POVESTIRE DIN PADUREA VERDE
Published 09/02/2004 | By altermedia_ro
Aceasta povestire este un pamflet si trebuie interpretata ca atare.
Personajele sunt pur fictive si nu au nici o legatura cu persoane reale…
A fost odata ca niciodata, intr-o padure nu foarte indepartata, un
mic soricel amarat si slabanog ca vai de el. Si mergand el prin padure
se intalni intr-o zi cu elefantul, care era cel mai mare si puternic
animal si muncea cel mai mult. Din pricina asta avea mancare suficienta,
ba ii mai si ramanea. Vazand acestea, soricelul l-a rugat pe elefant
sa-l ia si pe el in spate, sa-l care prin padure si sa-l lase sa se
hraneasca cu resturile de la masa. Si elefantul – milostiv din fire –
l-a primit.
Dupa vreo saptamana de tovarasie, soricelului ii mergea foarte bine,
avea tot timpul ce manca, insa se cam saturase de frunze si muguri de
bambus, caci nu prea erau pe gustul sau de rozator. Asa ca s-a strecurat
in urechea elefantului, de unde a inceput sa-i sopteasca acestuia tot
felul de idei. Cum ca n-are o alimentatie diversificata, ca-l paste
obezitatea si in ritmul asta o sa moara de inima. Ar trebui sa-si
schimbe dieta, sa incerce niste lucruri noi ca nucile, alunele sau
boabele de grau. Si ca un prieten adevarat, soricelul s-a oferit
voluntar sa-l sfatuiasca ce sa culeaga si ce sa manance in schimbul
resturilor si a frimiturilor. Iar elefantul, convins de primejdia in
care se afla, s-a hotarit sa il asculte. Si strangea elefantul intr-o zi
de munca tone de alune si tot felul de boabe; numai ca nu prea il
incantau, asa ca manca putin si restul il dadea soricelului, caci, se
parea, lui ii placeau mai mult…
SI CHIAR II PLACEAU! Atat de bine ii mergea soricelului, ca mai
pusese si deoparte o gramada de graunte, incat tot neamul soricesc a
hotarat sa-i urmeze exemplul – fiecare intrand toti in urechea cate unui
animal. Si ia uite cum leii nu mai vanau antilope, lupii nu mai mancau
caprioare, iar vulpile… uitasera gustul gainilor! Toata lumea o daduse
pe nuci si graunte. Iar ce ramanea…dadeau soriceilor.
Toata lumea era fericita si in padure domnea pacea si democratia.
Singurele in urechea carora nu se putuse patrunde erau animalele
mici, iepurele, bursucul si veverita, care – coincidenta!, detineau si
controlul asupra celui mai mare depozit de nuci si alune din padure.
Vazand ca nu-i chip sa-i controleze pe cei trei, soarecii i-au soptit in
ureche leului cum ca iepurasul, bursucul si veverita s-ar fi constituit
intr-o adevarata axa a raului care a pus monopol pe resursele de nuci.
Ar trebui sa fie distribuite in mod democratic tuturor animalelor din
padure. Ba mai mult, aveau informatii ca cei trei ar planui sa puna o
bomba la vizuina leului si sa preia puterea in padure. Infuriat, leul
si-a trimis imediat haita de copoi sa rezolve problema. Iepurasul a
murit in timpul urmaririlor; bursucul a fost prins si judecat, iar in
prezent se afla inchis intr-o scorbura federala; veverita insa a reusit
sa fuga si se banuieste ca s-ar ascunde in desisurile de la marginea
padurii. Pacea si democratia fusesera restabilite iar alimentele au fost
preluate de soricei urmand a fi impartite in mod egal. Mai tarziu, cand
o fi nevoie.
Intr-o buna zi, un lup mai tanar, satul de atate graunte, a indraznit
sa intrebe DE CE? De ce trebuiau sa mai continue dieta asta, cand
oricum erau numai piele si os si pericolul obezitatii disparuse? Imediat
toate animalele au inceput sa auda in urechi o poveste sfasietoare
despre suferintele prin care trecuse neamul soricesc in timpul
cumplitelor deratizari, cum orice animal era dator la o reparatie morala
istorica, pentru ca soriceii nu mai aveau incredere sa-si adune singuri
boabele de grau, de teama sa nu fie otravite si sa se repete ororile
istoriei.
Au infiintat chiar si un muzeu al deratizarii in memoria celor
6.000.000.000 de soricei disparuti, unde au expus la vedere trei cutii
de tabla pe care scria clar “OTRAVA DE SOBOLANI”, astfel ca la vederea
lui, orice animal era napadit de mila pentru sarmanii soricei, dar si de
un sentiment de vinovatie pentru ca stiusera si totusi nu facusera
nimic sa-i salveze.
Mai presus de pace si democratie, in padure domnea acum SOLIDARITATEA
ANIMALA, iar toate dobitoacele, convinse mai mult ca oricand de
justetea cauzei lor, continuau sa stranga sarguincioase minunatele
graunte pe care le imparteau frateste cu chitaitorii cei necajiti.
Curand veni si toamna, iar padurea isi imbraca vesmantul aramiu. O
ploaie rece udase blana leului slab si istovit atat de rau, incat il
apucase tremuratul. Si intr-o incercare disperata de a se usca si
incalzi putin, leul isi scutura coama atat de tare incat soricelul din
urechea sa fu proiectat cu capul de un pom de-i sarira sarmanului
creierii si cazu lat.
In acel moment leul avu un soc. Era pentru prima oara dupa multi ani
cand nu mai auzea voci in cap. Privind in jurul sau, realiza halul
deplorabil in care ajunsese padurea. Supusii sai, numai piele si os, cu
un ranjet tampit pe fata, munceau de dimineata pana seara la strinsul
alunelor, in timp ce o mana de soricei imbuibati stransesera rezerve
colosale si conduceau intreaga padure. In iarna ce urma, soriceii aveau
sa traiasca indestulati, in timp ce restul animalelor, slabite si
extenuate, isi vedeau moarte cu ochii. Pe cand trecea pe langa muzeul
deratizarii, leul a observat cum ploaia indepartase eticheta cu “OTRAVA
DE SOBOLANI” si dedesubt se vedea o alta, mai veche, pe care scria
“FASOLE CU COSTITA”! Atunci a inteles: TRAISE IN MINCIUNA! Cu totii
FUSESERA MANIPULATI!
Va convoca imediat o intrunire a tuturor animalelor si le va ordona
sa se scuture puternic! La urma urmei era inca Regele animalelor si mai
avea un cuvant de spus in padurea asta! Trebuie reluate vanatoarea si
vechea alimentatie…trebuie reconstruite vizuinile…sunt atatea de
facut…dar vor reusi! Pentru ca acum sunt LIBERI!
SFARSIT (?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu