Despre templul evreilor din Ierusalim și altele-partea 2 - In memoriam Florin Stuparu

Templul evreilor și războiul din Orientul Mijlociu

Rostul noului templu, după Evrei

Pentru a înţelege cît de cît sminteala în care se află cei ce vor să reînvie Legea cea Veche, să vedem care a fost rostul slujbelor ţinute în biserica lui Solomon. Întîi de toate, acela de a păstra legătura cu Dumnezeul cel adevărat într-un loc pe care Acesta Şi l-a afierosit Lui-Şi, unde se păstrau mărturiile trupeş…

Rostul noului templu, după Evrei

Pentru a înţelege cît de cît sminteala în care se află cei ce vor să reînvie Legea cea Veche, să vedem care a fost rostul slujbelor ţinute în biserica lui Solomon. Întîi de toate, acela de a păstra legătura cu Dumnezeul cel adevărat într-un loc pe care Acesta Şi l-a afierosit Lui-Şi, unde se păstrau mărturiile trupeşti ale purtării Sale de grijă pentru poporul pe care Şi-l alesese: Tablele Legii (al doilea rînd de table), vasul cu mană, toiagul lui Aaron ce înfrunzise şi cădelniţa de aur a aceluiaşi. Totodată, în biserica lui Solomon urma ca „neamurile” (adică păgînii, închinătorii la dumnezeii cei mincinoşi) să afle din nou despre adevăratul Dumnezeu al tuturor. Ceea ce nu s-a întîmplat, decît în prea-mică măsură, tocmai pentru că Iudeii au socotit dintotdeauna că Dumnezeu este doar Făcătorul lor, ceilalţi oameni fiind nişte făpturi josnice din fire. Apoi, slujbele acelea aveau rostul de a săvîrşi jertfe sîngeroase care să îi ţină pe Iudei departe de închinarea la făpturi. Căci, aşa cum ziceam, ei ajunseseră să cinstească (printre altele) animalele cornute, aşa cum făceau vecinii lor păgîni. Deci nu Dumnezeu avea nevoie de aceste jertfe, ci ei, în neputinţa lor de a înţelege slujbe mai duhovniceşti. Însuşi Dumnezeu zice, prin David: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi. Căci ale Mele sînt toate fiarele ţarinii, dobitoacele în munţi şi boii. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este. De voi flămînzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei. Au doară carne de tauri voi mînca, sau sînge de ţapi voi bea?” (Psalmul 49:9-13). Aşa zice Dumnezeu şi prin Isaia: „Cine cere acestea din mîinile voastre?” (Isaia 1:12). Mai departe, unele dintre jertfele acestea (aceea a mielului de Paşti sau a junicii roşii) şi spălările erau înainte-închipuiri ale jertfei Mîntuitorului şi ale botezului întru Hristos. De aceea se zice că ele curăţau păcatele Iudeilor, măcar că nu o făceau cu adevărat.

Ce zic însă Evreii cei necredincioşi, după tîlcuirile lor insuflate de „tatăl minciunii”, diavolul? Că cel mai sfînt loc din lume este Palestina, iar în Palestina Ierusalimul, şi în Ierusalim Muntele Templului, cunoscut şi ca Muntele Moriah, locul unde Avraam a fost trimis să-l jertfească pe Isaac. Iar în templu cel mai sfînt loc era Sfînta Sfintelor, unde se păstra Chivotul Legămîntului cu Tablele Legii. Acolo, o singură dată în an, intra doar marele preot, ca să se roage pentru păcatele norodului. Această Sfîntă a Sfintelor era aşezată pe locul unde Avraam a pregătit jertfelnicul pentru Isaac. Puterea care săvîrşea curăţirea de păcate a norodului era – zic ei – o „energie spirituală” ce se afla în templu, numită „shekinah”, „prezenţa manifestată” a lui Dumnezeu. Această „shekinah” ar fi o putere zidită (!), feminină (!), pe care „iniţiaţii” (kabbaliştii) o primesc prin „pregătire spirituală”. A primi „shekinah” ar fi deci de cea mai mare însemnătate pentru „poporul ales”, care a luat fiinţă tocmai datorită acestei „energii spirituale”. Căci – zic ei – Isaac a primit o mare măsură de „shekinah” atunci cînd Avraam se ruga înainte să-l jertfească. Isaac a transmis această „shekinah” fiului său Iacov, şi de aceea Dumnezeu i-a schimbat numele în „Israil”. Poporul lui Israil s-a păstrat – chipurile! – datorită acestei „energii spirituale”: cîtă vreme legea Domnului a fost cinstită în templu, întregul Israil a primit multă „shekinah” şi ţara a fost în pace şi belşug, cum s-a întîmplat în vremea domniei lui Solomon. Căci Solomon (Shalom) înseamnă „pace”. Dimpotrivă – cînd norodul lui Israil a uitat legea Domnului şi biserica lui Solomon, cînd a săvîrşit prea multe păcate pentru ca Dumnezeu să le mai poată ierta – ţara a fost în război, biserica a fost nimicită şi Israil a primit doar puţină „shekinah”, nemaiputînd aşadar să se cureţe de păcate.

Pentru Evreii cei necredincioşi de azi, templul lor ar avea aceleaşi rosturi ca şi biserica lui Solomon, adică: să păstreze – zic ei – „religia iudaică”, „identitatea şi cultura iudaică”, să şteargă păcatele lui Israil, şi ale Creştinilor Sionişti şi ale Iudeilor Mesianici şi să primească acea „shekinah”, „prezenţa manifestată a lui Dumnezeu”.

Dar aceasta nu e decît magie kabbalistică! Pentru a ne lămuri cît de cît, trebuie să ştim că „înţelepţii” Evreilor celor necredincioşi zic că „ideea Templului” este cuprinsă în planurile zidirii lumii. Talmudul zice că şapte lucruri au fost văzute de Cel Sfînt înaintea zidirii: Tora (adică cele cinci cărţi ale lui Moisi), Pocăinţa (!?), Grădina Raiului şi Gehinnom-ul (iadul), Tronul Slavei, Sfîntul Templu şi identitatea lui Mesiah. Deci, pentru Evrei, e vorba de predestinare. Adică Dumnezeu este supus predestinării, sau – altfel spus – El este chiar predestinarea, sau soarta. Aceiaşi „înţelepţi” zic că, dacă vom cunoaşte firea acestor şapte lucruri, vom înţelege scopul zidirii. Între acestea, Templul înseamnă – zic ei – piscul doririi oamenilor: putinţa de a intra în legătură cu Dumnezeu.

Ca să sfîrşim cu aceste sminteli, să pomenim că „învăţaţii” Evreilor celor necredincioşi socotesc, în idolatria lor, că Templul e „poarta cerului”, şi aduc ca întărire pentru aceasta vedenia Patriarhului Iacov, care „a visat o scară sprijinită pe pămînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” (Facerea 28:12). Patriarh care, trezindu-se dimineaţa, a strigat: „Cît de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (la fel 28:17). În visul său proorocesc – zic ei – Iacov a văzut Sfîntul Templu de pe pămînt faţă în faţă cu Tronul Slavei. Apoi, el a ridicat, în loc de stîlp, o piatră pe care a uns-o cu unt-de-lemn, afierosind locul viitorului Templu: primului, celui de-al doilea şi celui de-al treilea, pe care vor să-l ridice acum. Deci – zic ei – Sfîntul Templu este poarta spre ceruri pentru orice făptură omenească ce vrea să se apropie de Dumnezeu.

Apoi, Templul rezidit ar avea rostul să-i reunifice – „spiritual”, „religios”, deci politic – pe toţi Evreii, care sînt cea mai dezbinată naţie de pe pămînt. Dar nu numai atît; ei cred de asemenea că mîntuirea întregii omeniri atîrnă de „mîntuirea” lor (pămîntească) şi că al lor Mesiah, atunci cînd va veni, va mîntui toate neamurile. De aceea, Templul este pentru ei buricul pămîntului, căci va fi locul de adunare în jurul acestui „mîntuitor”, om şi dumnezeu totodată (Antihristul). Iată aşadar cum adevăratul scop al reconstruirii Templului este vădit chiar de vrăjmaşii lui Hristos!

Organizaţia „Temple Mount Faithful” (credinciosul muntelui templului!?) a născocit chiar şi o rugăciune pentru toate neamurile credincioase „Dumnezeului lui Israil” (adică al Evreilor), care sună cam aşa: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, păzeşte pe fiii tuturor neamurilor care fac voia Ta şi se tem de marele Tău nume! Revarsă asupra lor blagosloveniile Tale pentru belşug, frăţie şi pace! Adu în inimile tuturor credinţa că Tu eşti singurul Dumnezeu în cerul de deasupra şi pămîntul dedesubt! Fă ca toţi oamenii să-Ţi cheme numele şi să-Ţi slujească cu o singură inimă! Fă să vină acea zi în care mulţime de neamuri vor merge şi vor spune: «Hai la Muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, şi El ne va învăţa căile Sale şi vom merge pe potecile Sale, pentru că din Sion va ieşi Legea şi cuvîntul Domnului din Ierusalim!» Mîntuieşte norodul lui Israil în Ţara Sfîntă şi dăruieşte fiilor ei puterea să înfrunte necazurile care se ridică împotriva lor! Deschide ochii şi inimile vecinilor noştri, încît să ştie că numai întru pacea lui Israil se vor bucura de pace! Fă-i să înţeleagă că cuvîntul lui Dumnezeu a venit la strămoşii acestei naţii ca să le dăruiască această ţară, aşa cum scrie în Legea lui Moisi şi cum s-a făgăduit prin prooroci că El îi va păzi de la răspîndire, îi va aşeza la un loc, va înnoi jertfelnicul şi va reaşeza împărăţia ca în vechime. Deşteaptă inimile fiilor lui Israil, pentru care Te-ai pogorît pe muntele Sinai ca să le dai Legea şi poruncile ei prin mîna lui Moisi, ca să ţină seama de tot ce e scris în Lege, pentru a izbuti în tot ce săvîrşesc, şi astfel să primească venirea mîntuirii şi mîntuirea întregii lumii! Amin!”

Toate acestea ar fi frumoase şi adevărate, doar că s-au întîmplat! Lumea (adică aceia din Evrei şi aceia din „neamuri” care au crezut) a fost mîntuită deja din înşelarea şi din robia diavolului cel mare şi satana prin întruparea Dumnezeu-Cuvîntului (Acela care i-a şi dat lui Moisi Tablele Legii pe muntele Horivului), prin propovăduirea, prin patimile, prin jertfa şi prin înălţarea Sa. Cei care au crezut – şi Evrei, şi din „neamuri” – s-au adunat la Pogorîrea Sfîntului Duh în Biserica Dumnezeu-Cuvîntului, Cel care a făcut cerul şi pămîntul. Vedeţi viclenia: tot ce zice în această rugăciune e din prooroci, numai că toate proorociile Vechiului Testament s-au împlinit, iar acum se împlinesc – sub ochii noştri, împreună cu noi şi prin noi – cele ale Apocalipsei Sfîntului Ioan Teologul. Dar despre toate acestea vom mai vorbi la timpul cuvenit.

 Greutăţi în reînvierea slujbei Legii Vechi

 CHIVOTUL CEL PIERDUT AL LEGĂMÎNTULUI

Cum aminteam mai sus, biserica lui Solomon avea (între altele) rostul de a adăposti Chivotul (Sicriul) Legii, precum şi alte cîteva lucruri care le aminteau Iudeilor de binefacerile lui Dumnezeu din vremea rătăcirii lor prin pustie. Despre acestea pomeneşte şi Sfîntul Apostol Pavel în epistola sa către Evrei: „Iar după a doua catapeteasmă [perdea] se afla […] «Sfîntul Sfintelor», care avea cădelniţa de aur şi sicriul Legii ferecat peste tot cu aur, întru care era năstrapa de aur ce avea mana, şi toiagul lui Aaron ce înfrunzise şi lespezile Legii” (Evrei 9:3, 4). Stihuri pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei le tîlcuieşte astfel:

„Toate acestea erau aduceri aminte şi pomeniri ale nemulţumirii Evreilor [faţă de Dumnezeu]. Astfel, năstrapa de aur cu mana se păzea spre pomenirea faptului că Evreii, care mîncaseră mana aceasta în chip minunat şi mai presus de fire, au cîrtit asupra lui Moisi şi a lui Aaron în pustie; ca, prin pomenirea aceasta, să se vestească fiilor şi strănepoţilor bunătatea lui Dumnezeu şi împietrirea [inimii] Evreilor. Apoi, toiagul lui Aaron se păzea pentru zicerea-împotrivă asupra lui Aaron a lui Core, Datan şi Aviron, pe care i-a înghiţit pămîntul, aşa cum se arată la capitolul 17 al Numerilor. Iar al doilea rînd de table ale Legii, cele cioplite de Moisi, se păzeau spre pome­nire; căci, din pricina slujirii la Idoli a Evreilor, Moisi a sfărîmat primele table, cele nefăcute de mîini, ci alcătuite de Dumnezeu. Se va nedumeri cineva însă pentru ce în Cartea a treia a îm­părăţiilor este scris că în sicriu nu a fost altceva decît acele două table: «Şi în sicriu nu era nimic altceva afară de două lespezi de piatră, Ta­blele Legii, pe care le pusese Moisi în Horiv, cînd Domnul a făcut testament cu fiii lui Israil, după ieşirea lor din pămîntul Egiptului» (3 Împăraţi 8:9). Căci Apostolul zice aici că în sicriu era şi năstrapa cu mana şi toiagul lui Aaron. Spre dezlegarea nedumeririi acesteia, răspundem că – fiind prea-bine învăţat întru cele evreieşti de către prea-învăţatul Gamaliil, dascălul său – Pavel poate ştia aceasta din predanie. Căci şi fariseii Evreilor din vremea aceea se împacă întru aceasta, zicînd că în sicriu se aflau şi acestea amîndouă, însă nu de la început. Căci – zic aceştia – de vreme ce sicriul urma să se ascundă în vremea lui Ieremia, se poate ca atunci să se fi pus acestea într-însul. Iar despre ascunderea sicriului aşa se scrie la Ieremia: «În zilele acelea – zice Domnul – nu se va mai zice: O sicriul Legii! Nu se vor mai gîndi la el, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu se va mai face altul» (Ieremia 3:16).”

Şi apostolul urmează: „Iar deasupra acesteia erau Heruvimii slavei, care umbreau curăţitorul” (Evrei 9:5). „Adică – arată Teofilact – deasupra sicriului acestuia erau slăviţii Heruvimi, care sînt slujitori ai lui Dumnezeu şi spre slava lui Dumnezeu. Şi Apostolul înalţă şi mă­reşte aceste lucruri înadins, ca să arate că tainele noastre, ale evangheliei, sînt mult mai mari decît acelea ale Vechiului Testament. Iar «Curăţitor» se numea capacul şi acoperămîntul sicriului, aşa cum vei înţelege mai pe larg din Scriptură. Şi să nu te amăgeşti, cititorule, din cuvintele oarecărora şi să socoteşti că acest curăţitor este alt lucru. Şi acesta Îl închipuia şi Îl însemna pe Hristos, Care S-a făcut curăţire a păcatelor noastre, cum mărturiseşte însuşi Apostolul, zicînd: «Pe Care L-a ­pus Dumnezeu curăţitor prin credinţă întru sîngele Lui» (Romani 3:25). Şi Hristos le-a închis pe toate ale Testamentului Vechi, precum şi capacul închidea sicriul” (Sfinţitul Teofilact, în tîlcuirea epistolelor lui Pavel).

Toate aceste lucruri ce se aflau în Sfîntul Sfintelor s-au pierdut însă odată cu nimicirea celei dintîi biserici a lui Solomon de către Babilonieni. Astfel, Sicriul Legii este pomenit pentru ultima dată la 2 Cronici 35:1-3. Mulţi dintre Evreii „ortodocşi” cred că Sicriul Legii este ascuns într-o încăpere tainică sub Muntele Templului şi că îl vor găsi atunci cînd vor începe să zidească cel de-al treilea templu. La rîndul lor, „Creştinii” Etiopieni (o sectă monofizită iudaizantă) zic că Sicriul Legii ar fi la ei, în „Biserica Sfintei Maria din Sion”, păzit de un călugăr numit „Păstrătorul Chivotului”. În rătăcirea lor, aceştia spun că Sicriul Legii ar fi ajuns la ei fiind furat de Menelik, fiul împăratului Solomon şi al reginei din Sheba! Lăsînd la o parte aceste basme, rămîne întrebarea: ce vor face constructorii noului Templu dacă nu vor găsi Sicriul Legii? Ei bine, atunci vor fabrica un altul, după modelul arătat în Scripturi!

 „SFINŢIREA” PREOŢILOR

 O altă greutate peste care trebuie să treacă cei ce vor să învie (în chip strîmb şi mincinos) slujbele moarte ale Vechii Legi este aceea legată de „sfinţirea” aşa-zişilor preoţi ai templului cel nou. Aici, se pun însă nişte întrebări. Întîi de toate, de unde să-i mai ia pe preoţi, de vreme ce au fost ucişi de către Romani la anul 70(și în plus romanii au incendiat vechiul templu unde se găseau cărțile cu genealogiile familiilor leviților și preoților)? Al doilea, întru ce să fie sfinţiţi(nu mai spunem că nici nu au cu ce,deoarece Ieremia,profetul,ascunsese și uleiul de sfințire al preoților și regilor,odată cu chivotul legii și restul)? Al treilea, cine şi cum să-i sfinţească(nu au preot ,nu au proroc ,nu au nimic defapt,în afară de un tupeu total nesimțit)? Rabinii (învăţătorii) au găsit răspuns şi la aceasta! Astfel, „sfinţirea” noilor preoţi (ai cui?) se va face prin stropirea lor cu apă în care s-a topit cenuşa unei junici cu totul roşie. Pentru aceasta, în anii ’90 ai veacului trecut, ei au căutat în Europa şi în Statele Unite ale Americii embrioni de vită care să se potrivească scopului lor, şi au început să crească aceste junici „sfinte”.Și în plus a nu se uita ,foarte important,Solomon la sfințirea primului templu a primit foc din cer de la Dumnezeu peste jertfă pentru consfințirea ei,la fel și la Neemia la cel de al doilea templu când soarele a stralucit din cer peste apa turnată peste jertfă si a izbucnit foc mare.Și exemplele pot continua,sau de fapt începe,cu Avraam,Moise,la Samson ,Ghideon ș.a. .Evreii au aproape tot,în afară de chestiunile esențiale !!!

Pe ce se întemeiază acest eres? Pe jertfa junicii roşii din Vechiul Testament, ale cărei înţelesuri sînt cu totul răstălmăcite de către „gînditorii religioşi” Evrei. „Despre junica aceasta scrie la capitolul 10 al Numerilor că trebuia să fie roşie la păr, fără prihană, fără vreo pată şi neînjugată vreodată. Şi Legea poruncea ca aceasta să se junghie afară din tabără (nu în templu, cum se vrea acum!) şi să se ardă împreună cu pielea; şi cenuşa ei să se pună afară din tabără în loc curat şi să se păstreze ca să-i curăţească pe cei ce ar fi pipăit trup mort, sau ucis sau ar fi atins os ori mormînt de om. Căci, stropindu-se cenuşa aceasta împreună cu apă asupra acelora, îi curăţa. Iar junica aceea era închipuire a trupului lui Hristos şi a mîntuitoarei Lui patimi – după Teodorit şi după Chiril al Alexandriei. De aceea şi era roşie, ca să arate trupul pămîntesc al Domnului, precum şi numele «Adam» arată pămîntul cel roşu (lutul). Apoi, junica era fără prihană, însemnînd nepăcătuirea lui Hristos; şi fără jug, pentru slobozenia lui Hristos; şi se junghia în afara taberei, căci şi mîntuitoarea patimă s-a făcut afară de poarta Ierusalimului” (după Teofilact). (Ce rost au avut celelalte jertfe sîngeroase am zis pe scurt ceva mai sus.)

 MUSULMANII

 Rămîne de văzut cum se va trece de aceste greutăţi „tehnice”. Împiedicarea cea mai mare vine însă din partea lumii islamice, care nu va îngădui de bună voie ridicarea templului, şi vom vedea numaidecît de ce.

Întîi de toate, să spunem un lucru necunoscut celor mai mulţi Creştini, anume că Muntele Templului se află sub stăpînirea Autorităţii Palestiniene, cu toate că Ierusalimul e parte a statului evreiesc! Şi aceasta în ciuda faptului că „războiul de şase zile” din iunie 1967, în care Evreii au fost biruitori, s-a purtat tocmai pentru liberarea de către ei a muntelui! Cu toate acestea, conducătorii Israelieni au lăsat stăpînirea acestui loc mahomedanilor. De ce? Pentru că Muntele Moriah este unul dintre cele mai „sfinte” locuri şi pentru aceştia din urmă, aici fiind înălţate două moschei cu totul deosebite pentru credincioşii lui Allah. Astfel încît orice atingere a acestora de către Evrei putea duce la un război cu întreaga lume arabă, război pentru care Israelul nu era pregătit atunci.