. Aceştia vor scoate săbiile lor împotriva ta şi a frumoasei tale înţelepciuni, se vor năpusti şi vor împinge frumuseţea ta la moarte. Te vor înjosi şi vei muri, în inima mării, de moartea celor sfârtecaţi. Oare şi atunci vei spune: Eu sunt Dumnezeu! dinaintea ucigaşilor tăi? Om eşti, nu Dumnezeu. În mijlocul unei mulţimi de netăiaţi împrejur vei muri, de mâna străinilor, căci aşa am zis Eu, grăieşte Domnul.

Viziunile lui Daniel

Acum, după ce am citat aceste pasaje, să vedem cu de-amănuntul ce spune Daniel în viziunile sale. Căci descriind domniile viitoare el a arătat şi parusia Antihristului şi sfârşitul lumii în vremea din urmă. Iată cum desluşeşte viziunea lui Nabucodonosor: Tu, rege, priveai şi ai văzut o statuie mare stând în faţa ta. Capul ei era de aur curat, braţele şi umerii de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele, o parte de fier şi o parte de lut.

Ai privit până când o piatră s-a desprins, fără nici o mână, şi a lovit statuia peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat de tot. În aceeaşi clipă s-au sfărâmat lutul, fierul, arama, argintul şi aurul şi s-au făcut ca praful, vara, pe mirişte. Şi vântul le-a luat şi nu s-a mai ştiut de ele. Iar piatra care a lovit statuia a devenit un munte uriaş şi a umplut întreg pământul.

De acest pasaj vom lega viziunile propriu-zise ale lui Daniel. Vom face astfel o singură povestire, arătând că ambele con­cordă şi sunt adevărate. Prin urmare zice aşa: Eu, Daniel, am privit cu luare-aminte şi, iată, cele patru vânturi ale cerului s-au abătut peste marea cea necuprinsă şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu o leoaică şi avea aripi ca de vultur. Am privit până ce aripile i-au fost smulse. Şi s-a ridicat de la pământ şi s-a aşezat pe picioare de om. Şi inimă de om i s-a dat ei. Şi, iată, o a doua fiară, asemenea unui urs, stând într-o rână, cu trei coaste în gură.

Am privit şi, iată, o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru aripi de zburătoare; fiara avea patru capete. Am privit în spatele acesteia şi, iată, o a patra fiară, înspăimântătoare, înfricoşătoare şi nespus de puternică. Avea dinţi de fier şi gheare de aramă. Mânca şi sfărâma şi apoi călca resturile în picioare. Se deosebea foarte mult de toate celelalte fiare de dinainte şi avea zece coarne. M-am uitat cu luare-aminte la coarnele ei şi, iată, un alt corn, mic, a apărut în mijlocul lor. Şi trei din coarnele din faţa lui au fost smulse de el. Şi, iată, acest corn avea ochi ca de om şi gura lui vorbea semeţii.

Am privit până când au fost aduse tronuri şi s-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Sa era albă ca neaua, iar părul de pe capul Său, curat ca lâna; tronul Său, pară de foc; roţile Sale, foc mistuitor. Un râu de foc ţâşnea dinaintea Sa. Mii de mii îi slujeau şi miriade de miriade stăteau împrejuru-i. Tribunalul a luat foc şi s-au deschis cărţile. Eu priveam în continuare, din pricina vorbelor semeţe rostite de cornul acela, până când fiara a fost înjunghiată şi a pierit. Şi trupul ei a fost azvârlit în vâlvătăile focului. Atunci a fost schimbată şi stăpânirea celorlalte fiare.

Am privit în vedenia de noapte şi, iată, pe norii cerului venea cineva ca un Fiu al omului. El s-a apropiat de Cel vechi de zile şi a fost adus înaintea Lui. Şi i s-a dat stăpânirea şi cinstea şi slava şi împărăţia. Toate popoarele, triburile şi limbile pământului au început să-l slujească. Puterea Lui va dura veşnic şi nu va trece; împărăţia Lui nu va fi nimicită nicicând.

Fiindcă aceste cuvinte, rostite în chip tainic, par să fie, pentru unii, greu de înţeles, nu vom ascunde nimic dintr-însele, aşa încât să le poată înţelege toţi cei înzestraţi cu minte sănătoasă. Când spune leoaică ieşind din mare, [profetul] se referă la împărăţia de odinioară a babilonienilor; aceasta este una şi aceeaşi cu capul de aur al statuii. Cuvintele aripile sale ca de vultur [arată faptul] că regele Nabucodonosor s-a trufit avântându-se împotriva lui Dumnezeu.

Pe urmă zice: Şi i-au fost smulse aripile, întrucât i s-a luat slava şi a fost alungat din propria sa împărăţie. Spune inimă de om i s-a dat şi s-a aşezat pe picioare de om, deoarece s-a pocăit recu­noscând, într-un sfârşit, că om este, şi L-a slăvit pe Dumnezeu.

După leoaică vede o a doua fiară, asemenea unui urs. Aceştia sunt perşii. Căci după babilonieni, perşii au luat puterea. Când zice şi trei coaste ţinea în gură, arată cele trei neamuri: perşi, mezi şi babilonieni, adică, după aur, argintul din statuie. Urmează a treia fiară, leopardul, care sunt elenii. Căci după perşi a domnit Alexandru, învingătorul lui Darius - arama din statuie.

Fraza fiara avea patru aripi de zburătoare şi patru capete arată cât se poate de limpede cum a fost împărţită în patru împărăţia lui Alexandru: într-adevăr, spunând patru capete a ţinut să amin­tească cele patru regate ivite din împărăţia lui Alexandru. Murind, Alexandru şi-a fărâmiţat împărăţia în patru.

Apoi, zice, [a văzut] o a patra fiară, înspăimântătoare şi înfricoşătoare. Avea dinţi de fier şi gheare de aramă. Cine să fie dacă nu romanii, adică fierul, împărăţia de acum. Pulpele ei de fier, zice. După aceasta ce mai rămâne, iubitule, decât tălpile de la picioarele statuii, care în parte sunt de fier, în parte de lut, amestecate între ele.

În chip tainic [profetul] arată prin degetele de la picioare cele zece regate ivite din prima [împărăţie]. Zice Daniel: M-am uitat cu luare-aminte la fiară şi, iată, zece coarne în spatele ei, între care va răsări altul mic ca un cucui şi va smulge trei dintre cele din faţa lui. Acesta nu-i nimeni altul decât Antihristul, care se va scula şi va ridica împărăţia iudeilor.

Cele trei coarne despre care se spune că vor fi smulse de el se referă la regii Egiptului, Libiei şi Etiopiei. Pe aceştia îi va nimici prin război. Stăpânind peste toţi şi fiind un tiran crud şi înfricoşător va porni strâmtorare şi prigoană împotriva sfinţilor. Căci spune Daniel:Mă uitam cu luare-aminte şi, iată, cornul acela a pornit război cu sfinţii şi-i biruia până când fiara a fost înjunghiată şi a pierit. Iar trupul ei a fost zvârlit în vâlvătăile focului.

După care va veni din ceruri piatra care a lovit statuia şi a sfărâmat-o, schimbând împărăţiile şi dând domnia sfinţilor Celui de sus. Acesta este Cel care a devenit munte uriaş şi a umplut întreg pământul. Despre El zice Daniel: Am privit în vedenia de noapte şi, iată, pe norii cerului venea cineva ca un Fiu al omului. Şi s-a apropiat de Cel vechi de zile. Şi Lui i s-a dat stăpânirea şi cinstea şi împărăţia. Toate popoarele, triburile şi limbile pământului au înce­put să-l slujească. Puterea Lui va dura veşnic şi nu va trece; împărăţia Lui nu va fi nimicită nicicând.

[Profetul] se referă la toată puterea dată de Tatăl Fiului, care este arătat drept împărat şi judecător al tuturor celor cereşti, pămân­teşti şi subpământeşti (cf Mat. 28, 18). Al celor cereşti, întrucât, ca şi Cuvânt, s-a născut din inima Tatălui înaintea tuturora; al celor pământeşti, întrucât s-a născut şi ca om, între oameni, plăsmuindu-l, încă o dată, prin El însuşi, pe Adam; şi al celor subpământeşti, întrucât a fost socotit şi între morţi, ducând vestea bună sufletelor sfinţilor şi biruind moartea prin moarte.

Aşa stând lucrurile - adică cele zece degete ale statuii însem­nând împărţirea în zece democraţii, iar cele zece coarne ale bestiei, fărâmiţarea în zece regate - să clarificăm subiectul cuprinzându-l oarecum într-o privire de ansamblu.

Recapitularea sintetică a profeţiilor lui Daniel

Capul de aur al statuii - leoaica - au fost babilonienii. Umerii şi braţele de argint - leopardul - elenii care au avut puterea de la Alexandru. Pulpele de fier - fiara înspăimântătoare şi înfrico­şătoare - romanii care stăpânesc acum. Tălpile picioarelor, de lut şi fier - cele zece coarne - cei ce vor veni. Cornul mic răsărit printre ele - Antihristul. Piatra care loveşte statuia făcând-o praf şi umple apoi întreg pământul - Hristos pogorându-se din ceruri şi aducând cu sine judecata lumii.

Pe acestea, iubitule, cu frică ţi le împărtăşim pe larg din dragostea neţărmurită a lui Hristos (Ef. 3, 19). Căci dacă fericiţii profeţi de dinaintea noastră, care au văzut aceste lucruri, n-au vrut să le spună pe faţă, ca să nu tulbure sufletele oamenilor, înfăţişându-le în chip tainic prin parabole şi enigme şi zicând aici trebuie o minte înţeleaptă (Apoc. 17, 9), cu cât mai mare va fi primejdia pentru noi, care îndrăznim să aducem la lumină ceea ce ei au spus în chip învăluit! Să vedem ce i se va întâmpla la sfârşitul vremurilor acelei târfe mârşave (Apoc. 17, 1). Ce fel de pedeapsă parţială se va abate asupra ei din mânia lui Dumnezeu?

Soarta Imperiului roman (Babilonia)

a) Anticipată de soarta celorlalte imperii

Fericitule Isaia, ridică-te acum şi spune limpede ce-ai profeţit în legătură cu marea cetate a Babilonului! Căci şi ce ai spus în legătură cu Ierusalimul s-a împlinit. Ai vorbit pe şleau: Să fie pământul vostru pustiit, cetăţile voastre arse cu foc; ţinutul vostru să fie înfulecat de alţii sub ochii voştri; a rămas pustiit, răscolit de mulţi străini. Fiica Sionului va fi lepădată ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată.

Oare nu s-au împlinit toate acestea? N-a rămas pustiit ţinutul lor, Iudea? Altarul n-a fost oare pârjolit? N-au fost dărâmate zidu­rile? N-au fost făcute praf cetăţile? Nu le mănâncă ţara străinii? Pământul nu li-l stăpânesc romanii? Pentru că aveau ură pe tine, nelegiuiţii te-au tăiat cu fierăstrăul. Şi pe Hristos l-au răstignit. Ai murit în lume, dar trăieşti cu Hristos.Pe cine voi iubi mai mult decât pe tine? Şi Ieremia a fost ucis cu pietre. Oare am să-l iubesc mai mult pe Ieremia? Şi Daniel a fost martir. Pe tine, Daniele, am să te laud mai mult decât pe ceilalţi? Nici Ioan nu minte. Cu câte guri, cu câte limbi să vă slăvesc? Mai bine [slăvesc] Cuvântul care a vorbit prin voi toţi. Căci aţi murit împreună cu Hristos, dar veţi trăi în Dumnezeu. Ascultaţi şi bucuraţi-vă! Toate câte le-aţi spus s-au împlinit la soroc.

Întâi şi-ntâi le-aţi văzut pe toate; apoi aţi vestit neamurilor cu­vintele lui Dumnezeu, slujind astfel tuturora. Aţi fost aleşi profeţi ca să-i puteţi mântui pe toţi. Un profet e cu adevărat profet când ceea ce a vestit că se va întâmpla se şi întâmplă. Ca ucenici, buni învăţători aţi avut! Vă vorbesc, cu îndreptăţire, ca unora aflaţi încă în viaţă. Căci aveţi cununa vieţii şi a nestricăciunii pusă deoparte pentru voi, în ceruri.

Spune-mi, fericitule Daniel, încredinţează-mă deplin, rogu-te! Prooroceşti despre leoaica din Babilon. Te găseai acolo ca ostatic. Ai arătat ce i se va întâmpla ursoaicei. Erai pe lume încă şi ai văzut că toate [profeţiile tale] s-au împlinit. Îmi vorbeşti apoi despre leopard: de unde le cunoşti pe acestea, căci dormeai deja somnul morţii. Cine altul ţi le-a arătat dacă nu Cel care te-a plăsmuit în pân­tecele mamei, Cuvântul lui Dumnezeu.

Într-adevăr, ai grăit şi n-ai minţit. Căci s-a ridicat leopardul; a venit ţapul turmelor, a lovit berbecul, i-a zdrobit coarnele şi l-a călcat în picioare. L-a biruit şi s-a înălţat pe sine. Când a căzut, patru coarne s-au ridicat de sub el. Bucură-te, fericitule Daniel, nu te-ai înşelat. Toate s-au întâmplat întocmai.

După aceea mi-ai povestit: O a patra fiară înspăimântătoare şi înfricoşătoare. Avea dinţi de fier şi gheare de aramă. Mânca şi sfărâma şi apoi călca resturile în picioare. Iată, acum stăpâneşte fierul; iată, el înrobeşte şi sfărâmă totul; iată, îi îngenunchează pe toţi cei care se împotrivesc; iată, noi vedem cu ochii toate acestea şi-L slăvim pe Dumnezeu, pentru că am fost înştiinţaţi de către tine.

b) Profeţii despre pedepsirea romanilor

Însoţeşte-ne, fericitule Isaia, căci ne-am propus să vorbim despre târfă. Să vedem ce spui despre Babilon! 

 Coboară-te şi stai pe pământ, fecioară, fiică a Babilonului; aşează-te, fiică a caldeenilor; nu vei mai fi numită gingaşă şi plăcută. Ia râşniţa şi macină făină; dă-ţi la o parte vălul; dezgoleşte-ţi albeaţa trupului; dezveleşte-ţi coapsele; treci râul. Ruşinea ţi se va descoperi; ţi se vor vedea faptele de ocară. Am să iau de la tine ce mi se cuvine. N-am să te dau pe mâna oamenilor. Cel ce s-a îndepărtat de tine e Domnul Savaot, iar numele Său - Sfântul lui Israel. Aşează-te spăşită, intră în beznă, fiică a caldeenilor. Nimeni nu te va mai chema pe tine stăpâna împărăţiei.M-am mâniat pe poporul Meu. Pângărit-ai moştenirea Mea. Eu am dat-o în mâinile tale, ţie însă nu ţi-a fost milă de dânşii. Ai îngreunat şi mai mult jugul bătrânului şi ai zis: Fi-voi pe veci stăpână! N-ai cugetat la acestea în inima ta, nu ţi-ai adus aminte de sfârşit. Acum, dar, ascultă, gingaşo, care şedeai fără grijă zicându-ţi în adâncul inimii: Eu sunt, nu va fi alta; văduvă n-am să rămân; n-am să ştiu ce-nseamnă lipsa de copii.

Acestea vor veni peste tine într-o singură zi; văduvia şi lipsa de copii vor veni dintr-odată asupra ta, în mijlocul vrăjitoriei tale, în mijlocul farmecelor tale puternice, în mijlocul nădejdii tale răutăcioa­se. Fiindcă ai zis: Eu sunt şi nu va fi alta. Curvia ta te va face de toată ruşinea, căci ai grăit în inima ta: Eu sunt. Şi va veni peste tine pieirea şi nu vei vedea groapa şi vei cădea într-însa. Şi va veni peste tine suferinţa şi n-o să te poţi curăţi. Se va năpusti asupra ta din senin şi n-o să ştii. Hai, ajută-te cu farmecele şi vrăjitoriile tale fără număr, pe care le-ai deprins în tinereţe, să vedem de-ţi aduc vreun folos.

Ai obosit de atâtea sfaturi. Să iasă la iveală şi să te izbă­vească astrologii cerului. Cei care cercetează stelele să-ţi spună ce ţi se va întâmpla! Ca nişte vreascuri puse pe foc, aşa vor arde cu toţii; nici sufletul nu le va scăpa din flăcări. Fiindcă ai cărbuni încinşi, aşează-te peste ei. Aşa îţi vor fi de ajutor. Ai obosit tot schimbându-ţi felul din tinereţe. Fiecare a rătăcit după cum l-a tăiat capul. Pentru tine însă nu va fi izbăvire. Aşa prooroceşte Isaia. 

Să vedem dacă Ioan a spus lucruri asemănătoare!

Acestuia, pe când se afla în insula Patmos, i se revelează nişte taine înfricoşătoare, pe care, povestindu-le pe larg, îi instruieşte şi pe alţii. Spune-mi, o, fericitule Ioan, apostol şi ucenic al Dom­nului, tot ce-ai văzut şi ai auzit despre cetatea Babilonului! Scoală-te şi vorbeşte, căci aceasta doar te-a exilat!

Iar unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele şapte potire a venit şi a vorbit cu mine zicându-mi: Fii cu luare-aminte, îţi voi arăta judecata Târfei celei mari care şade pe noian de ape, cu care s-au desfrânat împăraţii pământului, iar locuitorii pământului s-au îmbătat cu vinul stricăciunii sale. După aceea îngerul m-a purtat, în duh, în pustie. Acolo am văzut o Femeie care şedea pe o Fiară stacojie, scrisă toată cu nume, având şapte capete şi zece coarne. Femeia era îmbrăcată în veşminte purpurii şi stacojii şi împodobită cu aur şi cu nestemate şi cu mărgăritare; ţinea într-o mână un potir de aur plin cu scârbăvnicii, precum şi murdăriile stricăciunii pământului. Iar pe fruntea ei stătea scris un nume, o taină: Babilon cea mare, mama târfelor şi scârbăvniciilor pământului.

Şi am văzut-o pe femeia aceea îmbătându-se cu sângele sfinţilor şi cu sângele martirilor lui Iisus. Şi privind-o m-a cuprins o uimire adâncă. Atunci îngerul mi-a spus: De ce te minunezi? Îţi voi spune taina Femeii şi a Fiarei cu şapte capete şi zece coarne, care o duce în spinare. Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi are să iasă din abis şi va merge la pierzanie. Iar locuitorii pământului ale căror nume nu se află scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii vor fi cuprinşi de uimire văzând cum Fiara era şi nu este şi-apoi va fi din nou.

Aici trebuie o minte înţeleaptă! Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade Femeia, şi mai sunt şi şapte împăraţi: cinci dintre ei au căzut, unul este acum, cel din urmă n-a venit încă, iar când va veni îi va fi dat să rămână scurtă vreme. Cât despre Fiara care era şi nu este, ea face parte, ca al optulea, dintre împăraţi şi merge la pierzare.

Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au primit împărăţia, dar care vor primi puterea împără­tească timp de un ceas în vremea Fiarei. Aceştia zece sunt cu toţii într-un gând şi îi dau Fiarei puterea şi mărirea lor. Ei se vor lupta cu Mielul şi Mielul îi va birui, deoarece El este stăpânul stăpânilor şi împăratul împăraţilor, şi vor birui şi cei ce sunt alături de El, chemaţi şi aleşi şi neclintiţi în credinţă.

Şi mi-a mai spus: Apele pe care le-ai văzut şi pe care şade Târfa sunt noroade şi mulţimi şi neamuri şi limbi. Iar cele zece coarne pe care le-ai văzut, precum şi Fiara, o vor urî pe Târfă şi o vor pustii şi o vor lăsa goală şi îi vor mânca trupul şi o vor arunca în foc. Dumnezeu a sădit în inimile lor să-i îndeplinească voia şi să fie într-un gând şi să dea Fiarei împărăţia lor până când se vor împlini cuvintele sale. Iar Femeia pe care ai văzut-o este Cetatea cea mare, împărăteasă asupra împăraţilor pământului.

După aceea am văzut cum coboară din cer un alt înger, având putere mare, iar pământul s-a umplut de lumina slavei sale. Cu glas puternic îngerul a strigat: A căzut, a căzut cetatea cea mare a Babilonului şi s-a făcut adăpost pentru demoni şi vizuină a tuturor duhurilor necurate şi nesuferite, vizuină a tuturor fiarelor necurate şi nesuferite, căci din vinul patimei desfrânării sale au băut toate noroadele, iar împăraţii pământului s-au dedat desfrânării cu ea, şi negustorii pământului s-au înavuţit din puterea risipei sale. Apoi am auzit un alt glas din ceruri care spunea: Ieşi din ea [din cetatea Babilonului], popor al meu, ca să nu fii părtaş la păcatele sale şi urgiile sale să nu te cuprindă, pentru că s-au îngrămădit până la cer păcatele sale, iar Dumnezeu şi-a amintit de nedreptăţile ei.

Plătiţi-i după cum v-a plătit, daţi-i de două ori preţul faptelor sale. În potirul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori pe atât. Cu câtă slavă şi risipă s-a trufit ea, cu tot atâtea cazne şi jale de moarte s-o răsplătiţi. Căci ea îşi spune în inima ei: Şed în scaun împărătesc şi văduvă nu sunt, şi de jale de moarte n-o să am parte. De aceea, urgiile hărăzite ei se vor năpusti asupră-i într-o singură zi: molimă şi cernire şi foamete. Şi va arde în foc până la temelii, pentru că preaputernic este Domnul Dumnezeu, judecătorul ei.

Şi vor plânge şi se vor bate cu pumnii-n piept de jalea ei împăraţii pământului, cei ce s-au dedat desfrâului împreună cu ea şi s-au împărtăşit din risipa ei, aşa vor face văzând fumul pieirii sale în foc. Vor sta deoparte de ea, de frica chinurilor sale, spunând: Vai, vai ţie, Cetate mare, Babilon, cetate preaputernică, cum a venit asupră-ţi judecata într-un singur ceas? Iar neguţătorii pământului o vor jeli şi se vor tângui de soarta ei, pentru că nimeni nu mai cumpără marfa lor: marfă de aur, de argint şi pietre scumpe şi mărgăritare; şi pânză subţire de in şi purpură şi mătase şi pânză stacojie şi lemn înmiresmat de toate soiurile şi fildeş lucrat în fel şi chip şi lucruri făcute din lemnul cel mai de preţ; şi din aramă şi fier şi marmură; şi scorţişoară şi mirodenii şi smirnă şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină din cea fină şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni. Iar poamele cele poftite de sufletul tău s-au dus de la tine, iar toate câte sunt pe lume alese şi strălucite au pierit de la tine şi nu vor mai fi de găsit niciodată.

Cei ce negustoreau toate acestea, cei ce s-au îmbogăţit datorită cetăţii vor sta departe de ea, de frica chinurilor sale, şi vor jeli şi se vor tângui, spunând: Vai, vai Cetăţii celei mari, cea înveşmântată în pânză subţire de in şi în purpură şi în pânză stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi mărgăritare, că într-un singur ceas s-a pustiit atâta avuţie!

Şi toţi cârmacii şi toţi ce-şi poartă corăbiile de-a lungul ţărmurilor şi toţi corăbierii şi toţi cei ce trăiesc din roadele mării stăteau să privească de departe cum urcă fumul pieirii sale în foc şi strigau: Care cetate a mai fost pe potriva Cetăţii celei mari? Şi şi-au pus ţărână în cap şi strigau, plângându-se şi tânguindu-se de moarte: Vai, vai de Cetatea cea mare, în care s-au înavuţit toţi cei ce au corăbii pe mare, s-au înavuţit din belşugul ei, că într-un ceas a fost pustiită!

Bucură-te, cerule, din pricina ei, şi bucuraţi-vă voi, sfinţi şi apostoli prooroci, pentru că Dumnezeu a judecat-o şi v-a făcut dreptate! Şi atunci un înger puternic a ridicat o piatră mare cât o piatră de moară şi a aruncat-o în mare spunând: Aşa, dintr-o dată, va fi aruncată Cetatea cea mare a Babilonului şi nu va mai fi de găsit pe pământ, iar izvorul cântăreţilor din alăută şi cu glasul şi din fluiere şi din trâmbiţe nu va mai fi auzit în cuprinsul tău niciodată. Şi nici un meşteşugar al vreunui meşteşug nu va mai fi găsit în cuprinsul tău niciodată, şi râşnetul pietrelor de moară nu va mai fi auzit în cuprinsul tău niciodată, şi lumina lămpilor nu va mai străluci în cuprinsul tău niciodată şi glasul mirelui şi al miresei nu va mai fi auzit în cuprinsul tău niciodată, pentru că negustorii tăi erau cei mai mari de pe pământ, pentru că toate neamurile au fost duse în rătăcire de vrăjitoria ta, pentru că în ea a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.

Împrejurările venirii Antihristului

Aşadar despre pedeapsa şi despre judecata parţială pe care i-o vor face, la sfârşit, tiranii de atunci, s-a vorbit cât se poate de limpede în cele de mai sus. Acum, noi trebuie să expunem, cercetând amănunţit, când anume se vor întâmpla acestea şi cum va răsări cornul cel mic printre tirani. După ce pulpele de fier, stăpânitoare în momentul de faţă, se vor strămuta în tălpile şi degetele picioarelor - precum arată statuia şi fiara cea înspăimântătoare (aşa s-a demonstrat în cele de mai înainte!) - [să vedem] când anume se vor amesteca şi vor fi una fierul şi lutul?

Tot Daniel ne va desluşi subiectul. Căci spune el: Şi va încheia un legământ cu mulţi vreme de o săptămână. Iar la mijlocul săptămânii vor înceta jertfa şi prinosul pentru mine (Dan. 9, 27). Când spune o săptămână se referă, de bună seamă, la ultima, de la capăt, adică de la sfârşitul întregii lumi. Jumătate din această săptă­mână o vor stăpâni cei doi profeţi, Enoh şi Ilie. Ei vor predica o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în haine de sac (Apoc. 11, 3) şi vor îndemna la pocăinţă poporul [ales], precum şi toate neamurile [păgâne].

Cei doi înaintemergători

Căci aşa cum în Scripturi se arată două parusii ale Domnului şi Mântuitorului nostru - una, cea dintâi, după trup, fără cinstire, întrucât El a fost batjocorit, cum prezisese Isaia (53, 2-3): L-am văzut şi nu avea chip plăcut, nici frumuseţe, ci înfăţişarea Lui era fără cinstire şi mai hidoasă decât a tuturor oamenilor: om al durerilor şi cunoscător al suferinţelor, dispreţuit şi neluat în seamă; a doua parusie însă a fost vestită ca fiind plină de slavă: din ceruri se va pogorî cu o oaste îngerească şi însoţit de slava Tatălui, cum zice profetul: o împărăţie slăvită veţi vedea (Is. 33, 17) şi am văzut pe norii cerului pe cineva ca un Fiu al omului. El s-a apropiat de Cel vechi în zile şi a fost dus înaintea Lui. Şi i s-a dat stăpânirea şi cinstea şi slava şi împărăţia. Toate popoarele, triburile şi toate limbile îl vor sluji. împărăţia lui va fi veşnică şi nu va fi nimicită niciodată (Dan. 7, 13-14) - ei bine, [revin], tot aşa au fost pomeniţi doi înaintemergători. Primul a fost Ioan, fiul lui Zaharia, înaintemergător în toate şi vestitor al Mântuitorului nostru. A vestit la toţi lumina cerească ce s-a arătat în lume. A fost înaintemergător încă din pântecele maicii sale, căci Elisabeta l-a conceput pe dânsul mai înainte [decât Maria pe Iisus], pentru ca şi pruncilor aflaţi încă în pântece, nenăscuţi, să li se arate noua naştere din Duh şi o fecioară.

[Ioan aşadar] auzind salutarea Mariei a tresăltat de bucurie în pântecele maicii sale (Luca 1, 41), căci L-a văzut pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele unei fecioare. Apoi a predicat în pustie, îndemnând poporul la botezul pocăinţei şi prevestind în felul acesta mântuirea neamurilor ce locuiesc în deşertul lumii. Pe urmă, la Iordan, îl arătă chiar el pe Mântuitor zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ia păcatul lumii (In. 1, 29). Fiind ucis de către Irod a mers înaintea Domnului şi în iad, ca să ducă vestea cea bună. Aşadar şi aici a fost înaintemergător, arătând că Mântuitorul se va pogorî în iad pentru a răscumpăra sufletele sfinţilor din mâna morţii.

Deoarece Mântuitorul a fost pârga învierii tuturor oameni­lor, trebuia ca numai El, Domnul, să învie din morţi. Prin El judecata va ajunge la toată lumea, aşa încât cei ce s-au luptat cu osârdie vor primi o cunună vrednică din partea Lui, agonotet minunat, cel dintâi câştigător al întrecerii, luat la ceruri şi aşezat la dreapta lui Dumne­zeu Tatăl (Marcu 16, 19), care iarăşi se va arăta, ca judecător, la săvârşirea lumii.

Trebuie neapărat ca mai întâi să se arate înaintemergătorii Săi, după cum vorbeşte îngerul prin Malachia: Eu vă voi trimite pe Ilie thesbitanul, înainte de a veni şi a se înfăţişa ziua cea mare a Domnului. El va întoarce inimile părinţilor către fii şi pe necredin­cioşi către înţelepciunea drepţilor, ca să nu vin şi să răscolesc pământul din adâncimi. Prin urmare aceştia vor vesti apropiata epifanie a lui Hristos, din ceruri. Vor face semne şi minuni, doar-doar îi vor întoarce pe oameni la pocăinţă, din pricina uriaşei lor răutăţi şi necredinţe.

Spune Ioan: Le voi trimite doi martori ai mei şi ei vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac, adică, jumătate de săptămână, cum a zis Daniel (9, 27): Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau în faţa Celui ce stăpâneşte pământul. Şi dacă încearcă cineva să-i vatăme, din guri le va ţâşni foc şi îi va mistui pe vrăjmaşii lor. Dacă cineva va voi să-i vatăme în chipul acesta va trebui să fie omorât. Aceşti doi martori au puterea de a fereca cerul, astfel încât să nu plouă în zilele proorocirii lor, şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice urgie, de câte ori vor voi ei. Şi când îşi vor fi terminat cursa şi vor fi îndeplinit mărturia, ce spune profetul? Fiara care urcă din abis va face război cu ei şi îi va înfrânge şi-i va omorî, pentru că nu au vrut să aducă slavă Antihristului, adică, micului corn încolţit [între cele­lalte], care cu inimă trufaşă va începe să se înalţe şi să se proslă­vească în chip de Dumnezeu, prigonindu-i pe sfinţi şi hulindu-L pe Hristos, după cum zice Daniel: Eu priveam cu luare-aminte la cornul acela; şi, iată, cornul avea ochi ca de om şi gura lui vorbea semeţii; şi a deschis gura ca să-l hulească pe Dumnezeu. Şi cornul acela a pornit război împotriva sfinţilor şi i-a biruit, până când Fiara a fost lovită de moarte şi a pierit. Iar trupul ei a fost zvârlit în flăcările focului.

Fiara apocaliptică

Dar pentru că se cuvine să vorbim pe îndelete şi în amănunt despre [Fiară], atâta vreme cât însuşi Duhul Sfânt i-a arătat în chip tainic cifrul şi numele, să o prezentăm mai clar! Ioan zice aşa:

Apoi am văzut o altă Fiară, ieşind din pământ, care avea două coarne ca ale unui miel şi scotea sunete ca de balaur. Şi toată puterea Fiarei celei dintâi aceasta o punea în faptă în faţa aceleia; şi face ca pământul şi toţi locuitorii lui să se închine Fiarei dintâi, cea a cărei rană de moarte a fost vindecată. Şi a făcut semne mari, şi chiar să cadă foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi, prin minunile pe care i-a fost îngăduit să le facă în faţa Fiarei, i-a împins la rătăcire pe locuitorii pământului, spunându-le să-i înalţe chip cioplit Fiarei care, înjunghiată cu sabia fiind, a rămas totuşi în viaţă. Şi i s-a dat puterea să-i sufle duh chipului cioplit al Fiarei, astfel încât chipul să vorbească, şi de asemenea puterea să-i dea pieirii pe toţi cei ce nu se închinau chipului Fiarei.

Apoi face astfel ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, oameni slobozi şi robi, să fie înfieraţi cu un semn pe mâna lor dreaptă sau pe frunte, [şi a dat poruncă] să nu poată nimeni cumpăra sau vinde dacă nu e înfierat cu numele Fiarei sau cu numărul numelui Fiarei. Tot tâlcul e-aici. Cine are minte să socotească numărul Fiarei! Căci este un număr de om. Şi numărul acesta este 666.

Aşadar numeşte Fiara ieşind din pământ viitoarea împără­ţie a Antihristului. Cele două coarne sunt Antihristul şi profetul mincinos, tovarăşul său. Când spune: cele două coarne ca nişte coarne de miel, însemnă [că Antihristul] vrea să fie asemenea Fiului lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuşi drept împărat. Cuvintele scotea sunete ca un balaur arată că [Antihristul] e un înşelător, departe de adevăr.

Fraza Şi toată puterea Fiarei celei dintâi Fiara aceasta o punea în faptă; şi a făcut ca pământul şi toţi locuitorii lui să se închine acelei Fiare dintâi, cea a cărei rană de moarte a fost vindecată arată faptul că [Fiara] va porunci şi va rândui totul după legea lui Augustus, părintele împărăţiei romanilor. Ea va stăpâni pretutindeni, umplându-se pe sine însăşi de slavă. Aceasta e a patra Fiară, care a fost rănită la cap şi s-a vindecat, adică, mai întâi capul i-a fost doborât şi batjocorit, împărţit între zece coroane, dar pe urmă, ea [Fiara], din cale-afară de şireată, va face să apară un cap ca şi vindecat, nou-nouţ.

Despre aceasta vorbeşte şi profetul: va da un duh chipului şi chipul va vorbi. Îl va învigora şi-l va întări iarăşi prin legile sale, făcând în aşa fel încât toţi cei ce n-ar voi să se închine chipului Fiarei să fie ucişi. Atunci se va arăta credinţa şi răbdarea sfinţilor. Căci spune: Apoi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, oameni slobozi şi robi să fie înfieraţi cu un semn pe mâna lor dreaptă sau pe frunte, pentru ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu e înfierat cu numele Fiarei sau cu numărul numelui Fiarei.

Întrucât e vicleană şi pornită împotriva robilor lui Dumnezeu şi întrucât doreşte să-i oropsească şi să-i alunge pe aceştia din lume pe motiv că nu-i aduc slava cuvenită, porunceşte să se înalţe jertfelnice pretutindeni, în aşa fel încât nimeni dintre sfinţi să nu poată cumpăra sau vinde dacă mai întâi n-a jertfit. Acesta e semnul de pe mâna lor dreaptă. Cuvintele de pe frunte arată obligaţia ca toţi să poarte pe cap o cunună de foc, o cunună a morţii, nu a vieţii.

Asemenea lucruri a urzit împotriva evreilor şi Antiochus Epiphanes, regele Siriei, care era din stirpea lui Alexandru Macedon. Semeţindu-şi inima el a legiuit ca toţi [locuitorii Siriei] să jertfească pe câte un altar aşezat în faţa porţii, iar apoi, încununaţi cu iederă, să ia parte la cortegiul dionisiac. Şi cei ce nu se vor fi supus vor fi fost ucişi în chinuri şi pătimiri, fiind siliţi să mănânce din cărnurile animalelor sacrificate. La urmă însă a primit şi el răsplata cuvenită de la Domnul, dreptjudecătorul şi atoatevăzătorul Dumne­zeu - tot un chin năprasnic: şi-a dat duhul mâncat de viermi. Dacă cineva doreşte să afle amănunte, toate faptele acestea sunt înfăţişate în Cărţile macabeilor.

Acum, să revenim la subiect! Aceleaşi urzeli le coace şi Antihristul, din dorinţa de a-i prigoni pe sfinţi cu orice chip. Zice profetul şi apostolul: Aici este tâlcul: cel ce are minte să socotească numărul Fiarei. Căci este numărul unui om şi acest număr este 666 (Apoc. 13, 18). Despre acest nume, aşa cum ne-a povăţuit şi învăţat fericitul Ioan, nu trebuie să aflăm prea multe amănunte. Ajunge să-l intuim doar. Atunci când [Antihristul] se va arăta, împrejurările ne vor dezvălui, de la sine, şi numele căutat.

Să spunem totuşi, păstrându-ne îndoială, ce-am reuşit cât de cât să pricepem. Într-adevăr, găsim multe nume alcătuite din litere a căror sumă este egală cu numărul respectiv, ca de pildă, TEITAN, nume vechi şi slăvit, sau EUANTHAS. Şi acesta din urmă este conţinut în valoarea numărului 666, precum se pot găsi şi altele.

Dar pentru că mai înainte spuneam că rana Fiarei dintâi a fost vindecată şi ea va face chipul cioplit să vorbească, cu alte cuvinte, s-a înzdrăvenit, este limpede pentru toţi că [textul se referă] la latinii care stăpânesc şi acum, în zilele noastre. Dacă transferăm numele lor [colectiv] în numele unei singure persoane, obţinem LATEINOS. Aşa încât nu trebuie să anunţăm cum că acesta [Imperiul roman] este cu adevărat [Antihristul], nici să ignorăm că el se poate numi şi altfel, ci adăpostind taina lui Dumnezeu în inimă curată (1 Tim. 3, 9) cu teamă şi credinţă să păstrăm cele spuse de fericiţii profeţi, pentru ca, ştiind dinainte cele ce se vor întâmpla, să nu fim clintiţi din loc. Când va veni timpul şi cel vestit se va arăta [în carne şi oase], atunci şi numele său va fi dezvăluit direct tuturora.

Aliaţii şi vrăjmaşii Antihristului

Ca să-i convingem însă deplin pe cei ce râvnesc să înţeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să continuăm demonstraţia adunând şi alte argumente, pe lângă cele deja înfăţişate. Daniel zice: Aceştia vor scăpa de mâna lui: Edom, Moab şi capul fiilor lui Ammon (Dan. 11, 41). [De ce?] Pentru că aceştia îl vor sprijini, fiind de-un neam cu el, şi-l vor proclama împărat al lor. Edom, adică fiii lui Esau; Ammon şi Moab, fiii născuţi din cele două fiice ale lui Lot, al căror neam există încă şi astăzi. Spune şi Isaia: Se vor împrăştia care-ncotro pe corăbiile străinilor pustiind împreună marea şi pe cei de la răsărit. Mai întâi vor pune mâna pe Moab; cei dintâi se vor supune fiii lui Ammon.

Aşadar, în vremurile acelea [Antihristul], după ce va fi aclamat de către aceştia şi va zdrobi în război trei dintre cele zece coarne şi le va smulge - adică Egiptul, Siria şi Etiopia -, după ce va lua toate leşurile şi prăzile, supunând pe urmă şi celelalte şapte coarne, va începe să se mândrească în inima sa şi să se semeţească împotriva lui Dumnezeu, socotind că are stăpânire peste întreaga lume locuită de oameni.

Mai întâi se va năpusti asupra Tirului şi Sidonului, precum şi a ţinuturilor dimprejurul lor. După ce le va prăda pe acestea, va stârni spaimă printre celelalte cetăţi, cum zice Isaia: Ruşinează-te, Sidonule, a vorbit marea. Puterea mării a vorbit: Tu n-ai avut dureri de naştere, n-ai născut, n-ai adus pe lume băieţi şi n-ai crescut fecioare. Când Egiptul va prinde de veste, va suferi din cauza Tirului.

Aşadar după ce se vor întâmpla toate acestea, iubitule, şi după ce va smulge din rădăcină cele trei coarne, el va începe să se creadă dumnezeu, precum spusese Iezechiel (28, 2): De ce s-a trufit inima ta şi ai zis: Eu sunt dumnezeu!? La fel Isaia (14, 13-15): Ridica-mă-voi la cer, deasupra stelelor cerului îmi voi aşeza tronul. Asemenea cu Cel Preaînalt voi fi. Şi acum te vei pogorî în iad, la temelia pământului. Aidoma şi Iezechiel (28, 9): Oare aşa vei spune celor ce te vor ucide: Sunt dumnezeu? Tu om eşti, nu dumnezeu.

Faptele Antihristului

După ce am expus aceste fragmente privitoare la tribul său, la înfăţişarea sa, la măcelul pe care-l va săvârşi, la numele-i sugerat în chip tainic, să vedem şi care-i vor fi faptele propriu-zise. El va chema la sine tot poporul [ales] din toate ţinuturile diasporei,socotind că aceştia sunt propriii săi copii. Le va făgădui că le va da înapoi patria [strămoşească] şi le va ridica iarăşi împărăţia şi templul. Va face aşa doar pentru ca ei să i se închine precum unui dumnezeu. Zice profetul: Va aduna toată puterea lui de la răsăritul şi până la apusul soarelui. Şi cei chemaţi şi cei nechemaţi vor merge împreună cu dânsul.

La rândul său Ieremia, folosindu-se de o parabolă, spune despre el: Prepeliţa a ţipat şi şi-a adunat la ea pui pe care nu i-a născut. Fiindcă îşi strânge bogăţie fără dreptate, la jumătatea zilelor [puii] o vor părăsi şi în cele din urmă ea va înnebuni.

Nu strică, pentru lămurirea subiectului nostru, să descriem un obicei al acestei vietăţi. Căci nu degeaba a rostit profetul cuvintele de mai sus, folosindu-se de o parabolă. Într-adevăr, prepe­liţa este un animal tare ţanţoş. Ori de câte ori ocheşte prin preajmă un cuib al altei prepeliţe, plin cu pui - tatăl fiind plecat prin mirişte [după mâncare] - ea începe să imite vocea acestuia din urmă şi să cheme puii. Puii, crezând că e chiar tatăl lor, dau fuga-fuga la ea.

Şi ea tare se mai mândreşte cu puii altuia, de parc-ar fi ai săi. Când însă adevăratul părinte se întoarce la cuib şi ţipă cu propriu-i glas, recunoscându-l îndată puii îl părăsesc pe părintele vitreg şi se grăbesc să ajungă la cel adevărat. Profetul s-a folosit de o astfel de analogie pentru a vorbi, de fapt, despre Antihrist, care cheamă la el întreaga omenire, socotindu-i ai săi pe nişte străini şi făgăduind tuturora o eliberare deşartă, el, care nu e în stare să se mântuiască pe sine.

După ce va aduna împrejuru-i, de pretutindeni, întreg poporul [ales] devenit necredincios lui Dumnezeu, aţâţat de aceştia începe să-i prigonească pe sfinţi ca pe nişte duşmani şi potrivnici ai săi, precum zice evanghelistul: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă care tot venea la el şi-i zicea: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. O vreme însă acela n-a voit. Pe urmă însă şi-a zis în sinea lui: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta nu-mi dă pace, am să-i fac dreptate.

Judecătorul nedreptăţii care de Dumnezeu nu se teme şi de om nu se ruşinează este fără îndoială Antihristul, fiu al diavolului şi instrument al Satanei. După ce va ajunge împărat, el va începe să se ridice chiar şi împotriva lui Dumnezeu cu adevărat netemându-se de El şi neruşinându-se nici de Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul tuturora. Văduva despre care zice că locuia într-o cetate simboli­zează cetatea Ierusalimului, rămasă într-adevăr văduvă, după ce a fost părăsită de mirele cel desăvârşit şi ceresc. Ea caută dreptate la un muritor [plângându-se] cum că ar fi fost nedreptăţită de Hristos.

Căci potrivnic îl numeşte pe Acesta, nu Mântuitor, nerecunoscând cele spuse de profetul Ieremia: Fiindcă nu s-au încrezut în adevăr, atunci un duh al rătăcirii va vorbi poporului acestuia şi ce­tăţii Ierusalimului. Şi Isaia: Acest popor, fiindcă nu vor să bea apa Siloamului, care curge liniştit, şi-l vor atrage asupra lor pe Raasson, regele asirienilor. Regele asirienilor îl simbolizează pe Antihrist, după cum zice alt profet: Şi va fi pace de la mine, când asirianul va năvăli în ţinutul vostru şi va trece peste hotarele voastre.

Şi Moise ştiind dinainte că poporul [ales] îl va dispreţui şi nu-l va primi pe adevăratul Mântuitor al lumii şi că va sta împreună cu rătăcirea alegând un împărat pământesc şi înlăturându-l pe cel ceresc, spune: Oare acestea nu se află la mine, pecetluite în cuferele mele? În ziua răzbunării voi da răsplată, atunci când piciorul lor va luneca.

Au lunecat în toate, nefiind întru nimic deopotrivă cu adevă­rul: nici după Lege, întrucât au încălcat-o; nici după profeţi, întrucât pe aceştia i-au ucis; nici după cuvântul Evangheliei, întrucât pe Mân-tuitorul însuşi l-au răstignit; nici credincioşi apostolilor, întrucât pe aceştia i-au prigonit, dovedindu-se pretutindeni perfizi şi trădători ai adevărului. Mai degrabă hulitori decât iubitori de Dumnezeu, chiar şi atunci [în vremurile de pe urmă] prinzând momentul şi porniţi fiind împotriva robilor lui Dumnezeu, se vor milogi de un om muritor, ca să-i răzbune.

Iar acesta, lăudat şi tămâiat de ei în fel şi chip, începe să dea decrete împotriva sfinţilor, poruncind să fie ucişi pretutindeni cei ce nu vor să-l venereze şi să i se închine lui ca unui dumnezeu, precum zice Isaia: Vai, pământule, pânze de corăbii de dincolo de râurile Etiopiei! Tu, care trimiţi pe mare ostateci şi scrisori din papiri la un neam de sus, la un popor străin şi rău! Cine este dincolo de el? Un neam care nădăjduia şi a fost călcat în picioare.

[Cine să fie acest neam], dacă nu noi, care, fiindcă nădăjduim în Fiul lui Dumnezeu, ne vedem prigoniţi şi călcaţi în picioare de către răi şi necredincioşi? Căci pânzele corăbiilor sunt bisericile; marea este lumea în care biserica, asemenea unei corăbii în larg, e zguduită [de furtuni], dar nu se scufundă. Doar are cu ea pe Hristos, cârmaci destoinic! Apoi, în mijlocul ei mai duce şi trofeul morţii - crucea Domnului. Răsăritul îi este prora, iar Apusul, pupa; cala, miazăziua; cârmele - cele două testamente; funiile, iubirea lui Hristos care ţine strâns unită Biserica; duce cu ea şi un bazin uriaş, ca pe o baie a naşterii de-a doua, menită să-i înnoiască pe credincioşi.

Are o pânză strălucitoare sub forma Duhului Sfânt pogorât din ceruri, cu care sunt pecetluiţi credincioşii întru Dumnezeu. O întovărăşesc şi câteva ancore de fier - sfintele porunci ale lui Hristos, solide precum fierul. Are şi vâslaşi, în dreapta şi-n stânga - sfinţii îngeri păzitori, care apără şi păzesc necontenit biserica. O scară ce duce până în vârful [catargului] - icoana pătimirii lui Hristos, care-i suie pe credincioşi la înălţimile cereşti. Velele care se unesc în vârful catargului sunt grupurile de profeţi, martiri şi apostoli care odihnesc în împărăţia lui Hristos.

Despre strâmtorarea şi prigoana stârnite împotriva Bisericii de către Potrivnic vorbeşte şi Ioan:  

Şi am văzut un semn mare şi extraordinar: o Femeie înveşmântată în soare, şi luna sub picioarele ei, iar pe capul ei o cunună de douăsprezece stele. Şi avea în pântece prunc şi ţipa de durere şi se chinuia să nască. Şi balaurul a stat înaintea femeii care sta să nască, pentru ca, de cum îşi va naşte pruncul, să-l înghită. Şi a născut femeia un copil de parte bărbătească, menit să păstorească toate neamurile cu un toiag de fier; pruncul acesta al ei a fost răpit în cer şi dus în faţa lui Dum­nezeu şi a tronului său. Iar femeia a scăpat cu fuga în deşert, într-un loc pregătit pentru ea de Dumnezeu, unde avea să i se poarte de grijă timp de o mie două sute şaizeci de zile.

Şi când a văzut, balaurul a început s-o prigonească pe femeia care născuse pruncul. Dar femeii i s-au dat două aripi ale Vulturului celui mare, ca să zboare în pustietate, la locul sorocit ei, să i se poarte de grijă acolo, departe de faţa Şarpelui, o vreme, nişte vremi şi încă o jumătate de vreme. Dar Şarpele a făcut să-i ţâşnească pe gură, în urma femeii, apă multă cât a unui râu, ca femeia să fie târâtă de ape. Însă pământul a sărit în ajutor femeii şi pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care îl vărsase Balaurul pe gură. Iar Balaurul s-a umplut de mânie împotriva femeii şi s-a dus să pornească război împotriva celorlalte odrasle ale ei, adică împotriva tuturor celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi poartă mărturie pentru Iisus.

Femeie înveşmântată în soare indică limpede Biserica, îmbrăcată în Cuvântul Tatălui, Care este mai strălucitor decât soarele însuşi. Şi luna sub picioarele ei, zice, adică [Biserica] este împo­dobită cu lumină cerească, precum luna. Iar pe capul ei o cunună de douăsprezece stele îi arată pe cei doisprezece apostoli pe care se ţine Biserica. Şi avea în pântece prunc şi ţipa de durere şi se chinuia să nască, deoarece Biserica nu pridideşte să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigoneşte. Şi a născut femeia, zice, un copil de parte bărbătească, menit să păstorească toate neamurile, adică, L-a născut pe Hristos, de parte bărbătească şi desăvârşit, copil al lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om, pe care îl anunţaseră profeţii şi pe care Biserica, născându-L mereu, îl arată tuturor neamurilor.

Pruncul acesta al ei a fost răpit şi dus în faţa lui Dumnezeu şi a tronului său, adică, Cel născut veşnic de Biserică este împărat ceresc, nu pământesc, precum vestise şi David: Zise Domnul către Domnul meu: Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut la picioarele tale (Ps. 110, 1). [Apoi zice profetul Ioan:] Şi când a văzut balaurul a început s-o prigonească pe femeia care născuse pruncul. Dar femeii i s-au dat două aripi ale Vulturului celui mare, ca să zboare în pustietate, să i se poarte de grijă acolo o vreme, nişte vremi şi încă o jumătate de vreme.

Acestea sunt cele o mie două sute şaizeci de zile (Apoc. 11, 3), jumătatea de săptămână (Dan. 9, 27) cât tiranul va ţine puterea şi va prigoni Biserica fugărind-o din cetate în cetate (Mat. 23, 24). Se va ascunde în munţi şi în pustie fără să aibă cu ea decât două aripi ale Vulturului cel mare, adică credinţa în Iisus Hristos, care întinzându-şi sfintele braţe pe cruce formează două aripi, una în dreapta, alta în stânga. Astfel îi cheamă la sine pe toţi cei care cred într-Însul acoperindu-i aşa cum o pasăre îşi acoperă puii (Mat. 23, 37). Şi Malachia zice: Pentru voi, care aveţi teamă de numele Meu, va răsări un soare al dreptăţii şi vindecare va fi în aripile lui.

Zice şi Domnul: Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă, să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi pe câmp să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup. La rândul său, Daniel zice: Şi vor da urâciunea pustiirii vreme de o mie două sute nouăzeci de zile. Fericit cine va răbda şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile.

Iar fericitul Pavel, apostolul, scriind tesalonicenilor, zice:

În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă înspăimântaţi, nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, cum că ziua Domnului a şi sosit! Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce-i dumne­zeiesc şi se slujeşte cu închinare, până într-acolo încât se va aşeza el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.

2. Nu vă aduceţi aminte că, pe când mă aflam încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui! Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta nelegiuitul, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Venirea aceluia se va săvârşi prin lucrarea Satanei, şi va fi însoţită de tot felul de semne puternice şi minuni mincinoase, de tot felul de rătăciri ale nedrep­tăţii pentru cei pierduţi, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă în minciună, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut în adevăr, ci le-a plăcut nedreptatea. 

Şi Isaia zice: Să dispară necre­dinciosul, ca să nu vadă slava Domnului !

Epifania Domnului

După ce se vor întâmpla acestea, iubitule, după ce o săptămână se va împărţi în două şi se va arăta urâciunea deşertăciu­nii, după ce profeţii cei doi şi înaintemergătorii Domnului îşi vor isprăvi cursa şi întreaga lume va ajunge, de fapt, la sfârşit, ce altceva mai rămâne decât să se arate [pogorând] din ceruri Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în care am nădăjduit! El va aduce cu sine pârjolul cel mare, precum şi dreapta judecată pentru toţi cei care n-au crezut într-Însul.

Zice Domnul: Când vor începe să fie acestea prindeţi curaj şi ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Şi: nici un fir de păr din capul vostru nu va pieiri. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Acum, stârvul se află în rai. Doar acolo a căzut Adam, prin amăgire. Cum zice iarăşi [Domnul]: Şi va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi şi-i vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi ale cerului.

Şi David, proorocind Judecata şi Venirea Domnului, zice: De la capătul cerului ieşirea Lui şi sosirea Lui la capătul cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura Lui. Numeşte căldură pârjolul final. La fel vorbeşte şi Isaia: Hai, poporul meu, intră în locuinţele tale, încuie-ţi uşile, ascunde-te puţin, până va veni urgia Dom­nului. La fel Pavel: Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.

Învierea şi domnia sfinţilor

Cât despre învierea şi împărăţia sfinţilor, Daniel zice: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Isaia: Vor învia morţii şi se vor scula cei din morminte, căci roua de la tine este leac pentru ei. Domnul zice: Mulţi în acea zi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor auzi vor trăi.

Profetul: Deşteaptă-te, tu, care dormi, trezeşte-te din morţi. Hristos va străluci pentru tine. Ioan zice: Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de-a doua nu are putere. Iar moartea cea de-a doua este balta de foc arzând (Apoc. 20, 14). Şi iarăşi zice Domnul: Atunci drepţii vor strălucii precum străluceşte soarele cu lumina sa. Şi sfinţilor le va spune: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 3. Nelegiuiţilor însă ce-o să le spună? Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit pentru diavol şi pentru îngerii săi. Ioan zice: Afară cu câinii şi cu vrăjito­rii şi cu desfrânaţii şi cu ucigaşii şi cu închinătorii la idoli şi cu toţi cei ce îndrăgesc şi săvârşesc minciuna, fiindcă partea lor este în balta de foc. Aidoma zice şi Isaia: Şi vor ieşi şi vor vedea trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor şi fo­cul lor nu se va stinge. Şi vor fi o sperietoare pentru toate trupurile.

Apostolul Pavel, scriind tesalonicenilor despre învierea drepţilor, zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, precum toţi ceilalţi care nu au nădejde. Dacă vom crede că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu îi va aduce împreună cu El pe cei adormiţi întru Iisus.

Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii care vom fi rămas până la venirea Domnului, n-o vom lua înain­tea celor adormiţi, pentru că însuşi Domnul, la poruncă, la glasul arhanghelului şi la trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, iar cei morţi întru Hristos vor învia întâi. Pe urmă noi, cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei, pe nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi aşa pururea vom fi cu Domnul.

Acestea [învăţături] culese, cu iubire pentru Domnul, din sfintele scripturi cu bun miros şi împletite într-o cunună cerească, ţi le dăruiesc ţie, iubitul meu frate Teofil, pentru ca, păzind cu credinţă cele scrise aici şi ştiind dinainte câte se vor întâmpla, să nu greşeşti nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de oameni, aşteptând fericita nădejde şi venirea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru (Tit. 2, 13), când, înviindu-i pe sfinţi, împreună cu dânşii se va bucura lăudându-L pe Tatăl, a cărui slavă e veşnică. Amin.