joi, 2 iulie 2015

Stareții despre vremurile din urmă - Fragmente




Lumea înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos

Partea a 3-a

Stareţii despre vremurile de pe urmă




Traversăm vremuri dificile, viaţa ne încearcă cu întrebări dificile. Deseori ne vine greu să le rezolvăm şi atunci avem nevoie de un sfat înţelept şi corect. În asemenea cazuri creştinii se adresează stareţilor - adevăraţilor cunoscători şi nevoitori ai vieţii duhovniceşti, celor ce îşi petrec viaţa în rugăciune. Dar cine sunt ei - adevăraţii stareţi? Oare numai acei care şi-au trăit viaţa în duhul evlaviei, în rugăciuni şi post, înfăptuind poruncile lui Dumnezeu? Da, aceşti oameni au o mare experienţă, care, unită cu înţelepciunea acumulată, le permite să dea un sfat înţelept. Dar oare întotdeauna acest sfat va fi corect? „Cuviosul Serafim zicea că atunci când dădea sfaturi din cugetarea proprie se întâmplau greşale, iar greşalele pot fi mici, dar pot fi şi mari”, - scrie Cuv. Siluan Atonitul. În discuţia cu părintele Stratonic, Cuv. Siluan a întrebat: „Cum vorbesc cei desăvârşiţi?”. Şi apoi chiar el a răspuns, că cei desăvârşiţi vorbesc nu din propria minte, ci ceea ce vesteşte Dumnezeu în fiecare caz concret. Dumnezeu este Atotştiutor şi Atoînţelept şi voinţa Lui este Atotbună şi Atotdesăvârşită. De aceea, adresându-ne după sfat stareţilor, şi încredinţându-ne lor, trebuie să credem că ei au atins măsura desăvârşirii şi fără a greşi ne vestesc nouă voia lui Dumnezeu. Dacă conducătorii duhovniceşti nu au atins această măsură a desăvârşirii, ei trebuie să dea sfaturi cu modestie, ca pe o povaţă omenească, purtând grija ca să nu-i dăuneze omului şi având frica responsabilităţii înaintea lui Dumnezeu pentru cuvintele lor. Atunci omul are dreptul atât să urmeze sfatul îndrumătorului, cât şi să nu-l ia în seamă. Despre aceasta scrie cuviosul părinte care a trăit în preajma timpurilor noastre Sfântul Ignatie Breanceaninov în volumul său „Prinos pentru călugăria contemporană” în capitolul „Despre vieţuirea după sfat”.
Sf. Ioan din Kronştadt, cu puţin înainte de moartea sa, slujind Liturghia în schitul Mănăstirii Leuşinsk din Petersburg, în predica sa a chemat poporul la pocăinţă, spunând că se apropie vremuri groaznice, inimaginabil de straşnice. Egumena mănăstirii l-a întrebat: „Părinte, când va fi aceasta?” Păr. Ioan i-a răspuns: „Noi nu vom ajunge în acele timpuri, iar ele (a arătat spre maici) vor ajunge şi când de pe pământ va fi luat Monarhul („cel care-l împiedică”) atunci va veni antihrist...”.
            În epistola către Tesaloniceni, citată de păr. Ioan Krestiankin, scrie: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale ” (II Tes. 2, 6-8). Sf. Ioan Gură de Aur a explicat: „Unii consideră că aici se face referinţă la harul Duhului Sfânt, alţii - la Imperiul Roman. Eu sunt înclinat să accept ultima afirmaţie. De ce? Fiindcă dacă Apostolul ar fi voit să vorbească despre Duhul Sfânt, nu s-ar fi exprimat atât de ceţos... În afară de aceasta i se cuvinea deja lui (antihristului) să vină..., fiindcă ele (darurile) demult au sărăcit... Când va înceta existenţa statului Roman, atunci el (antihristul) va veni. Şi pe bună dreptate. Deoarece atâta timp cât se vor teme de acest stat nimeni în grabă nu i se va supune lui antihrist: dar dacă el va fi distrus se va instaura anarhia şi el va face tot posibilul ca să fure atât puterea omenească cât şi pe cea Dumnezeiască”. „Aşa precum Apostolul vorbeşte despre căderea statului Roman, este limpede şi clar de ce el face numai aluzii la aceasta şi până la o vreme se exprimă neguros... Pe el, ca pe un răzvrătit, l-ar fi condamnat la moarte, şi totodată s-ar fi ridicat prigoană împotriva creştinilor...” - explică sf. Ioan Gură de Aur, iar noi ştim, că ucenicul lui în timpul scrierii tâlcuirilor, l-a văzut prin crăpătura uşii chiar pe Sf. Ap. Pavel, stând lângă sfânt şi şoptindu-i la ureche cum să înţeleagă corect epistolele sale.
Este bine cunoscut că Moscova a fost capitala lumii ortodoxe - a treia Romă (după lepădarea dreptmăritoarei credinţe a vechii capitale a lumii, apoi a Constantinopolului), iar a patra Romă nu va mai fi. Rusia a fost cel mai puternic bastion al Ortodoxiei, şi a puterii Împărăteşti, şi de aceea „cel care împiedică” nu mai este.
Cuviosul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sub împărăţia romană vom subînţelege puterea împărătească în general. Puterea împărătească are în mâini posibilitatea reţinerii mişcărilor populare şi, având la bază principiile creştineşti, nu-i va permite poporului să se abată de la ele şi îl va reţine. Dar, fiindcă scopul principal al lui antihrist este să-i abată pe toţi de la Hristos, el nici nu va apărea atâta timp cât va domina puterea împărătească. Aceasta nu-i va permite să se extindă şi-l va împiedica să acţioneze în duhul său. Anume aceasta şi este împiedicarea.
Iar atunci când peste tot se vor instaura autoconducerea, republicile, democraţia, comunismul, atunci lui antihrist i se va deschide libertatea acţiunii. Lui satana nu-i va fi deloc greu să pregătească voturile pentru lepădarea de Hristos, aşa cum a demonstrat experienţa revoluţiei franceze din secolul trecut şi din cel curent. Nu va avea cine să spună un autoritar „veto” (nu permit), iar declaraţia smerită a credincioşilor nici măcar nu va fi luată în seamă. Şi atunci când peste tot se vor stabili astfel de reguli care vor permite desfăşurarea acţiunilor antihriste, atunci va apărea şi antihrist. Până atunci însă va aştepta, va fi împiedicat”.
În anul 1905 sf. Ioan din Kronştadt proorocea: „Ţarul nostru duce o viaţă dreaptă şi blagocestivă. Dumnezeu i-a trimis o cruce grea de suferinţe, ca unui fiu ales şi iubit al Său, aşa cum este spus de văzătorul tainelor lui Dumnezeu: „Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc ” (Apoc. 3, 19). Dacă poporul rus nu se va pocăi, sfârşitul lumii este aproape. Dumnezeu va lua de la el pe blagocestivul împărat şi va trimite biciul în persoana conducătorilor impostori, nelegiuiţi, cruzi, care vor îneca pământul în sânge şi lacrimi”.
           Oare nu s-au împlinit şi nu se împlinesc proorociile sfântului? De ce va împărăţi antihrist? „Nu de aceea că Dumnezeu a vrut acest rău oamenilor, ci pentru că oamenii singuri se vor aduce pe sine la aceasta”, - scrie despre venirea lui antihrist sf. Teofan Zăvorâtul. Să citim Biblia. Pentru ce Dumnezeu pedepsea poporul ales? Pentru lepădarea de El, pentru abaterea spre credinţe mincinoase şi pentru fărădelege. Oare nu aceasta s-a întâmplat şi cu poprul nostru rus, căruia i-a fost dăruită de Dumnezeu mila să păzească adevărata credinţă până la a doua venire a lui Hristos? Când poporul se îndepărta de Dumnezeu, Ziditorul trimitea asupra lui invazia duşmanilor sau cataclisme naturale. Însă înainte de revoluţie lepădarea a fost atât de mare, mai ales în mediul intelectualităţii, încât prin aceste măsuri poporul deja nu mai putea fi adus la pocăinţă. A fost nevoie de foarte mari perturbaţii ca poporul să înţeleagă unde va ajunge el fără de Dumnezeu şi fără de unsul Său - ţarul. Poporul nu l-a dorit, mai ales intelectualitatea, pe ţar şi Dumnezeu l-a luat pe el. Dumnezeu ne-a creat pe noi cu voinţă liberă şi nu ne lipseşte de ea. Poporul a primit ceea ce a dorit. Oare nu a venit timpul să ne trezim? Unde este începutul necazurilor - în lepădarea de Dumnezeu şi a ordinii rânduite de Dumnezeu - Monarhia, puterea împărătească. Dumnezeu a rânduit pe pământ puterea asemănător cu puterea Sa din Ceruri. În Împărăţia Cerurilor toată mulţimea Îngerilor şi sfinţilor fac o singură voie - a lui Dumnezeu. Voia Ziditorului este veşnică. Împăratul pământesc - este chipul Împăratului Ceresc, a voii Lui nesfârşite. Împăratul este responsabil pentru conducerea sa doar în faţa lui Dumnezeu şi nu vine în întâmpinarea voii desfrânate a oamenilor aşa cum procedează preşedintele ales. Şi, ca oglindă a voii veşnice a Ziditorului, puterea împărătească se transmite prin moştenire. Ţarul este unsul lui Dumnezeu, unicul om asupra căruia a doua oară se săvârşeşte taina mirungerii, şi i se dau de la Dumnezeu daruri deosebite necesare pentru conducerea poporului. Ţarul, precum preotul, intră în altar prin uşile împărăteşti (de unde provine şi denumirea lor) şi se împărtăşeşte ca preoţii. De aceea, omorul ţarului este un păcat deosebit de greu. Dar chiar şi din punct de vedere practic, împăratul este stăpân în ţara, pe care o transmite fiului său, de aceea, este interesat de independenţa şi forţa ei politică, militară, economică şi îi transmite fiului său, din copilărie, toate cunoştinţele sale şi înţelepciunea dirijării ţării. Oare poate fi spus acelaşi lucru despre forma prezidenţială de conducere? „...Se porunceşte, că alesul lui Dumnezeu Ţarul Mihail Feodorovici Romanov să fie întemeietorul Cârmuitorilor Rusiei din neam în neam cu răspundere în lucrurile sale înaintea Unuia Dumnezeului Ceresc, iar cine va merge împotriva acestei hotărâri soborniceşti: însuşi Ţarul, Patriarhul, dregătorul sau oricare om, să fie blestemat unul ca acesta şi în veacul acesta şi în veacul ce va să fie şi în viitor să fie lepădat de Sfânta Treime”.

(Din hotărârea marelui Sobor de la Moscova din anul 1613)




Stareţul Lavrentie, care a agonisit din belşug harul Duhului Sfânt, deseori discuta cu fiii săi duhovniceşti despre vremurile de pe urmă, preîntâmpinându-i să fie vigilenţi şi precauţi, fiindcă antihtistul este aproape.
Părintele spunea: „Iată acum votăm, poţi să arunci cu mâna stângă (votul) - încă nu-i straşnic, fiindcă nu votează întreaga lume pentru unul. Iar când vor vota pentru unul, acela va fi el şi nu se va mai putea vota”.
Zicea preacuviosul, că va fi un mare război mondial, după care nimeni nu va mai supravieţui, doar poate cineva prin peştere.
Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Să alegem un împărat al întregului pământ”. Şi îl vor alege.
În vremurile de pe urmă adevăraţii creştini vor fi exilaţi, iar cei bătrâni şi neputincioşi vor face tot posibilul ca să fugă împreună cu ei.
Despre antihristul ce va veni stareţul luminat de Duhul Sfânt spunea astfel: „Va veni vremea când se vor aduna semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi cu stricteţe se va face recensământul. Vor intra în casă şi vor găsi acolo soţul cu soţia şi copiii. Şi, iată, soţia îl va implora pe soţ: „Hai să semnăm, avem copii, doar nu vei putea cumpăra nimic pentru ei”. Soţul însă va răspunde: „Tu cum doreşti, iar eu sunt gata să mor, dar pentru anrihrist nu voi semna”. Astfel se prezintă tabloul tulburător al viitorului”.
„Va veni vremea, - spunea cuviosul Lavrentie, - când bisericile care nu funcţionează (închise) vor fi restaurate, împodobite nu numai în exterior, ci şi în interior. Atât cupolele bisericilor, cât şi ale clopotniţelor vor fi spoite cu aur. Iar când lucrările vor lua sfârşit, va sosi vremea instaurării lui antihrist. Rugaţi-vă ca Domnul să ne mai prelungească aceste vremuri pentru întărirea în credinţă, fiindcă ne aşteaptă timpuri groaznice. Vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile, ca niciodată, vor fi într-o splendoare deosebită, dar în ele nu vei mai putea să intri.
Încoronarea lui antihrist ca împărat se va face în maestuosul templu din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului.
În Ierusalim va fi favorizată intrarea şi ieşirea liberă a fiecăruia. Dar să aveţi grijă să nu călătoriţi, fiindcă totul se va face pentru înşelare.
Antihristul se va naşte dintr-o desfrânată fecioară-evreică din al doisprezecelea neam al desfrâului. Din copilărie va fi foarte înzestrat şi deştept şi, mai ales, din clipa când, fiind adolescent de doisprezece ani, plimbându-se cu maică-sa prin parc, se va întâlni cu satana, care, ieşind din beznă, va intra în el.
Băiatul va tresări de spaimă. Dar satana îi va spune: „Nu te teme, eu îţi voi ajuta”. Şi în acest copil antihrist se va coace în chip de om.
La încoronarea lui, când se va citi „Simbolul credinţei”, el nu va permite să se citească corect şi în locul cuvintelor întru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; el se va lepăda şi se va recunoaşte numai pe sine.
Atunci patriarhul va exclama: „Acesta-i antihrist!” - şi pentru aceasta Patriarhul va fi omorât.
La încoronare, antihrist, pe mâini, va avea mănuşi şi când le va scoate pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci gheare şi aceasta îi va întări convingerea că în faţa-i stă antihrist.
Din ceruri vor pogorî proorocii Enoh şi Ilie care vor spune tuturor că a venit antihrist: „Acesta este antihrist, nu-l credeţi pe el”. Şi el îi va omorî pe prooroci, însă ei vor învia şi se vor înălţa la ceruri.
Monahia Evlampia, în a cărei casă locuia sfântul în perioada închiderii mănăstirii, îşi aminteşete: „Aceasta s-a întâmplat în anul 1939. Părintele a vorbit toată noaptea. Nu am putut distinge cu cine. Să intru pentru a afla nu am îndrăznit. Dimineaţa Părintele a zis: „Maică, noi am avut musafiri şi tu eşti martor”. Eu am întrebat: „Cine?” Iar stareţul cu bucurie a răspuns: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au vorbit cu mine despre ultimele vremuri ale lumii, Rusiei, despre împăratul ortodox şi antihrist. Şi au mai spus, că va mai veni să discute cu mine sfântul apostol Ioan Teologul”.
În 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Aceasta s-a întâmplat pe 26 septembrie, pe stil vechi. Ei au discutat circa şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie cu dreptul Enoh, a vorbit despre arătarea Crucii Domnului, Învierea morţilor şi Straşnica Judecată a lui Hristos”.
Antihristul va cunoaşte toate meşteşugurile satanice şi va face semne înşelătoare. El va fi auzit şi văzut concomitent de toată lumea. Sfântul plăcut a lui Dumnezeu, conform mărturisirilor arhiepiscopului Simon, arhiepiscopului Teodosie, episcopului Iacob şi arhimandritului Teofan, spunea: „Fericit şi de trei ori fericit este omul care nu va dori să vadă şi nu va vedea faţa spurcată a lui antihrist. Iar cel care va vedea şi va auzi cuvântul lui hulitor de Dumnezeu, promisiunile tuturor bunătăţilor pământeşti, se va înşela şi va merge cu închinăciune în întâmpinarea lui. Şi va pieri împreună cu el şi va arde în focul veşnic”.
            Ei l-au întrebat pe stareţ: „Cum va fi aceasta?”. Sfântul stareţ a răspuns cu lacrimi: „Pe locul sfânt va fi urâciunea pustiirii şi-i va arăta pe înşelătorii spurcaţi ai omenirii şi ei îi vor minţi pe oamenii care s-au lepădat de Dumnezeu şi vor săvârşi minuni false. Iar după ei va apărea antihrist şi întreaga lume îl va vedea concomitent. Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde, în locul sfânt? În biserică?” Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. În ungherul unde acum sunt icoanele, se vor afla nişte instrumente înşelătoare pentru ademenirea oamenilor. Mulţi vor spune: „Trebuie    privim şi   să ascultăm  ştirile”. Iată în ştiri şi  va apărea antihristul”.
„Pe oamenii săi el îi va „pecetlui” cu peceţi. Îi va urî pe creştini. Se vor începe ultimele prigoane asupra sufletului creştinesc, care va refuza pecetea satanei. Mai întâi prigoanele vor începe pe pământul Ierusalimului, iar apoi în întreaga lume se va vărsa ultimul sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, fiii mei, mulţi vor ajunge până în aceste vremuri groaznice. Peceţile vor fi de aşa fel, încât imediat se va vedea a primit-o omul sau nu.”
Creştinul nu va mai putea nici cumpăra, nici vinde nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea: Domnul nu-i va părăsi pe copiii Săi... Nu trebuie să vă fie frică. Biserici vor fi, însă creştinul ortodox nu va mai putea merge în ele, fiindcă acolo nu se va mai aduce Jertfa fără de Sânge a lui Iisus Hristos, ci va fi o adunătură „satanică”.
Şi, din cauza acestor fărădelegi, pământul va înceta să mai dea rod, lipsit de ploae, va avea crăpături atât da mari, încât omul va putea cădea în ele.
Pe creştini îi vor ucide sau îi vor exila în locuri pustii. Însă Domnul îi va ajuta şi-i va hrăni pe urmaşii Săi.
Pe evrei la fel îi vor aduna într-un singur loc. Unii dintre evrei, care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor aştepta şi vor urmări faptele lui. Ei ştiu, că străbunii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, şi iată aşa va da Dumnezeu că ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi pecetea satanei. Ei Îl vor recunoaşte pe Hristos şi vor împărăţi împreună cu Hristos.
Iar tot poporul cel slab va merge după satana şi când pământul nu va da roadă, oamenii se vor duce la el să ceară pâine, iar el le va răspunde: „Pământul nu rodeşte pâine. Eu nu pot face nimic”.
La fel nu va mai fi nici apă. Toate râurile şi mările vor seca. „Această nenorocire va dura trei ani şi jumătate, dar pentru cei aleşi ai Săi Domnul va scurta zilele acelea. Atunci vor fi mari luptători, stâlpi ai ortodoxiei, care se vor afla sub influenţa puternică a rugăciunii lui Iisus. Şi Domnul îi va acoperi pe ei cu Atotputernicul Său Har şi ei nu vor vedea semnele înşelătoare pregătite pentru toţi oamenii.
Încă o dată repet: în acele biserici nu se va mai putea merge, în ele nu va mai fi har”.
Ascultând această discuţie, o soră a întrebat: „Cum să procedez? Nu aş vrea să ajung să trăiesc în acele timpuri!” „Tu eşti tânără, e posibil să ajungi până atunci”, - a zis stareţul. „Cât e de înspăimântător!” - „Trebuie să alegi una din două: sau cele pământeşti, sau cele cereşti”.
„Va fi război, - continua Părintele, - pe unde va trece, nu va mai rămâne suflare omenească. Iar înainte de aceasta Domnul le va trimite oamenilor slabi nişte boli obişnuite şi ei vor muri. Iar în vremea lui antihrist nu va fi moarte.
Şi cel de-al treilea război mondial nu va mai fi spre pocăinţă, ci spre nimicire”.
Sora a spus: „Este bine că va fi război, vor fi mulţi mucenci”.
Părintele însă a contrazis-o: „Nu, cei care vor fi credincioşi şi se vor spăla cu sânge se vor număra cu cetele mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge în iad”.
„Dacă-i aşa, este lesne să piei”, - a zis sora.
Iar părintele i-a răspuns: „Domnul îi va lua pe cei slabi, iar alţii se vor curăţi prin boli. Vor fi şi de acei care în război îşi vor spăla păcatele cu propriul sânge şi vor intra în ceata mucenicilor. Iar pe cei mai puternici Domnul îi va lăsa pentru întâlnirea cu El. Şi până nu se va completa cu cei mântuiţi numărul mărturisitorilor lui Dumnezeu distrus de căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni să judece.
În vremurile de pe urmă Domnul şi pe cei vii înscrişi în Cartea Vieţii îi va adăuga la ceata Îngerilor, al căror număr este incomplet din cauza celor „căzuţi”.
Reparaţiile bisericilor vor continua până la venirea lui antihrist şi peste tot va domni o splendoare deosebită, - spunea Stareţul, - iar voi fiţi moderaţi în reparaţia bisericii voastre, a exteriorului ei. Rugaţi-vă mai mult, umblaţi la biserică, atâta timp cât mai este posibil, mai ales, fiţi prezenţi la Sfânta Liturghie la care se aduce Jertfa cea fără de Sânge pentru păcatele întregii lumi. Mărturisiţi-vă mai des şi împărtăşiţi-vă cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.
Domnul este milostiv. Pe evreii care vor refuza să primească pecetea lui antihrist şi vor zice că acesta este înşelare şi nu „mesia”, îi va mântui”.
Părintele, discutând cu ierodiaconul Gheorghe despre ultimele vremuri, plângea cu amar şi spunea: „Mulţi clerici vor pieri când va veni antihrist”. Părintele Gheorghe a zis: „Cum oare să nu pier şi eu, doar sunt diacon?” Părintele a răspuns: „Nu ştiu”. Atunci părintele diacon începu să plângă şi, căzând la picioarele părintelui, începu să ceară de la el să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de iad. Părintele s-a rugat şi a zis: „Bine. Iată cum se întâmplă: s-a îmbolnăvit de cap şi a murit şi a intrat în Împărăţia Cerurilor”.
Cele în taină prezise de stareţ s-au împlinit. Noi îl cunoşteam pe acest diacon din Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăre foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi peste puţin timp a murit.
Părintele deseori se văieta cu lacrimi: „Este plină bezna de suflete omeneşti... Şi pe pământ vor scoate bezna. Toţi dracii vor ieşi şi se vor afla în oamenii care nu-şi fac cruce, nu se roagă, ci numai omoară oameni (este vorba de avorturi - n.r.). Dracii se vor strădui să înşele cu acest păcat cât mai mulţi oameni”.
Părintele cel iubitor ne spunea nouă: ”Când va apărea puţină libertate, bisericile, mănăstirile se vor deschide şi vor fi restaurate, atunci toate învăţăturile înşelătoare vor ieşi la suprafaţă împreună cu dracii şi ateiştii tainici (catolicii, uniaţii, ucrainenii-de sine sfinţiţi şi alţii) şi în Ucraina, cu mare îndârjire, se vor năpusti asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, împotriva unităţii şi sobornicităţii ei. Aceşti eretici vor fi sprijiniţi de puterea cea fără de Dumnezeu, iar apoi vor lua cu de-a sila de la ortodocşi bisericile şi-i vor bate pe cei credincioşi.
Atunci Mitropolitul Kievului (nu este vrednic de acest nume) împreună cu adepţii săi - arhiereii şi iereii - foarte puternic vor zdruncina Biserica Rusă. Lumea întreagă se va uimi de nelegiuirea lui şi se va înspăimânta. El se va duce în veşnica pierzare, precum Iuda*.
Însă toate aceste defăimări şi învăţături înşelătoare vor dispărea din Rusia şi va fi Una singură Biserică Ortodoxă Rusă”.
Protoiereul Alexandr (Kraskovski), schiarhimandritul Antonie şi ieroschiminahul Teodosie
*Cuvintele prooroceşti ale Cuviosului se împlinesc în zilele noastre, mai ales în privinţa Bisericii Ucrainene. Cu adâncă nelinişte duhovnicească suntem nevoiţi să cităm Actul de lepădare de la Biserică a monahului Filaret (Denisenko), fostul Mitropolit al Kievului, care a aruncat în dezbinare multe suflete: „Sfinţitul Sobor Arhieresc a făcut aprecierea activităţii antibisericeşti a monahului Filaret (Denisenko), acesta find lipsit de toate gradele preoţeşti de Acţiunea Judecătorească a Soborului Arhieresc de la 11 iunie 1992 şi atenţionat de Soborul arhieresc din 1994 că „dacă va mai continua... fărădelegile, va fi lepădat de Biserică prin anatemizare”. Sfinţitul Sobor Arhieresc este nevoit să constate cu durere, că monahul Filaret n-a luat aminte la adresarea Bisericii-mame care îl chema la pocăinţă şi, în răstimpul dintre soboare, şi-a continuat activitatea schismatică (de dezbinare), pe care a răspândit-o departe de hotarele Bisericii Ortodoxe Ruse, contribuind la aprofundarea schismei în Biserica Bulgară şi primind în comuniune schismatici ale altor Biserici Locale, ignorând în mod criminal interdicţiile întemeiate din partea puterii bisericeşti legale - lipsirea de cinul bisericesc, - el continua să săvârşească slujbe blasfemiatoare şi hirotonii nelegiuite; neavând cin preoţesc, monahul Filaret, spre ispita multora, a îndrăznit să se numească „patriarh al Kievului şi al întregii Rusii şi Ucraine” (în vreme ce vechea catedră a Kievului este ocupată în mod legal de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care se află în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă şi prin ea cu toată Biserica Ortodoxă Universală), continuând prin acţiunile sale criminale să aducă daune Ortodoxiei din Ucraina. Date fiind cele expuse mai sus, Sfinţitul Sobor Arhieresc în temeiul pravilei Apostoleşti 28 care spune: „Dacă un episcop, sau preot, sau diacon, fiind afurisit cu dreptate pentru fărădelegi vădite va îndrăzni să se atingă de slujirea care cândva i-a fost încredinţată, unul ca acesta să fie cu totul lepădat de la Biserică”, la fel şi conform pravilei a 14-a a Soborului din Sardichia, pravilei a 4-a a Soborului din Antiohia şi pravilei a 88-a a sfântului Vasile cel Mare, într-un glas confirmă: monahul Filaret (Mihail Antonovici Denisenko) să fie lepădat de Biserica lui Hristos. Să fie dat anatema înaintea întregului popor (nota alcăt., 1998, pag. 396-397) .
Părintele povestea despre ultimele vremuri ale omenirii şi despre sfârşitul lumii:
„În vremurile de la urmă în iad nu vor fi diavoli. Toţi vor fi pe pământ şi în oameni”. Pe pământ va fi o mare nenorocire şi nici măcar apă nu va mai fi. Apoi va urma un război mondial. Bombele vor fi atât de puternice încât fierul va arde, pietrele se vor topi. Focul şi fumul cu praf se vor ridica până la cer. Şi pământul va arde. Vor rămâne foarte puţini oameni şi atunci vor începe să strige: „Jos războiul!” şi „Să fie un împărat!”.
Vor alege împăratul care se va naşte din fecioară desfrânată din a douăsprezecea seminţie şi el va fi frumos pentru nelegiuiţi, însă cei cucernici îi vor vedea adevăratul chip - foarte straşnic.
Când, îmbrăcat în mantie împărătească, va merge în car, va ajunge la o livadă, va coborî şi se va duce să se plimbe prin livadă, meditând cum să-şi construiască împărăţia, brusc se va deschide bezna, se va arăta apă şi din apă parcă se va revărsa cineva şi lui i se va părea că cineva stă la spatele său. Va privi înapoi, va vedea o matahală groaznică şi, speriat, va striga, căscându-şi gura. În acest moment va intra în el diavolul şi el va deveni antihrist”.
Oarecând, mai înainte, părintele zicea: „Antihrist se va aşeza pe prestolul din Ierusalim. Acum luceafărul este legat în iad şi Domnul îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist”. Iereii - părintele Nichifor, părintele Grigore şi protoiereul Vasile (Gapzin) - l-au contrazis pe părintele Lavrentie, zicându-i că altă dată el a vorbit altceva şi în alt mod despre aceasta. El le-a răspuns: „Părinţi şi fraţi, voi una nu înţelegeţi, că eu vă vorbesc nu numai pentru Rusia, ci pentru toată omenirea. Cuvintele mele sunt adevărate şi mie mi le-a descoperit prin har Duhul Sfânt”.
Protoiereul Vasile, iereii Nichifor şi Grigore


Părintele Lavrentie vorbea insistent şi cu severitate, preîntâmpinând că Rusia şi rusesc sunt cuvinte natale. Şi trebuie de ştiut neapărat, ţinând bine minte că a fost Botezul Rusiei, iar nu botezul Ucrainei. Kievul - este al doilea Ierusalim şi maica oraşelor ruseşti. Rusia Kieveană a fost dintotdeauna împreună cu Marea Rusie. Kievul fără Marea Rusie şi separat de Rusia este de neînchipuit în nici o situaţie şi în nici un caz.
Capitala Poloniei în taină era jidovească. Jidovii îi sileau pe polonezi să cucerească Rusia. După ce o parte din Rusia a fost cotropită de polonezi, ea a fost dată în arendă jidanilor împreună cu mănăstirile ortodoxe, bisericile şi preoţii. Preoţii şi creştinii ortodocşi, fără permisiunea lor, nu aveau voie să săvârşească nici un fel de trebuinţe. Pe ortodocşi îi constrângeau şi îi oprimau din toate părţile, favorizând Polonia, catolicismul şi unia. Nu în zadar Griţi „Auraşul”, fericitul nebun pentru Hristos Grigore, striga în piaţă atunci când îl băteau: „Vai, dor pumnii jidoveşti!”.
Jidovilor foarte tare nu le plăceau cuvintele Rusia şi rusesc, şi, de aceea, au numit pământurile cucerite de polonezi şi luate de ei în arendă Malorosia (Rusia mică). Apoi şi-au dat seama că acest cuvânt conţine cuvântul Ros şi au numit aceste teritorii Ocraina (margine). Cuvântul ocraina este defăimător şi înjositor! Ce fel de margine? A cui margine, de ce margine? Doar după această părelnică margine jidano- poloneză se află alte ţări şi state. Şi mai târziu, după indicaţiile lor, polonezii au legiferat termenii de Ucraina şi ucraineni, pentru ca noi cu mai multă uşurinţă să ne uităm numele rusesc şi să ne rupem pentru totdeauna de Sfânta şi Dreptmăritoarea Rusie.
Cuviosul Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor, scria, ca noi să nu lăudăm credinţa străină şi în nici un caz să nu ne unim cu catolicii şi să nu părăsim Credinţa Ortodoxă. Cei apropiaţi nouă duhovnoceşte, marii Arhiepiscopi Lazăr Baranovici şi Teodosie al Cernigovului, ale cărui moaşte sunt în faţa noastră (zicând acestea Părintele Lavrentie făcu o metenie în direcţia Catedralei), şi Sfinţitul Ioan de Tobolsk, se străduiau din răsputeri după cuvântul Domnului Iisus: „Ca toţi să fie una”, să fie cu Rusia Ortodoxă, ca împreună să formeze Sfânta Rusie. Şi ca pentru totdeauna să se elibereze de stăpânirea poloneză şi asuprirea jidovilor, de arenda lor şi să se izbăvească de catolicismul străin şi de unia pierzătoare de suflet, introdusă şi implantată prin ameninţări, torturi, violenţă şi moarte. Părintele a mai spus: „Aşa precum nu poate fi despărţită Preasfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, care este Unul Dumnezeu, la fel nu pot fi despărţite Rusia, Ucraina şi Bielarusia. Împreună ele constitue Sfânta Rusie. Să ştiţi aceasta, ţineţi minte şi nu uitaţi!
În oraşul Kiev niciodată nu a existat Patriarh. Patriarhii erau din Moscova şi locuiau în Moscova. Păziţi-vă de grupul ucrainesc autosfinţit (biserica) şi de unie”.
Stareţul Lavrei Peşterilor din Kiev, părintele Kronid l-a contrazis pe Părinte zicând că autosfinţiţii şi uniaţii deja au dispărut din Ucraina. Părintele a răspuns cu mahnă şi tristeţe: „Diavolul va intra într-înşii şi ei, cu o răutate satanicească, se vor oşti împotriva Credinţei şi Bisericii Ortodoxe, dar sfârşitul lor va fi ruşinos şi adepţii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul Împăratul puterilor”.
Cât sunt de scumpe şi fără de preţ cuvintele Părintelui - el pe toate le-a prevăzut şi le ştia din timp. Nu demult a apărut un arhiereu ucrainean autosfinţit care s-a numit pe sine Patriarh al Kievului şi încă unde? În America. El nu ştie sau a uitat că în Kiev niciodată nu a existat Patriarh... Iar noi trebuie să ne întrebăm de unde se poate lua în America un Patriarh Kievean?! Dar unii, sortindu-se la munci veşnice, spre propria lor ruşine, îl aclamau ca nişte posedaţi: „Patriarhul nostru!”.
Părintele ne preîntâmpina să rămânem credincioşi Patriarhiei Moscovei şi în nici un caz să nu aderăm la nici un fel de dezbinare. Iar acei arhierei şi preoţi, care au semănat tulburări în sufletele credincioşilor, şi-au provocat mare daună şi au dus multe suflete la pieire.
Feriţi-vă de aşa-numita Biserică din Exil şi să ştiţi că ea nu este inclusă în dipticul Bisericilor Ortodoxe. Ea nu este o Biserică, ci o parte a Bisericii Ruse. Biserica noastră multpătimitoare a suprevieţuit în statul ateu. Ei i se cuvine cinstea şi mărirea şi veşnica laudă. Ţara noastră nu este una din exil şi Biserica noastră nu este din exil! Ţara noastră este de nestrămutat! Noi nu avem biserici în exil!
Biserica liberă este un termen eretic. Toate bisericile şi mănăstirile noastre, printre care şi cele închise şi batjocorite, sunt ortodoxe.
Cad în schismă (rascol) şi în erezie numai cei nevrednici de mila Domnului şi păcătoşii mari care nu recunosc: „Cred întru Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică!”. Şi că Biserica Ortodoxă este
Trupul lui Hristos (oare poate fi despărţit Trupul lui Hristos?) şi, în fine, că Biserica este cămaşa neţesută a Mântuitorului (care nu poate fi ruptă).
Şi nu ţin minte că Unul este Dumnezeu, o credinţă şi un botez.
Domnul nostru Iisus Hristos a zidit o Biserică (şi nu biserici) pe care nici porţile iadului nu o vor birui. Este o singură Dreptmăritoare Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Celelalte, care se autonumesc biserici, nu sunt biserici, ci pleava diavolului printre grâu şi adunătura diavoului”.
Spunând aceste cuvinte, părintele s-a rugat pentru toţi cei rătăciţi şi, plângând, a spus: „Nu, nu vor fi chemaţi ei de Domnul la pocăinţă, nu se vor mântui, fiindcă nu sunt vrednici de mila lui Dumnezeu. Acestea îmi sunt descoperite de Împărăteasa Cerurilor şi de Îngerul-Păzitor”. (Părintele mărturisea: „Am avut câteva arătări ale Împărătesei Cerurilor, mă vizita şi Singură, şi cu Arhanghelii Mihail şi Gavriil”). „Cei rătăciţi şi scăpătaţi de la dreptmăritoarea credinţă nu au Harul Duhului Sfânt, al mântuirii sufletului şi al primirii Împărăţiei Cerurilor, în timp ce toate acestea există în Biserica-Mamă Rusă Dreptmăritoare. Muţumire Domnului! Şi să ne rupem, să ne îndepărtăm de ea este cel mai mare şi de neiertat păcat al vieţii noastre şi al celei viitoare, este hulă asupra Duhului Sfânt”.
Şi Părintele s-a luminat de o lumină nepământească, terminând discuţia cu cuvintele: „Ascultă şi vezi! - aşa glăsuieşte Sfânta Evanghelie, - şi a adăugat: - Vor fi orbi şi surzi!”
Schiarhimandriţii Teofan, Nichifor şi Varlaam
Încă schiarhimandritul Teofan povestea cum cuviosul Lavrentie, cu bucurie zâmbind spunea:
„Oamenii ruşi se vor pocăi de păcatele lor de moarte, că au permis nelegiuirea jidovească în Rusia, că nu l-au apărat pe Unsul lui Dumnezeu - Ţarul, bisericile dreptmăritoare şi mănăstirile, pe sfinţii mărturisitori şi totul ce ţinea de sfinţenie, că au lepădat evlavia şi au îndrăgit nelegiuirea diavolească. Şi că ani în şir lăudau şi fericeau şi se duceau la închinăciune la distrugătorul ţării Stalin - idol sovietic-ateist şi chip cioplit, - considerându-l nemuritor”.
Părintele zicea că în momentul când dracii l-au tras pe Lenin în iad, au avut acolo o mare bucurie, sărbătoare. Şi a mai adăugat, că şi atunci când Stalin va veni în iad se va întâmpla acelaşi lucru. Pieri-va pomenirea lor în veci.
Rusia împreună cu popoarele şi pământurile slave va forma o Împărăţie puternică. Cârmuitorul ei va fi Ţarul Ortodox, Unsul lui Dumnezeu. Ţarul va fi de la Dumnezeu.
Din Rusia vor dispărea dezbinările şi eresurile.
Nu va fi prigoană asupra Bisericii Ortodoxe.
Domnul va milui Sfânta Rusie pentru faptul că în ea perioada înainte de antihrist a fost înspăimântătoare şi groaznică. A strălucit o oaste mare de mucenici şi mărturisitori, începând cu cel mai superior rang duhovnicesc şi laic, Mitropolitul şi Ţarul, preotul şi călugărul, copilul şi chiar pruncul de la sân, şi terminând cu omul simplu. Ei toţi îl imploră pe Domnul Dumnezeu Împăratul Puterilor, Împăratul Împăraţilor întru Sfânta Treime slăvit Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.
Trebuie să ştim cu siguranţă, că Rusia este aleasa Împărătesei Cerurilor şi Ea se îngrijeşte şi mijloceşte pentru Rusia cu sârguinţă.
Toată ceata Sfinţilor Ruşi împreună cu Maica Domnului roagă să fie cruţată Rusia.
În Rusia va prospera Credinţa Ortodoxă cu strălucirea de odinioară, dar nu mult timp, apoi va veni Straşnica Judecată să judece viii şi morţii.
De Împăratul Ortodox Rus se va teme antihristul însuşi.
În timpul lui antihrist Rusia va fi cea mai puternică Împărăţie din lume. Iar toate celelalte ţări, în afară de Rusia şi pământurile slave, se vor afla sub puterea lui antihrist şi vor îndura toate grozăviile şi chinurile descrise în Sfânta Scriptură. Rusia, pocăieşte-te! Preaslăveşte-L cu bucurie pe Dumnezeu şi cântă-I Lui: Aliluia.
Schiarhimandritul Teofan, schimonahia Alexandra şi monahia Olimpiada
Cuviosul Nil a trăit pe Sfântul munte Athos în secolul XVI.
După moartea sa, în anul 1817, sfântul i s-a arătat în vis monahului Teofan şi a spus următoarele proorocii.
Pentru aceasta zic vouă:
Ce tâlhărie se va face! Ce sodomie, preacurvie, amestecare de sânge, desfrâu va fi atunci!
La ce decădere vor ajunge oamenii, la ce desfrâu putregăios? Atunci va fi tulburare împreunată cu discuţii (adică revoluţii în toată lumea şi lupta partidelor), oamenii se vor certa necontenit şi nu vor da de capăt (adică nu se va ajunge la nimic).
Apoi se va întruni al VIII-lea sobor pentru clarificarea disputelor şi va scoate la iveală cele bune pentru cei buni şi cele rele pentru cei răi... Plugarul desparte grâul de pleavă. Grâul - pentru om, pleava - pentru vite. Vor fi despărţiţi cei buni de cei răi, adică dreptcredincioşii de eretici, şi pentru un răstimp scurt se va instaura pacea între oameni. (Despre aceasta se vorbeşte şi în proorociile bizantine.)
După aceasta însă iarăşi îşi vor schimba buna lor rânduială şi se vor întoarce spre rău, spre reaua pierzanie a celor ce pier, astfel încât mama va fi în vrajbă cu fiul său, nu va fi recunoscută nici cununia. Vor avea numai pieirea, o cădere generală în pieire, precum Sodoma şi Gomora, adică nici cinci drepţi nu se vor găsi... Şi fratele o va ţine de soţie pe soră-sa, iar mama îl va avea de soţ pe propriul fecior, va omorî fiul pe tată-său şi va preacurvi cu maică-sa; şi altă mulţime de răutăţi va intra în obicei. Şi cu cât oamenii mai mult se vor cufunda în fărădelegi cu atât mai multe necazuri şi cataclisme se vor abate peste ei.
Oamenii însă, cu cât mai multe nevoi vor veni peste ei cu atât mai mult rău vor face şi şi în loc să se pocăiască, se vor înrăi împotriva lui Dumnezeu. Iar fărădelegile săvârşite de ei vor întrece fărădelegile oamenilor din vremurile potopului. Toţi vor vorbi numai despre rău, tendinţele vor fi numai rele, aplecarea va fi spre rău, prietenia va avea ca scop răutatea, peste tot - reaua tâlhărie, reaua constrângere, reaua izolare, reaua dezbinare. Cu toate acestea se va crede că şi făcătorul de rău se mântuieşte. Atunci, posedând capital mare, se vor tângui că n-au nimic, se vor văicăra că n-au de ajuns. Atunci vor da aurul în camătă, îşi vor creşte procentele şi vor cere milostenie pentru a se hrăni; vor plânge că nu au ce mânca. Principalul scop va fi sporirea capitalului (comorii), pentru a aduna cât mai multă bogăţie; şi cu cât mai mult se va înmulţi lăcomia câştigului de bani cu atât mai mult se vor înmulţi şi necazurile în lume.
Ţinerea de minte a răului (acum) este pecetea lui antihrist. Şi atunci când antihrist (adică duhul lui antihrist care acţionează în lume) pune această pecete a ţinerii de minte a răului, de la ea parcă înmărmureşte inima omului (adică parcă moare, devine inaptă să-şi plângă păcatul, nu mai are capacitatea spre alte simţiri duhovniceşti şi spre frica lui Dumnezeu). Sfântul, descoperind rădăcina tulburărilor principale ale omenirii, - cauza revoluţiilor, urii copiilor faţă de părinţi şi alte fărădelegi, - ne spune nouă, că toate acestea se întâmplă de la ţinerea de minte a răului, adică de la judecarea mândră a neajunsurilor aproapelui, lipsei de respect a copiilor faţă de părinţi, a supuşilor faţă de conducători ş. a. Dacă vom pătrunde în duhul vremii şi metodele de acţiune a celor ce se împotrivesc Bisericii şi statului, vom vedea, că succesul lor se bazează anume pe otrăvirea oamenilor cu osândirea şi ura, iar otrăvindu-i, îşi fac din ei o unealtă ascultătoare.
Aşadar, atunci când antihrist îşi va pune pecetea sa pe oameni, inimile lor se vor face precum moarte.
            Şi atunci, în vremea proorocită a necazurilor, antihrist va începe să însemne oamenii cu pecetea sa, ca şi cum pentru aceea ca să-i salveze pe ei de necazuri, fiindcă celor ce vor avea pecetea, conform Apocalipsei (Apoc. 13, 17), li se va vinde pâine. Mulţi vor muri pe drumuri. Oamenii se vor asemăna unor păsări răpitoare care se năpustesc asupra stârvului, vor mânca trupurile morţilor. Însă care oameni vor mânca trupurile morţilor? Acei care vor fi pecetluiţi cu pecetea lui antihrist; creştinii, cu toate că lor nu li se va da şi nici nu li se va vinde pâine pentru că nu vor avea pe sine semnul (pecetea), nu vor mânca trupuri; iar cei pecetluiţi, deşi pânea le va fi accesibilă, vor devora trupurile morţilor. Fiindcă atunci când omul se va pecetlui cu pecetea, inima lui se va împietri şi mai tare; şi, nefiind în stare să suporte foamea, oamenii vor înşfăca trupurile şi oriunde s-ar fi aflat, aşezându-se pe o margine de drum, le vor devora.
În sfârşit, va fi omorât şi cel însemnat de anihrist; iar pe pecete vor fi scrise următoarele: „Eu sunt al tău”. - „Da, tu eşti al meu”. - „Merg de bună voie, iar nu fiind forţat”. -„Şi eu te primesc de voia ta, iar nu forţat”.* Aceste expresii vor fi imprimate înlăuntrul acelei blestemate peceţi.**
* Oare nu acesta este sensul semnăturii benevole la primirea paşaportului din plastic, iar apoi a peceţii?
** E posibil că numărul lui antihrist, ca simbol al împotrivirii lui Dumnezeu, conţinându-se în bara-cod, poartă sensul acestor expresii. Sau poate ele vor fi cifrate într-o limbă computerizată.

Iar atunci când blestemata mărire îi va vedea pe Enoh şi Ilie predicând şi spunând oamenilor ca să nu primească însemnarea lui antihrist, va porunci ca ei să fie prinşi. Ei însă îi vor convinge pe oameni să nu primească pecetea şi vor spune că acel care va da dovadă de răbdare şi nu se va însemna cu ea se va mântui şi Dumnezeu numaidecât îl va primi în rai, numai pentru că nu a primit pecetea. Şi fiecare să se însemneze cu cinstita cruce, însemnându-se cu ea oricând, fiindcă pecetea crucii îl eliberează pe om de muncile iadului; iar pecetea lui antihrist îl duce om în chinurile iadului.
Dacă sunteţi însetaţi şi aveţi nevoie de hrană, răbdaţi puţin şi Dumnezeu, văzând răbdarea voastră, vă va trimite ajutor de sus; veţi prinde viaţă (săturându-vă) cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă însă nu veţi avea răbdare şi vă veţi pecetlui cu pecetea acestui spurcat împărat, mai târziu o să regretaţi.
Oamenii îi vor întreba atunci pe Enoh şi Ilie: „De ce oare îi mulţumesc lui antihrist cei care au primit pecetea?” Iar Enoh şi Ilie le va răspunde: „Sunt ei mulţumiţi, dar de fapt cine e mulţumit (adică cine vorbeşte cu buzele lor)?” Nu oamenii mulţumesc, ci însăşi pecetea mulţumeşte (adică răutatea, care împărăţind peste oameni, prin gura lor, exprimă satisfacţia şi bucuria că a reuşit să-i piardă pe ei, aşa cum se întâmplă cu răufăcătorii, care jubilează şi se bucură după ce au săvârşit fărădelegea).
Şi ce înseamnă mulţumirea lor? Mulţumirea lor este pentru că a intrat satana în ei, imprimându-se în simţurile omului, şi omul nu înţelege ce se petrece cu el. Acel care se pecetluieşte cu pecetea lui antihrist devine demon; cu toate că afirmă cum că nu ar simţi nici foame, nici sete, însă înfometează şi însetează şi mai mult, de şapte ori mai mult decât voi. Răbdaţi doar puţină vreme. Oare nu vedeţi că acel care primeşte pecetea lui antihrist nu va trăi (adică este mort cu duhul şi îl aşteaptă chinurile veşnice)? Oare şi voi vreţi să pieriţi cu pecetea în chinurile veşnice, ca să fiţi acolo cu acei care s-au pecetluit cu ea, - „unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor”? Şi multe alte învăţături vor predica oamenilor Enoh şi Ilie.
Antihrist va auzi ce predică aceşti doi oameni, care îl numesc pe el linguşitor, vrăjitor, înşelător şi diavol viclean şi, auzind acestea, se va mânia, va porunci să-i înşface pe ei şi să-i aducă înaintea lui şi, vorbind cu cuvinte măgulitoare, le va spune: „Ce oi pierdute sunteţi, pentru că nu v-aţi însemnat cu pecetea împărătească!” - atunci vor răspunde Enoh şi Ilie: „Linguşitorule şi mincinosule! Demon! Din vina ta au pierit în iad atâtea suflete! Prea blestemată este pecetea ta împreună cu slava ta! Această pecete a ta şi prea spurcată slavă au împins lumea spre pieire, pierzania ta a adus omenirea la această stare, s-a terminat lumea şi i-a venit sfârşitul”. Auzind antihrist aceste cuvinte de la Enoh şi Ilie, le va spune: „Cum îndrăzniţi să vorbiţi aşa înaintea mea, cârmuitorul şi împăratul?” Şi-i va răspunde Ilie: „Împărăţia ta o dispreţuim şi slava ta o blestemăm împreună cu pecetea ta”. Auzind acest răspuns sfidător, antihrist se va năpusti asupra lor ca un câine turbat şi-i va ucide cu propriile mâini.
După omorârea lui Enoh şi Ilie antihristul va slobozi spurcatele sale odrasle (adică va da libertate duhurilor necurate, pe care până atunci le-a reţinut). Aceste odrasle sau duhuri rele sunt preacurvia, curvia, sodomia (homosexualismul), omorul, tâlhăria, minciuna, înşelarea, chinuirea, cumpărarea şi vinderea
oamenilor, cumpărarea băieţeilor şi a fetiţelor pentru curvie cu ei, asemeni câinilor din stradă. Şi va porunci antihrist duhurilor răutăţii, care i se supun, să-i îndemne pe oameni să facă răutăţi de zece ori mai mari în comparaţie cu cele deja făptuite; odraslele lui pline de răutate vor îndeplini porunca lui pierzătoare şi se vor avânta spre distrugerea neamului omenesc printr-o mulţime mare de fărădelegi. De la încordarea intensă şi energia negativă a acestor odrasle pline de răutate va pieri firea simţitoare şi gânditoare din om... Oamenii, deveniţi atât de vicleni la suflet, vor avea şi trupul mai scund, vor fi de statură mică. Iar, prin faptele vicleniei lor, aceşti oameni îi vor întrece pe demoni şi vor fi un duh cu demonii.
(Sfântul a proorocit şi despre secetă, pieirea tuturor vietăţilor şi foamea ce va fi în vremea lui antihrist).
Schiegumenul Kukşa al Odesei (1875 - 1964) a fost canonizat în anul 1994.
Nu peste mult timp va avea loc Soborul Ecumenic, numit „sfânt”. Însă acest Sobor, va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria - anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor - să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.
Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele încă sunt ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserică, însă nu va trebui să mergem într-acolo nici într-un caz.
Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui.
Ziarul „Pravoslavnâi Simbirsk”, nr. 21-22, 1998

Stareţul Serafim din Vâriţa (numele laic Vasili Nikolaevici Muraviov, 1966-1949) - un nevoitor deosebit, care s-a proslăvit prin multe daruri duhovniceşti: al înainte-vederii, al facerii de minuni, al tămăduirii bolilor. A fost canonizat în anul 1998.
„Domnul are putere să renască nevoitori, dacă noi vom cere. Haideţi dar să ne rugăm şi să cerem şi Domnul atunci va face şi din pietre aleşi de-ai Săi”.
„Măcar o dată în viaţă trebuie de pus o lumânare pentru acei pe care i-am ofensat, i-am înşelat, de la care am furat, nu am întors datoria”.
Când părintelui i se plângeau de bârfă şi învinuire pe nedrept, el le spunea: „Lăsaţi să ne vorbească pe noi de rău. Iar noi ne vom strădui să facem bine”.
Stareţul zicea că va veni aşa o vreme când de fiecare credincios se vor agăţa patruzeci de oameni, ca el să-i scoată pe ei.
„Domnul va aştepta o mie de ani ca măcar un singur om să se mântuiască şi să se împlinească numărul îngerilor căzuţi”.
„În vremurile cele mai grele cu uşurinţă se va mântui acel care după puterile sale se va nevoi în rugăciunea minţii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”), înălţându-se prin pomenirea frecventă a numelui Fiului lui Dumnezeu spre rugăciunea neîncetată”.
Stareţul repeta nu o dată cât de necesară îi este creştinului rugăciunea pentru vrăjmaşi. Iată cuvintele lui: „Numaidecât să te rogi pentru duşmani. Când nu te rogi parcă ai turna petrol în foc - flacăra se înteţeşte tot mai tare şi mai tare... Întotdeauna şi pentru toate, chiar şi pentru necazuri, mulţumeşte Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.
            Stareţul   spunea   o parte din   păcatele   părinţilor şi   a strămoşilor trec la noi.    Şi   noi trebuie să ne rugăm pentru părinţii şi străbunii noştri şi la mărturisire să aducem pocăinţă pentru ei. Ei aşteaptă rugăciunea noastră şi se bucură mult când ne rugăm pentru ei; iar cei care sunt de acum în Împărăţia Cerurilor ne ajută nouă.
Părintele a prezis cel de-al doilea Război Mondial, distrugerea Bisericii şi renaşterea credinţei în Rusia.
Părintele vorbea despre renaşterea vechilor lăcaşuri - Lavrei Sf. Treimi şi a cuv, Serghie, mănăstirii din Diveevo, Lavrei Sf. Aleksandr Nevski, Lavrei Peşterilor din Kiev. Stareţul spunea că oraşului Leningrad i se va reda numele Sankt-Petersburg şi că va veni timpul când la radio vor putea fi ascultate cântări bisericeşti, predici şi învăţături duhovniceşti.
Despre adânca înainte-vedere a stareţului nu numai a viitorului unor oameni, ci şi a viitorului Bisericii şi al Patriei noastre mărturiseşte grăitor poezia compusă de el în anul 1939:
Va trece furtuna peste pământul rusesc,

Ierta-va Domnul păcatele poporului rus.

Şi Crucea cu Dumnezeiasca-i frumuseţe

Va străluci din nou deasupra bisericii lui Dumnezeu.

Şi întreaga noastră Sfântă Rusie al clopotelor răsunet

Din somnul păcatului spre mântuire o va trezi.

Lăcaşele sfinte vor fi deschise din nou

Şi credinţa în Dumnezeu pe toţi îi va uni.

Potolise-vor cumplitele necazuri,

Rusia îi va birui pe duşmanii săi

Şi numele marelui popor rus
Ca tunetul va răsuna în toată lumea.

Stareţul mai spunea că va sosi timpul când rândul întâi al poeziei îl vom cânta astfel: „Trecut-a furtuna peste pământul rusesc”.
Această poezie a părintelui Serafim era transmisă din mână în mână, nimerind şi la cei din închisori şi din exil. Era citită şi cântată de mucenicii şi mărturisitorii Bisericii Ruse, întărindu-i în credinţa şi speranţa renaşterii vieţii duhovniceşti a Patriei lor.
Fiind întrebat de fiul său duhovnicesc despre viitorul Rusiei, stareţul i-a propus să se apropie de geam şi să privească. Acela a văzut golful Finic şi o mulţime de corăbii sub diverse drapele.
-       Cum să înţeleg aceasta? - îl întrebă el pe părinte.
-      Va veni aşa o vreme, - i-a răspuns el, - când în Rusia va fi prosperare duhovnicească. Se vor deschide multe biserici şi mănăstiri, şi vor sosi oameni de altă credinţă pe astfel de corăbii pentru a se boteza. Însă aceasta nu va dura mult, vreo cincisprezece ani, apoi va veni antihristul.
Zicea că atunci când Orientul se va fortifica, totul va deveni şubred. Ei nu numai că sunt mult mai numeroşi, ci sunt treji şi muncitori, iar la noi este atâta beţie...
Stareţul mai spunea: ”Orientul se va boteza în Rusia. Întreaga lume cerească se roagă pentru luminarea Orientului”.
Vor veni timpuri când Rusia va fi sfâşiată în bucăţi. Mai întâi o vor împărţi, apoi o vor prăda. Occidentul în fel şi chip va contribui la distrugerea Rusiei şi va da, pentru un timp, Chinei, partea ei de est. Japonia va acapara Extremul Orient, iar Siberia va fi ocupată de chinezii, care se vor strămuta în Rusia, se vor căsători cu rusoaice şi, în sfârşit, prin viclenie şi perfidie vor pune mâna pe întregul teritoriu al Siberiei până la Urali. Iar atunci când China va dori să meargă mai departe, Occidentul se va opune şi nu-i va permite. Multe ţări se vor năpusti asupra Rusiei, însă ea va rezista, pierzând o bună parte a pământurilor sale. Acest război despre care povesteşte Sfânta Scriptură şi vorbesc proorocii va deveni cauza unificării omenirii. Oamenii îşi vor da seama că este imposibil de trăit aşa mai departe, pentru că altfel tot ce-i viu va pieri şi vor alege o singură conducere - aceasta va fi anticiparea întronării lui antihrist.
Apoi se va începe prigoana asupra creştinilor; când eşaloanele vor pleca din oraşe în adâncul Rusiei, va trebui de grăbit pentru a nimeri printre primii, fiindcă mulţi dintre cei ce vor rămâne, vor pieri.
Soseşte împărăţia minciunii şi a răutăţii. Va fi atât de greu, atât de straşnic, încât să nu dea Domnul să mai ajungem până la acele vremuri. Noi cu voi nu vom ajunge.
Nu mult după terminarea celui de-al doilea Război Mondial părintelui Serafim i-au spus:
-                      Dragă părinte! Cât de bine este acum - războiul s-a terminet, răsună clopotele de pe biserici...
Părintele a răspuns:
-                      Nu, aceasta încă nu e totul. Va fi un dezastru şi mai mare. Voi încă îl veţi întâmpina (războiul). Foarte greu îi va veni tineretului să intre în mantale. Oare cine va supravieţui? Cine va rămâne în viaţă? Dar cei care vor supravieţui vor avea o viaţă bună...
Dacă oamenii lumii întregi, toţi până la unul, vor cădea în genunchi şi se vor ruga lui Dumnezeu măcar cinci minute pentru continuarea vieţii, ca Domnul să dăruiască tuturor vreme pentru pocăinţă... Dacă poporul rus nu se va pocăi, se poate întâmpla ca iarăşi fratele să meargă împotriva fratelui.
Va veni o vreme când nu prigonirile, ci banii şi înşelările lumii acesteia îi vor despărţi pe oameni de Dumnezeu şi vor pieri cu mult mai multe suflete decât în vremurile prigoanei deschise. Pe de o parte se vor înălţa cruci şi se vor auri cupole, iar pe de altă parte se va instaura împărăţia minciunii şi a răului. Biserica cea adevărată va fi întotdeauna prigonită, iar mântuirea va fi prin scârbe şi boli, prigonirile însă vor căpăta un caracter foarte fin şi nebănuit. E îngrozitor să ajungi până la aceste vremuri”.
Stareţul iubea foarte mult tineretul. Pe atunci tinerii aproape că nu mergeau la biserică şi se bucura foarte mult când ei veneau la dânsul. Părintele vorbea despre marele rol al tinerilor în viitoarea renaştere a Bisericii. El spunea că vor veni timpuri (şi deja vin!) când desfrâul şi decăderea morală vor atinge ultimele limite. Aproape că nu vor mai rămâne neatinşi de păcatul trupesc. Ei vor considera, vâzând că nu li se aplică nici o pedeapsă, că totul le este permis pentru satisfacerea capriciilor şi senzualităţii excesive. Se vor aduna în grupuri, bande, vor prăda, se vor desfrâna. Însă va veni timpul când se va auzi glasul lui Dumnezeu şi tineretul va înţelege că astfel nu se mai poate trăi şi va veni la credinţă pe diferite căi, se va întări chemarea spre nevoinţă. Acei care au fost păcătoşi, beţivi, vor umplea bisericile, vor simţi o mare sete pentru viaţa duhovnicească, mulţi vor deveni călugări, se vor deschide mănăstirile, bisericile vor fi pline de credincioşi. Atunci tinerii vor merge în pelerinaje pe la locurile sfinte - va fi o perioadă deosebită! Acei care astăzi păcătuiesc, se vor pocăi mai fierbinte. Astfel, viaţa Bisericii e asemeni lumânării, care, înainte de a se stinge, izbucneşte cu o nouă putere, luminând totul în jur. Şi vremurile acestea sunt aproape.
Câte daruri a dat Domnul Rusiei, ce păduri, lacuri, râuri, bogăţii subterane! Însă noi trăim fără de Dumnezeu, iar pământul este maica noastră, care ne dă pâine şi viaţă. Vrăjmaşii noştri şi puterea împotrivitoare lui Dumnezeu o vreme îndelungată nu le vor permite oamenilor să se întoarcă la pământ. Astfel, toţi ar putea fi hrăniţi şi totul ar putea să se aranjeze, însă aceasta nu le convine duşmanilor - lor le este frică de Rusia renăscută. Şi, totuşi, Rusia se va hrăni din pământul său.
„Mântuirea lumii se va face de la Rusia, iar Petersburgul va deveni centrul duhovnicesc al ţării. În Rusia se vor mai întâmpla încă mari evenimente - aflarea şi proslăvirea moaştelor în Petersburg, care va fi o bucurie mare pentru întreaga lume”.
Despre calea din Petersburg la Vâriţa părintele zicea aşa: „Acum locomotiva cu aburi face două ore şi jumătate, chiar trei, iar mai târziu vor circula trenuri electrice, care vor ajunge mai repede, apoi va veni timpul când, hop - şi altul deja zboară”.
După război părintele îi vorbea fiicei sale duhovniceşti: „Va sosi vremea când iarăşi Drumul Crucii va trece de la catedrala Kazansk până în Lavră. Tu vei ajunge până atunci”.
(Era de necrezut, dar aşa s-a întâmplat! Pentru toţi creştinii este memorabil Drumul Crucii spre Lavra Sf. Aleksandr Nevski cu nou-aflatele moaşte ale Cuviosului Serafim din Sarov).
„Ierusalimul va deveni capitala Israelului, iar cu timpul - şi al întregii lumi. Fiindcă acolo este centrul pământului, acolo a fost răstignit şi a înviat Mântuitorul lumii”.
Stareţul a prezis că catolicii vor avea un papă de origine slavă.
Spunea părintele Serafim despre apropiata sa proslăvire, adăugând însă la acestea: „Nu vă grăbiţi să- mi dezgropaţi trupul. Lăsaţi în voia Domnului... Nu vreau să se facă târguială cu trupul meu”.

PROOROCIILE SCHIMONAHIEI NILA
 
Calea vieţii schimonahiei Nila (Evdokia Andreevna Novikova), cunoscute de mulţi dreptmăritori creştini din tote colţurile Rusiei, s-a sfârşit la 6 martie 1999. Harismele dăruite de Domnul stariţei - înainte-vederii, proorociei, sfatului înţelept, vindecării bolilor, mângâierii, sunt confirmate de creştinii care îi cereau ajutor şi sfat. Cu ochii săi duhovniceşti ea străvedea sufletul omului, întreaga lui viaţă, atât prezentă, cât şi trecută şi cea viitoare. Anume, de aceea, era atât de eficient ajutorul ei acordat oamenilor care ieşeau din chilia maicii mângâiaţi, încurajaţi şi înaripaţi.
Odată au întrebat-o pe maica, oare nu este târziu să fie astăzi înălţate biserici noi, la care ea a răspuns:
-       Deja eri era târziu. Însă Domnul a mai prelungit vremea pentru Rusia.
Şi, în general, maica nu o dată zicea că Domnul poate amâna împlinirea proorociilor. Mult depinde de noi, credincioşii, de dispunerea noastră spre rugăciune, de pocăinţă, de nevoinţa pentru curăţirea noastră.
Cu jumătate de an înainte de moartea sa maica a spus că în ziua a patruzeci şi una după moarte va veni miliţia (poliţia) şi nimic nu va mai putea fi luat. De aceea, ea a binecuvântat ca totul să fie împărţit, până la ultimul lucru, ca la venirea gărzii de miliţie casa să fie goală. Astfel s-a şi întâmplat în continuare.
Maica Nila vorbea despre necesitatea rugăciunii neîncetate oriunde te-ai afla - la serviciu, la odihnă, în mijloacele de transport.
-       În mâini - lucrul, iar pe buze rugăciunea. Mai întâi de toate - rugăciunea, fiiculiţelor!
Despre importanţa rugăciunii ea spunea aşa:
-     Lumea se ţine cu rugăciunea. Dacă măcar pe o oră va înceta rugăciunea, şi lumea va mai înceta să existe. Şi mai ales este nevoie de rugăciunea de noapte, ea mai mult decât celelate îi este plăcută lui Dumnezeu.
-     Cea mai mare şi mai grea nevoinţă este a te ruga pentru oameni. Trebuie să fii răbdător, să te rogi, să te nevoieşti, fără a te lăsa influenţat de ceva, oricât ai fi certat şi bârfit. Există bârfire din stânga, de la cel viclean, dar există şi din dreapta - de la cei apropiaţi. Ambele sunt grele, dar sunt folositoare şi chiar necesare. Toate cele ce ni se trimit trebuie să le împlinim înaintea Ochiului lui Dumnezeu, cu gândul la Maica Domnului, cu inima spre Dumnezeu. Nu e nevoie de nevoinţă exterioară, ci, mai mult ca orice, de curăţirea inimii. Să nu-ţi permiţi nici un fel de viclenie, să fii deschis cu oamenii. Şi să nu-ţi închipui numic despre tine.
Într-o noapte maica le-a trezit pe fiicele sale duhovniceşti cu cuvintele:
-       Fiicelor, s-a început războiul! Trebuie să ne rugăm, sculaţi-vă!
Dimineaţa, la televizor, la radio şi în ziare au anunţat că s-au început acţiuni militare în Cecenia (anul 1994).
Odată la maica Nila a sosit o călugăriţă din Siberia. În timpul zborului, s-au întâmplat nereguli la motorul avionului. Maica Nila i-a spus:
-                     Mai mult să nu zburaţi cu avionul, acum nu mai există nici o siguranţă. Mai bine călătoriţi cu trenul.
Una dintre fiicele duhovniceşti ale maicii a întrebat dacă se poate merge în pelerinaj în Ţara Sfântă şi aceasta i-a răspuns:
-                     Nu ai ce face acolo! Pelerinii ruşi de astăzi au pângărit Pământul Sfânt şi atât de mult au păcătuit acolo, încât acum trebuie să meargă pe la locurile noastre sfinte să se pocăiască şi, prin rugăciuni, să-şi spele păcatele. Nu binecuvântez să plece încolo! Câte locuri sfinte sunt în Rusia pe care nu le-aţi vizitat! Cuviosul Serghie nu a fost în Ţara Sfântă, însă cu rugăciunile lui s-a sfinţit pământul Rusiei. Împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru - şi Domnul trebuie să trăiască în noi. De aceea, Ierusalimul trebuie să fie în inima noastră, în interiorul nostru. Domnul nu ne-a lăsat poruncă să călătorim în Ţara Sfântă. Iată unde sunt la noi Ierusalimul şi Ţara Sfântă, - zicea maiaca, arătând spre inimă.
Dar cuvintele acestea ale maicii nu vorbesc depre faptul că ea nu binecuvânta pelerinajele. Apropiaţii ei îşi amintesc un caz. A venit la maica o tânără nevastă însărcinată, în a cărei familie era o situaţie dificilă.
            Maica a mângâiat-o, spunându-i că totul va fi bine, se va naşte un fiu, după care, pe neaşteptate, a binecuvântat-o să plece la Ierusalim. După cuvântul stareţei, femeia s-a aflat în Oraşul Sfânt în zilele Pascale, asistând şi la pogorârea Focului haric la Mormântul Domnului. După pelerinaj situaţia din familie s-a ameliorat şi ea a născut cu uşurinţă, precum i-a şi prezis maica.
Cu multă durere vorbea maica despre femeile şi fetele care umblă în pantaloni:
-                      Nu este permis femeilor să îmbrace haine bărbăteşti, şi bărbaţilor - femeieşti. Pentru aceasta vor da răspuns înaintea Domnului. Singure nu purtaţi şi pe celelalte opriţi-le. Trebuie să ştiţi că femeile care poartă pantaloni în războiul viitor vor fi recrutate în armată şi puţine se vor întoarce vii.
În timp ce maica pronunţa aceste cuvinte, o femeie dintre cele prezente s-a gândit: „Ce este rău în faptul că eu lucrez în grădină fiind îmbrăcată în pantaloni, doar aşa-i mult mai comod”. Maica imediat a reacţionat la acest cuget:
-       Şi tu în grădină umbli în pantaloni, nu face aceasta, vei răspunde în mod deosebit.
Când a fost botezat un prunc nou-născut, stareţa Nila i-a spus naşei:
-       Aveţi grijă de el, de la doisprezece ani va trăi fără mamă.
Maica mai spunea:
-                      Este de nepermis să-ţi părăseşti copiii. Oamenii nu înţeleg ce necaz mare este acesta, nu vor să se pocăiască şi să se corecteze. Va trebui cu sânge să-şi spele aceste păcate. Nu se poate să abandonezi copiii, mamele sunt datoare să-şi hrănească pruncii.
Despre Rusia
 
Maica spunea că cel mai mult îi iubeşte pe oamenii ruşi, fiindcă ei sunt harnici, milostivi, muncitori. În ultimii ani ai vieţii şi, mai ales, după năruirea ţării, maica, cu durere şi necaz, suferea şi se neliniştea de evenimentele din Rusia. Însă cu câtă forţă de convingere şi speranţă se ruga ea pentru Patria sa iubită! Nu o singură dată le vorbea fiilor săi duhovniceşti care veneau la dânsa:
-      Copii, Maica Domnului nu va lăsa Rusia. Ea iubeşte Rusia, o va apăra şi nu va permite să fie distrusă, va mijloci pentru noi. - Doar Ea atât de mult iubeşte Rusia! Rusia se va înălţa şi va fi o ţară duhovnicească puternică.
În aceste momente măicuţa îşi strângea pumnişorii mici şi privea ameninţător undeva în zarea îndepărtată, repetând:
-       Ea nu va permite vrăjmaşilor să calce în picioare Rusia, nu o va da să ardă în flacăra incendiilor!
Maica spunea:
-       Unde este sfinţenie, acolo se bagă şi necuratul.
Maica prezicea că vor veni timpuri, când pe creştini, ca şi în zilele revoluţiei din octombrie, îi vor întemniţa în închisori, rezervaţii şi îi vor îneca în mare.
-Atunci când vor începe prigoanele asupra creştinilor, grăbiţi-vă să plecaţi în exil cu primul şuvoi, faceţi-vă luntre şi punte, dar să nu rămâneţi. Acei care vor pleca primii se vor mântui. Toate acestea le veţi vedea cu ochii voştri, generaţia voastră va întâlni venirea lui antihrist. Copilaşii mei, cât îmi este milă de voi,- plângea maica spunând acestea, dar neapărat adăuga,- totuşi, slavă Domnului pentru toate!
Un preot i se mărturisi maicii:
-       Maică, eu sunt slab, mi-e frică de ziua venirii lui antihrist.
-       Nu te teme, vei ajunge până atunci, însă nu vei îndura greutăţi.
            Maica nu o dată vorbea despre viitoarele încercări, spunând că în vremurile instaurării lui antihrist oamenilor le vor fi aplicate torturi de care din veac nu s-a mai auzit. Însă maica descoperea aceea ce vedea cu ochii duhovniceşti, nu pentru a înspăimânta, ci pentru a întări în credinţă şi în nădejde în mila Domnului. Ea neîncetat spunea că Domnul nu-i va părăsi pe cei credincioşi Lui - şi-i va hrăni în vremea foamei, n va mângâia in scârbe, n va adăposti, n va îngrădi in necazuri şi n va ajuta cu vrednicie să treacă prin orice chinuri, prigoane şi munci. Amintindu-şi în aceste cazuri cuvintele psalmistului David: „Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele foametei se vor sătura” (Ps. 36, 19).
-                      Toate îmi sunt cu putinţă întărindu-mă întru Domnul. Şi nu vă înspăimântaţi de nimic, copii, nu vă temeţi de ceea ce se va întâmpla sau se poate întâmpla, sau trebuie să se întâmple după proorociile oamenilor lui Dumnezeu. Domnul este mai puternic decât toţi şi decât toate. El ne va da ajutor în încercări, ne va da putere de a răbda şi ne va smeri la vremea cuvenită. Se cere doar să fim ascultători ai voii Sale sfinte. Rugaţi-o pe Apărătoarea noastră osârdnică şi Ea nu vă va lăsa.
Odată faţa maicii brusc căpătă o expresie ameninţătoare de parcă ar fi văzut cu ochii săi duhovniceşti ceva înspăimântător. Ea a lovit de câteva ori cu varga în podele zicând:
-                      Uite, ce au mai inventat! Pruncilor să le pună pecetea lui antihrist! îngerul îi va răpune pe cei care se vor încumeta să facă aceasta!
Într-o zi maica Nila şi-a cuprins capul cu mâinile şi a exclamat:
-                      Vai, ce se va întâmpla! Ce va fi cu Rusia şi cu noi toţi?! A repetat aceasta de câteva ori, apoi, liniştindu-se, a zis:
-      Nu, n-am să vă povestesc nimic, Domnul nu binecuvântează.
Apoi, adresându-se către cei din chilie, adăugă:
-     Trebuie să aveţi grijă ca locuinţa să vă fie în apropierea bisericii, numai aşa vă veţi mântui. Când vă este greu acasă - fugiţi la biserică.
Cu ochiul duhovnicesc maica vedea că generaţia actuală şi cea care o va urma vor avea de înfruntat mult mai grele încercări şi necazuri. Deseori ea povestea despre propria experienţă de supravieţuire în condiţiile foamei din lagăr, când nu exista nici cea mai mică rezervă de hrană:
-     Cât e de groaznic să înduri foamea, să nu dea Domnul să treceţi prin aceasta. în lagăr aproape că nu vedeam pâine. Când am ieşit la libertate mi se părea că niciodată nu mă voi mai sătura de pâine. Dar foametea va veni. în anii copilăriei în Ucraina, se întâmpla, să priveşti în jur şi până la orizont să vezi grâne, spice pline, unul ca unul. Vântul bate, şi ele, ca valurile mării, se unduiesc până la orizont. Nici un fel de buruiană nu era printre ele. Iar astăzi, dacă priveşti, până la orizont vezi doar buruiene. Au lăsat pământul de izbelişte, iar el este hrănitorul nostru. Trebuie ca toţi să muncească pământul: oamenii vor fi nevoiţi să răspundă pentru faptul că au părăsit pământul. Foamea va veni de aceea că pământul zace în paragină. Dacă aveţi un lot, fiecare colţişor al lui trebuie să fie prelucrat şi semănat şi pământul vă va ajuta să rezistaţi în vremea foamei. Sădiţi cartofi, legume pe toate parcelele care vi se vor oferi, creşteţi găini. Când va fi greu, veţi mânca cartofi cu castraveţi.
-     Rezervele nu vă vor salva, deoarece foametea nu va începe brusc. Din an în an va fi tot mai greu, recolta va scădea, tot mai puţin pământ va fi prelucrat. Toţi trebuie să se îngrijească să fie mai aproape de pământ, în oraşele mari viaţa va fi deosebit de grea. Foamea va fi atât de groaznică, încât oamenii vor da buzna prin case în căutare de ceva alimente. Vor sparge geamurile şi uşile, vor ucide oameni pentru hrană. Mulţi vor purta în mâini arme şi viaţa omului nu va mai avea nici o valoare.
-     La venirea lui antihrist se va lăsa aşa o foamete, încât se vor epuiza cerealele. Trebuie să pregătiţi flori de tei, urzică şi alte ierburi, să le uscaţi şi apoi să faceţi din ele ceai - această fiertură va fi de ajuns pentru hrană.
Maica spunea că la sfârşitul vremurilor în locul Petersburgului va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:
-                      Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. în timpul războiului orăşelul va fi distrus.
-                      Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli aupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori. - Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani vor fi înarmaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor înarma pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împresurat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de mult îmi este milă de voi! - de multe- multe ori repeta maica.
Dintre toţi sfinţii cel mai mult maica îl iubea pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul. Ea spunea că sfântul iubeşte Rusia şi că el va veni la noi în vremurile lui antihrist. Unui fiu duhovnicesc maica i-a dat o astfel de rugăciune:
„Doamne, fie voia Ta întru mine, păcătosul pe toate căile vieţii, ajută-mi să-Ţi rămân credincios Ţie până la sfârşit. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul. Sfinte apostole Ioane Teologul, fii îndrumătorul meu, fii mijlocitor şi rugător pentru mine înaintea Domnului şi a Preacuratei Sale Maici”.
 
Arhimandritul Gheorghe, egumenul Mănăstirii Cuviosului Grigore
(Sf. Munte Athos) (După înregistrarea de pe bandă magnetică)
„...Ce ne spune Apocalipsa? Pe scurt, următoarele. Pe parcursul veacurilor Biserica va înfrunta multe ispite. Va veni şi antihrist, care nu va fi doar o ideologie, ci o persoană concretă, cu scopul de a se aşeza în
biserica lui Dumnezeu, pentru ca toţi să i se închine lui ca lui Dumnezeu. El va săvârşi minuni şi semne, le va vorbi oamenilor lucruri bune, astfel încât oamenii foarte anevoie îşi vor da seama cine este el, crezând că este un binefăcător al oamenilor, că este Hristos. Însă în realitate el nu va fi Hristos Mântuitorul, ci hristos mincinos, mesia mincinos, mântuitor mincinos care îi va înşela pe mulţi. Însă cei credincioşi vor sta neclintit. Cei ce Îl au în sine pe Hristos nu se vor înşela, vor rămâne neclintiţi şi vor aştepta a Doua Venire a lui Hristos. Hristos va veni, îl va birui pe antihrist şi va împărăţi de acum veşnic cu toţi sfinţii. Deci, vestirea Apocalipsei nu este deprimantă şi fără de speranţă. Este o veste îmbucurătoare: ultima biruinţă îi va aparţine lui Hristos. Ultimul cuvânt nu va aparţine vrăjmaşilor lui Hristos, ci Mântuitorului-Hristos, Biruitorului morţii şi al diavolului.
Aţi văzut ce s-a întâmplat în Uniunea Sovietică? Şaptezeci de ani de prigoană straşnică asupra creştinilor. Stalin şi alţii au ucis milioane de creştini, au exilat în Siberia episcopi, călugări, preoţi, mireni - milioane de oameni.
Şaptezeci de ani de tiranie... În şcoli în locul studierii Legii lui Dumnezeu, se învăţa ateismul. Au închis majoritatea bisericilor, au torturat mulţime de creştini. Şi ce găsim acum, peste şaptezeci de ani? În Rusia credinţa este plină de viaţă.
Acesta este primul lucru pe care am vrut să vi-l spun. Al doilea se referă la următoarele.
Deoarece şi Biserica şi noi toţi vom avea ispite despre care sunt proorocii şi pe care le vedem împlinindu-se, noi trebuie să ne întărim duhovniceşte, pentru a da ripostă acestor ispite. Cum să ne pregătim?
Să fim uniţi cu Hristos. Ne vom strădui din acest moment să ducem o luptă duhovnicească mai intensă şi necontenit să fim uniţi cu Hristos prin mărturisire, Dumnezeiasca Împărtăşanie, rugăciune. Ca întru nimic să nu fim prădaţi de diavol şi să nu avem o oarecare slăbiciune sau patimă care ne desparte de Hristos. Acela care va fi unit cu Hristos va înţelege semnele vremurilor. Va deosebi ce este a lui Hristos şi ce - a diavolului şi va avea curajul şi puterea de a săvârşi o oarecare jertfă pentru dragostea lui Hristos.
Aşadar, acum, mai mult decât în orice altă epocă, fiindcă se apropie aceste ispite, trebuie să ne îngrijim ca să fim uniţi cu Hristos.
Şi al treilea lucru pe care vreau să vi-l spun. Ce să facem cu toate cele auzite de noi? În primul rând, cu buletinul de identitate, pe care se pregătesc să-l introducă şi care, probabil va avea 666- numărul despre care Sfântul Evanghelist Ioan spune în cap. 13 al Apocalipsei că acesta va fi un număr-simbol, va fi semnul lui antihrist.
Drapelul şi numărul lui antihrist va fi 666. De ce 666 şi nu 777? Fiindcă acest număr îl aveau evreii. Acest număr îl avea împăratul Solomon, obligându-i pe supuşii săi din ţările cucerite să-i plătească lui impozit - 666 de talanţi de aur (III Regi 10, 14). Aşadar, numărul 666 era simbol, mărturie a supuşeniei fiscale. Şi acum diavolul a ales 666 ca acesta să fie într-un fel oarecare impozitul luat de la creştini în favoarea sa.
Numărul 666 ca atare nu are în sine nimic rău. Însă când unii antihrişti îl folosesc special pentru a-i întina pe creştini noi nu-l putem accepta. Pe noi nu ne nelinişteşte când acest număr este folosit fără viclenie. Iar în cazul când este folosit cu un scop special, aceasta ne nelinişteşte foarte tare....

- Părinte, Domnul v-a învrednicit să comunicaţi personal cu Înalt Preasfinţia sa mitropolitul Ioan (Snâcev). În discuţiile dv. a fost atinsă şi problema ultimelor vremuri. Vă rugăm să ne povestiţi despre aceasta.
- Odată, am venit la mitropolitul Ioan în reşedinţa sa de pe insula Krestovsk. Ne-a deschis şi l-a anunţat pe vlădica Ana Stepanovna, şi cu toate că era ora târzie şi Înaltpreasfinţitul se simţea rău, am fost primiţi. Intre altele s-au discutat şi aceste întrebări. Eu l-am întrebat de ce în Sfânta Scriptură sunt indicate semnele vădite ale ultimelor vremuri: despre număr, însemnarea care va fi aplicată fiecărui om şi de ce oamenii, cunoscând Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, sunt atât de indiferenţi faţă de proorociile lui?
Vlădica Ioan a răspuns că acum două mii de ani oamenii exact aşa nu au primit proorociile Vechiului Testament despre venirea lui Hrisros, cu toate că Dumnezeieştii prooroci au prezis timpul şi locul venirii Lui, au anunţat despre toate împrejurările apariţiei Lui în lume, despre viaţa Lui, propovăduirea Evangheliei, răstignirea pe cruce şi Înviere. Mitropolitul a spus că perioada în care noi trăim în multe privinţe se aseamănă cu perioada degradării duhovniceşti a omenirii din preajma primei veniri a lui Hristos. Precum moştenitorii făgăduinţei lui Dumnezeu din Vechiul Testament ştiau că în faţa lor e Hristos, Care S-a întrupat pentru mântuirea lor, însă fiimd orbiţi de răutatea acestei lumi, totuşi, L-au răstignit, la fel şi la a Doua Venire poporul lui Dumnezeu, ştiind proorociile Sf. Ioan Teologul în majoritatea lui nu le va vedea în viaţă, iar satana îi va înşela, dacă aceasta e posibil, şi pe cei aleşi, adică pe noi, creştinii ortodocşi. Trebuie să ne rugăm necontenit şi să fim vigilenţi, deoarece dragostea pentru această lume, confortul ei poate uşor trece în lepădare de Dumnezeu, lipsindu-l pe om de raţiune.
De ce iudeii L-au răstignit pe Mântuitorul? Starea duhovnicească a poporului părea desperată; majoritatea iudeilor aveau o închipuire vagă despre proorociile Vechiului Testament şi-i credeau orbeşte pe învţătorii lor, care foarte iscusit mânuiau înţelepciunea cărturărească pentru satisfacerea propriilor scopuri. Iar poporul într-atăt s-a afundat în păcate, încât cu adevărat era necesar să vină Mântuitorul să răscumpere popoarele lumii din păcatul uitării lui Dumnezeu. Această eşuare duhovnicească nu apare într-o zi, lepădarea de Dumnezeu se cultivă mulţi ani în şir, transmiţându-se din generaţie în generaţie.
Oamenii sunt atât de concrescuţi cu păcatul, atât de mult îi permit să se înmulţească şi se dizolvă în el, încât pierd orice şansă de a se desprinde de el. Prăpastia duhovnicească continua să se aprofundeze: cu toate că Domnul săvârşise atâtea minuni aievea pe Pământ, credinţa oamenilor în El nu era deplină, bunurile pământeşti erau preţuite mai mult decât cele duhovniceşti. Astfel s-a comis uciderea de Dumnezeu - cea mai mare fărădelege săvârşită vreodată pe Pământul nostru. Ea a fost înfăptuită de iudei, pentru care, în primul rând, a pogorât Domnul pe Pământ. Împotrivirea duhovnicească Adevărului a fost cauza atitudinii pline de cruzime a poporului faţă de Domnul, a poporului a cărui orânduială sufletească era înghiţită de cotidianul vieţii, pentru că schimbarea radicală a viziunii sale despre lume, despre sine era de neînchipuit.
Acele vremuri îndepărtate, vremuri ale primei veniri a lui Hristos, se aseamănă mult cu zilele de astăzi, cu ziua în care noi aşteptăm venirea lui Hristos. Şi starea noastră este la fel de deprimată, cu toate că lăcaşurile lui Dumnezeu se umplu cu lume şi Biserica noastră vizibil creşte. Insă Duhul lui Dumnezeu, care odihneşte în inima curată, sălăşluieşte în noi tot mai puţin şi mai puţin.
Centrul de gravitaţie al vieţii noastre, de regulă, nu se află în Biserică, ci în viaţa lumii, aici pe Pământ, de aceea orice pomenire (amintire) despre cele duhovniceşti, cu atât mai mult despre evenimentele ce vin să se înfăptuiască la a Doua venire a lui Hristos, trezesc un sentiment de repulsie şi neacceptare. In Apocalipsa Sf. Ioan Teologul este spus că pecetea lui antihrist va fi practic pe fiecare om. Şi doar pe foarte puţini Domnul îi va acoperi cu harul său pentru a-i lua direct din această lume, ocolind moartea, să-i ducă în împărăţia Cerurilor unde El le pregăteşte locaşuri luminoase. In Sf. Scriptură este scris: „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Mat. 24, 13). Iată şi vremurile noastre sunt legate de marea ştiinţă a răbdării - vedem multe fărădelegi care se săvârşesc şi în ţara noastră, şi în toată lumea.


Mitropolitul Ioan spunea că, din îngăduinţa lui Dumnezeu, şi în poporul nostru se vor produce schimbări apostate, pentru ca să nu rămână oameni care nu şi-au clarificat poziţiile în problemele duhovniceşti, ca Domnul să poată despărţi oile de capre, adică de oamenii care slujesc altui duh. Hotarul între slujirea lui Dumnezeu şi slujirea satanei devine tot mai evident. Domnul din milostivirea sa faţă oameni nu mai vrea să prelungească agonia duhovnicească a omenirii: Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales a scurtat acele zile (Mc. 13, 20).
Această despărţire se manifestă întru toate, şi către timpul Venirii a Doua a lui Hristos nu vor mai rămâne oameni care să nu fi făcut propria alegere duhovnicească. Astfel către a Doua Venire oamenii singuri se vor despărţi: prin concepţiile sale, prin credinţa sa, prin adevărul vieţii sale, prin faptele pe care le săvârşesc pe pământ. Dacă la prima Sa venire Domnul cu blândeţe semăna seminţele adevărului Evanghelic în inimile omenirii desfrânate, apoi a Doua Sa venire va fi înspăimântătoare pentru păcătoşi şi plină de speranţă pentru cei drepţi. Inevitabil va avea loc despărţirea în duh.
Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui (Apocalipsa 22, 11-12).
Preasfinţitul Ignatie (Breanceaninov) notează în scrisoarea adresată egumenului Antonie (Bocikov) la 18 mai 1861: “Întreaga omenire se avântă unanim în întâmpinarea unei persoane de excepţie, geniale, spre o întâlnire extraordinară, solemnă. Este evident. Faţa îi va fi atât de iscusit mascată, încât masele îl vor lua drept mesia: şi nu e nimic de mirare, pentru că înşişi proorocii săi (ai lui antihrist - n. aut.) şi-au făcut apariţia în chipuri de prooroci ai lui mesia. Se pregăteşte calea, calea cugetului pentru intrarea înşelării (II Tes. 2, 11) în minţile şi inimile oamenilor”.
“Viaţa de zi cu zi trăită în păcat constituie o continuă lepădare de Hristos, chiar dacă nu se pronunţă aceasta în glas. Dar, iată! Ea deja se pronunţă, a început să se pronunţe demult. Nu poate gura sau limba să ascundă tendinţa tainică spre abatere şi lepădare: ele parcă involuntar le pronunţă.
Se pronunţă lepădarea de Hristos şi se pronunţă de diverse învăţături eretice”.
Ieromonahul Petroniu, schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos (1989): „Despre anul 1992 s-a scris şi se scrie continuu, pentru că se ştie deja în acest an trebuie să se asocieze 12 ţări ale Pieţei Comune într-o uniune economică şi politică... La aceasta vom mai adăuga, că despre anul 1992 circulă proorociile sumbre ale unor bărbaţi sfinţi, ierarhi şi preacuvioşi: a sfântului ierarh Nifont al Constantinopolului, a preacuviosului Nil Athonitul, a preacuviosului Cosma Etalos,a lui Sava din Colimpos, a lui Calinic de la Mănăstirea Cernica şi alţii, care au trăit în vremuri trecute”.
„...într-o noapte s-a întors în chilia sa după slujba de dimineaţă şi, după obicei, s-a aşezat pe scăunelul său, după cum obişnuia preacuviosul, - să se odihnească şezând pe scăunel, fără a se culca vreodată în pat - şi, dintr-o dată, s-a pomenit cu trupul pe insula Sf. Gheorghe, stând în picioare. Şi asta s-a întâmplat nu în vis, ci în realitate. În dreapta sa se afla Sf. Ierarh Nicolae, protectorul mănăstirii Cernica, iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Şi a început Sf. Gheorghe să-l mustre pe Calinic, de ce pînă acum n-a început construcţia mănăstirii, deşi a primit pentru aceasta bani de la arhiereu. Cuprins de groază şi înfiorare, egumenul Calinic a răspuns:
-                     Iertaţi-mă, sfinţi ai lui Dumnezeu, dar eu, citind unele profeţii despre viitor, eram convins că în 1848 se va sfârşi lumea. Atunci sfinţii i-au spus: “Priveşte spre răsărit!” Şi şi-a ridicat preacuviosul ochii spre răsărit şi n-a mai văzut cerul, ci numai o puternică lumină Dumnezeiască. Şi, înspăimântându-se, a căzut la pământ. Însă sfinţii l-au ridicat de la pământ şi i-au vorbit:
-                     Priveşte spre răsărit şi vei înţelege taina Providenţei! Şi a fost el întărit de harul lui Dumnezeu. Şi a văzut Sf. Calinic pe cer Sfânta Treime aşa, precum apare Ea zugrăvită pe sfintele icoane, iar sub ea - un pergament ce lumina pe care scria cu litere mari: “ 7500 ani de la Adam”.
Atunci sfinţii, care îl susţineau de mâini, i-au spus:
-     Precum vezi, sfârşitul lumii nu va fi la 1848, ci atunci când se vor împlini 7500 ani de la Adam. Aşadar, au adăugat sfinţii, începe neîntârziat construcţia unei mănăstiri mari în formă de cetate.
În această formă locaşul sfânt se păstrează şi până în zilele noastre.
Aceasta a fost vedenia Sf. Calinic de la Cernica. După cum vedem, este vorba de anul 7500 de la Adam, care corespunde anului 1992.
Revelaţia sfântului Calinic nu poate fi pusă la îndoială în virtutea marii sfinţenii a preacuviosului. Şi acest fapt ne îngrijorează mult”.
-                     Părinte, ce credeţi despre vremurile de astăzi? încotro mergem şi la ce trebuie să ne aşteptăm?
-     În viitorul apropiat se va instaura împărăţia (dictatura) lui antihrist... şi toate semnele acesteia deja sunt de faţă: haos în guvernare, greve, insuficienţă alimentară în ciuda unor recolte bogate, otrăvirea naturii; tendinţa unor noi forţe de a urca la putere. Apoi, dacă Dumnezeu va îngădui, instaurarea unei noi puteri. Vor trece încă trei, cinci ani până aceasta îşi va arăta adevărata faţă, iar până atunci va dăinui euforia libertăţii, şi statul va acorda ajutor Bisericii şi va contribui la renaşterea spirituală a Rusiei... În continuare, atât Biserica, cât şi poporul vor trece prin grele încercări, de care istoria n-a mai văzut niciodată.
-     Părinte, dar au mai fost profeţii despre venirea antihristului înainte de agresiunea polonezilor în 1610-1612, înaintea războiului din 1812 cu Napoleon şi proorocia părintelui nostru Ioan din Kronştadt despre tragedia din 1917, iar întronarea lui antihrist aşa şi n-a avut loc. Poate va trece şi de data asta?
-                     Atunci nici n-ar fi putut să se întroneze, deoarece credinţa ortodoxă avea rădăcini puternice în popor! Iar astăzi poporul este surd, orb şi neputincios şi despărţit prin trei generaţii de moştenirea duhovnicească ortodoxă a sfinţilor părinţi..
“...Iată că am ajuns acele timpuri, când nu numai că avem dreptul, dar suntem obligaţi să spunem că trăim timpurile de pe urmă. Deoarece, deja în 1962, preşedintele şi fondatorul statului Israel Ben Gurio a declarat oficial că s-a născut “Maşiah”(Mesia), pe care îl „aşteaptă întreaga omenire”. În timpul circumciziei iudaice (tăierii împrejur) acesta a fost numit “Emmanuel”, “după scripturi”, şi că tatăl său l-a numit “Meleh” (Împăratul seminţiei sioniste). “După profeţii” acest “Emanuil” sau “Meleh” va uni întreaga omenire într-o singură religie... Şi cine nu va primi această religie va fi nimicit. Este clar, că această “religie” va fi fără de Domnul Iisus Hristos şi acei care vor rămâne credincioşi lui Hristos, vor fi nimiciţi.
                                                                          
Acest mesia mincinos îşi va începe, probabil, activitatea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York”... America se pregăteşte să-l întâmpine. Şi chiar o comisie pontifică din Vatican invită toţi catolicii să-l “întâmpine” pe mesia împreună cu iudeii” (“Rusia înainte de a Doua venire ”, pag. 233 - 235)
 
Ieroschimonahul Anatolie Junior (Potapov, + 30.07.1922) de la Optina: „...Din această cauză pretutindeni se răspândesc ereziile şi-i vor ademeni pe mulţi. Duşmanul neamului omenesc va acţiona cu viclenie pentru a-i atrage, dacă-i posibil, în erezie şi pe cei aleşi. El nu va nega cu brutalitate dogmele Sfintei Treimi, a Dumnezeirii lui Iisus Hristos şi harul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci va schimonosi treptat învăţăturile Bisericii, transmise prin Sfinţii Părinţi de Sfântul Duh şi însuşi duhul ei şi tipicul, iar aceste vicleşuguri ale duşmanului le vor observa doar foarte puţini, cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune stăpânire asupra Bisericii, aşezând peste tot slugile lor, iar evlavia va fi neglijată. El (Domnul) a spus: „După faptele lor îi veţi cunoaşte”- şi tu, la fel, după faptele lor străduieşte-te să-i deosebeşti pe eretici de adevăraţii păstori. Aceşti tâlhari care pradă turma duhovnicească, vor şi intra în ocolul oilor - Biserica, pătrunzând pe aiurea, după cum a zis Domnul, adică pe cale ilegală, prin violenţă şi suprimând Dumnezeieştile aşezăminte. Dumnezeu îi numeşte tâlhari (In. 10, 1). De bună seamă, mai întâi de toate aceştia îi vor persecuta pe preoţii adevăraţi, întemniţându-i, deportându-i, deoarece fără aceasta nu vor putea prăda oile (turma). Iată de ce, fiule, când vei vedea că în Biserică sunt încălcate sfintele rânduieli şi tradiţia ortodoxă, - află că ereticii au şi apărut, deşi pe o bucată de vreme îşi vor masca, probabil, nelegiuirea sau vor schimonosi credinţa în Dumnezeu pe neobservate, pentru a reuşi să ademenească în plasa lor cât mai mulţi. Vor fi represaţi nu numai preoţii, dar şi credincioşii de rând, pentru că diavolul care conduce erezia nu va suporta evlavia. Descoperă-i pe aceşti lupi în piei de oaie, după firea lor înfumurată şi iubirea de stăpânire. Vor fi defăimători, trădători, semănând pretutindeni ură, răutate, de aceea a şi spus Domnul, că după faptele lor îi veţi cunoaşte. Adevăraţii robi ai lui Dumnezeu sunt smeriţi, iubitori de fraţi şi ascultători Bisericii. Ereticii îi vor prigoni mai cu seamă pe călugări, iar viaţa călugărească va fi în defăimare. Vor sărăci mănăstirile, va scădea numărul călugărilor, iar cei rămaşi, vor fi terorizaţi. Însă aceşti duşmani ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea cuvioasă, vor încerca să-i plece pe călugări de partea lor, promiţându-le protecţie şi bunuri materiale şi ameninţându-i cu prigoană în caz de nesupunere. Ameninţările lor îi vor mâhni mult pe cei slabi de fire, însă tu, fiule, bucură-te când vei ajunge la acele timpuri, pentru că atunci credincioşii care n-au avut alte virtuţi, vor primi cununa numai pentru că au stat în credinţă după cuvântul lui Dumnezeu (Matei 10, 3). Teme-te de Dumnezeu, fiule meu, teme-te să nu pierzi cununa pregătită, şi să fii respins de Hristos în bezna şi chinurile veşnice, cu bărbăţie stai în credinţă, şi dacă va fi nevoie, rabdă cu bucurie prigoanele şi alte necazuri, pentru că Dumnezeu va fi cu tine... şi sfinţii mucenici şi mărturisitori, ei vor privi cu bucurie la nevoinţa ta. Dar vai şi amar de călugării care se vor lăsa ademeniţi de avere şi bogăţii, şi de dragul unei vieţi liniştite se vor supune ereticilor. Ei îşi vor adormi conştiinţa, spunând: “Noi vom păstra şi vom salva lăcaşul Domnului şi El ne va ierta”. Dar, în nenorocirea şi orbirea lor, ei nu vor înţelege că, odată cu erezia, în mănăstiri vor intra şi diavolii, şi nu vor mai fi de atunci sfinte lăcaşe, ci simpli pereţi, pe care i-a părăsit harul divin. Însă Dumnezeu e mai puternic decât duşmanul şi nu-şi va părăsi niciodată robii săi, şi creştinii adevăraţi vor dăinui până la sfârşitul veacului acestuia, atât doar că se vor retrage în locuri pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de erezia pierzătoare, pentru că ea te dezbracă de harul divin şi te îndepărtează de Hristos. De aceea şi a poruncit Domnul ca ereticul să fie considerat păgân şi vameş. Aşadar, întăreşte-te, fiule, în harul lui Iisus Hristos, grăbeşte-te cu bucurie spre nevoinţa mărturisirii pentru a îndura toate suferinţele ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos (II Tim. 2, 1-3), Care spune: fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apoc. 2, 10). Pentru că Lui, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh i se cuvine cinstea şi slava şi împărăţia în vecii vecilor. Amin”.

O semnificaţie deosebită va avea şi soarta Sf. Munte Athos. Călugărul rus Parfenie, care s-a aflat pe muntele Athos la mijlocul sec. XIX, ne comunică revelaţia Maicii Domnului, transmisă călugărilor de pe Sf. Munte: “Iată vă las vouă vestea, că atât timp cât icoana Mea se va afla pe Sf. Munte în Mănăstirea Iviru, nu vă temeţi de nimic, ci trăiţi în chiliile voastre. Iar atunci când voi părăsi Mănăstirea Iviru, atunci fiecare să-şi ia desaga şi să plece oriunde voieşte”.
            Preacuviosul Nil Izvorâtorul de Mir (sec.XVI): Muntele Athos va fi lovit de un mare zgomot, se va auzi un sunet fin; când va pleca Chipului Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, se va arăta un semn straşnic şi cutremurător. Semnul va fi astfel: toate bisericile se vor înclina din cauza plecării Mântuirii, ca o petrecere a Mântuirii şi închinare (adică vor fi distruse de păgâni sau de cutremur de pământ?). Pentru aceasta, vă spun vouă, nesimţirea va simţi, iar simţirea va fi întunecată, şi nu va înţelege că pleacă Mântuirea”.
Sfântul mucenic Cosma Etolos (+ 4 august, 1779), “Apostolul Săracilor”: „Vom vedea oameni zburând prin văzduh asemenea păsărilor şi aruncând foc pe pământ. Oamenii vor alerga la morminte şi vor striga:
“Ieşiţi, voi, morţilor, şi daţi-ne nouă să intrăm în mormintele voastre.
Vor veni vremuri, când duşmanii noştri vă vor lua totul, chiar şi cenuşa din vatră. Însă nu vă pierdeţi credinţa, asemeni altora.
Vor veni vremuri, când va dispărea orice înţelegere între preoţime şi turmă. Preoţii vor deveni mai răi şi mai nelegiuiţi decât alţii.  Oamenii vor fi  sărăci,   pentru că vor pierde dragostea  şi grija faţă de copaci.
            Bogaţii vor sărăci, iar săracii vor muri.
Vor putea fi văzute trăsuri fără cai, gonind pe câmpie mai iute ca iepurele.
Vor veni vremuri când ortodocşii vor fi învrăjbiţi între ei. Eu, însă, vă sfătuiesc să păstraţi pacea şi înţelegerea.
Oamenii vor fi săraci din cauza lenei.
Li se vor sustrage armele. Să ţineţi două arme. Spuneţi sechestrorilor că aveţi numai una. Daţi-le una, iar alta păstraţi-o. O singură armă va salva sute de vieţi.
În şcoli se vor preda asemenea ticăloşii, că e cu neputinţă să vi le imaginaţi”. („Rusia înainte de a Doua Venire ”, pag. 381-383).
Preacuviosul Nil Izvorâtorul de Mir din Athos (sec. XVI): ”...Atunci când se vor scurge patru sferturi de veac, cum va fi atunci viaţa monahală? Iar dacă vor mai trece alte trei sferturi de veac: enunţăm cifra de şapte ani şi cinci ascendenţi către mijlocul celui de-al optulea, acolo, între al patrulea şi al cincilea an se va produce o mare tulburare?... (Nota primilor alcătuitori: “Sfântul i-a vorbit cuviosului Teofan în anul 1817 de la Naşterea lui Hristos; iar de la facerea lumii, în al 7325-lea. De aceea, Sfântul a spus: când vor trece patru sferturi de veac, adică o sută de ani, şi va veni anul 7425, ce se va alege atunci din viaţa monahală? Iar dacă vor mai trece încă alte trei sferturi de veac, adică 75 de ani, va veni anul 7500, “numărul şapte ani şi cinci”, adică şapte mii cinci sute de ani, “în ascendenţă la mijloc de trecere spre opt”, adică după ce vom ajunge la mijlocul secolului (mileniului) opt, atunci, “la mijlocul celui de-al cincilea”, adică al cincilea veac, se va produce o mare tulburare (de la al patrulea până la al cincilea)? “Noi presupunem că de la al patrulea la al cincilea, după relatarea Sfântului, adică de la 7400 până la 7500, şi noi ne rugăm, ca acel care poate să dea o tâlcuire mai bună, lasă să o scrie aici”).
(Notă: Aşadar, se calculează, începând din 1817+ 100 ani + încă 75 ani, în două perioade, terminându-se către finele acestui veac. Veridicitatea şi precizia acestor profeţii nu sunt clare astăzi). Şapte sferturi de veac de la vremea “Profeţiei” din anul 1817 - 1992.
Teologii pelerini care au studiat şi au tradus textul “Profeţiilor”, au fost uimiţi de nepământeasca şi proroceasca putere a conţinutului “Profeţiilor”, de esenţa lor duhovnicească, mai cu seamă de prorocirile referitoare la ultimele perioade de timp şi explicaţiile referitoare la pasajele corespunzătoare din Apocalipsă, care ne descoperă amănunte nepovestite de nimeni despre timpurile care deja au venit.
Iată de ce studierea “Profeţiilor” preacuviosului Nil vor fi de folos plin de har spre întărirea şi luminarea fiecărui creştin ortodox adevărat, iar posibilitatea de a le citi trebuie considerată, fără îndoială, o binecuvântare a harului divin din mila mântuitoare a Domnului, care voieşte ca fiecare persoană şi noi cu toţii să “priveghem” (Mt. 26, 41; Lc. 21, 36) şi să “fim gata” (Mt. 24, 44; Lc. 12, 47).

Preacuviosul Serafim din Sarov: „Va trece mai mult de jumătate de secol. Atunci cei răi îşi vor ridica capul sus. Aceasta se va întâmpla neapărat. Dumnezeu, văzând răutatea împietrită a inimii lor, le va îngădui pentru puţin timp să semene sămânţa răului, însă răutatea lor va cădea peste capul lor, şi vor culege rodul nedreptăţii faptelor lor nelegiuite. Pământul Rusiei va fi înroşit de râuri de sânge, şi multă nobilime va fi răpusă în numele Marelui Împărat şi pentru păstrarea integrităţii Împărăţiei Sale.
Până la naşterea lui antihrist Rusia va avea de înfruntat un război păgubitor şi o revoluţie groaznică, care va întrece orice închipuire omenească, deoarece vărsările de sânge vor fi înfiorătoare: răscoalele lui Razin, Pugaciov, revoluţia Franceză - nici nu se pot compara cu ceea ce va cunoaşte Rusia. Vor fi răpuşi cei mai curajoşi fii ai patriei, va fi prădată averea bisericească şi cea a mănăstirilor; vor fi batjocorite bisericile Domnului; vor fi distruse şi prădate bunurile gospodarilor, se vor vărsa râuri de sânge rusesc. Dar Domnul va ierta Rusia şi o va conduce pe calea suferinţelor spre o mare slavă”.
            “...Pământul Rusesc va fi cutremurat de mari nenorociri, Credinţa ortodoxă va fi călcată în picioare, arhiereii Bisericii lui Dumnezeu şi alţi slujitori duhovniceşti se vor abate de la puritatea Ortodoxiei, şi pentru aceasta amarnic îi va pedepsi Domnul” („Rusia înainte de a Doua Venire”, pag. 290-291)
Sf. drept. Ioan din Kronştadt (+ 1908): - „După toate semnele, degrabă va sosi ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, - că iată s-a împlinit profeţia Sf. Scripturi despre lepădarea credinţei, cu toate că încă nu s-a arătat omul păcatului, fiul pierzaniei - antihristul... Taina fărădelegii lucrează deja, dar nu se va împlini până când nu va fi luat din lume Suveranul, cel ce stăpâneşte acum, înlăturarea căruia o vrea o parte din popor, - şi atunci se va descoperi nelegiuitul, pe care Iisus Hristos îl va ucide la venirea Sa cu suflarea gurii Sale, şi-i va nimici pe acei care s-au lăsat ademeniţi de farmecele şi falsele minuni ale satanei, dar n-au ales, pentru mântuirea lor dragostea de adevăr (vedeţi din ce cauză?), şi pentru aceasta (auziţi?) le va trimite Dumnezeu duhul rătăcirii, astfel ca ei vor da crezare minciunii, şi vor fi osândiţi toţi acei care nu au crezut adevărul (Evanghelia şi Biserica), ci au ales minciuna...- Şi acum a dispărut adevărul, şi pretutindeni numai neadevăr şi în presă şi în viaţă... La ce să ne aşteptăm în viitor, dacă va continua astfel de necredinţă, astfel de degradare morală şi lipsă de conducere? Să mai vină o dată Hristos pe pământ? Iarăşi să fie răstignit şi să moară pentru noi? Nu! Ajunge să ne batem joc de Dumnezeu, ajunge să călcăm în picioare sfintele Sale legi... El va veni în curând, însă va veni ca să judece lumea şi să plătească fiecăruia după fapte... Poate că în curând vom auzi vestea cutremurătoare: “Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind...”.
Din amintirile lui I. K. Surski (1938): “Nu mult timp înainte de obştescul sfârşit al părint. Ioan, el obişnuia să oficieze liturghia în schitul mănăstirii Leuşinsk, de pe strada Baseinaia din Petersburg. Împreună cu soţia, mergeam regulat la aceste liturghii şi de mute ori părintele Ioan în predicile sale prorocea cu înfricoşare şi chema cu glas tunător: “Căiţi-vă, căiţi-vă, se apropie timpuri groaznice, atât de groaznice, încât nici nu vă puteţi imagina!” El nu vorbea, ci striga, ridicându-şi braţele în sus. Impresia era cutremurătoare , cei prezenţi erau cuprinşi de groază, şi în biserică se auzeau plânsete şi suspine. Eu şi soţia mea eram nedumeriţi, ce va fi oare: război, cutremur? Însă după tăria cuvintelor prorocului, am înţeles că se va întâmpla ceva mult mai îngrozitor şi am admis că se va răsturna osia pământului. Însă egumena Taisia, în vârstă de 80 de ani, l-a întrebat pe părintele Ioan: „Când, dar, părinte, se vor întâmpla toate acestea?“ Părint. Ioan a răspuns: “Noi cu tine, maică, nu vom ajunge până atunci, însă ele, - şi a arătat cu mâna spre maici, - vor ajunge”. Astăzi, cu toţii înţeleg, desigur, la ce timpuri se referea părint. Ioan”.
            În alte amintiri citim: “În una dintre duminicile anului 1916 în mănăstirea Sf. Ioan din S.- Petersburg, în care se adunaseră cinstitorii p. Ioan, liturghia era oficiată de către mitropolitul Moscovei Macarie. După liturghie în stăreţia egumenei Anghelina, s-au adunat câteva feţe duhovniceşti, precum şi militari. Mitropolitul Macarie a citit celor prezenţi un pasaj din jurnalul părint. Ioan din Kronştadt, în care erau descrise unele viziuni şi prorociri, referitoare la Rusia... S-a dovedit că părint. Ioan ştia cu mulţi ani înainte despre războiul mondial şi   a notat în jurnalul   său participanţii   la război  şi   rezultatul lui. Eşecurile militare ale Rusiei ţariste şi revoluţia legată de acestea, au fost, de asemenea, prezise de către părintele Ioan. El a indicat durata stăpânirii ideilor revoluţionare, nenumăratele jertfe ale revoluţiei, râurile de sânge, amărăciunea şi nenorocirea întregului popor. Părintele Ioan a prorocit că eliberarea Rusiei de sub jugul roşu va veni de la “răsărit”.
Acest jurnal, care s-a păstrat în Mănăstirea Sf. Ioan, era originalul scris chiar de mâna părintelui Ioan. Jurnalul nu era accesibil persoanelor străine, din această cauză despre prezicerile menţionate în jurnal, în literatura referitoare la părint. Ioan din Kronştadt nu se vorbeşte.
Soarta ulterioară a acestui minunat jurnal este necunoscută”. (“Rusia înainte de a Doua Venire”, pag. 292-294)
Insă nu în zadar, - se spune: “Când poporul greşeşte - Ţarul îl salvează (prin rugăciuni), când Ţarul greşeşte - poporul nu-l salvează (prin rugăciuni)”.
În anul 1921 lui Serghei A. Nilus i s-a transmis un vis:
“îndată după revoluţia din 1917 mitropolitul Macarie al Moscovei, înlăturat pe nedrept de la catedră de către “guvernul provizoriu”, bărbat adevărat “ca unul dintre cei de demult”, a avut un vis”:
-                     Iată că văd, - astfel îi povestea el unui prieten de-al meu, - o câmpie. Pe cărăruşă merge Mântuitorul. Eu îl urmez, zicând într-una:
-        Doamne, vin după Tine!
Iar El, întorcându-se către mine, îmi răspunde:
-        Vino după Mine!
In cele din urmă, ne-am apropiat de o arcadă împodobită cu flori.
Pe pragul arcadei, Mântuitorul s-a întors către mine şi iarăşi mi-a spus:
-        Vino după Mine!
Şi a intrat într-o grădină minunată, iar eu am rămas în prag şi m-am trezit. Adormind din nou, m-am văzut stând în aceeaşi arcadă, iar după ea, lângă Mântuitorul stă Ţarul Nicolai Aleksandrovici. Mântuitorul îi spune Ţarului: - Vezi în mâinile Mele două cupe: iată una e amară pentru poporul tău, iar alta e dulce pentru tine.
Ţarul cade în genunchi şi roagă îndelung pe Domnul ca să-i dea lui să bea cupa cea amară în locul poporului său. Domnul refuză hotărât, iar Ţarul îl roagă insistent. Atunci Mântuitorul a scos din cupa amară un cărbune mare încins şi l-a pus în mâna Ţarului. Ţarul a început să treacă cărbunele încins dintr-o palmă în alta, şi în acelaşi timp trupul lui a început să se lumineze, până a devenit în întregime luminat, ca un duh luminos.
Aici m-am trezit iarăşi.
Adormind din nou, am văzut o câmpie imensă acoperită cu flori. În mijlocul ei stătea Ţarul, înconjurat de mulţime de popor, şi cu mâinile sale împărţea mană. O voce nevăzută a zis atunci:
-        Ţarul a luat vina poporului rus asupra sa şi poporul este iertat.
În popor se spunea: “Pentru greşeala ţarului, Domnul va pedepsi tot poporul, iar pentru ascultarea sa îl va milui”. (“Rusia înainte de a Doua Venire”, pag. 225-226)
Dar cum să interpretăm în acest caz visul profetic al mitropolitului Macarie despre Ţarul-Mucenic, care Îl implora pe Domnul să-i dea cupa amară, iar mana - pentru popor? Visul se încheie cu cuvintele: “Toată vina poporului său ţarul a luat-o asupra sa şi poporul este iertat”.
Această revelaţie poate fi explicată numai prin mininata apariţie a icoanei Maicii Domnului Derjavnaia (Împărătească sau Imperială) - marea milă dăruită Rusiei de Protectoarea sa. Însemnele regale de pe icoană - Coroana, Sceptrul şi împărăţia - semnifică faptul că acestea au fost retrase din oblăduirea pământească şi simbolizează începutul împărăţiei tainice.
Probabil, acestea, de asemenea, semnifică dezlegarea poporului de jurământul bisericesc şi care rămâne, totodată, sub jurământul Judecăţii lui Dumnezeu.
Împăratul, luând cupa amară, se aduce pe sine drept jertfă pentru poporul rus. Mana (preînchipuirea Sf. Euharistii) semnifică faptul, că ierarhia bisericească (care a încetat să pomenească Ţarul) nu a căzut, de altfel, sub anatemă, şi-a păstrat canonicitatea şi harul divin, datorită căruia poporului i-a fost lăsată taina Euharistiei (Gh. Nikolaev). (“Rusia înainte de a Doua venire”, pag. 258-259)
Protoiereul Alexandru Kiseliov: “La 25 octombrie 1917 s-a întâmplat cea mai mare nenorocire, din câte li se pot întâmpla oamenilor: se părea că a încetat protecţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - Domnul a părăsit Rusia şi a îngăduit întunecatelor forţe satanice să stăpânească poporul nostru.
Însă apariţia în satul Kolomensk la 2 martie 1917, chiar în ziua abdicării Ţarului de la putere, a icoanei Maicii Domnului Derjavnaia (împărătească sau Imperială) - în porfiră, îmbibată cu sângele mucenicilor ruşi, cu coroana imperială, strălucind de diamantele nevinovatelor lacrimi ruseşti, cu sceptrul şi împărăţia ţarilor ruşi - clar, fără cuvinte vorbea inimii şi minţii poporului rus, că Stăpâna nu numai că nu ne-a părăsit, dar a primit moştenirea Imperiului Rus şi cu ea greutatea poverii nevăzute a puterii suverane din momentul, în care însăşi ideea ocârmuirii ortodoxe a fost înlăturată în numele autocraţiei.
Simbolul acestei icoane este clar! El a fost înţeles de către toţi oamenii ruşi. Unul dintre primii care i-a înţeles semnificaţia a fost Sanctitatea sa Patriarhul Tihon: “Vă chem pe toţi, s-a adresat el către popor, iubiţi fii ai Bisericii Ortodoxe, vă chem pe toţi împreună cu mine la suferinţe”.
Protoiereul Ioan Vostorgov (“în săptămâna lăsatului de sec de carne, 25 februarie 1918 şi către aniversarea revoluţiei”): „Monarhia rusească, cuprinsă de credinţă şi de mistica ungere Dumnezeiască, asemeni vechiului Israel, a avut sarcini măreţe, o înaltă chemare Dumnezeiască, o destinaţie religioasă grandioasă, care i-a obligat pe mulţi să-i slujească ei religios. Unei alte puteri deja nu s-ar mai putea sluji astfel”. (“Rusia înainte de a Doua Venire ”, pag. 297)
Biserica Rusă din Exil s-a pocăit de păcatul uciderii ţarului şi încălcării jurământului de credinţă Ţarului în anul 1918. în perioada sovietică Biserica noastră n-a avut posibilitate să facă o asemenea pocăinţă publică.
Pocăinţa pentru păcatul uciderii ţarului, din partea întregii Biserici, a fost mărturisită în “Adresarea patriarhului Moscovei şi a întregii Rusii, Alexie şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la împlinirea a 75 de ani de la uciderea Ţarului Nicolai al Il-lea şi a familiei sale (anul 1993):
“Poporul rus încă nu s-a pocăit pentru păcatul uciderii ţarului, săvârşit din nepăsarea cetăţenilor Rusiei. Fiind o crimă împotriva legilor Dumnezeieşti şi omeneşti, acest păcat este o grea povară ce apăsă sufletul poporului, conştiinţa sa morală. Şi astăzi noi, din partea întregii Biserici, din partea tuturor fiilor săi - a celor răposaţi şi a celor ce sunt în viaţă - aducem pocăinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor pentru acest păcat. Iartă-ne, Doamne! Noi chemăm la pocăinţă întregul nostru popor, pe toţi fiii săi, indiferent de orientarea lor politică, indiferent de originea lor etnică, de confesiunea lor religioasă, de atitudinea lor faţă de monarhie şi faţă de personalitatea ultimului Ţar al Rusiei”.
Pocăinţa bisericească generală a fost consfinţită prin proslăvirea Ţarului-mucenic în anul 2000 în ceata sfinţilor. Pocăinţa generală a întregului popor şi eliberarea poporului de sub blestem va fi desăvârşită numai prin restabilirea monarhiei legale. Numai aceasta poate ridica ţara noastră din genunchi.
Stareţul Optinei, ieroschimonahul Anatolie cel Tânăr (Potapov, | 30 iulie 1920) - către cneazul N. D. Jevahov, înainte de desemnarea sa în funcţia de procuror al Sf. Sinod (1916); “Nu există păcat mai mare decât a te opune voinţei lui Dumnezeu... Păzeşte-L pe El, căci pe El se ţine ţara Rusească şi Credinţa Ortodoxă... Dar...”
Părintele Anatolie s-a îngândurat şi ochii i s-au împânzit de lacrimi; emoţionat, el şi-a continuat gândul astfel: “Soarta Ţarului este soarta Rusiei. Dacă se va bucura Ţarul, se va bucura şi Rusia. Va plânge Ţarul, va plânge şi Rusia... Precum omul cu capul tăiat nu mai este om, ci trup puturos, la fel şi Rusia fără de Ţar va fi un trup puturos”. (“Rusia înainte de a Doua Venire pag. 194)
Ieromonahul Nectarie (Tihonov, | 29 aprilie 1928) din Optina la întrebarea: ”Se vor uni oare Bisericile? - a răspuns: “Nu, aceasta ar fi putut-o face numai Sinodul Ecumenic, dar Sinodul nu se va mai întruni. Au fost 7 sinoade, asemeni celor 7 Taine, şapte Daruri ale Sf. Duh. Pentru veacul nostru e suficientă cifra 7. Numărul secolului următor este 8. La Biserica noastră vor adera numai personalităţi separate...”.
Arhiepiscopul Teofan Poltavski (11.6.1930): „Despre al Optulea Sinod Ecumenic eu nu ştiu deocamdată nimic. Pot numai să reafirm cuvintele Sf. Teodor Studitul: “Nu orice adunare a episcopilor se consideră sinod, ci numai adunarea episcopilor care sunt întru Adevăr”. Adevăratul sinod Ecumenic depinde nu de numărul episcopilor prezenţi la el, ci de faptul dacă va filozofa sau va învăţa adevărul pravoslavnic”. Iar dacă se va abate de la adevăr, nu se va considera ecumenic, chiar dacă se va şi numi astfel. - Renumitul “sinod tâlhăresc a fost la vremea sa mult mai numeros decât multe dintre anterioarele sinoade ecumenice, şi cu toate acestea n-a fost recunoscut a fi ecumenic, ci a fost numit “sinod tâlhăresc” (“Rusia înainte de a Doua venire ”, pag. 394-395)
Anterior am amintit de ameninţarea militară. Credibilitatea ei se bazează pe un şir de profeţii, care, în particular, se referă la evenimentele din fosta Iugoslavie. Sf. Cosma Etolos, care a trăit în sec. XVII, a prezis multe evenimente referitoare la Grecia, Turcia şi Athos. Multe dintre ele s-au produs cu exactitate. În prorociile sale se fac avertizări referitoare la cel de-al treilea război mondial. El îl descrie drept unul scurt şi îngrozitor, indicând că se va începe pe teritoriul Dalmaţiei (fostei Iugoslavii). În acest context, aminteşte, de asemenea, despre necesitatea pocăinţei.
Merită atenţie şi una dintre vechile prorociri despre papii de la Roma. Iată citatul din culegerea “Semnele alarmante ale timpurilor”, scrisă în limba greacă de călugărul Partenie: “Unul dintre jurnaliştii Vaticanului a publicat la 13 octombrie 1978 o profeţie din secolul XI despre Papi, care s-a păstrat până acum în arhivă. Despre actualul, cel de-al 264-lea, Papă Ioan Paul al II-lea se relatează următoarele: „El va guverna în a doua jumătate a sec. XX. În această vreme omenirea va fi cutremurată de o mare tragedie. Cele mai iscusite minţi vor inventa arma care va aduce distrugeri de nedescris. Va izbucni un război care va răpune milioane de vieţi omeneşti. Prorocul anonim relatează despre încă un Papă (265), cu care se încheie şirul profeţiilor”. (“OfrandaAthonită”, pag. 52-53)

În lupta cu Biserica, duşmanii ei îşi aplică influenţa pe care o au în sfera relaţiilor internaţionale, financiare, administrative, în instituţiile juridice, de educaţie şi învăţământ, în partidele politice şi nu rareori chiar în interiorul cercurilor bisericeşti. Însă cea mai puternică armă în mâinile lor o constituie mijloacele de informare în masă. Cu ajutorul acestei arme ucigaşe ei subminează în mod sistematic temeiurile morale ale societăţii, propagă desfrâul etico-moral şi modul de viaţă “liber”. În contrapunere cu creştinismul, ei forţează instaurarea duhului lumii. Ei promovează o politică antifamilială, străduindu-se să înlocuiască relaţiile de familie cu cele amorale. Ei propagă cultul vieţii trupeşti, al plăcerilor şi a goliciunii, animă dezvoltarea sectelor şi a mişcării “New Age” (Noua Eră). Această activitate nefastă generează apariţia lupilor în piei de oaie (Mt. 7, 15), adică a masonilor în rase de preoţi. Acestea sunt nişte slugi ale lui Hristos, care se dedau slujirii satanei.
Am fost martorii împlinirii încă a unei profeţii a Sf. Nil Athonitul (sec. XVI) despre timpurile de apoi. Aceasta se referă la uscarea viţelor de vie ale Sf. Simeon din mănăstirea sârbească Hilandaru de pe sf. Munte Athos, care în 1994, spre deosebire de anii anteriori, n-au rodit deloc. (“Ofranda Athonită”, pag. 55)
Pe fiecare dintre noi ne priveşte în deplină măsură, preaplina de har Dumnezeiesc, prorocire a preacuviosului Efrem Sirul: “Iar acei care nu vor fi însemnaţi cu pecetea fiarei, aceia nici nu vor fi ademeniţi de semnele lui înşelătoare. Astfel nici Domnul nu se îndepărtează de aceştia, ci îi luminează şi îi atrage spre Sine”. (“Cuvânt despre venirea lui antihrist”, Aleksei Iakovlev-Kozârev, Moskova, 3 iunie 2001)
“Acum e mai târziu decât ni se pare. Apocalipsa se desfăşoară deja!” - afirmă marele scriitor al spiritualităţii contemporane, părintele timpurilor de apoi, ieromonahul Serafim (Rose, 1934-1982), vrednicul ucenic al purtătorului de Dumnezeu arhipăstor şi mare făcător de minuni al sec. XX - preasfinţitul Ioan (Maximovici). Exact aceeaşi părere o împărtăşesc şi toţi de Dumnezeu înţelepţiţii stareţi, cu care am avut prilejul să comunicăm în Rusia şi pe Sf. Munte Athos. În ultimele decenii sunt elaborate în mod intensiv variante concrete de “însemnare cu numărul fiarei” (Apoc. 13, 16-18). 

Ieromonahul Serafim Rose
 
De ce în general ar trebui să vorbim despre sfârşitul lumii? Oare într-adevăr noi trăim ultimele zile? Şi de ce trebuie să facem legătura între viitorul Rusiei şi sfârşitul lumii?
Acum însă şi scriitorii sovietici vorbesc despre „ultimele vremuri”, apocaliptice.
Şi într-adevăr, studiind problemele care neliniştesc în zilele de astăzi întreaga lume, cum ar fi diminuarea resurselor de apă şi hrană, suprapopulaţia, nemaipomenita agitaţie, noi nu ar trebui să trecem cu vederea tabloul general al celor ce se întâmplă.
Şi acum nu mai poate fi negat faptul că toate problemele indică apropierea unei grandioase crize în istoria omenirii, care ar putea pune capăt oricărei suflări de pe pământ.
            În acelaşi timp cugetătorii religioşi contemporani indică prosperarea mişcărilor religioase necreştine şi prorocesc începutul unei „noi ere”, în care „noua conştiinţă religioasă” va cuceri gândirea omenească şi va pune capăt bimilenarei ere creştineşti. Însuşi faptul apropierii anului 2000 multora le inspiră gândul că va veni o epocă nouă, de altă factură, care nu se aseamănă cu cele precedente. Astrologii numesc această epocă „Era Vărsătorului”. Printre creştinii eterodocşi s-a format o învăţătură numită „hiliasm” sau „mileniarism”, adică credinţa că în viitorul apropiat Hristos va veni pe pământ şi va împărăţi cu sfinţii săi o mie de ani până la sfârşitul lumii.
Această învăţătură nu este altceva decât erezie, osândită de către părinţii Bisericii; şi provine de la tălmăcirea incorectă a Apocalipsei.
Biserica Ortodoxă învaţă că împărăţia lui Hristos şi a sfinţilor Săi, când diavolul va fi legat pe o mie de ani (Apoc. 20, 2), este perioada în care noi trăim acum (numărul 1000 simbolizează integritatea), adică timpul între prima şi a doua venire a lui Hristos.
În această perioadă sfinţii împărăţesc împreună cu Hristos în Biserica Lui, însă aceasta, desigur, este o împărăţie mistică, care nu trebuie înţeleasă literalmente în sensul său politic, cum este interpretată de hiliaşti.
Diavolul într-adevăr în perioada aceasta este legat, adică limitat în acţiunile sale împotriva omenirii, şi credincioşii care vieţuiesc în Biserică şi se împărtăşesc cu Sfintele Daruri, trăiesc o viaţă harică, care îi pregăteşte pe ei către veşnica Împărăţie Cerească.
Neortodocşii însă, care nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine şi nu participă în adevărata viaţă a Bisericii, nu pot înţelege această împărăţie mistică a lui Hristos şi se străduiesc să explice toate evenimentele în aspectul lor politic.
Astfel, viitorul lumii, în care Rusia fără îndoială va ocupa locul de frunte, este strâns legat de ideile sfârşitului ei, atât în sens fizic, cât şi în sensul culturii lui, precum şi de apariţia unei epoci noi, „paradiziace”.
Unii cugetători contemporani interpretau din punctul de vedere al hiliasmului locul pe care îl va ocupa Rusia în noua eră. Şi într-adevăr dacă luăm cunoştinţă mai îndeaproape de doctrina comunistă, care ultimii 60 de ani ţine în robie conştiinţa socială rusă, vom vedea că, de fapt, această învăţătură este varianta secularizată a ideii hiliastice; ea la fel învaţă despre viitoarea nouă eră comunistă şi despre aceea să atunci când, în sfârşit, comunismul va cuceri lumea, omenirea fericită se va debarasa de toate cătuşele trecutului. Acum însă, după şaizeci de ani de experienţă comunistă în Rusia şi de o durată mai mică în alte ţări, noi vedem cât de absurde erau speranţele comuniştilor.
Realitatea comunistă s-a dovedit a fi nu un rai pe pământ, ci un gulag; iar omenirea - nu eliberată, ci total înrobită. Însă Rusia, prima ţară înrobită, care a sesizat această grea asuprire va fi şi prima care se va trezi din somn: în pofida tuturor măsurilor de asuprire a Bisericii, ateismul nu a putut înrobi sufletul rus şi renaşterea religioasă de acolo poate deveni un semn a ceva grandios şi stihiinic, indicând însănătoşirea sufletului poporului de ciuma ateistă. Toate acestea demonstrează că Rusia este în stare să aducă o veste deosebită lumii, care este ameninţată de pericolul căderii în capcana ateistă, din care se eliberează Rusia. Şi anume acest lucru este cauza faptului, că viitorul Rusiei este atât de strâns legat de viitorul întregii lumi, în aspectul ei religios.

Înainte de a prezenta prorocirile ce ţin de Rusia, aş vrea să generalizez învăţătura ortodoxă despre evenimentele care se vor întâmpla înainte de sfârşitul lumii. Aceasta ne va oferi posibilitatea de a face o deducţie logică şi de a determina viitorul rol al Rusiei conform acestor prorociri.
Evenimentele care preced sfârşitul lumii sunt expuse în mai multe locuri ale Sfintei Scripturi.
Apocalipsa descrie aceste evenimente ca un şir de viziuni, dintre care unele sunt clare şi pozitive, şi anume cele care îşi pun speranţa în dreptatea lui Dumnezeu şi mântuirea celor aleşi, altele sunt sumbre şi negative, indicând bolile şi epidemiile care vor apărea pe pământ din cauza păcatelor omeneşti. Deseori noi acordăm o prea mare semnificaţie anume acestor viziuni sumbre, vizând înmulţirea răului din jurul nostru; aceasta însă se întâmplă din cauza descurajării şi neliniştii noastre - nu trebuie să pierdem din vedere tabloul integru al evenimentelor ce se petrec.
            Când se va apropia sfârşitul acestei lumi, cu adevărat va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi (Mat. 24, 21), şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri, persecuţii, proroci mincinoşi, hristoşi mincinoşi, şi iubirea multora se va răci (Mat. 24, 7, 12). Insă anume în acel timp se va propovădui Evanghelia... la toate neamurile (Mat. 24, 14) şi cel ce va răbda până la sfârşit cu ajutorul lui Hristos se va mântui (Mat. 24, 13). Răul şi falsele credinţe îşi vor atinge apogeul în perioada împărăţiei lui antihrist, stăpânitorului lumii, care, promiţând că va aduce pace pe pământul neliniştit şi imitând venirea lui Hristos, va guverna întreaga lume din templul renovat din Ierusalim.
Însă se vor găsi şi oameni pe care el nu-i va putea înşela.
Printre ei vor fi doi proroci ai Vechiului Testament care nu au murit niciodată şi vor reveni pe pământ: Ilie - pentru a-i întoarce pe evrei, Enoh - pentru a propovădui altor popoare. împărăţia de scurtă durată a lui antihrist (trei ani şi jumătate) se va sfârşi cu război şi tulburări, şi în mijlocul acestor neorânduieli şi necazuri va veni Hristos, fiind precedat de semnul Crucii; şi atunci toată lumea va fi înghiţită de flăcări şi se va înnoi, iar trupurile morţilor se vor scula din morminte şi se vor uni cu sufletele pentru a se înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu.
Iată în linii generale evenimentele ultimelor vremurilor ale istoriei omenirii. Iar acum să ne îndreptăm atenţia spre prorocirile ce ţin de viitorul Rusiei.
În secolul XIX în Rusia erau cunoscuţi mulţi proroci, printre care şi mireni, cum ar fi, de exemplu, Dostoevski, care au prevăzut venirea revoluţiei în rezultatul necredinţei, grijii lumeşti şi împlinirea exterioară a ritualurilor lipsite de credinţa fierbinte şi plină de jertfire pe care o cere Ortodoxia.
Unii apreciau aceasta drept o mare nenorocire care s-a năpustit asupra Rusiei. De exemplu, văzând în mulţi oameni absenţa adevăratei credinţe, episcopul Teofan Zăvorâtul exclama: „Ce va mai rămâne peste o sută de ani din Ortodoxia noastră?”.
Alţii considerau că lipsa credinţei se va revărsa într-o groaznică revoluţie, care până la urmă se va răspândi în toată lumea.
Sfântul Ioan din Kronştadt, în predica sa rostită în anul 1905, a spus: „Rusie, dacă te vei lepăda de credinţa ta cum s-au lepădat de ea mulţi intelectuali, nu vei mai fi Rusie sau Sfânta Rusie. Şi dacă poporul rus nu va aduce pocăinţă - sfârşitul lumii e aproape”. Domnul îl va lua pe ţarul blagocestiv şi va trimite biciul în persoana nelegiuiţilor, cruzilor, autodeclaraţilor conducători, care vor îneca tot pământul în sânge şi în lacrimi” (Culegere jubil., Iutika, 1958).
Şi într-adevăr noi, deja astăzi vedem lumea, parţial înecată în sânge şi asuprită de tirania declanşată de revoluţia din Rusia, în 1917. Cu toate acestea apare întrebarea: mai există oare speranţa eliberării sau ateismul va înghiţi toată lumea şi-i va pregăti loc lui antihrist?
Noi însă avem cauze temeinice de îndoială că evenimentele nu se vor desfăşura atât de simplu, măcar de aceea că ţara în care şi-a început comunismul stăpânirea în momentul de faţă trăieşte renaşterea spirituală, care împiedică răspândirea ateismului în lume. Şi încă fiindcă, potrivit prorocirilor ortodoxe, antihristul nu va fi un tiran obişnuit cum a fost Stalin, ci - o personalitate „duhovnicească”, care mai degrabă va înşela lumea decât o va impune să-l recunoască prin forţă.
Bărbaţii sfinţi ai Rusiei, care la începutul revoluţiei erau în viaţă, înţelegeau că acesta este un semn apocaliptic şi ştiau, că urmează o încercare de lungă durată. Insă ei mai prevedeau că va veni şi sfârşitul acestei încercări.
Stareţul Alexei din schitul Zosima, aflându-se în Mănăstirea Ciudov, când aveau loc alegerile patriarhului, a auzit cum oamenii plângeau, şi cineva a exclamat în plină voce: „S-a prăpădit Rusia, s-a prăpădit Sfânta Rusie!”. Şi deodată a întrebat cu glas tare: „Cine a spus că s-a pierdut Rusia, că a pierit? Nu, nu, ea nu s-a pierdut, nu a pierit şi nici nu va pieri, nu se va pierde, însă poporul rus trebuie să se cureţe de păcat prin mari încercări. Trebuie să ne rugăm, să ne pocăim fierbinte. Rusia nu se va pierde, şi ea nu a pierit” („Rusia Ortodoxă”, 1970, nr. 1, p. 9).
Cu puţin mai înainte de începutul revoluţiei stareţul Varnava din schitul Ghetsimani a prorocit că pe Rusia o aşteaptă încercări grele şi că persecuţii groaznice se vor năpusti asupra credinţei ortodoxe.
El spunea: „Persecuţiile împotriva credinţei vor creşte permanent. Necazuri nemaiauzite până acum şi întunericul vor învălui toate şi totul şi bisericile vor fi închise. Însă, când răbdarea va ajungea la limită, atunci va veni eliberarea. Şi se va instaura prosperarea. Din nou se vor înălţa biserici. Înainte de sfârşit va fi prosperare” (scrisoare personală către P. Kiter).
Ieroschimonahul Aristoclie, cu puţin înainte de moartea sa, în august 1918, a spus: „Acum noi trăim în vremurile înainte de antihrist. Iar Rusia va fi salvată. Vor fi multe suferinţe, multe chinuri. Întreaga Rusie va deveni închisoare şi trebuie îndelung să-l implorăm pe Domnul de iertare. Să ne căim de păcate şi să ne înfricoşăm să săvârşim cel mai mic păcat şi să ne străduim să facem bine, măcar cât de puţin. Doar şi aripa muştei are greutate, iar la Domnul cântarul e exact. Şi atunci când balanţa binelui măcar puţin se va înclina, atunci Dumnezeu îşi va arăta mila Sa asupra Rusiei”.
Cu 10 zile înainte de moarte el a spus că sfârşitul lumii va veni prin China. Se va întâmpla o explozie stranie, apoi se va arăta mila Domnului. Şi pe pământ va fi cu totul altă viaţă, însă un timp scurt („Rusia Ortodoxă ”, 1969, Nr. 2, p. 3).
În anul 1920 stareţul Nectarie din Optina spunea: „Rusia se va ridica şi se va întări nu atât material, cât spiritual şi în Optina vor fi încă şapte luminători, şapte stâlpi” (I. M. Konţevici, „Sihăstria Optina şi vremea ei”, Djordanvil, 1973, pag. 538).
Este curios faptul că sfântul Ioan din Kronştadt la fel a prezis că eliberarea Rusiei va veni de la răsărit (I. K. Surski, „Părintele Ioan din Kronştadt”, Belgrad, 1924, v. 2, pag. 24).
În anul 1930 arhiepiscopul Teofan al Poltavei a adunat prorocirile primite de la stareţii dăruiţi cu înainte-vederea viitorului:
„Mă întrebaţi despre viitorul apropiat şi despre vremurile de apoi care se apropie. Eu nu vorbesc de la sine, ci doar ceea ce mi-au dezvăluit stareţii. Venirea lui antihrist se apropie şi chiar e foarte aproape. Timpul care ne desparte de venirea lui poate fi măsurat în ani sau, cel mult, în decenii. Însă, înainte de venirea lui, Rusia trebuie să renască cu duhul măcar pe o perioadă scurtă. Şi va fi acolo ţar ales de Însuşi Domnul. El va fi un om cu credinţă fierbinte, înţelepciune adâncă şi voinţă de oţel. Aceasta e totul ce ni s-a descoperit despre el. Şi noi vom aştepta împlinirea acestei prorociri. După toate semnele ea se apropie; e posibil doar ca pentru păcatele noastre Domnul să anuleze sau să schimbe promisiunea Sa. Conform mărturiei cuvântului lui Dumnezeu şi aceasta se poate întâmpla”.
Aşadar, vedem că toate prorocirile acestor oameni inspiraţi de Dumnezeu de la începutul secolului XX vorbesc despre aşteptarea renaşterii Sfintei Rusii şi chiar a ţarului ortodox cu puţin înainte de venirea lui antihrist şi de sfârşitul lumii. Însă acest eveniment va purta mai degrabă un caracter neobişnuit- minunat, decât unul istoric obişnuit. Şi, în acelaşi timp, el va depinde într-o măsură oarecare de însuşi poporul rus, fiindcă, în cazul dat, Dumnezeu acţionează prin voinţa liberă a omului.
Astfel, precum după pocăinţa oamenilor, Ninevia a fost iertată şi profeţia lui Iona despre pieirea ei s­a dovedit mincinoasă, aşa şi prorocirile despre reînvierea Rusiei s-ar putea să fie false dacă oamenii ruşi nu se vor pocăi.
Întru fericita pomenire, arhiepiscopul Ioan Maximovici a meditat îndelung la sensul revoluţiei şi la pribegia poporului rus.
În comunicatul său de la Soborul Arhieresc al Bisericii din Exil din Iugoslavia, în anul 1938, el scria:
„Întreg poporul rus în totalitate a săvârşit păcate foarte grele care au fost cauza necazurilor actuale şi anume: călcarea jurământului şi regicidul (omorârea ţarului). Conducătorii obşteşti şi militari au refuzat supunerea şi fidelitatea ţarului încă înainte de abdicarea sa, constrângându-l la aceasta pe ţarul care nu dorea vărsarea de sânge în interiorul ţării, iar poporul a salutat deschis şi gălăgios cele săvârşite, fără a-şi exprima într-un mod oarecare dezacordul.
De păcatul regicidului nu sunt vinovaţi doar înfăptuitorii fizici, ci tot poporul, care jubila cu ocazia răsturnării ţarului şi care a permis umilirea, arestarea şi exilul lui, lăsându-l neajutorat în mâinile criminalilor, fapt, ce de la sine i-a predestinat sfârşitul.
            Astfel necazul care s-a abătut asupra Rusiei constituie urmarea directă a păcatelor grele, şi renaşterea ei este posibilă doar după curăţirea de ele. Însă până acum nu s-a săvârşit adevărata pocăinţă, până acum nu au fost osândite crimele comise, iar mulţi participanţi activi la revoluţie continuă şi acum să susţină cum că nu se putea proceda altfel.
Atâta timp cât nu este exprimată în mod direct osândirea revoluţiei din februarie, răscoalei împotriva unsului lui Dumnezeu, oamenii ruşi continuă să participe la păcat, mai ales atunci când apără roadele revoluţiei” (Actul Soborului Bisericii din Exil, 1938, Iugoslavia).
            Desigur, regicidul nu este singurul păcat de pe conştiinţa oamenilor ruşi. El prezintă prin sine simbolul lepădării Rusiei de Hristos şi de adevărata Ortodoxie - a procesului care s-a petrecut pe parcursul veacurilor XIX şi XX şi care poate numai acum şi-a schimbat direcţia. Este interesant de a semnala faptul, că în Rusia contemporană întrebarea proslăvirii ţarului şi a noilor mucenici şi mărturisitori este legată de scoaterea blestemului, care a fost asupra Rusiei din timpul muceniciei sale.
Desigur ar fi o concluzie prea superficială deducţia că proslăvirea noilor mucenici şi a familiei împărăteşti ar determina restaurarea Sfintei Rusii. Insă, dacă oamenii ortodocşi ruşi, din Rusia şi din lume, vor simţi acest eveniment cu toată inima, atunci el ar putea sluji drept îndemn pentru pocăinţă, influenţa lui asupra întregii Rusii fiind de nespus.
Una dintre prorocirile cele mai semnificative despre viitorul Rusiei, de până la revoluţie, era cunoscută de foarte puţini oameni; era într-atât de îndrăzneaţă, încât cenzura bisericească nu a permis publicarea ei. Prorocirea a fost găsită între manuscrisele lui Motovilov, cunoscut prin renumita sa „Convorbire cu Cuviosul Serafim despre agonisirea Duhului Sfânt”. In această prorocire care a fost publicată (în ultimele decenii) se vorbeşte despre viitoarea înviere a Cuviosului Serafim chiar înainte de sfârşitul lumii.
Iată ce i-a spus Cuv. Serafim lui Motovilov:
„Nu o singură dată, - scrie Motovilov, - am auzit din gura marelui cuvios al lui Dumnezeu, stareţul părinte Serafim, că el nu va odihni cu trupul în Sarov. Şi iată că odată am îndrăznit să-l întreb:
-                      Dumneavoastră, Părinte, tot spuneţi că cu trupul nu vă veţi odihni în Sarov. Oare chiar cei din Sarov vă vor da?
-                      Mie, de Dumnezeu iubitorule, sărmanului Serafim mi-e dat de la Domnul să trăiesc mai mult de o sută de ani. Dar, pentru că în acele vremuri arhiereii atât de mult vor decădea încât prin fărădelegile lor îi vor întrece pe arhiereii greci din vremea lui Teodosie Tânărul, şi nu vor mai crede în dogma principală a credinţei în Hristos, Domnul Dumnezeu a binevoit să mă ia pe mine, sărmanul Serafim, până la o vreme din această viaţă trecătoare şi apoi să mă învieze, şi învierea mea va fi precum învierea celor şapte tineri din peştera Ohlonsk din zilele lui Teodosie Tânărul.
Descoperind această mare şi straşnică taină, marele stareţ mi-a spus mie că, după învierea sa, el va trece din Sarov în Diveevo şi acolo va începe predica pocăinţei pentru întreaga lume. La acea predică, iar mai mult la minunea învierii, se va aduna popor nenumărat din toate colţurile lumii; Diveevo va deveni Lavră, Vertianovo - oraş, iar Arzamas - gubernie. Şi, propovăduind în Diveevo pocăinţa, părintele Serafim va descoperi acolo patru moaşte şi, după aflarea lor, şi el se va culca între ele. Şi atunci peste puţin timp va veni şi sfârşitul a toate”.
            În una dintre celelalte convorbiri cu Motovilov, Cuv. Serafim, vorbind despre starea duhovnicească a ultimilor creştini care au rămas credincioşi lui Dumnezeu înainte de sfârşitul lumii, a spus ceva foarte important pentru întărirea mărturisitorilor lui Hristos:
„Şi în zilele acelea de mare necaz, despre care s-a zis, că nu s-ar fi mântuit nici o suflare, dacă, pentru cei aleşi, nu s-ar fi scurtat acele zile, - în acele zile rămăşiţa credincioşilor va urma să îndure ceva asemănător ceea ce a îndurat cândva însuşi Mântuitorul, când El, răstignit pe cruce, fiind Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, S-a simţit atât de părăsit de Dumnezeirea Lui, încât a strigat: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! pentru ce m-ai părăsit? (Mat. 28, 46).
Această părăsire a omenirii de harul lui Dumnezeu o vor simţi şi ultimii creştini, însă un timp foarte scurt, după trecerea cărui nu va întârzia să se arate Domnul în toată slava Sa şi toţi sfinţii împreună cu El. Şi atunci se va săvârşi în toată plinătatea totul ce a fost predestinat în Sfatul cel înainte de Veci” („Convorbirea Cuv. Serafim despre scopul vieţii creştine”. Frăţia Fericitului Gherman, San Francisco, 1968, pag. 82).
Această prorocire, care nu a fost dată nicicând publicităţii în Rusia, a devenit, totuşi, cunoscută acolo. Din scrisoarea unui preot, care a fost publicată în primul număr al revistei „Nadejda”, unde el descrie pelerinajul său la Sarov şi Diveevo şi vorbeşte despre convingerea sa, că Sfânta Rusie e încă vie, reiese, că prorocirea a fost păstrată de maicile care locuiesc acolo.
O femeie bătrână, Eudochia, după sfânta împărtăşanie şi sărutarea crucii a început cu glas mare să vorbească adresându-i-se lui: „Degrabă, degrabă aici, în Diveevo vor fi mari solemnităţi. Acum nu ani sau luni, ci zile şi ore au rămas până la deschiderea mănăstirii şi aflarea celor patru moaşte: a cuviosului părinte, a primei conducătoare Alexandra, a maicii Marta şi a fericitei Evdocheiuşka, chinuite şi omorâte de ateişti... Iată, cuviosul îmi şi porunceşte mie: spune-i lui, nimănui altuia, că degrabă, degrabă se va deschide mănăstirea şi moaştele. El porunceşte să-ţi spun ţie ca tu să vii neapărat încoace la deschiderea bisericii şi a moaştelor” („Nadejda”, 1977, nr. 1, pag. 148).
Convingerea că Sfânta Rusie încă-i vie, este confirmată şi de un şir de mărturii ale unor observatori ai Rusiei contemporane: „Sfânta Rusie nu a dispărut, nu este îngropată; ea e veşnică şi triumfătoare şi acest ultim cuvânt îi aparţine istoriei poporului nostru. Sfânta Rusie a dispărut doar de pe suprafaţa vieţii contemporane, însă ea continuă să trăiască în adâncurile ei tainice, crescând până la o vreme, când va rândui Dumnezeu şi, supravieţuind iernii, ea va apărea din nou la suprafaţă şi va împodobi chipul pământului Rusesc, pe care l-au biciuit furtunile şi uraganele pline de furie şi îngheţ” („Ţara noastră”, Buenos-Aires, 1972, 22 noiembrie).

În Noul Testament, în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, sunt descrise detaliat evenimentele premergătoare sfârşitului lumii: Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas (Apoc. 8, 1). Unii explică acest moment din Sf. Scriptură ca o scurtă perioadă de pace, înainte de ultimele evenimente ale istoriei universale şi anume: perioada scurtă de reînviere a Rusiei, când mesajul universal al pocăinţei va începe din Rusia - acesta şi este acel „ultim şi definitiv mesaj” pe care, conform lui Dostoevski, Rusia îl va aduce lumii.
În condiţiile moderne, în care orice eveniment din orice ţară momentan devine cunoscut întregii lumi, Rusia, purificată de sângele mucenicilor, într-adevăr va avea posibilitatea să trezească lumea din somnul adânc al ateismului şi al necredinţei. Părintele Dimitrie Dudko şi alţii nu o singură dată au spus, că este imposibil ca sângele nenumăraţilor mucenici ruşi să se fi vărsat în van: fără îndoială el va deveni sămânţa ultimei şi puternicei înfloriri a adevăratului creştinism. Totuşi, e foarte uşor doar să visezi viitorul acestei lumi şi ce se va întâmpla în Rusia. Învierea Rusiei depinde de efortul fiecărui suflet aparte, ea nu se poate înfăptui fără participarea creştinilor ortodocşi, fără de pocăinţa noastră generală şi nevoinţa noastră. Ea atrage în sfera sa nu numai pe cei din Rusia, ci şi pe cei aflaţi în pribegie şi pe oamenii ortodocşi din întreaga lume. Episcopul Ioan (Maximovici), în discursul său rostit la Soborul Arhieresc al Bisericii din Exil, în 1938, a vorbit despre misiunea apocaliptică a poporului rus în lume:
„Pedepsind poporul rus, Domnul, în acelaşi timp, îi arată calea spre pocăinţă, făcându-l propovăduitor al Ortodoxiei în lumea întreagă. Toate colţurile lumii au luat cunoştinţă de Ortodoxie datorită ruşilor din exil, fiindcă masele de refugiaţi sunt (în mare măsură inconştient) predicatoare ale Ortodoxiei.
Ruşilor din străinătate le este dat să lumineze cu lumina Ortodoxiei întreaga lume, pentru ca alte popoare, văzând faptele lor bune, să-L proslăvească pe Tatăl nostru Carele este în ceruri; şi prin aceasta să- şi câştige mântuirea... Străinătatea trebuie să se întoarcă pe calea pocăinţei, şi cerându-şi iertare, reînviind duhovniceşte, să fie capabilă să reînvie şi Patria noastră suferindă”.
Astfel, ruşii de peste hotare, purtându-se aşa cum li se cuvine adevăraţilor creştini ortodocşi, vor pregăti calea pentru predica pocăinţei universale a Cuv. Serafim. Într-o măsură oarecare aceasta se şi petrece, dacă ne orientăm spre faptul că, paralel cu renaşterea ortodoxă din Rusia, are loc adevărata trezire a Ortodoxiei nu numai în America, ci şi în alte ţări.
Însă tot viitorul depinde de noi: dacă vom renaşte către o adevărată viaţă ortodoxă, atunci Sfânta Rusie va fi restaurată; dacă nu, atunci Domnul poate să-şi retragă promisiunile Sale.
Arhiepiscopul Ioan a finisat discursul său cu prorocirea şi speranţa, că acolo va veni adevăratul Paşte, care va străluci pentru întreaga omenire înainte de sfârşitul oricărei existenţe şi înainte de începutul Împărăţiei universale a lui Dumnezeu.
„Scuturaţi somnul deznădejdii şi trândăviei, fii ai Rusiei! Priviţi la măreţia suferinţelor ei şi curăţiţi- vă, spălaţi-vă de păcatele voastre! Întăriţi-vă în credinţa pravoslavnică pentru a fi demni de a locui în lăcaşul Domnului şi de a vă sălăşlui în muntele cel Sfânt al Lui! Ridică-te, ridică-te, ridică-te Rusie, tu, care din mâinile Domnului ai băut păharul mâniei Lui! Când se vor sfârşi chinurile tale, dreptatea ta te va însoţi şi slava Domnului va fi cu tine. Veni-vor popoare spre lumina ta şi împăraţi către strălucirea ce va răsări deasupra ta. Atunci caută cu ochii tăi în jur şi vezi: că iată vor veni către tine de la apus, şi de la mare şi de la răsărit fiii tăi, binecuvântând întru tine pe Hristos în veci”.

a sfântului Teofan al Poltavei (1873-1940), duhovnicul familiei împărăteşti:
„EL VA VENI DIN DINASTIA ROMANOVILOR”

„Rusie, Rusie!.. Cât de groaznic ai păcătuit înaintea bunăvoinţei Domnului. Domnul Dumnezeu a binevoit să-i dea Rusiei ceea ce nu a dat altui popor de pe pământ. Şi acest popor s-a dovedit a fi atât de nemulţumitor. L-a părăsit pe El, s-a lepădat de Dânsul şi pentru aceasta Domnul l-a predat demonilor spre chinuire. Diavolii s-au sălăşluit în sufletele oamenilor şi poporul Rusiei a devenit posedat, îndrăcit. Şi toate grozăviile care ajung la urechile noastre despre ceea ce se întâmplă în Rusia: despre toate profanările, despre ateismul militant şi lupta împotriva lui Dumnezeu, - toate acestea se întâmplă din cauza îndrăcirii. Însă, din nespusa milă a lui Dumnezeu, această posedare va trece, poporul se va vindeca. Poporul se va întoarce la pocăinţă, la credinţă. Se va întâmpla ceea ce nimeni nu aşteaptă. Rusia va învia din morţi şi toată lumea se va minuna. Ortodoxia va renaşte şi va triumfa. Însă ortodoxia care a fost cândva nu va mai fi. Marii stareţi au spus că Rusia va renaşte, chiar poporul va restaura monarhia. Ţarul va fi înscăunat pe tron de Însuşi Dumnezeu. El va fi un mare reformator şi va avea o credinţă ortodoxă puternică. El va surpa pe ierarhii nelegiuiţi ai Bisericii, va fi o personalitate excepţională, cu sufletul curat şi sfânt. Va avea o voinţă puternică. El va veni din dinastia Romanovilor din partea mamei. El va fi alesul lui Dumnezeu, ascultător Lui întru toate. El va transforma Siberia. Însă această Rusie va exista puţin. În curând va fi ceea ce a vorbit apostolul Ioan în Apocalipsă”. (După cartea: „Duhovnicul familiei împărăteşti, sfinţitul ierarh Teofan al Poltavei, noul zăvorât (1873-1940).

Împăratul Pavel Petrovici l-a întrebat pe călugărul Abel, cui îi va transmite moştenirea şi tronul împărătesc strănepotul său, Alexandru al IlI-lea, pe care Abel l-a numit Făcător de Pace şi succesor la tronul lui Alexandru al II-lea Eliberatorul. Abel a răspuns:
- Lui Nicolae al II-lea, sfântului ţar, celui ce se aseamănă cu Iov multpătimitorul. Va avea înţelepciunea lui Hristos, îndelungă-răbdare şi curăţenie sufletească. Despre el mărturiseşte Scriptura: psalmii 90, 10 şi 20 mi-au descoperit întreaga lui soartă. Pe cununa de spini îşi va schimba el coroana împărătească, va fi trădat de propriul lui popor, precum altădată Fiul lui Dumnezeu. Răscumpărător va fi, pentru că va răscumpăra prin propria-i jertfă poporul său - asemeni jertfei fără de sânge. Va fi război, un mare război, mondial. Oamenii vor zbura prin văzduh asemeni păsărilor, şi vor înota pe sub apă asemeni peştilor, dar se vor nimici unii pe alţii cu pucioasă rău mirositoare. În ajunul biruinţei va cădea tronul împărătesc. Tot atunci, trădarea va creşte  şi se va înmulţi. Va fi trădat şi strănepotul tău, şi mulţi  dintre urmaşii tăi îşi vor înălbi straiele cu sângele mielului, mojicul în nebunia lui va lua puterea cu toporul, însă după aceasta singur va suspina. Cu adevărat vor veni chinurile Egiptului.
Cu multă amărăciune a oftat Abel vizionarul, şi printre lacrimi, încetişor a continuat:
-                     Mult sânge şi lacrimi vor adăpa pământul umed. Vor curge râuri de sânge. Fratele se va ridica asupra fratelui. Şi încă, foc, sabie, venirea altor neamuri, precum şi duşmanul din interiorul ţării, puterea cea fără de Dumnezeu, ca o scorpie jidanul va biciui pământul rusesc, va jefui sfinţeniile lui, va închide bisericile lui Dumnezeu, executând pe cei mai de seamă oameni ai Rusiei. Aceasta va fi din îngăduinţa lui Dumnezeu, mânia Domnului pentru dezicerea Rusiei de la Unsul lui Dumnezeu. Câte încă vor mai fi! Îngerul Domnului va revărsa noi potire cu nenorociri, pentru ca oamenii să revină la înţelepciune. Vor fi două războaie, unul mai amar decât altul. Un nou Batâi din Apus îşi va înălţa capul. Poporul va fi trecut prin foc şi pară. Însă nu va fi şters de pe faţa pământului, pentru că va fi ajutat de rugăciunea ţarului mucenic.
-                     Oare chiar să fi sosit sfârşitul Împărăţiei Ruse şi nu este şi nu va mai fi nici o salvare? - a întrebat Pavel Petrovici.
-                     Ce este cu neputinţă omului îi este cu putinţă lui Dumnezeu, - a răspuns Abel, - Dumnezeu zăboveşte cu ajutorul, dar spus este, că îl va dărui curând şi va înălţa cornul mântuirii ruseşti. - Şi se va ridica în pribegie din casa ta un mare cneaz, care va lua sub paza sa pe fiii poporului său. Acesta va fi alesul lui Dumnezeu, şi pe creştetul lui binecuvântare. El va fi unic şi înţeles pentru toţi, va fi simţit de însăşi inima rusească. Chipul lui va fi luminos şi împărătesc şi nimeni nu va zice: „Împăratul e aici sau acolo”, ci “Acesta e el”. Voinţa poporului se va supune milei lui Dumnezeu şi el însuşi va consfinţi menirea sa... Numele lui este întreit apreciat în istoria Rusiei (din cartea “Viaţa preacuviosului proroc Abel”, ediţia Mănăstirii „ Sfânta Treime ” din Novo-Golutvino, 1995, pag. 42-45).
“Călugărul Abel... spunea , că va veni o vreme, când călugării vor fi goniţi în câteva mănăstiri, iar celelalte mănăstiri vor vi nimicite”.
Această profeţie s-a împlinit după a doua revoluţie anticreştină din Rusia în anul 1917, când din sute de mănăstiri au rămas câteva, celelalte au fost desfiinţate sau nimicite de puterea anticreştină (L. A. Sokolov, “Episcopul Ignatie (Breancaninov) ”, vol. 1, pag. 214).

Renumitul predicator, episcopul de Smolensk Ioan (Sokolov, 1818-1869) - prezicea: - “Ia aminte Rusie, în ziua când vei atenta la credinţa ta, vei atenta la viaţa ta...”.


                                                                                    
Stareţul Ambrozie din Optina îi scria ober-procurorului Sinodului, grafului Aleksandr Petrovici Tolstoi: “Dacă în Rusia din cauza încălcării poruncilor Dumnezeieşti şi a slăbirii pravilelor şi hotărârilor Bisericii Ortodoxe, şi din alte cauze, se va împuţina evlavia, atunci neapărat se vor împlini cele scrise la sfârşitul Bibliei, adică în Apocalipsa lui Ioan Teologul...”.


În anul 1879 a plecat din viaţă renumitul stareţ din pustia Glinsk arhimandritul Iliodor, pomenirea lui se face la 1 aprilie sau 28 iunie pe stil vechi. Cu câţiva ani înainte de obştescul său sfârşit el a avut o revelaţie prorocească, despre care a povestit celor mai apropiaţi fii duhovniceşti.
Povesteşte ieromonahul Domn, ucenicul stareţului (stareţul Domn a răposat în anul 1878). Această convorbire cu ucenicii săi a avut loc aproximativ în 1872-1873. Au fost prorocite: moartea lui Alexandru al II-    lea de mâinile unui rebel revoluţionar, ascensiunea deosebită a puterii de stat în timpul lui Alexandru al III-  lea şi moartea sa subită: vestit prin forţa sa ieşită din comun şi o sănătate puternică, împăratul a decedat surprinzător pentru toţi; sunt trecute sub tăcere marile tulburări de pe timpul împărăţiei lui Nicolai al II-lea. Pentru prima dată convorbirea stareţului a fost publicată de către Serghei Nilus la începutul sec. XX. În prezenta carte ea a fost preluată din ediţia apărută în 1911. (Vezi: S. Nilus, “Bliz esti, pri dvereh, pag. 55­56): “L-am vizitat într-o seară, găsindu-l în chilie trist şi amărât. Era semiîntuneric; ardea o candelă. Stareţul ne-a întâmpinat cu binecuvântare tăcută, continuând să rămână în aceeaşi tristeţe şi amărăciune. Ne-am aşezat şi noi, aşteptând să binecuvânteze începerea discuţiei. Şi dintr-o dată în inimă ni s-a strecurat o presimţire apăsătoare. Şi atunci evlaviosul stareţ s-a adresat către noi: „Copilaşii mei! M-aţi găsit într-o stare atât de amărâtă. Vă voi mărturisi cauza amărăciunii mele. Zilele acestea am citit Apocalipsa Sfântului Apostol şi Văzător de taine Ioan Teologul; şi a dorit sufletul meu să afle: până când Domnul nostru va mai îngădui să rabde nelegiuirile care se înmulţesc ale acestei lumi. Am fost inspirat cu duhul, şi am văzut:
Dintr-o dată văd cum răsare dinspre Răsărit o stea mare şi strălucitoare, şi în jurul ei alte stele mai mici, dar la fel de strălucitoare şi arzătoare. Toate aceste stele au parcurs bolta cerească, înclinându-se spre apus. Şi am auzit o voce vorbindu-mi:
Aceasta este steaua împăratului Alexandru cel Binecuvântat.
Apoi am mai văzut o altă stea, de asemenea înconjurată şi ea de alte stele. Şi această stea, precum cele care o însoţeau, strălucea într-o lumină măreaţă şi slăvită, de asemenea, parcurgând bolta cerească spre apus. Şi iarăşi am auzit vocea:
Această este steaua împăratului Nicolai Pavlovici.
Şi o altă stea am văzut dinspre Răsărit; aceasta, ca şi cele de până la ea, era înconjurată de alte stele; însă lumina strălucitoare pe care o răspândea era de culoare sângerie. Iar această stea nu şi-a urmat traiectoria până la apus şi a dispărut dintr-o dată la mijloc de cale. Şi am auzit atunci cuvînt înfiorător şi groaznic:
Aceasta este steaua actualului împărat Alexandru Nicolaevici. Iar curmarea căii sale, pe care ai văzut-o, înseamnă că va fi omorât împăratul în plină zi de mâna unui rob, eliberat de el curând, pe piaţa credincioasei capitale. Nebunească şi cumplită nelegiuire se va săvârşi!
La auzul acestor cuvinte, inimile ne-au fost cuprinse de o mare mâhnire şi jale. Se mai făcuse atentate la viaţa împăratului, dar sufletele noastre nu puteau admite nici gândul la moartea violentă a unsului lui Dumnezeu, pe care stareţul văzător cu duhul o prezisese... Stareţul şi-a continuat firul prorociilor:
Şi iarăşi dinspre răsărit a apărut o nouă stea, înconjurată de altele mai mici. Aceasta, însă, şi după mărime, şi după strălucire le întrecea pe cele mai înainte văzute. Dar şi zilele aceastei stele misterios s-au stins.
            Aceasta este steaua împăratului Alexandru al IlI-lea! - mi-a vorbit aceeaşi voce... Şi după aceea am văzut...
             Însă stareţul şi-a întrerupt firul povestirii sale şi, lăsându-şi fruntea în palme, începu să plângă încet. Am lăcrimat şi noi privindu-l, şi peste puţin timp l-am întrebat:
-       Ce a fost mai departe?
-                      Vă spun vouă, copii, doar un singur lucru, unii dintre cei, care staţi aici, vor dori moartea, însă ea va fugi de ei... (Din cartea “împăratulNicolae alIl-lea şi noii mucenici”, pag. 57-59)

Viziunea anului 1909
Nu-mi pot explica, ce a fost cu adevărat. Poate că e vis, poate o halucinaţie copleşitoare şi îndelungată. Oricum, aceasta s-a întâmplat cu mine în realitate, având conştiinţa trează. Dar eu am simţit cum o forţă de neînfrânt mă impune să transmit, să povestesc despre toate cele văzute şi auzite, - să povestesc despre acele chipuri groaznice, înfiorătoare care se perindau în faţa ochilor mei, atunci când dormeam, sau nu dormeam, sau poate aiuram în realitate şi conştient, aflându-mă faţă în faţă cu această realitate tenebră şi înspăimântătoare, care mi s-a descoperit.
Aflându-mă în camera mea de lucru, la masa de scris, pe la ora unu după miezul nopţii, mi s-a părut dintr-o dată, că am alunecat fulgerător de repede într-o adâncime întunecoasă, în străfundul pământului, la adâncimea de 550 mile, şi nu-mi pot explica de ce am memorizat anume această cifră.
În jur domnea un întuneric beznă, iar în străfundul adâncului se vedeau arzând multe focuri, care urcau în sus ca nişte limbi sângerii. Iar întunericul era negru, mai negru decât cea mai întunecată şi lipsită de stele noapte în care licăreau nişte cerculeţe de foc, străpungătoare şi sâsâitoare ca nişte limbi de şarpe; în cele din urmă, am descoperit că acestea sunt chipuri mutilate de o înfricoşătoare urâţenie, negre, ca şi bezna, iar cercurile de foc - erau ochii lor.
Şi am auzit în beznă zgomotul unor voci groaznice, zăngănind ca nişte foi de aramă, la auzul cărora simţi că-ţi îngheaţă inima în piept şi îţi vin greţuri... Şi am auzit cuvinte obraznice şi le citeam gândurile acestor locuitori ai beznei şi toate tainele lor mi s-au deschoperit. Şi mai era Cineva alături de mine care mă susţinea ca să nu mor de spaimă, - şi de asupra beznei eu eram puternic prin El.
Las ca fiecare să creadă ce vrea despre aceasta, dar eu mă simt obligat să povestesc, să scriu şi să transmit semenilor mei această întâmplare nemaipomenită pe care am intitulat-o „Marşul distrugătorului”.
N.R. 17 aprilie, anul 1909
“Eu mă simt neputincios şi înfrânt, dar mai am o mare putere de influenţă, şi voi frânge lanţurile şi cătuşele, voi trece hotarele universului şi mă voi înarma cu legiunile mele, şi voi atrage mulţime de oameni şi voi ieşi la luptă, ultima luptă cu acest Miel Blând, ale Cărui blândeţe, smerenie, răbdare, curăţie, neprihănire şi sfinţenie mă frig cu foc nesuferit şi mă ameninţă că voi fi răpus şi aruncat în adâncul beznei veşnice. Iar de-acolo nu mai există nici o scăpare, pentru că acesta este tărâmul veşnicului întuneric al nefiinţei, acolo toate căile şi mijloacele se vor închide şi se vor termina pentru mine - acolo în bezna întunericului, şi nesfârşitei pentru mine vecii”.
            La acestea se gândea Lucifer, înlănţuit în adâncul infernului, în aşteptarea ultimei judecăţi, şi s-a îngrozit. Şi-a amintit de lăcaşurile Luminii şi ale veşnicei bucurii, de frumuseţea slujitorilor cereşti, a slavei, blândeţii, smereniei şi devotamentului faţă de Creator în dragostea  neţărmurită faţă  de El  şi veşnica preaslăvire de întreaga creaţie a universului... Şi-a amintit şi de zilele venirii pe pământ a Mielului Dumnezeiesc, în faţa smereniei, blândeţii şi răbdării Căruia s-a închinat omenirea care L-a recunoscut. Şi-a amintit şi de viclenia, trădarea şi perfidia de care dăduse dovadă: trădarea Omului-Dumnezeu prin moarte pe cruce, biruinţa efemeră asupra Lui, şi de sfâşietoarea clipă a înfrângerii sale definitive prin purtătoarea de lumină înviere a Fiului lui Dumnezeu... “Totul s-a sfârşit; lumea a crezut în El, şi a venit mântuirea omenirii, aşteptată de la începutul veacurilor, şi prin această credinţă se vor mântui toate viitoarele generaţii care se vor naşte - până se va instaura viaţa perfecţiunii veşnice şi neschimbătoare, în veacul veacurilor, care vor rămâne închise pentru mine”.
Şi lanţurile - ferecate, împletite din întunecimea trădării, mândriei stihiinice, înfumurării şi minciunii care-l încolăceau pe Lucifer - şi mai tare îl strângeau şi-l înfăşurau din toate părţile şi-i întunecau mintea cu şi mai multă răutate şi ură, care-l chinuia şi mai deznădăjduit şi disperat din cauza neputinţei sale, a voinţei sale nebune care-l domina.
“Să mă supun - oare? - să cad înaintea Puterii Atotziditoare; înaintea iubirii nesfârşite şi milostivirii a Celui care cheamă pe toţi la viaţă veşnică, la fericirea şi bucuria cunoaşterii adevăratei înţelepciuni?! Să mă supun?.. Să cad şi să mă închin, după atâtea biruinţe de-a lungul veacurilor, încercând atâtea mijloace iscusite şi desăvârşind răutatea?” - gândea cu trufie Lucifer, cuprins de durerea nebună ce i-o provocau cătuşele neputinţei, s-a întunecă şi mai mult, şi atunci, în această stare de furie infernală, şarpele zvârcolitor al gândului său s-a întins în toată lungimea sa şi a încremenit, ca apoi să se înalţe fulgerător şi să se strângă într-un ghem al unui gând nou, negru, de distrugere, pierzanie şi moarte, dându-i lui Lucifer forţa elasticităţii sale, capacitatea de a insufla oamenilor înţelepciunea veninoasă a cunoaşterii...
Şi şi-a zis în sinea sa Lucifer:
“Trebuie să mă pregătesc de atac din flancul drept: - lupta cu credinţa, de rezultatul acestei lupte va depinde succesul întregii bătălii asupra mântuirii”.
Şi, Lucifer, la acest gând, a scăpărat ca o erupţie vulcanică, iar răcnetul său infernal s-a rostogolit ca un tunet prin grotele subterane, făcând să se cutremure şi suprafaţa pământului.
Lucifer şi-a chemat legiunile şi toţi aliaţii care s-au dedat cneazului întunericului, şi toţi până la unul au venit şi şi-au închinat chipurile hidoase, în aşteptarea ordinelor sale.
Atunci el a răcnit:
“Hei, voi - duhuri slăbite de puterea crucii, care pribegiţi prin păduri, pustiuri, hăţişuri şi mlaştini, - şi care v-aţi pierdut slava de altădată în poveştile cu care dădacele sperie copiii! Ascultaţi-mă şi executaţi - vă dau vouă puterea şi vicleşugul şarpelui negru... Ascultaţi!
Credinţa şi Crucea Răstignirii au învins toată lumea, s-a întins peste întreg universul. Oamenii aşteaptă de acum la porţile împărăţiei Cereşti, care vine cu o putere de nebiruit ca să-i atragă spre veşnica fericire, spre contemplarea acelei frumuseţi, fericiri şi a desăvârşitei înţelepciuni care ne macină pe noi cu chinuri nespuse. Oamenii înţeleg tot mai mult în ce constă bucuria şi binele vieţii: prin plăcerile trupeşti şi dulceaţa patimilor şi viciilor nu-i mai putem ispiti. Trebuie să alegem alte mijloace, alte ispite: trupul lăsaţi-l deocamdată la o parte. Trebuie să lovim direct în centru şi să începem neapărat din flancul drept: să distrugem credinţa - acesta este fortul principal şi cel mai important, şi îndată ce vom distruge şi cuceri acest fort de la oameni - noi am şi învins. Pentru aceasta trebuie să zidim o asemenea ambuscadă, pe care oamenii să nu o poată sparge, şi din spatele acestei ambuscade să acţionăm neîncetat şi dârz, dar luptând astfel încât fiecare lovitură să pară a fi făcută din partea opusă. înţelegeţi această tactică militară? Atunci când duşmanul este nevăzut, nu-l poţi descoperi şi, deci, nici învinge.
Acum vă dau vouă o nouă putere a şarpelui negru, - puterea influenţei. îndemnaţi şi sugeraţi, neîncetat; aceasta este unica armă puternică împotriva liberei voinţe a omului, pentru a-i înclina voinţa spre stânga, de partea noastră, atrăgând astfel duşmanul în cursă şi încercuindu-l din toate părţile. Iar despre sugestiile mintale oamenii vor crede că sunt propriile lor gânduri, şi le vor urma neabătut, plăsmuind noi teorii, şcoli şi ştiinţe, iar dintr-acestea voi trebuie să împletiţi plasa şarpelui negru, până când gândirea oamenilor se va încurca cu totul în ea, încât vor înceta a se mai înţelege unul cu altul, nu vor mai deosebi adevărul de minciună, şi nici nu vor fi în stare să-şi pună problema mântuirii şi a salvării, pierzându-şi capacitatea de a o mai dori. Atunci lumina din ei se va polariza cu întunericul, iar întunericul este al nostru, şi ei vor numi întunericul lumină, iar lumina adevărată le va părea întuneric, şi atunci ei se vor înrola în legiunile noastre; atunci partea stângă va deveni pentru ei dreaptă, iar partea dreaptă - stângă, şi această stângă va însemna dreapta adevărată şi robie, iar robia o vor considera adevărată libertate, care înseamnă samavolnicie. Iar de aici - încă un pas şi vom distruge tot ce este viaţă pe pământ. Oamenii vor tinde, alături de noi, spre distrugere şi nimicire definitivă”
“Ura!..Ura!..” - A răsunat infernul de strigătele demenţiale şi bestiale ale legiunilor negre, care s-au dezlănţuit în urma hohotului frenetic şi al răgetului de fiară încolţită, zăngănitul metalic - sufocant, năduşitor, otrăvitor, sfâşietor, surpându-se în adâncul infernului, în bezna veşnică şi în prăpastia întunericului fără de ieşire, în chinul muncilor fără de moarte şi veşnice... Şi au şuierat şerpii negri ai planului demonic şi s-au avântat din străfund în cercuri elastice, cu ochi arzători de viperă - otrăvitori, scârboşi, ucigători, semănând în jur suflul morţii... Şi bezna se înteţea şi se îndesa şi se umplea de vaicărelile şi geamătul celor chinuiţi, şi de furia şi de neputinţă şi de setea de moarte - disperată, veşnică, fără de sfârşit.
Dintr-o dată au sclipit, s-au aprins doi ochi de foc, două pupile negre - negre ca şi noaptea, pătrunzători, deprimanţi şi tăioşi, şi s-a umplut infernul de legiunile unor chipuri hidoase, lăsându-se o linişte mortală, cumplită şi ameninţătoare.
Lucifer a apărut în faţa legiunilor, dându-le planul de luptă.
“Mai întâi de toate, ademeniţii prin sugestionare pe slujitorii Bisericii. Arătaţi-le puterea voastră asupra sufletelor celor ce se mântuiesc, asupra regilor şi mai marilor lumii, arătându-le frumuseţea femeilor şi uşurinţa cu care şi le pot supune; arătaţi-le bogăţiile şi bunurile lumii, cu toate formele şi frumuseţile ei de seducţie, prin fastul, luxul şi mijloacele prielnice de acaparare a lor. Iar Sfânta Evanghelie a Celui înviat, prefaceţi-o într-o armă doar a lor, ascunsă de acei care caută mântuirea, pentru ca să nu se descopere criminalitatea lor faţă de lume. Corupeţi-i cu tenacitate dar şi cu precauţie, iar atunci când ei vor lua sugestiile voastre drept gânduri personale, şi inima şi mintea le vor fi seduse de patimile aprinse ale trupului, şi de pătrunderea în tainele sufletului şi gândului, şi de puterea asupra sufletelor şi comorilor lumii, şi vor începe să judece şi să chinuiască şi să omoare pe cei nevinovaţi care nu li se supun lor şi se împotrivesc minciunii şi prefăcătoriei lor, şi prin frică îşi vor întări puterea lor, - atunci vă veţi îndeplini lucrarea voastră. Credinţa se va clătina în oameni, pentru că, dacă slujitorii şi învăţătorii bisericii sunt corupţi, vor gândi ei, atunci credinţa pe care ne-o predică ei, nu este mântuitoare ci nimicitoare, şi ei mint; predică şi învaţă smerenia, iar singuri se mândresc cu cucernicia lor criminală şi insinuantă; propovăduiesc curăţenia şi neprihănirea, iar singuri se dedau desfrâului, viciilor şi farmecelor femeieşti, pervertirii celor curaţi şi nevinovaţi; propovăduiesc abţinerea şi sărăcia sufletului, iar singuri sunt dezmăţaţi, pizmaşi, trufaşi şi nesăturaţi după însuşirea bunurilor străine. Şi ispita va fi atât de mare, încât foarte puţini îi vor rezista; - credinţa şi religiozitatea vor deveni ispită şi vor fi corupte din rădăcină.
           Această misiune v-o încredinţez vouă: legiunii lui Paladda şi Moloh. Iar ţie - legiunea şarpelui negru - iată ce îţi  poruncesc: să urmăriţi     pas cu pas  şi supravegheaţi  neabătut oamenii erudiţi,  înzestraţi cu talente şi genialitate. Aceştia sunt cei mai dotaţi oameni; - ei se străduiesc să cerceteze şi să pătrundă toate formele de existenţă şi să pătrundă tainele vieţii, întru slava Creatorului şi a cunoaşterii înţelepciunii Lui de neconceput. Destinaţia şi scopul acestora sunt atât de clare şi de măreţe, încât dacă vor izbuti să-şi atingă scopul, atunci toată viaţa oamenilor se va întoarce spre slăvirea Creatorului, şi oamenii vor reveni la nemurire şi veşnica fericire, şi vor descoperi atunci toată bucuria şi fericirea vieţii şi credinţa va deveni pentru ei piatră de diamant, iar pământul, cu toţi vieţuitorii săi - împărăţia Celui înviat. Şi atunci toate mijloacele noastre de luptă şi tot sorocul hărăzit nouă vor lua sfârşit.
“Grăbeşte-te legiune a şarpelui negru! Grăbiţi-vă legionari să mergeţi pe urmele acestor aleşi, oameni ai ştiinţei şi genii întru slava Crucii, şi insuflaţi-le cu precauţie, pe ascuns, că în lume nu e nimic extrasenzorial şi tainic, şi că diversitatea naturii, frumuseţea şi armonia formelor ei se dezvoltă după principiul autocreaţiei, iar pentru a le pecetlui convingerea, folosiţi cuvântul latin evoluţie; acest cuvânt va prinde şi va avea efectul scontat pentru că oamenii sunt pasionaţi de ştiinţe şi se încred celor consacraţi în scolastică. Sugeraţi-le cu precauţie, pe măsura progresării lor în experienţele de cercetare a structurii materiei şi a formelor ei, tăinuind în sine sufletul şi spiritul - prin puterea atotcuprinzătoare a Creatorului, - că, de fapt, acest suflet dătător de viaţă sau aşa-numita Putere, în genere nici nu există, că el este doar o aparenţă, precum e mişcarea - o simplă mişcare, care diferă numai prin viteze, senzaţii variate sau acţiune asupra fibrelor nervoase ale organismului, că este numai materie, sau o substanţă vizibilă şi palpabilă, şi că în procesul mişcării sale se autocreează. Această influenţare este atât de lesnicioasă, încât oamenii vor începe să nege cu multă uşurinţă existenţa sufletului, şi a lui Dumnezeu-Creatorul universului, şi atunci substanţa va fi divinizată, precum şi închipuirea despre ea - dumnezeirea ei - se vor uni imaginar în mintea omului; astfel oamenii se vor umple de trufie şi se vor ridica împotriva credinţei în Unul Dumnezeu. Iar,
văzând pe slujitorii Bisericii, astfel precum i-aţi făcut voi, se vor ispiti complet şi se vor uni cu noi, şi vor recunoaşte drept chezăşie a adevăratului progres doar evoluţia noastră sporadică cultura stihiinică şi libertatea noastră, şi atunci poziţia noastră consolidată va deveni pe deplin camuflată şi inaccesibilă pentru oameni, întrucât noi am făcut astfel ca existenţa noastră să fie total negată, astfel că loviturile noastre, sugestionările legiunii noastre vor fi considerate drept saluturi amicale transmise minţilor strălucite ale reprezentanţilor lor geniali. Şi nimeni nu va mai crede că noi suntem duşmani, orice încercare de urmărire şi de descoperire a existenţei noastre va fi luată în derâdere, iar cutezătorii vor fi consideraţi demenţi.
“Când totul merge strună, - înaintează cu îndrăzneală. Trebuie de acţionat cu multă insistenţă şi grabă pentru a distrage definitiv mintea omenească de la toate sferele cereşti şi de la ideea nemuririi, din cauza cărora oamenii îşi păstrează puritatea morală îşi desăvârşesc glasul sâcâitor al conştiinţei care le aminteşte de Dumnezeu şi de sfinţenia Lui de acolo, din împărăţia cerească, unde străluceşte şi-i cheamă lumina neînserată a Adevărului. Cu acest glas al conştiinţei, şi cu aceste elanuri ale sufletului uman este cel mai greu de luptat...
          “Ascultă, legiune a şarpelui negru, şi îndeplineşte! - Trezeşte-le oamenilor cât mai multe impresii - cât mai variate, care să le cuprindă pe deplin atenţia printr-o interminabilă succesiune de inovaţii şi descoperiri; - o schimbare palpitantă, efemeră, continuă, fără de sfârşit - tot mai noi şi mai noi, mai atractive, - care ţintuieşte atenţia.. Mai întâi de toate - metodele fulgerătoare de modificare a voinţei, gândului, dorinţei - a întregii fiinţe. A vedea la distanţă, a auzi la ddistanţă, a face schimb de gânduri la distanţă - ca să frapeze, să uluiască... Oamenii trebuie apropiaţi, adunaţi într-o singură gloată - combateţi orice fel de izolare, de individualizare, - prin trezirea curiozităţii faţă de ineditul noutăţii şi creşterea fără precedent a potenţialului intelectual. Deplasarea cu motoare cu aburi: căile ferate şi vapoarele cu aburi; zgomotul trenurilor, deplasarea fulgerătoare, ameţitoare, - zgomotul, zăngănitul, şuieratul, imensele gări, toate cu acelaşi interminabil zgomot şi vacarm, prin schimbarea continuă de feţe şi localităţi, de situaţii  -periculoase, temerare până la absurd, până la ameţeală, până la distrugerea unor eşaloane întregi de trenuri cu tot cu încărcătura lor umană... Telegrafe, telefoane, elevatoare, aparate de zbor, aerostate; fonografe şi gramofoane... Motoare electrice, tramvaie electrice, iluminare electrică... Toate sunt în mâinile omului, sub puterea raţiunii sale - a omului-rege, stăpân al naturii, pe care el şi-a supus-o...
Nu mai există artă inspirată; ea e în stampe, fotografii, copii heliografice, în reproducerea mecanică a nenumăratelor copii de artă... Maşinile de scris, maşinile de dactilografiat, maşinile de cusut; seamănătoare, râşniţe, mori şi brutării, maşini muzicale, care vorbesc şi cântă, maşini de jocuri, cinematografe vii... Jos mâinile! Jos cu munca manuală!.. Raţiunea triumfă. Raţiunea este regele; raţiunea este stăpânul; raţiunea este mândria omului. Ei i se vor închina şi pe ea o vor idolatriza. Omul îşi va înălţa mândru fruntea şi va cunoaşte libertatea... La ce-i va mai trebui voinţa de a-şi domina instinctele, dacă a ajuns să domine natura? De ce să se mai supună Cuiva, când lui i s-au supus forţele naturii? Şi atunci va cunoaşte omul înţelepciunea noastră, înţelepciunea şarpelui negru, împlinirea profeţiei rostite în rai prin gura femeii ascultătoare: “veţi cunoaşte totul,- veţi fi ca dumnezei”.
“Şi va ridica semeţ omul fruntea, chemând la luptă însuşi Cerul, care i-a încercat atâta amar de timp răbdarea, şi se va avânta la luptă împotriva blândeţii şi supunerii legii, împotriva smereniei, a neprihănirii şi înţelepciunii, şi va râde atunci de ele, ca de slăbiciune, laşitate, slugărnicie şi le va transforma într-o libertate a samavolniciei stihiinice, iar dulceaţa desfătării plăcerilor trupeşti va fi podoaba acestei libertăţi...
“Viaţa - mişcarea continuă, neobosita şi necontenita alternanţă de impresii - va curge ca un torent copleşitor, şi nu va mai oferi nici o clipă de răgaz pentru a-ţi aduce aminte de Dumnezeu şi de Sfinţenia Lui, şi de viaţa lumii, de dragoste şi aspiraţia spre Lumină - de izvorul fiinţei sale şi al îndeplinirii poruncii divine. Şi atunci nimic sfânt şi Dumnezeiesc nu-i va satisface şi linişti pe oameni, iar glasul conştiinţei va muţi în ei: vor fugi de El şi frica lor va fi ca de moarte, şi vor căuta să se adune în turme şi se vor teme de singurătate, ca nu cumva să se trezească în ei glasul conştiinţei. Astfel, în locul acestei curăţenii şi sfinţenii copilăreşti, pe care ei o numesc dezvoltare şi perfecţiune spirituală, după cum i-a învăţat Mielul lor, noi vom impune cultura noastră, progresul slavei şi trufiei raţiunii... Ce folos din această ordine insuportabilă; supunere faţă de lege; aceasta înseamnă înfrânarea aspiraţiei spre patimile nesăţioase ale trupului şi spre încântarea neruşinatelor şi atrăgătoarelor plăceri ale vieţii? Insuflaţi-le egalitatea drepturilor la plăcerile vieţii, la trăirea palpitantă a pasiunilor trupeşti, şi cunoaşterea deplină, până la fund, a plăcerilor!..
           “Ascultă legiune a şarpelui negru şi a Mamonei! Ascultă şi îndeplineşte!.. Atunci când viaţa naturală se va transforma în viaţă artificială, în viaţa maşinilor şi a producţiei mecanice, - munca manuală va deveni inutilă; mâinile oamenilor se vor elibera şi se vor dezlega, va izbucni dorinţa de a trăi, de a trăi cu nesaţ, nestăvilit, cu toţi nervii şi fibrele trupului, cu toate senzaţiile clipei, momentului, cu întreaga gamă a plăcerilor şi satisfacţiilor voluptăţii pasionale, ale culturii noastre deja, preapline de tumultul plăcerilor, într- un vârtej atotcuprinzător, crescând şi intensificând dorinţa de a bea cupa plăcerilor vieţii până la fund, până la moarte, până la agonia plăcerilor, - fiecare să o guste, să o bea şi să cunoască şi să se satisfacă; pentru că de acum nu va mai exista credinţă, nici speranţă, nici dragoste, - ci numai plăceri trupeşti. Iar credinţa, nădejdea şi dragostea - aceste surori din fantezia naivă a oamenilor, vor vi luate în derâdere chiar de oameni, - precum o facem şi noi acum - copiii liberi ai iadului... Ha...ha...ha!! Râdeţi acum de ei, râdeţi de aceşti nebuni, nebunilor!... Râzi legiune a şarpelui negru!. Râzi, bătrâne Moloh!.. Priveşte, priveşte şi fii satisfăcut de nebunia oamenilor!... Munca, credinţa şi speranţa îi salvau altădată, le aduceau liniştea şi bucuria neîntinată a vieţii; în simţul măsurii, al echilibrului existenţial, de la un cosit până la altul, de la o recoltă la alta, viaţa le decurgea paşnic. Iar bogaţii demult sunt în serviciul nostru, făcând lucrarea noastră: se ghiftuiau şi râdeau de sărăcimea răbdătoare, o ţineau încătuşată în fiare şi în temniţe, impunând-o să lucreze pentru ei, bogaţii: pentru ghiftuirea lor, pentru satisfacerea plăcerilor, pentru haine, brocarturi, pentru strălucirea şi luxul lor, pentru întreţinerea amantelor trândave, pentru bogăţia neruşinată şi desfrâul lor! Aceştia nu aveau nici credinţă, nici speranţă, nici dragoste, nici compasiune, şi prin aceasta meritul lor în faţa noastră este important. Iar atunci când producţia mecanizată va exclude munca manuală şi mase întregi de săraci înfometaţi vor rămâne fără muncă, - atunci scopul nostru va fi atins. Proletariatul se va înrăi şi va deveni ameninţător ca o lavă gata să se reverse... Inspiră-le, inspiră-le lor, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, - ideea noastră de libertate, de cultură a libertăţii samavolnice!.. De acum ne vom descurca mai uşor: lansaţi-l în prim-plan pe Marx al nostru, şi impuneţi socialismul în locul idealurilor creştine de credinţă, speranţă şi dragoste; în locul celei propovăduite de biserica Mielului, pe care am reuşit atât de iscusit să o distrugem, fiind ajutaţi de serviabila ierarhie a preoţimii, - scindată în nenumărate părţi, care dispută întâietatea şi dreptatea, în cei    stăpâniţi   de ambiţie care sunt într-o nesfârşită  învrăjbire şi ură împotriva celor blagocestivi... Lovitura a fost dată! Strigă legiune a şarpelui negru şi sugerează-le oamenilor: - trăiască marxismul! Trăiască social-democraţii! Trăiască proletariatul muncitoresc!, comuniunea revendicării prin forţă a fericirii generale pentru toţi, - fericire, comodităţi şi toate plăcerile culturii noastre - sclipitoare, ademenitoare, - liberă de orice aspiraţii nebuloase spre înaltul şi îndepărtatul cer. Realizarea idealurilor lor în ceruri e prea îndepărtată; perfecţionarea individuală a omului cere prea mult timp... Insuflaţi-le oamenilor bucuria clipei, - satisfacerea numai aici şi numai acum! Sugerează-le tuturor şi fiecărui în parte forţa, energia şi dârzenia pentru atingerea fericirii sociale, a fericirii tuturor. Râzi de păcat! Ia în derâdere puritatea şi sfinţenia vieţii! Râzi de conştiinţă!.. Râzi şi sugerează-le cu putere: a ucide, a vărsa sângele unui reprezentant sau al unei întregi pături sociale antagoniste de dragul fericirii sociale este o faptă de eroism nobil. A fi încătuşat, întemniţat, a fi încarcerat, dus la ocnă, în mină în numele fericirii sociale este un eroism şi o faptă nobilă. A ataca, a smulge, a jefui sau fura în scopuri sociale înseamnă bărbăţie şi eroism în numele societăţii. A muri prin spânzurare, pe eşafodul călăului sau prin împuşcare în scopul fericirii sociale a culturii noastre - a libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, - este o faptă eroică, dar nu a mucenicilor creştini pentru oarecare bunuri veşnice promise, ci a mucenicilor noştri, contemporani - pentru realitate, pentru fericire generală aici, pe pământ, fericirea deplinei satisfaceri, a tuturor comodităţilor şi plăcerilor. Şi aceşti bravi mucenici ai noştri vor avea o influenţă extraordinară asupra societăţii, pentru că vor amesteca noţiunea despre eroism cu slava plină de smerenie a mucenicilor Mielului, pentru a se situa pe locul lor şi a îndepărta amintirea despre ei, diminuând astfel adevărul despre coroana lor mucenicească. Această tactică ne costă destule eforturi şi trudă, pentru că voi, legiune a şarpelui negru, trebuie să păstraţi, prin forţa sugestiilor voastre, sistemul execuţiilor, care acutizează relaţiile dintre popor şi puterile guvernatoare, care întăresc şi alimentează forţa opunerii oamenilor poruncilor Mielului, ele ne sunt necesare fiindcă acutizează relaţiile dintre popor şi forţa de guvernământ, apropiind istoria de deznodământul nostru, de dominaţia noastră asupra lumii. înţelegeţi voi oare aceasta, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, şi tu veşnic jucăuşule şi surâzătorule Eros - copil al şarpelui negru!!! Inspiraţi-le oamenilor o răsturnare totală a noţiunilor! întunecaţi-le minţile!”
Atunci Lucifer s-a ridicat în toată statura sa şi a căscat cutremurându-se infernul, şi a scrâşnit tare din dinţi de s-au clătinat legiunile demonilor hâdoşi. Iar şarpele gândului negru al lui Lucifer s-a avântat încolăcindu-l în cercuri elastice, apoi iar s-a smucit în cercuri , încolăcindu-se apoi într-un ghem de noi gânduri de distrugere şi nimicire.
Şi Lucifer a continuat:
“Ascultaţi cu atenţie: şi tu, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, şi tu, mereu surâzătorule Eros, copil al şarpelui negru, născut în rai sub pomul ispitei!.. Ascultaţi-mă!
“Vouă vă revine cea mai dificilă misiune, fără de care nu vom izbuti nimic şi toate planurile noastre vor fi fără nici un rost. Există în mediul oamenilor o cetate, cea mai invincibilă. Este maternitatea: naşterea copiilor şi educaţia lor. Femeia fecioară şi femeia-mamă: iată acea cetate de nebiruit a omenirii pe care trebuie s-o ţineţi mereu sub supraveghere, pregătindu-vă să loviţi cu armele sugestiei. Dacă nu veţi lua, nu veţi cuceri aceste fortăreţe, - atunci totul e zadarnic, pentru că nici nu veţi termina de “prelucrat ”o generaţie, că va creşte alta, o nouă putere împotriva noastră. Prin femeie trebuie să cucerim omul, cu prezentul şi viitorul său, în totalitatea sa”...
Şi dintr-o dată s-a înfiorat Lucifer la acest gând şi s-a ghemuit, parcă de durere. Şarpele gândului negru s-a retras între maxilarele deschise de groază şi s-a ascuns acolo. Şi a fremătat şi s-a cutremurat tot infernul... De sus din înălţimi a pătruns în infern ca un fulger, o rază de lumină pură care a spart bezna şi a împrăştiat întunericul. Prin acest semn lui Lucifer i s-a dat de înţeles despre neputinţa sa nebunească şi despre nemărginita milă a Creatorului. Şi a licărit atunci peste privirea tâmpă a lui Lucifer, din înaltul cerului Chipul luminos al Preacuratei Fecioare Maria - Maica Mielului, neadormită, veşnică veghetoare şi apărătoare a fecioriei şi maternităţii femeiilor.
Şi iarăşi s-a întunecat şi mai tare bezna infernului şi au fulgerat fioros ochii lui Lucifer, iar dintre maxilare şi-a scos capul şarpele gândurilor sale negre şi chipul său s-a strâmbat de râsu-i demenţial şi batjocoritor.
“Cunoaştem noi aceste ameninţări!” - a continuat el cu glas obraznic, năduşitoar şi strident, ca şi zăngănitul unei foi de cupru sub lovitura ciocanului, şi si-a întins sfidător, ridicând mâna hidoasă, plină de păr, cu degetele prelungi strânse în pumn, lăsând să i se vadă ghearele-i ascuţite.
“Noi nu suntem singuri! Avem un aliat - “cununa creaţiei”, iar cu ea nu ne va fi chiar atât de straşnic!.. De partea noastă este bărbatul, sexul masculin, şi el ne poate aranja planurile!
„Ascultă, legiune a şarpelui negru, şi tu, Mamona, şi tu, Moloh, şi mai ales tu, surâzătorule şi jucăuşule Eros! Insuflaţi-le bărbaţilor, şi mai cu seamă tinerilor aţâţarea poftelor. Sugeraţi-le, - că neprihănirea fetelor, castitatea, timiditatea şi toată această ruşine, curăţenie castă şi modestie a tineretului - sunt banale prejudecăţi, care constrâng impulsurile naturale şi împiedică plăcerilor vieţii. împingeţi bărbaţii prin sugestie spre dragoste liberă, extraconjugală, care nu stinghereşte personalitatea şi înclinarea ei spre diversitatea plăcerilor. Inspiraţi dezgust faţă de căsătorie, care constrânge personalitatea prin datoriile conjugale. Indicaţi-le şi sugeraţi-le modalităţi de concubinaj şi de căsătorii civile fără copii. Medicina şi marxiştii vă vor ajuta în mod deosebit prin ediţiile şi îndrumarele lor populare, în care se dau sfaturi şi se propun mijloace practice şi dispozitive pentru amorul “protejat”, adică steril. Presa, de astă dată un aliat preţios, ne va fi de un real folos, contribuind la difuzarea acestor, deosebit de preţioşi, ghizi ai înfloririi culturii erotice. Acesta e unul dintre aspecte. Iar după ce bărbaţii se vor desfrâna, încercând din tinereţe experienţele cultului erotic şi vor prefera în locul căsătoriei tradiţionale convieţuirea liberă, cu toată varietatea plăcerilor poligamiei, atunci celor mai alese femei, naturilor celor mai feciorelnice să le insufli porniri antagoniste faţă de bărbaţi, conştientizarea necesităţii emancipării, a independenţei şi egalităţii în relaţiile sociale, de muncă, pentru că ei, bărbaţii, au lipsit-o de căldura căminului familial, i-au lezat cel mai sacru drept natural - dreptul la maternitate.
“Nervii femeilor sunt ţesuţi în mod deosebit, fiind mai sensibili la sugestii. Deci, sugerează-le lor insistent, dar precaut, deplina egalare cu bărbaţii, cu această materie grosieră, care se lasă mai uşor sedusă de idei nesăbuite, transformându-le în teorii ştiinţifice, cu un întreg sistem de factori doveditori, oricât de ineptă n-ar fi ideea, tocmai din această cauză am reuşit atât de uşor să-i sugerăm bătrânului savant ca în ideea despre “evoluţia” formelor naturii, în legea periodicităţii, consecutivităţii şi legităţii dezvoltării universului să descopere absenţa Lui, şi în dezvoltarea şi aplicarea ulterioară a acestei idei - să fie exclusă din ştiinţă credinţa în Creatorul universului... O!... Acesta este punctul nostru forte şi victoria deplină asupra
minţii umane, deşi el sărbătoreşte această victorie ca pe un simbol al eliberării... Ei şi, las să-şi mângâie orgoliul!..
“Trebuie să ţii cont de faptul, că femeia este mai clarvăzătoare, mai nobilă, mai pură şi mai Divină prin lumina sufletului ei, prin chipul său fermecător şi prin influenţa copleşitoare. Din această cauză, trebuie treptat şi cu precauţie să-i insufli deformarea ideii despre feminitate, maternitate, castitate, fineţe, graţie şi dragoste şi despre inutila invenţie a oamenilor - dragostea ideală. Apoi, tot mai mult şi mai insistent, în crescendo - sugerează-i dispreţ faţă de aceste forme de simţire care denotă slăbiciunea femeii, care caută sprijinul sexului tare; - cu şiretenie şi iscusinţă bateţi joc de ea şi incită-i orgoliul...Totul, ce este lumină şi forţă în femeie - prezintă-le în ochii ei drept slăbiciune şi ruşine laşă; nu uita de principala ţintă - continuă să loveşti în sentimentul religios, puternic înrădăcinat în sufletul sensibil al femeii, pentru a desfrâna prin femeie şi copiii ei, ucigând în ei şi credinţa şi religia - aceste bariere stau cu tărie în faţa noastră. Pentru aceasta trebuie să le sugerezi insistent femeilor interes şi pasiune pentru ştiinţele înalte, acolo unde domneşte sistemul nostru evoluţionist de gândire, care prin experienţe raţionale conduce la negarea existenţei Dumnezeului Creator, nemuririi sufletului, iar dacă se va camufla evidenţa acestor absurdităţi, şi oamenilor li se va da libertate în gândire, ei curând îşi vor crea o filozofie pozitivă. Atunci femeile vor disputa în faţa bărbaţilor drepturile lor la ştiinţă, vor studia în universităţi, vor conduce catedre, vor spinteca împreună cu studenţii cadavre şi vor căuta în ele sufletul, începutul vieţii, şi, desigur, nu-l vor descoperi, însă prin apropiere continuă de bărbaţi şi prin dezvoltarea comuniunii tovărăşeşti cu bărbaţii în auditorii, la adunări, în laboratoare, policlinici, conferinţe, pe băncile şcolăreşti, la serviciile de stat în diverse instituţii, psihicul femeii se va polariza cu particularităţile esenţiale masculine, şi atunci toată forţa farmecului, fineţii, modestiei feminine şi acestei atracţii încântătoare, care-i conferă acea frumuseţe inedită şi nobleţe morală, pe care le are femeia vor dispărea de la sine, şi atunci noi vom avea în persoana femeii sluga şi aliata noastră fidelă, cu marea ei capacitate de a influenţa asupra maselor; la vederea eroismului ei mucenicesc în temniţe, surghiunuri şi pe spânzurători, cu drept statal de libertate cetăţenească... Da! - aceasta este o nemaivăzută provocare Creatorului. Las să mai admire şi acum “cununa Creaţiei Sale”!.. Ha...ha...ha!!! A izbucnit în hohote de râs Lucifer, strâmbându-şi monstruosul chip şi descoperindu-şi ambele rânduri de dinţi ascuţiţi cu luciu de oţel. Şi odată cu el au izbucnit în hohote legiunile şarpelui negru şi toţi monştrii infernului şi sufletele robite, captivii-aliaţi, într-un zgomot înfiorător şi desnădăjduit. De la această hohotire sălbatică şi nemernică s-a cutremurat infernul şi s-a clătinat scoarţa pământul.
“Drepţi!.. Ascultă!..- a poruncit Lucifer, şi după ce se făcuse linişte, - a continuat:
“Mai există o împrejurare foarte importantă, care nu trebuie în nici un caz să o treceţi cu vederea, ci s-o îndeplinitiţi cu exactitate după instrucţiune:
“O parte din Biserica ce a rămas credincioasă Mielului va urma cu dârzenie poruncile Sale şi vor lupta pentru credinţă cu apostolii noştri învăţaţi, care au atras de partea lor majoritatea minţilor omeneşti. Aici nu-ţi va fi chiar uşor să izbândeşti, legiune a şarpelui negru, şi va trebui să chemi în ajutor captivii noştri din morminte... Iată cum veţi face:
“Îndată ce veţi remarca că cineva dintre credincioşii Mielului intenţionează să demonstreze existenţa vieţii de după mormânt în cercurile mai înalte, inspiraţi-i să preia de la yogini şi ucenicii noştri din ţările Edenului căzut metodele comunicării magice cu noi şi cu misterele noastre, şi cu mare precauţie, dezvăluiţi unele ritualuri de comunicare ale celor mai fidele nouă loje masonice: şedinţele de aşteptare şi mijloacele de invocare, în cadrul cărora, să vă folosiţi de acoperirea unor răposaţi rătăcitori dintre vasalii sau robii noştri, care, la prima chemare, imediat trebuie să apară în mijlocul adunării. Aici trebuie să daţi dovadă de maximă atenţie, pentru a nu admite ca mintea şi conştiinţa participanţilor la şedinţe să fie legată de numele Lui Dumnezeu sau a Unsului Său. Pentru aceasta, trebuie să-i abateţi prin diverse sugestii tainice de la starea religioasă conştientă. Nu faceţi experimente în prezenţa învăţaţilor şi a duhurilor ucise, pentru că puteţi provoca efecte inverse. Înşişi mesele de aşteptare şi ritualurile de comunicare -creează deja o atmosferă favorabilă, nesuferită Mielului Purtător de Lumină şi Bisericii Lui, care ne chinuieşte prin puritatea şi sfinţenia adunărilor sale întru lauda Creatorului”.
            “Deci, reţineţi, că adunările magice, numite sedinţe spiritiste, este câmpul vostru de luptă şi că voi trebuie să fiţi acolo în primele rânduri. Vă puteţi retrage numai în cazuri excepţionale, dacă vor interveni să vă strice planurile sfinţii strategi, Îngerii sau sfinţii răposaţi - slujitorii Mielului, care apără sufletele credincioşilor. Într-un asemenea caz retrage-te hotărât, fără teamă de nereuşitele trecătoare; vor părăsi adunarea unu-doi - nu-i mare pagubă, - vă rămân ceilalţi. Important este să vă a apropiaţi de participanţii la adunare, apărând de fiecare dată în detaşamente, trezindu-le şi incitându-le interesul şi curiozitatea. Atingeţi-vă de mâinile şi de alte părţi ale corpului mediumurilor   şi  participanţilor  şi amestecaţi  continuu substanţa subtilă a învelişului vostru întunecat cu fibrele lor nervoase şi-i veţi polariza, transmiţându-le lor voinţa şi înclinaţiile voastre, şi în aşa fel ei nu vor mai căuta satisfacţii şi linişte sufletească în comunicarea cu Dumnezeu, în rugăciune şi credinţă, ci în comunicarea cu voi, în publicaţiile şi discuţiile despre voi şi minunile voastre, considerându-le drept revelaţii extraordinare şi găsind în ele satisfacţia năzuinţei de a pătrunde în cele mai ascunse taine. Şi atunci când adunările spiritiste vor înlocui Biserica Mielului vom putea considera că ne-am atins scopul. La şedinţe încercaţi să uimiţi şi să ademeniţi adunarea prin diverse minuni: mişcaţi pe nevăzute mesele şi obiectele; cântaţi la diferite instrumente, ticăiţi, telefonaţi, transmiteţi mesaje în scris, ridicaţi obiecte în aer, până veţi acumula putere din învelişurile organice ale mediumilor şi ale participanţilor la adunare, şi atunci comprimaţi-vă şi vă întrupaţi, prezentându-vă cu numele răposaţilor şi luând chipul lor.
“Prin intermediul acestor întrupări temporare, în care răposaţii înviaţi nu trebuie să se reţină mult timp, pentru a nu ucide mediumul, noi vom pregăti, substituindu-ne oamenilor, întruparea şi naşterea din femeie a fiului nostru, pe care Apostolii Mielului l-au numit antihrist. El va concentra în sine toată înţelepciunea umană, pe care noi o vom întoarce cu iscusinţă pe dos, şi cunoaşterea tuturor minunilor atotputernicei noastre magii şi învierea din morţi. Şi, deoarece până atunci savanţii vor scrie şi răspândi o nouă învăţătură, care va declara că Dumnezeu nu există, ci numai închipuirea omului despre sine însuşi, atunci oamenii îl vor primi drept Fiul Domnului pe fiul nostru, după puterea şi măreţia minunilor sale, pentru că el, prin forţa sugestiei, va îndemna oamenii să împartă pământurile, averile şi comorile, pentru a nu mai fi oameni flămânzi. Şi atunci societatea nu se va mai numi Biserică a Lui Hristos, ci uniune social- democratică bazată pe principii de anarhie deplină, subordonată în mod tainic şi nevăzut numai nouă. Astfel, de partea noastră vor trece şi aleşii societăţii, iar, dacă va rămâne o mică turmă de credincioşi, împrăştiată pe suprafaţa globului, aceştia nu vor avea nici o însemnătate pentru noi. Atunci, în alianţă cu omenirea, noi vom porni ultimul, decisivul război împotriva Mielului - Fiului Celui Veşnic - şi vom instaura pe pământ împărăţia noastră... Iar, dacă şi ultima luptă nu ne-a aduce biruinţă, atunci, cel puţin vom avea de partea noastră armata aliaţilor, pe care, atunci când ne vom retrage în întunericul veşnic o vom lua cu noi, pentru a avea cu ce ne ocupa şi a ne exersa puterea asupra celor care, neîndoielnic, în virtutea firii lor omeneşti, vor începe să tânjească după trecutul ireversibil... Auzi tu, legiune a şarpelui negru?! Auziţi voi, credincioasele mele slugi şi robi!!! Acesta este ultimul meu cuvânt! Aţi înţeles voi oare totul şi aţi însuşit toate ordinele? - a răcnit Lucifer cu glas plin de cruzime şi necruţător.
Şi infernul a răsunat de un vuiet nestăvilit, bestial şi pătrunzător:
“Ura!..Ura!..”
Lucifer s-a întins într-o poziţie sfidătoare, transfigurându-se într-un monstru inform şi hidos, depăşind orice închipuire, ridicându-şi pumnul păros şi rânjindu-şi dinţii metalici, a ameninţat văzduhul. Şi, în aceeaşi clipă, cu repeziciunea fulgerului, s-a prăbuşit cu tot cu legiunile sale în sfera sa - în prăpastia arzândă, în fundul infernului...
Pentru că deasupra pământului răsărea ca întotdeauna soarele şi florile înălţau spre cer rugăciunea plină de mireasmă către Ziditorul şi la pristolul Lui Îngerii deplângeau soarta omeniri decăzute ale ultimelor vremuri (Anexă la revista „Puti jizni”, Zaraisk, 1909, “Minunile ortodoxiei în sec. XX”, 1999.

Preacuviosul Nil Athonitul Izvorâtorul de Mir:

“Lumea îşi va închipui, că acest antihrist este blând şi smerit la inimă, iar în realitate el va fi la inimă - vulpe (Lc. 13, 32), la suflet - lup (In. 10, 12), iar tulburarea oamenilor va fi hrana sa (Mt. 26, 10). Când se vor transforma (adică vor muri) oamenii, atunci se va hrăni cu ei antihrist.
Tulburările oamenilor vor fi însă acestea: judecarea, invidia, ţinerea de minte a răului, ura, răutatea, desfrâul, homosexualitatea, uitarea credinţei, preacurvia, lauda dezmăţului. Acest rău va fi hrana antihristului...
Şi se va face antihrist căpetenia oraşelor şi satelor, după ce nu va mai fi (adică va fi suprimată) orice fel de conducere în oraşe şi sate şi în regiuni.
În timpul anarhiei şi nelegiuirii mondiale răul dintre oameni va întrece orice măsură şi oamenii vor suspina, iar de aceasta va profita antihrist, şi se va da drept izbăvitorul lumii.
Atunci el va cuceri puterea asupra lumii, va deveni conducătorul lumii, începând să domnească de asemenea şi asupra simţurilor omului. Oamenii vor da crezare vorbelor sale, pentru că el va acţiona ca un monarh unic şi autocrat pentru a distruge mântuirea. Adică oamenii, care deveniseră între timp vase diavoleşti, vor avea toată încrederea în antihrist, declarându-l monarh şi autocrat mondial, deoarece el va fi arma diavolului pornită în ultima încercare de a distruge creştinismul de pe faţa pământului.
Fiind ameninţaţi de moarte, oamenii vor crede că acesta este Hristos Mântuitorul şi că el zideşte mântuirea lor. Atunci Evanghelia Bisericească va fi dispreţuită.
Dar, după ce moartea va aduce mare nenorocire în lume, atunci în timpul acestor nenorociri, se vor arăta semne înfricoşătoare.
Lumea va fi lovită de o foamete cumplită, fiind cuprinsă de un nesaţ devorator: comparativ cu cantitatea de hrană consumată astăzi de om, atunci el va mânca de şapte ori mai mult fără a se sătura. Mare nenorocire va fi pretutindeni.
Atunci avarii adunători de bunuri îşi vor deschide hambarele.
Atunci aurul se va ieftini, ca şi băligarul de pe drumuri...
El (antihristul) se va naşte dintr-o fecioară a răului, fecioară desfrânată, adică dintr-o desfrânată rea, deşi după semnele exterioare va fi fecioară.
Da, răul se va concepe (adică se va naşte antihrist) fără sămânţă bărbătească, ci din sămânţă revărsată se va concepe.
(NOTA TRADUCĂTORILOR: Aici este folosit cuvântul grecesc “avlos”, care are două sensuri, şi anume: revărsat şi nematerial*).
*Se presupune că antihrist se va naşte prin însămânţare artificială, pentru că diavolul nu este Dumnezeu, ca să se întrupeze precum Hristos. Rămâne semnificaţia “revărsat, adică neclonat, ci prin însămânţare artificială. Ideea despre clonare este controversată pentru oameni, deoarece va mai trece mult timp până la întronarea lui antihrist” (Nota alcăt.)-???
Mulţi vor muri pe drumuri. ... Vor mânca trupurile morţilor ..., acei care nu vor fi în stare să suporte foamea...
Pe pecete însă vor fi înscrise următoarele: “Eu sunt al tău - “Da, tu eşti al meu”. ”De voie te urmez, şi nu de nevoie”. “Şi eu din voia ta te primesc pe tine, ci nu cu forţa ”.
Aceste patru maxime sau inscripţii vor fi reprezentate pe acea blestemată pecete ”.
(Cuvântul “reprezentat” vorbeşte despre faptul că, probabil, pecetea însăşi va avea un caracter simbolic exterior-???, iar sensul duhovnicesc al semnelor peceţii va corespunde acestor patru maxime).
“Oamenii vor migra dintr-un loc în altul.
Şi când va urca antihrist pe blestematul său tron, atunci marea va fierbe, precum fierbe apa în ceaun. De la căldura mării se va usca totul...” (Lc. 21, 25) “La auzul urletului mării şi al valurilor”. (Rom. 8, 22): “Toată creaţia suspină şi suferă”.
“Ziua va trece, ca ceasul; săptămâna, ca ziua; luna, ca săptămâna şi anul, ca luna.
Oamenii, deveniţi atât de vicleni la suflet şi la trup vor vi micşoraţi, vor avea în înălţime 1% arşini, adică cinci şchioape din lungimea corpului omenesc”. (Aceştia vor fi oamenii vremurilor de pe urmă; dar totodată, trebuie să admitem că vor mai fi şi oameni din generaţiile vechi).
“Iar prin faptele de viclenie aceşti oameni vor întrece demonii - vor fi de-un duh cu demonii.
Şi iată peste antihrist, care se bucură la vederea răului omenesc, va cădea pe neaşteptate din înalt “sabia cu două tăişuri” (2 Tes. 2, 8), de care va fi răpus, şi va ieşi duhul său necurat din preaspurcatul lui trup. Odată cu moartea lui antihrist, se va pune capăt şi uciderilor între oameni. Cain a pus începutul uciderii, iar antitipul său (antihrist) îi va pune capăt, adică cu el aceasta se va sfârşi”.
“...Antihrist va tinde să domine totul şi să devină stăpânitorul întregului univers şi va săvârşi minuni şi alte semne fantastice. El, de asemenea, va da bietului om o înţelepciune vicioasă, şi se vor face astfel de descoperiri, încât doi oameni vor putea discuta între ei din diferite capete ale pământului. Tot atunci, vor zbura prin aer, precum păsările, şi vor spinteca adâncurile mărilor, precum peştii. Şi, dobândind toate acestea, bieţii oameni îşi vor petrece în confort viaţa, neştiind, săracii, că aceasta e înşelăciunea antihristului. Şi, nelegiuitul va perfecţiona cu atâta viclenie ştiinţa, încât aceasta îi va dezbate pe oameni din calea cea dreaptă şi-i va conduce spre necredinţă în Dumnezeul Treiipostatnic.
Atunci Atotbunul Dumnezeu, văzând pieirea neamului omenesc, va micşora zilele, pentru puţinii nevoitori, pentru că acela a voit să-i ispitească şi pe cei aleşi... Atunci va apărea pe neprins de veste sabia pedepsitoare şi-l va ucide pe ispititor şi pe slugile sale”.

“Vegheaţi asupra vieţii voastre. Făcliile din sufletele voastre ardă neîncetat şi încingătoarele voastre să nu se descingă, ci fiţi mereu pregătiţi. Pentru că voi nu cunoaşteţi ora, când va veni Domnul. Adunaţi-vă mai des cu acei de o credinţă cu voi, pentru că întreg timpul petrecut în credinţă, nu vă va putea ajuta, dacă nu veţi fi desăvârşiţi în timpul de pe urmă. Căci în ultimele zile se vor înmulţi proorocii mincinoşi şi păgubitori, iar oile se vor preface în lupi, şi dragostea se va preface în ură. Pentru că din cauză înmulţirii nelegiuirilor se vor urî semenii între ei şi se vor persecuta şi se vor vinde unul pe altul, şi atunci va apărea şi înşelătorul mondial, precum Fiul Domnului, şi va face semne şi minuni, iar pământul va cădea în mâinile lui, şi va face nelegiuiri, de care nici nu s-a auzit din veac în veac. Atunci va trece făptura omenească prin focul ispitirii, şi mulţi se vor ispiti şi vor muri, iar cei tari în credinţă se vor mântui de acest blestem. Atunci se va arăta pe cer semnul adevărului: la început semnul se va vedea clar extins pe cer (probabil semnul crucii - alcăt.), urmat de semnul sunetului trâmbiţei, şi, în cele din urmă, învierea morţilor; însă nu a tuturor, dar după cum s-a profeţit: Va veni Domnul şi toţi sfinţii împreună cu El. Atunci va vedea lumea pe Domnul, ce vine pe norii cerului...”.


„Se cuvine să fim cu luare aminte în zilele de pe urmă. Căci tot timpul vieţii noastre petrecut în credinţă nu ne va fi de nici un folos, dacă nu vom urî neadevărul şi ispitirile ce au să vină, după cum ne învaţă Fiul Domnului: “să ne împotrivim oricărui neadevăr şi să-l urâm pe el”. Aşadar, urmăriţi cu multă băgare de seamă faptele căilor răului. Voi nu trebuie să vă îndepărtaţi de alţii, ca şi cum aţi fi fost de acum îndreptăţiţi; dar, adunându-vă împreună, cercetaţi ce este cuviincios şi folositor pentru toţi apropiaţii voştri. Căci spune Scriptura: „amar celor care se cred înţelepţi şi sunt plini de înţelepciune în ochii lor”.


“...mulţi dintre acei care vor asculta Scripturile Dumnezeieşti, le vor citi şi vor medita asupra lor, vor şti să ocolească ispitirea (antihristului). Căci ei vor înţelege clar uneltirile şi înşelăciunea ispitirii sale: ei vor şti să ocolească mâinile sale şi se vor ascunde în munţi şi în crăpăturile pământului, şi cu lacrimi şi inimă înfrântă vor căuta pe Acel Iubitor-de-Oameni, Care îi va smulge din mrejele lui şi-i va mântui de ispitirile grele ale înşelătorului, şi în chip nevăzut, cu mâna Sa cea dreaptă îi va acoperi pe ei, pentru că după cuviinţă şi dreptate au căzut la picioarele Lui.
            Să vezi, ce post şi rugăciune vor ţine sfinţii atunci? Atrage atenţia şi prin ce timpuri şi zile grele vor trece locuitorii oraşelor şi satelor. Ei vor călători atunci dinspre răsărit spre apus şi invers dinspre apus spre răsărit; vor plânge amarnic şi vor suspina; şi când abia se va zori de ziuă, ei vor aştepta să vină noaptea, ca să se liniştească de tulburările lor. Iar când îi va prinde noaptea, ei, zguduiţi de necontenitele cutremure şi uragane, vor aştepta nerăbdători să se arate ziua şi, odată cu ea, să-i răpună moartea, oricât de grea. Viaţa îndurerată o va deplânge atunci întregul pământ, o va deplânge şi marea şi vântul, şi soarele, o vor deplânge şi fiarele sălbatice împreună cu păsările, o vor deplânge munţii şi dealurile şi pădurile - şi toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul cel Sfânt şi s-a lăsat ademenit de marele înşelător, primind chipul acestui nelegiuit şi duşman al lui Dumnezeu, în locul dătătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului.
Vor deplânge şi bisericile marea durere. Pentru că (atunci) nu se vor mai aduce daruri, nu se vor săvârşi tămâieri, nici slujbe, plăcute lui Dumnezeu; clădirile bisericilor vor fi asemeni bordeielor destinate păstrării roadelor; nu se vor face în acele zile nici slujbe de înălţare a preacinstitului Trup şi Sânge ale Lui Hristos. Slujbele obşteşti vor fi oprite, cântarea psalmilor va înceta, nu se va mai citi Sfânta Scriptură; şi se va lăsa beznă peste oameni, şi se vor auzi numai geamăt şi hohote de plâns. Vor arunca atunci argintul şi aurul pe drumuri, şi nimeni nu-l va strânge, şi de jur împrejur totul va fi respingător. Atunci, toţi vor căuta cu înfrigurare să fugă şi să se ascundă, negăsind însă unde se ascunde de furia necuratului, ca purtători ai semnului lui, ei vor fi lesne descoperiţi şi recunoscuţi. Şi afară şi înăuntru va fi groază şi tulburare, şi zi şi noapte. Atât pe uliţe, cât şi în case vor fi trupuri, atât pe uliţe, cât şi în case - secetă şi foamete; pe uliţe - îmbulzeală, în case - hohote de plâns. Va dispărea frumuseţea de pe feţe; în realitate, trăsăturile feţelor oamenilor vor fi ca de mort; se va nimici frumuseţea femeilor şi la toţi oamenii va dispărea senzualitatea”.
“Fericiţi sunt acei care-l vor birui pe tiran, că aceştia vor fi socotiţi ca mai slăviţi şi măriţi decât întâii mucenici. În realitate, mucenicii de altădată repurtau biruinţă asupra bodygarzilor lui (antihrist); aceştia însă vor avea de învins pe însuşi diavolul, fiul pierzării. Şi, ajungând învingători asupra lui, ei se vor învrednici de ce lauri şi cununi în faţa Împăratului Iisus Hristos”


“...Mucenicii de atunci, după părerea mea, vor fi mai presus decât toţi mucenicii. Mucenicii de altădată aveau de luptat doar cu oamenii, iar la venirea lui antihrist, mucenicii vor purta război cu satana însuşi”.

Sf. Andrei, arhiepiscop de Cezaria:

“Şi mergi de poartă război cu cei rămaşi”. - Şi atunci când cei mai vrednici învăţători bisericeşti, lepădând cele pământeşti, se vor retrage din cauza răutăţilor în pustie, atunci antihrist va porni război împotriva celor ce luptă în lume pentru Hristos, pentru a triumfa asupra lor, descoperindu-i cu uşurinţă, precum ar fi presăraţi cu ţărână şi împotmoliţi în griji lumeşti. Însă dintre aceştia mulţi îl vor învinge, pentru că îl iubesc fierbinte pe Hristos”.


“Dar există o a treia pricină, şi, se poate spune, o pricină fără pricină, pentru care harul Sfântului Duh va îngădui câte odată să-l părăsească chiar pe omul purtător de Dumnezeu. Şi aceasta este chiar îngăduinţa Lui Dumnezeu de ai încerca numai pe acei mai întăriţi în harul Lui Dumnezeu ca şi cu o nevoinţă deosebită pentru cununi deosebite: precum a fost şi cu Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos din îngăduinţa lui Dumnezeu - Tatăl Său, atunci când pe Cruce cu desăvârşire fără de patimă, adică fără a simţi chinurile trupului Lui, Dumnezeiescul Pătimitor a binevoit a rosti: “Eli! Eli! Lama sabahtani?”, însemnând în traducere: „Dumnezul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit? (Mt. 27, 46). Aşadar, această ispitire va fi îngăduită în întreg universul pe timpul antihristului, atunci când toţi sfinţii lui Dumnezeu şi Sfânta Biserică a Lui Hristos, alcătuită numai din aceştia, vor fi lăsaţi, ca şi cum, fără apărarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nelegiuiţii însă vor triumfa şi se vor înălţa asupra lor până într-atât, încât Însuşi Domnul Dumnezeul Sfântul Duh, văzând peste timp suferinţa lor cumplită, a profeţit: unde „este răbdarea şi credinţa sfinţilor?!” (vezi Apoc. 13, 10; 14, 12). Ispite la fel de cumplite sunt îngăduite şi vor fi îngăduite până în timpurile de pe urmă asupra celor mai mari sfinţi şi sfinte ale Lui Dumnezeu pentru a încerca nemărginita lor credinţă întru Hristos şi pentru încununarea lor cu mari daruri, de neînchipuit pentru mintea omenească, în timpul ce va să vie şi a vieţii Veacului Viitor (vezi Apoc. 20, 4-6, cel ce citeşte să înţeleagă!)”.
La întrebarea fratelui: “După cum s-au înmulţit sfinţii în zilele noastre, va fi oare tot aşa şi la sfârşitul veacului acestuia?”, - preacuviosul Nifont (| 11.8.1460), Patriarhul Constantinoolului a răspuns:
“Fiul meu, până la sfârşitul veacului acestuia nu se va împuţina numărul proorocilor Lui Dumnezeu, şi în egală măsură - a slujitorilor lui satana. Totuşi, în ultimele vremuri, acei care vor sluji cu adevărat întru Dumnezeu, se vor ascunde cu iscusinţă între oameni şi nu vor săvârşi minuni şi alte semne, ca şi în prezent, dar vor merge pe calea faptelor, îmbinată cu smerenia şi vor fi mai mari decât Părinţii care s-au proslăvit prin minuni, pentru că atunci nimeni nu va mai face în faţa oamenilor minuni, care înflăcărează oamenii şi-i îndeamnă la nevoinţe. Acei care vor ocupa prestolurile ierarhice în toată lumea vor fi cu totul neiscusiţi şi nu vor cunoaşte îndeletnicirea virtuţilor. La fel vor fi şi fruntaşii călugărimii, pentru că toţi vor fi surpaţi de lăcomia pântecelui şi de mândrie, şi vor fi oamenilor mai mult spre ispită, decât spre povaţă, de aceea virtutea va fi neglijată şi mai mult; iubirea de argint însă va împărăţi atunci, şi vai şi amar de acei călugări, care vor agonisi aur, pentru că aceştia vor defăima pe Domnul Dumnzeu şi nu vor mai vedea faţa Dumnezeului celui viu. Monahul sau mireanul care dă cu camătă aurul său, dacă nu se va lăsa de această fărădelege, va fi afundat în adâncul tartarului, pentru că n-a voit să aducă aurul său jertfă lui Dumnezeu, prin milostenia făcută săracilor. De aceea, fiul meu, după cum am mai spus, mulţi, fiind stăpâniţi de orbire, vor cădea în prăpastie, rătăcindu-se pe un drum mare şi larg”.

Preasfinţitul Ignatie Breanceaninov referitor la aceste cuvinte ale Cuv. Nifont de Ţaregrad scria:

“Câtă povaţă preţioasă, câtă mângâiere găsim pentru noi în aceste cuvinte profetice ale duhovnicescului Părinte! Din cauza înmulţirii ispitelor, din cauza atotcuprinderii şi dominaţiei lor, din cauza uitării poruncilor evanghelice şi a neglijării lor de către întreaga omenire - este necesar ca cei ce voiesc să se mântuiască să se retragă din societatea omenească în singurătate exterioară şi interioară. Din cauza împuţinării conducătorilor purtători de duh, din cauza înmulţirii învăţătorilor mincinoşi, fermecaţi de înşelări diavoleşti şi care atrag toată lumea în mrejele minciunii, este necesară o vieţuire îmbinată cu smerenia, este necesară vieţuirea exactă după poruncile Evangheliei, este necesară îmbinarea rugăciunii cu deplângerea proprie cu deplângerea întregii omeniri, este necesară precauţia faţă de orice aprindere a patimilor, pentru acei care cred că pot săvârşi lucrarea Domnului doar cu puterile omeneşti, fără cel ce acţionează şi săvârşeşte lucrarea Sa - Dumnezeu. Mântuind să-şi mântuiască sufletul îi este spus rămăşiţei creştinilor de Duhul Lui Dumnezeu. Mântuieşte-te pe tine! Ferice, dacă vei găsi un condrumeţ credincios pe calea mântuirii: acesta este în vremea noastră un foarte rar şi preţios dar al Lui Dumnezeu. Fereşte-te, vrând să mântuieşti pe aproapele tău, să nu te atragă după sine în prăpastia pierzării. Acest lucru se întâmplă deseori. Căderea este îngăduită de Dumnezeu: nu te zbate s-o opreşti cu mâna ta neputincioasă*. Fereşte-te, păzeşte-te tu însuţi de ea: şi aceasta e suficient pentru tine; Străduieşte-te să cunoşti duhul vremii, cercetează-l, pentru ca, după putinţă, să-l ocoleşti. “Astăzi aproape că nu există cuvioşie adevărată, - spunea preasfinţitul Tihon (Zadonski - n. alcăt.) o sută de ani în urmă. - Astăzi există numai făţărnicie”. Teme-te de făţărnicie, mai întâi de toate, de cea dinlăuntrul tău, apoi de-a celorlalţi: teme-te mai cu seamă pentru că ea este în firea vremii şi-l poate molipsi foarte lesne pe fiecare doar din simplă neglijenţă. Nu te nevoi în văzul oamenilor, ci în taină, pentru mântuirea ta, doar înaitea lui Dumnezeu, - şi atunci se va curăţi comportarea ta de făţărnicie. Nu judeca aproapele, lăsând să-i judece Dumnezeu, - şi se va curăţi atunci inima ta de făţărnicie.
*„Mântuieşte-te pe tine, şi mii se vor mântui în preajama ta”, - Cuv. Serafim din Sarov. Acum se mai poate schimba ceva, iar pe vremea antihristului va fi deja de acum târziu. Atunci - mântuieşte-te pe tine.
Descoperă făţărnicia din tine, goneşte-o de la tine: fereşte-te de masele molipsite de ea, care o caută conştient sau inconştient, care slujesc lumii sub pretextul slujirii Lui Dumnezeu, care-şi acoperă căutarea plăcerilor vremelnice prin căutarea celor veşnice, care-şi pun masca sfinţeniei peste viaţa şi sufletul vicios, dedat în întregime patimilor lumeşti”.
“Înainte de a Doua Venire a lui Hristos, creştinismul, cugetarea duhovnicească se vor împuţina peste măsură în neamului omenesc”.
„Potruvnicii lui antihrist vor fi consideraţi răzvrătiţi, duşmani ai binelui şi ai ordinii publice, vor fi supuşi prigoanei ascunse şi deschise, vor fi supuşi chinurilor şi torturilor”.
            “Înfăptuitorii semnelor lui antihrist vor fi antihrist şi apostolii săi; semne în soare, în lună şi în stele, iar semnele prevestitoare ale venirii Lui Hristos vor apărea de la sine, fără de vreo mijlocire. Aştrii cerului îşi îndeplinesc menirea, pentru care, din porunca Domnului, au strălucit pe cer. Ei deja şi-au îndeplinit această destinaţie la naşterea lui Hristos prin strălucirea unei stele minunate; şi-au îndeplinit-o şi la răstignirea Dumnezeu-Omului, când soarele a fost acoperit de o pânză întunecoasă în plină zi. Sfântul Evanghelist Matei spune că, după trecerea cumplitelor dureri, pricinuite de tirania antihristului, îndată va urma Venirea lui Hristos, care se va vesti prin aceea că, soarele se va întuneca, şi luna nu va mai da lumina sa, şi stelele vor cădea de pe cer. Aceşti aştri vor rămâne la locurile lor, constată fericitul Teofilact Bulgarul; însă ei se vor stinge, dar se vor arăta vederii omeneşti din cauza preaputernicei lumini care se va lăsa asupra lumii, pregătită pentru întâmpinarea lui Dumnezeu întru slava Sa”.
“În vremurile nenorocirilor şi pericolelor văzute şi nevăzute, deosebit de mult este nevoie de rugăciune: atunci, ea va fi expresia lepădarii de încrederea în sine, expresia speranţei în Dumnezeu, ne va atrage ajutorul lui Dumnezeu.
„La venirea marilor nenorociri în vremurile lui antihrist vor înălţa rugăciune fierbinte lui Dumnezeu toţi credincioşii adevăraţi. Ei vor chema ajutorul, apărarea, harul lui Dumnezeu spre întărire şi povăţuire. Propriile puteri ale oamenilor, chiar şi ale celor credincioşi Domnului, nu sunt destule pentru a se opune puterilor aliate ale îngerilor căzuţi şi ale oamenilor, care vor acţiona cu înverşunare şi disperare, presimţind sfârşitul lor apropiat. Harul Dumnezeiesc, umbrind pe aleşii lui Dumnezeu, va face amăgirile înşelătorului zadarnice pentru ei, înverşunările lui - neînspământătoare, iar minunile lui - neînsemnate; le va dărui curajul de a mărturisi mântuirea oamenilor de către Mântuitor şi de a-l demasca pe mincinosul mesia, care a venit spre pierzania oamenilor; îi va ridica pe eşafoduri, ca pe tronuri împărăteşti, ca la sărbătoarea nunţii”.
Dumnezeu “chiar şi în vremurile lui antihrist îşi va îndruma robii Săi şi le va pregăti lor locuri şi mijloace de mântuire, cum este scris în Apocalipsă...”.



“Pe vremurile lui antihrist, creştinii vor fi supuşi la chinuri dintre cele mai crunte şi feroce, pentru a-i impune să se dezică de credinţa lor.-???
Din această cauză, înainte de apariţia lui antihrist, pe pământ iarăşi vor veni prorocii Ilie şi Enoh. Ei vor fi păstori ai turmei lui Hristos, de la ei creştinii vor primi putere şi nu-l vor urma pe antihrist.
Apoi antihrist va porni cea mai înfricoşătoare prigoană, dintre toate câte au mai fost asupra creştinilor şi a Bisericii lui Hristos-???. Această prigoană e descrisă de Sf. Evanghelist Ioan Teologul în Apocalipsă (12, 1-4) cu cele mai relevante cuvinte. Această prigoană nu va fi numai împotriva credinţei Ortodoxe, ci va fi o încercare a anihristului şi a slugilor lui de a schimba semnificaţia vieţii Ortodoxe, va fi o urmărire sângeroasă.-???
Foarte mulţi creştini vor fi chinuiţi. Aceasta va fi cea mai mare şi ultima prigoană a creştinilor. Părinţii Bisericii spun, că nu numai mirenii, care au primit pecetea lui antihrist vor permite această prigoană, dar şi preoţimea, care a primit pecetea lui. Preoţimea îl va ajuta pe antihrist, după cum menţionează p. Haralampie Vasilopoulos în cartea sa despre antihrist, prin faptele lor omeneşti şi duhovniceşti, pe care le vor oferi antihristului. Ei vor deveni aliaţii lui antihrist în prigoanele asupra episcopilor credincioşi, asupra preoţilor şi mirenilor. Cu ajutorul autorităţilor bisericeşti, predicile ş.a. vor fi folosite în scopul pregătirii membrilor Bisericii pentru acceptarea lui antihrist. Şi acei care nu se vor supune ordinelor lui antihrist, vor fi supuşi unor chinurilor nesfârşite. Sf. Părinţi ai Bisericii spun că mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în Împărăţia lui Dumnezeu ca cei mai Mari mucenici şi sfinţi ai tuturor veacurilor. “Vă spun vouă, că mucenicii acestor vremuri vor fi mai presus de toţi mucenicii” (Sf. Chiril al Ierusalimului)”.



“Cine este al lui Dumnezeu, acela nu-l va vedea pe antihrist. Multora li se vor deschide căile, unde să meargă, unde să plece. Dumnezeu ştie cum să-i ascundă pe ai Săi, nimeni nu-i va găsi”.



“Apoi vor veni alţii, şi va fi mai rău decât a fost! Cât îmi este milă de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul, când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: “Alegeţi!”. Noi alegem crucea”
- “Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: “Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”.
              “Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu  toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi  dispărea sub pământ. Fără război merge războiul”.


(Probabil, anume în anul 1903, în timpul sărbătorilor de la Sarovsk viitorul arhiepiscop Arsenie (Jadanovski, 1875-1937) a primit de la E. I. Motovilova extrasul din însemnările soţului ei despre preacuviosul Serafim, păstrate ulterior în arhiva ieromonahului Serafim (Orlov, | 1975). Textual el se aseamănă cu Marea taină din Diveevo şi cu textul apărut sub titlul “Antihrist şi Rusia”. Reproducem integral acest text).
“Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruşi va întrece nelegiuirea arhiereilor greci, de pe timpul Împăratului Feodosie cel Tânăr (vezi Cetii Minii, 4 august, Pomenirea celor şapte tineri din Efes) şi se vor împlini cele prezise: „Se apropie oameni de mine care cu buzele şi limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar mă cinstesc, propovăduind învăţături omeneşti”. Că sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc, întru satisfacerea trebuinţelor acestei lumi, vor schimonosi şi falsifica dogmele (învăţătura) şi tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea îşi au începutul de la Însuşi Domnul Iisus Hristis, care a învăţat şi le-a poruncit ucenicilor Săi, Sf. Apostoli, despre întemeierea Bisericii Lui Hristos şi a pravilelor ei lăsându-le poruncă: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19).
De atunci şi până astăzi s-au păstrat şi au ajuns până la noi pravilele şi tradiţiile Sf. Apostoli, care au fost explicate şi confirmate definitiv odată şi pentru totdeauna de către Sf. Moştenitori - Sf. Părinţi, povăţuiţi de Sfântul Duh la cele Şapte Soboare Ecumenice.
“Vai de cel, care va scoate s-au va adăuga un cuvânt, - spune părintele Serafim, - Biserica noastră nu are nici o pată; vai şi amar de acel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericeşti şi în pravilele acelei Biserici, care este “Stâlpul şi întărirea Adevărului” şi despre care Însuşi Mântuitorul a spus, că nici porţile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârşit - până la cea de-a Doua venire.
Orice încercare de a introduce, chipurile perfecţionări, schimbări în pravila şi învăţătura Sf. Biserici, înseamnă erezie, încercare de a înfiinţa o altă Biserică bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Sfântului Duh şi este hulă asupra Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac.
Aşa au procedat şi vor proceda toţi acei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostoleaşti, despre care Apostolul Pavel spune: “Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor" (II Cor. 11, 13-15).
Pe această cale vor merge arhiereii pământului Rusesc şi clerul şi mânia lui Dumnezeu îi va lovi.
            Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac acelaşi este şi învăţăturile poruncilor şi aşezămintelor Sale sunt întărite de El o dată şi pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ştiinţele, învăţăturile omeneşti trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării şi perfecţionării lor, dar învăţătura Dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este Însuşi Dumnezeu, care a întemeiat Sf. Biserică şi Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filozofări omeneşti. Din care cauză Apostolul a şi spus: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema " (Gal. 1, 8).

Schimonahia Makaria (Artemieva, + 1993) povestea despre aceea cum i s-a arătat Preasfinta Născătoare de Dumnezeu, care spunea:

„Pământul Rusesc nu trebuie vândut nimănui”. - Maica Domnului interzice aceasta. ... Nu trebuie vândut pământul, pământul chiar dacă nu e sfinţit, totuşi e îngrădit. Maica Domnului spune: „Eu supraveghez!” - Ea apără Rusia şi pământul ei nu-l va da nimănui! ...Rusia este mult-pravoslavnică. Rusia nu va pieri!”.

Preasfinţitul Kiril, episcop de Turovsk (1130 - 28.4.1183):

„Dinspre răsărit spre apus va curge foc nestins, devorând munţi şi pietre şi copaci, şi uscând marea; bolta se va răsuci precum coaja de mesteacăn şi toate lucrurile văzute, şi oamenii, toate se vor topi ca ceara de foc şi va arde tot pământul. Şi prin această pălălaie se cuvine să treacă tot neamul omenesc. Între care sunt unii, cu piţine greşeli şi neorânduieli, oameni fiind, pentru că doar Unul Dumnezeu este fără de păcat; ca, ispitiţi de acest foc, să se cureţe şi să se lumineze trupurile lor, pentru virtuţile lor, ca soarele, iar cei păcătoşi vor arde şi se vor întuneca. După ce va fi trecut acest râu de foc, după porunca lui Dumnezeu, râul care a servit şi s-a dus spre apus se va preface într-un iaz de foc pentru chinuirea păcătoşilor. După aceea va fi pământ nou şi neted, ca la început, şi mai alb decât zăpada, şi apoi după porunca lui Dumnezeu se va schimba şi va fi ca aurul, vor ieşi din el iarbă şi felurite flori care nu se veştezesc niciodată... şi vor creşte copaci nu ca cei pe care îi vedem acum, ci de o înălţime, frumuseţe, măreţie ce nu pot fi exprimate de graiurile omeneşti”.

Amintindu-şi de Sf. Ioan din Kronştadt, episcopul Arsenie (Jdanovski) scria:

„Părintele deseori în predicile sale indica Venirea grabnică a Mântuitorului,era în aşteptarea Lui şi simţea, că natura însăşi se pregăteşte pentru acest moment măreţ. În primul rând el spunea că focul va nimici lumea, precum în treacut lumea veche a fost nimicită prin apă. „De fiecare dată, spunea el, când mă uit la foc şi mai ales la stihia dezlănţuită în incendii şi alte situaţii, mă gândesc: stihia întotdeauna este gata şi aşteaptă doar porunca Ziditorului universului pentru a-şi îndeplini sarcina - de a nimici tot ce este pe pământ, împreună cu oamenii, cu fărădelegile şi faptele lor”. Iată încă o însemnare de acest fel: „Când apele globului pământesc îşi vor pierde echilibrul cu focul subteran şi focul va birui stihia apelor, care neîncetat se împuţinează, atunci se va produce potopul de foc, prezis în Sfânta Scriptură şi mai ales în epistola apostolului Pavel şi va sosi a Doua Preaslăvită Venire a Domnului şi judacta întregii lumi. Către aceste vremuri moravurile vor decădea cu totul. Credeţi - a Doua Preaslăvită Venire a Domnului nostru Iisus Hristos este chiar lângă uşă”. („Rusia înainte de a Doua Venire”, pag. 476-504).



Doamne, binecuvântează! Eu, multpăcătosul rob Ioan, iereu al Kronştadtului, scriu această viziune. De mine e scris, cu mâna mea, ceea ce am văzut, aceea scriu. În noaptea spre 1 ianuarie a anului 1901, după rugăciunea de seară, m-am aşezat la masă să mă odihnesc un pic. În chilia mea era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. N-a trecut nici jumătate de ceas, când am auzit un zgomot uşor, cineva s-a atins uşor de umărul meu drept şi un glas liniştit şi mângâietor mi-a spus: „Ridică-te, robul lui Dumnezeu Ioan, mergi cu mine”. M-am ridicat repede.
Văd, dinaintea mea stă un minunat, ciudat bătrân cărunt, în mantie, în mâna stângă având metanii. M-a privit aspru, dar ochii îi erau mângâioşi şi buni. Eu, de frică, mai n-am căzut, dar minunatul bătrân m-a sprijinit - mâinile şi picioarele îmi tremurau, voiam să spun ceva, dar limba nu mă asculta. Bătrânul mi-a făcut semnul crucii şi am simţit uşurare şi bucurie - mi-am făcut şi eu semnul crucii. Apoi a arătat cu toiagul la partea dinspre apus a peretelui - cu acelaşi toiag a scris: anii 1913, 1914, 1917, 1922, 1930, 1933, 1934. Brusc, peretele a dispărut. Merg cu bătrânul pe o pajişte verde şi văd o mulţime de cruci, mii, milioane. Diferite: mici şi mari, de lemn, de piatră, de fier, de aramă, de argint şi de aur. Eu am trecut pe lângă ele, mi- am făcut semnul crucii şi am îndrăznit să-l întreb pe bătrân ce-i cu crucile astea. El mi-a răspuns cu drag: aceştia sunt cei care au suferit pentru Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu.
Mergem mai departe şi văd: râuri întregi de sânge curg în mare şi marea e roşie de sânge. M-am cutremurat de frică şi iarăşi l-am întrebat pe minunatul bătrân: „Dar de ce s-a vărsat atâta sânge?” El s-a uitat iar şi mi-a spus: „E sânge creştinesc”.
După aceasta bătrânul a arătat cu mâna la nori. Şi văd multe sfeşnice arzând căzând luminoase. Iată că au început să cadă pe pământ: unul, două, trei, cinci, zece, douăzeci. Apoi au început să cadă cu sutele şi toate ardeau. Eram tare trist că nu ardeau clar, dar numai cădeau şi se stingeau, făcându-se praf şi scrum. Bătrânul mi-a spus: „uită-te” şi am văzut pe nori numai şapte sfeşnice şi l-am întrebat pe bătrân ce înseamnă aceasta. El, plecându-şi capul, a zis: „Sfeşnicele pe care le vezi, cele care cad înseamnă că Bisericile vor cădea în erezie, iar cele şapte sfeşnice ce ard, care-au rămas sunt şapte Biserici apostolice soborniceşti care vor rămâne în timpul sfârşitului lumii”.
Apoi bătrânul mi-a zis „uită-te” şi iată că văd şi aud o minunată vedenie, îngerii cântă: ”Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Savaot”, şi mergea o mulţime mare de popor cu lumânări în mână, cu feţe vesele: erau aici ţari, cneji, patriarhi, mitropoliţi, episcopi, arhimandriţi egumeni, schimnici, ierei, diaconi, posluşnici, pelerini în numele lui Hristos, mireni, tineri, copii, prunci; heruvimii şi serafimii îi însoţeau în lăcaşul ceresc. L-am întrebat pe bătrân: „Cine sunt oamenii aceştia?” Bătrânul, de parcă mi-ar fi ştiut gândul, mi-a spus: „Aceştia toţi sunt robii lui Hristos, care au suferit pentru sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos”. Am îndrăznit iarăşi să întreb dacă pot să mă alătur lor. Bătrânul mi-a spus: nu, încă e devreme pentru tine, mai rabdă (mai aşteaptă). Eu am întrebat din nou: „Părinte, dar pruncii?” Bătrânul a răspuns: aceşti prunci tot au avut de suferit pentru Hristos din partea regelui Irod (14 mii), şi au mai primit coroane din partea Împăratului ceresc, pruncii care au fost ucişi în pântecele maicilor lor, rămaşi fără nume. Mi-am făcut cruce: ”Ce păcat mare şi groaznic are mama, de neiertat”.
Mergem mai departe - intrăm într-un mare templu. Am vrut să-mi fac cruce, dar bătrânul mi-a spus: „aici e spurcăciune şi pustiire”. Iată văd un templu sumbru şi întunecat, un prestol sumbru şi întunecat. În mijlocul bisericii lipseşte iconostasul. În loc de icoane, nişte portrete stranii cu feţe de fiare, cu scufii ascuţite, iar pe prestol nu crucea, ci o stea mare şi o Evanghelie cu stea şi ard lumânări de smoală, trosnesc ca lemnele, este şi un potir din care iese un puternic miros urât, şi ies tot felul de spurcăciuni şi broaşte, scorpioni şi păianjeni, ţi-e groază să te uiţi la toate astea. Prescurile sunt tot cu stea, în faţa prestolului stă un preot într-o sutană roşu-aprins şi pe sutană se târăsc broaşte verzi şi păianjeni; faţa i-i straşnică şi neagră precum cărbunele, iar din gură îi iese fum şi degetele i-s negre, murdare parcă de cenuşă.
            Oh, Doamne, cît e de înfricoşător - apoi pe prestol a sărit o femeie spurcată, slută, neagră, toată în roşu şi cu o stea în frunte şi a început să se învârtească pe prestol, apoi a strigat ca o bufniţă de noapte în toată biserica, cu glas straşnic: „Libertate” - iar oamenii, ca nebunii, au început să alerge în jurul prestolului, bucurându-se de ceva, şi strigau, şuierau, băteau din palme. Apoi au început să cânte un cântec, întâi încet, apoi mai tare, ca nişte câini, apoi totul s-a transformat într-un muget de fiară, mai departe - urlete. Deodată a strălucit un fulger luminos şi a tunat cu putere, pământul s-a cutremurat templul s-a prăbuşit şi l-a înghiţit pământul. Prestolul, preotul, femeia roşie totul s-a amestecat şi s-a prăbuşit în abis. Doamne, mântuieşte! Oh, ce straşnic! Mi-am făcut cruce. Sudoare rece mi-a ieşit pe frunte. Bătrânul mi-a zâmbit: „Ai văzut?”, a spus el. „Am văzut, părinte. Spune-mi, ce a fost aceasta?” Bătrânul mi-a răspuns: „Templul, preoţii şi oamenii sunt eretici, apostaţi, nelegiuiţi, care s-au lepădat de credinţa în Hristos şi de Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică şi au recunoscut biserica eretică şi înnoită*, care nu are harul lui Dumnezeu. În ea nu se poate nici să posteşti, nici să te spovedeşti, nici să te împărtăşeşti, nici să primeşti ungerea cu mir”. „Doamne, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, trimite-mi pocăinţă - moarte creştinească”, am şoptit eu, dar bătrânul m-a liniştit. „Nu te întrista, roagă-te lui Dumnezeu!”.
Am mers mai departe. Mă uit, merge o mulţime de oameni, straşnic de chinuiţi, având fiecare pe frunte câte o stea. Ei, văzându-ne, au strigat: „Rugaţi-vă pentru noi, sfinţi părinţi, la Dumnezeu, căci tare ne este greu, iar noi singuri nu putem. Taţii şi mamele nu ne-au învăţat legea lui Dumnezeu, şi nici nume creştineşti nu avem. Noi nu am primit pecetea darului Duhului Sfânt şi am respins semnul crucii”.
Am izbucnit în plâns şi am mers după bătrân. „Iată, priveşte”, mi-a arătat cu mâna bătrânul. Văd munţi. - Nu, acesta e un munte de cadavre omeneşti, înecat în sânge. Mi-am făcut cruce şi l-am întrebat pe bătrân ce înseamnă aceasta. Ce-i cu cadavrele astea? - Aceştia sunt monahi şi monahii, pribegi şi pribege ucişi pentru Sfânta Sobornicească şi apostolească Biserică, care n-au voit să primească pecetea lui antihrist, dar au dorit să primească cunună mucenicească şi să moară pentru Hristos. Eu m-am rugat: „Mântuieşte-i, Doamne şi miluieşte-i pe robii lui Dumnezeu şi pe toţi creştinii”. Dar dintr-odată bătrânul s-a întors în partea de la răsărit şi a arătat cu mâna: ”Priveşte!”. M-am uitat şi iată palatul ţarului, iar în jurul lui aleargă tot soiul de animale şi fiare de toată mărimea, jivine, balauri: sâsâie, urlă, rag şi se caţără în palat, şi de acum s-au şi suit pe tronul unsului Nicolae II - faţa-i e palidă, dar curajoasă - citeşte rugăciunea lui Iisus. Deodată, tronul s-a clătinat, şi a căzut coroana rostogolindu-se. Fiarele răgeau, se zbăteau, îl striveau pe uns. L-au rupt şi l- au călcat în picioare ca demonii în iad şi totul a dispărut.
            Ah, Doamne, ce frică mi-e, mântuieşte-ne şi miluieşte-ne de tot răul, duşmani şi supostaţi. Am început să plâng amarnic; deodată bătrânul m-a apucat de umăr, - nu plânge, aceasta e voia lui Dumnezeu, a spus „Priveşte” - văd, s-a arătat o strălucire pală. La început, nu vedeam prea bine, dar apoi mi-a devenit clar - a apărut un uns nevolnic, pe capul lui - o cunună de frunze verzi. Faţa-i e palidă, însîngerată, cu o cruciuliţă de aur la gît. El se ruga în şoaptă. Apoi mi-a zis lăcrimând: ”Roagă-te pentru mine, părinte Ioan, şi spune-le tuturor creştinilor ortodocşi că am murit ca un mucenic, tare şi demn pentru Credinţa Ortodoxă şi pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică şi că am suferit pentru toţi creştinii; şi spune tuturor păstorilor ortodocşi şi apostolici ca slujească un parastas comun, frăţesc pentru  toţi soldaţii ucişi  pe câmpul de luptă; care au ars în foc, s-au înecat în mare şi pentru mine, păcătosul, au pătimit. Să nu-mi căutaţi mormântul, căci e greu de găsit. Şi te mai rog încă să te rogi pentru mine, părinte Ioan, şi iartă-mă, bunule păstor”. Apoi, toate astea s-au învăluit în ceaţă. Mi-am făcut cruce: „Odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău, Nicolai, veşnica lui pomenire”. Doamne, ce frică mi-a fost. îmi tremurau picioarele şi mâinile, plângeam.
Bătrânul mi-a zis iarăşi: „Nu plânge, aceasta e voia lui Dumnezeu. Roagă-te la Dumnezeu. Priveşte încă”. Şi iată că văd o mulţime de oameni tăvălindu-se, murind de foame, care mâncau iarbă, pământ, se mâncau unii pe alţii, iar câinii trăgeau din cadavre, peste tot - o duhoare straşnică, pângărire. Şi iată că bătrânul îmi spune iarăşi: „Priveşte încolo”. Şi iată că văd un munte întreg de diferite cărţi, mari şi mici, iar printre cărţi se târăsc viermi rău mirositori, mişună şi răspândesc o putoare straşnică. întrebai: „Ce cărţi sunt acestea, părinte?” El a răspuns: „Sunt cărţi, păgâne, eretice, care umplu oamenii din toată lumea cu învăţături lumeşti, hulitoare de Dumnezeu”. Bătrânul s-a atins cu capătul toiagului de aceste cărţi şi toate s­au prefăcut în foc, totul a ars şi vântul a împrăştiat scrumul. Apoi văzui o biserică, iar în jurul ei erau împrăştiate o mulţime de pomelnice şi foi scrise. M-am aplecat şi am vrut să ridic una, s-o citesc, dar bătrânul mi-a spus că acestea sunt foile şi pomelnicele, care stau demult lângă biserică, dar preoţii au uitat de ele, nu le citesc niciodată, iar sufletele morţilor cer rugăciuni, dar de citit şi de pomenit nu are cine. Am întrebat: „Atunci, cine le va citi?” - „îngerii”, mi-a răspuns bătrânul. Mi-am făcut cruce. Pomeneşte Doamne sufletele adormiţilor robilor Tăi întru împărăţia Ta.
           Am plecat mai departe. Bătrânul mergea repede, încât abia reuşeam să mă ţin de el. Deodată, s-a întors spre mine şi mi-a spus: ”Priveşte”. Iată, văd o mulţime de oameni, gonită de nişte diavoli îngrozitori, care-i băteau fără milă, îi împungeau cu nişte suliţe lungi, cu furci şi cârlige. „Cine sunt oamenii aceştia?”, l- am întrebat pe bătrân. „Aceştia, a răspuns bătrânul, sunt cei care s-au lepădat de Credinţă şi de Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică şi au primit-o pe cea înnoită, eretică”. Erau aici episcopi, preoţi,diaconi, mireni, monahi şi monahii care au primit căsătoria şi au început a trăi în desfrânare. Erau acolo ateişti, vrăjitori, desfrânaţi, beţivi, iubitori de argint, eretici, apostaţi, sectanţi şi restul asemenea lor. Ei au o înfăţişare groaznică şi înspăimântătoare: feţe negre, din gură le ieşea spumă şi duhoare. Strigau straşnic, dar diavolii îi băteau nemilos şi îi goneau într-o prăpastie adâncă. De acolo răzbătea putoare, fum, foc şi izuri urâte. Mi-am făcut cruce. „Izbăveşte, Doamne şi îndură-te, e groaznică priveliştea aceasta”.
Apoi văd o mare mulţime de oameni; bătrâni şi tineri, toţi în haine roşii şi duc o imensă stea roşie cu cinci colţuri. Pe fiecare dintre colţuri şedeau câte 12 diavoli, iar în centru însuşi satan, cu coarne straşnice şi ochi de crocodil, cu coamă de leu şi un bot straşnic, cu dinţi mari, iar din gură îi ieşeau spume puturoase. Tot poporul striga: „Scoală-te cel pecetluit cu blestemul”. A apărut o mulţime de draci, toţi roşii, şi pecetluiau poporul, însemnându-l pe frunte şi pe mână cu o pecete în formă de stea. Bătrânul mi-a spus că aceasta este pecetea antihristului. M-am speriat tare, mi-am făcut cruce, am citit rugăciunea „Să învie Dumnezeu”. După aceea, totul a dispărut ca un fum.
Mă grăbeam şi abia de dovedeam să merg după bătrân. Dar iată că el s-a oprit, arătându-mi cu mâna spre răsărit şi zicându-mi: „Priveşte”. Şi am văzut mulţime de norod cu feţele bucuroase, cu cruci în mâini, cu steaguri şi lumânări. Iar în mijlocul mulţimii, în aer, era un pristol înalt, iar pe el - coroana ţarilor şi pe ea, cu litere de aur, sta scris: „Pentru scurt timp”. În jurul pristolului stau patriarhi, episcopi, preoţi, monahi, pustnici şi mireni. Toţi cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pre pământ pace”. Mi-am făcut semnul crucii şi i-am mulţumit lui Dumnezeu.
Deodată bătrânul a făcut în aer, de trei ori, un semn în formă de cruce. Şi iată că văd munţi de cadavre şi râuri de sânge. Îngerii zburau deasupra trupurilor celor ucişi şi abia de dovedeau să ducă sufletele creştine la Pristolul Dumnezeiesc şi cântau: „Aliluia”. Îmi era groază să mă uit la toate acestea. Plângeam amar şi mă rugam. Bătrânul m-a luat de mână şi mi-a zis: „Nu plânge. Aşa e voia lui Dumnezeu pentru puţina noastră credinţă şi din cauza blestemăţiilor noastre, aşa trebuie să fie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a suferit şi şi-a vărsat preacuratul Său sânge pe cruce. Şi aşa vor fi încă mulţi mucenici pentru Hristos, cei care nu vor primi pecetea lui antihrist, îşi vor vărsa sângele şi vor primi cununa mucenicească”.
Apoi bătrânul s-a rugat, şi-a făcut de trei ori semnul crucii către răsărit şi a spus: „Iată că s-a împlinit proorocia lui Daniel. Urâciunea pustiirii de la sfârşit”. Şi am văzut templul de la Ierusalim, cu o stea pe cupolă. În jurul templului se înghesuie milioane de oameni şi vor să intre. Am vrut iarăşi să-mi fac cruce, însă bătrânul m-a oprit şi mi-a spus iarăşi: „Aici e urâciunea pustiirii”.
Am intrat în templu, unde era mulţime de popor. Şi iată că văd un pristol în centrul templului, în jurul pristolului ard trei rânduri de lumânări de smoală, iar pe pristol stă îmbrăcat în porfiră roşu-aprins, împăratul-conducător al întregii lumi. Pe cap are o coroană de aur cu diamante şi cu o stea. L-am întrebat pe bătrân: „Cine e?” El mi-a răspuns: „Acesta este antihristul”. De statură înaltă, cu ochii ca nişte cărbuni, negri, cu barbă neagră, ascuţită, cu o faţă furioasă, şmecheră şi vicleană - ca de fiară - cu nas de vultur. Deodată, antihristul s-a ridicat în picioare, în toată statura, pe pristol, şi-a ridicat sus capul, iar mâna dreaptă şi-a întins-o către popor - la mâini avea gheare de tigru şi a mârâit cu glasul său de fiară: „Eu sunt dumnezeul vostru, ţarul şi conducătorul. Cine nu va primi pecetea mea - aici le va fi moartea!”. Toţi au căzut în genunchi, s-au închinat şi au primit pe frunte pecetea. Dar unii dintre ei s-au apropiat cu mult curaj de el şi au rostit tare, în cor: „Noi suntem creştini şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos”. Atunci, într-o clipită a sclipit sabia lui antihrist şi capetele tinerilor creştini au căzut, şi s-a vărsat sânge pentru credinţa în Hristos. Şi iată că sunt aduse fecioarele, femeile şi copiii mici. Iar el s-a înfuriat şi mai tare şi a urlat ca o fiară: „Moarte lor! Creştinii aceştia sunt duşmanii mei - moarte lor!”. Iar moartea a şi urmat momentan. Capetele s-au rostogolit pe podea şi s-a revărsat sângele creştinesc în tot templul.
Apoi îl duc să se închine lui antihrist pe un copil de zece ani şi-i spun: „Cazi în genunchi”, dar copilul s-a apropiat curajos de pristolul antihristului: „Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, dar tu eşti din iad, sluga satanei, tu eşti antihristul”. „Moarte!”, a urlat el sălbatec. Toţi au căzut în genunchi înaintea lui antihrist. Deodată, mii de tunete au tunat şi mii de fulgere cereşti, ca nişte săgeţi de foc, au zburat nimicind slugile lui antihrist.
           Iată, am simţit că bătrânul m-a luat de umăr şi a spus: „Mergem mai departe”. Iată, văd iarăşi mult sânge, până la genunchi, până la brâu, o, ce mult sânge creştinesc vărsat. Atunci mi-am amintit cuvântul spus în Apocalipsa lui Ioan Teologul: „Şi va fi sângele până la frâiele cailor”. O, Doamne, scapă-mă pe mine, păcătosul. A dat peste mine o mare frică. Eram nici viu, nici mort M-am întors şi am văzut că bătrânul sta în genunchi şi se ruga. Apoi el s-a ridicat şi mi-a spus cu blândeţe: „Nu fi trist. Degrabă, degrabă e sfârşitul lumii, roagă-te la Domnul, El e milostiv către robii Săi. De-acum, nu ani au rămas, ci ceasuri, şi repede, repede vine sfârşitul”.
Apoi bătrânul m-a binecuvântat şi arătând cu mâna la răsărit, a spus: „Eu merg încolo”. Am căzut în genunchi, m-am închinat lui şi văzui că se înalţă repede de la pământ. Atunci l-am întrebat: „Care îţi este numele, bătrâne minunat?”. „Serafim - încet şi blând mi-a spus el - dar ce-ai văzut - scrie şi nu uita toate acestea, în numele Domnului nostru Iisus Hristos”.
Deodată, parcă deasupra capului meu au răsunat bătăile marelui clopot. M-am trezit, am deschis ochii. Fruntea îmi era în broboane de sudoare, tâmplele îmi palpitau, inima mi se zbătea năvalnic, picioarele îmi tremurau. Am spus rugăciunea: „Să învie Dumnezeu”. Doamne, iartă-mă pe mine păcătosul şi nevrednicul rob Ioan. Dumnezeului nostru slavă. Amin. (Arhimandritul Panteleimon, „ „Viaţa şi nevoinţele, minunile şi proorocirile sfântului, dreptului nostru Ioan din Kronştadt, făcătorul de minuni ”, „PravoslavnaiaRusi”, nr. 17, 1952)



“Va trece peste jumătate de secol, şi atunci mişeii îşi vor ridica sus capetele. Aceasta se va întâmpla neapărat... Dumnezeu, văzând răutatea împietrită a inimilor lor, nu le va îngădui mult timp să semene răul, care, în cele din urmă va cădea tot peste capul lor... Pământul Rusesc va fi scăldat de râuri de sânge şi multă lume va muri pentru Marele Suveran şi păstrarea împărăţiei Sale; însă Domnul nu se va mânia până la sfârşit şi nu va lăsa să piară pământul Rusiei, pentru că în sânul său se mai păstrează Ortodoxia şi rămăşiţe ale evlaviei creştineşti... Credinţa noastră este ortodoxă. Biserica - nepătată, fără nici un păcat.
Datorită acestor virtuţi Rusia va fi glorioasă, înfricoşătoare pentru duşmani şi de neînvins, având credinţă şi evlavie, - pe acestea porţile iadului nu le vor birui” (preacuviosul Serafim al Sarovului).
“Cu timpul va cădea credinţa în Rusia. Strălucirea vieţii pământeşti va orbi raţiunea, cuvintele de adevăr vor fi dispreţuite, însă pentru credinţă se vor ridica din popor bărbaţi aleşi necunoscuţi lumii şi vor restabili ce a fost călcat în picioare” (stareţul Porfirie din schitul Glinsk).
“Cine spune că Rusia s-a pierdut? Că a murit? Nu, ea nu a căzut şi nu va muri, - nu va cădea, dar poporul rus va trece prin mari încercări pentru a se curăţi de păcat. Trebuie de rugat şi de pocăit cu multă căldură. Rusia însă nu va cădea şi nici n-a murit” (preacuviosul Alexie Zosimovski).
“Va fi un mare uragan. Şi corabia rusească va fi sfărâmată. Însă oamenii se pot salva şi pe frânturi şi dărâmături de corabie. Cu adevărat va fi o mare minune a lui Dumnezeu, şi toate frânturile şi dărâmăturile, cu voia Domnului şi cu puterea Sa, se vor strânge şi se vor contopi, şi se va ridica o corabie de toată frumuseţea, care-şi va urma calea sa, predestinată de Dumnezeu. Aceasta va fi marea minune arătată tuturor” (preacuviosul Anatolie Optinski).
Schimonahul Antonie (Cernov), executor testamentar şi cheleinicul vlădicăi Teofan: “În ultimii ani,
-                     povesteşte vlădica, - în Rusia va fi monarhie. Aceasta va trezi în toată lumea o reacţie duşmănoasă. Duşmanii vor şerpui spre Rusia ca lăcustele”. “Parcă acesta e război? - se întreba vlădica Teofan. - Iată, război va fi atunci, când toată lumea se va ridica împotriva Rusiei”. Şi, de bună seamă, antihristul va prezenta Rusia ca duşman al întregii lumi, pentru că ea se va declara a fi ortodoxă, atunci când Ortodoxia va dispărea (în alte ţări - red.). Statul Rus va fi mai mic decât Imperiul.”
Sfântul dreptul Ioan din Kronştadt:
“Imperiul Rus se clatină, aproape să cadă. ...Dacă în Rusia... necredincioşii şi anarhiştii nu vor fi supuşi dreptei pedepse a legii, atunci... Rusia se va pustii... pentru necredinţa şi nelegiuirea sa... Însă Atotiubitoarea Providenţă nu va părăsi Rusia în această stare tristă şi pierzătoare. Ea pedepseşte cu dreptate şi conduce spre renaştere”.
“Pe Rusia o pasc nenorocirile şi năpastele. Fii tare, Rusie! Căieşte-te şi roagă-te... Domnul, ca un doctor iscusit ne supune diferitelor ispite, încercări, boli şi năpaste pentru a ne curăţi pe noi, precum aurul se curăţă în cuptor. Iată rostul năpastelor şi necazurilor trimise nouă de Dumnezeu în viaţa aceasta. Dar prevăd renaşterea Rusiei măreţe, mai puternice şi mai trainice... Pe osemintele mucenicilor săi, ca pe o temelie puternică, se va înălţa noua Rusie - după vechiul ei model; tare prin credinţa ei în Domnul Hristos şi Sfânta Treime; şi va fi conform testamentului Sf. Kneaz Vladimir - ca o singură Biserica”.
“Întoarce-te, Rusie la sfânta, neprihănita, mântuitoarea şi de birunţă purtătoarea ta credinţă şi la Sfânta Biserică - Maica ta - şi vei fi biruitoare şi preaslăvită, ca şi în vremurile credincioase din vechime”.
“ După cum se vede, degrabă va sosi ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, - că iată s-a împlinit profeţia Sf. Scripturi despre lepădarea credinţei, cu toate că încă nu s-a arătat omul păcatului, fiul pierzaniei
-     antihristul... Taina fărădelegii lucrează deja, dar nu se va împlini până când nu va fi luat din lume Suveranul cel care o reţine acum şi înlăturarea căruia o urzesc anumiţi oameni, - şi atunci se va descoperi nelegiuitul, pe care Domnul Iisus Hristos îl va ucide la venirea Sa cu suflarea buzelor Sale, şi-l va nimici cu arătarea venirii Sale pe acel a cărui venire prin puterea satanei va fi însoţită de farmece şi false minuni, şi cu multă înşelare nedreaptă şi va ademeni pe cei ce se află în pierzanie pentru că n-au ales, pentru mântuirea lor dragostea de adevăr (auziţi, pentru ce?). Şi din această cauză (vedeţi, de ce?) le va trimite Dumnezeu duhul rătăcirii, astfel ca ei să creadă în minciună, ca să fie osândiţi toţi acei care nu au crezut adevărul (Evanghelia şi Biserica), ci au ales minciuna...- Şi acum adevărul a dispărut, şi pretutindeni întâlneşti doar neadevăr şi în presă şi în viaţă... La ce să ne aşteptăm în viitor, dacă va mai continua astfel de necredinţă, astfel de degradare morală şi haos? Să mai vină o dată Hristos pe pământ? Iarăşi să se răstignească şi să moară pentru noi? Nu! Ajunge să batjocorim pe Dumnezeu, ajunge să călcăm în picioare legile Sale sfinte... El va veni în curând, însă va veni ca să judece lumea şi să plătească fiecăruia după fapte... Poate că în curând vom auzi vestea cutremurătoare: “Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind...”.
Cu peste 30 de ani în urmă episcopul Canadei Vitalie (mai târziu - mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil), în timpul vizitării parohiilor sale, a întâlnit un bătrân neobişnuit, care i-a mărturisit cuvintele ce i le-a relevat Dumnezeu într-un somn uşor:
-       Iată, voi înălţa Ortodoxia pe pământul rusesc, şi de acolo va străluci în lumea întreagă.
-                      Doamne, - am cutezat să-l întreb pe Vorbitor, - cum se va întâmpla aceasta, dacă acolo e instaurată comuna?
-       Comuna va dispărea şi se va spulbera, ca cenuşa în vânt.
-       Dar de ce există ea acum, dacă va trebui să dispară?
-                      Ca să unifice poporul Rusiei, într-o singură inimă şi un singur suflet şi, curăţindu-l cu foc, Eu îl voi face popor ales, al doilea Israel.
Atunci, eu am cutezat să ripostez.
-                      Doamne, dar cum va fi posibilă această schimbare, dacă acolo atâţia ani oamenii n-au auzit cuvântul Domnului, ei nu au nici cărţi şi nu ştiu nimic de Dumnezeu?
-                      Şi e bine că nu cunosc nimic, pentru că atunci când vor auzi cuvântul Domnului, îl vor primi cu toată inima şi sufletul său. Iar, aici mulţi dintre voi merg la biserică, dar fiecare crede în felul său şi, în mândria sa, nu cunoaşte credinţa Ortodoxă pură. Vai şi amar de ei, pentru că se pregătesc pentru ardere. Iată, Eu voi întinde dreapta Mea şi Ortodoxia din Rusia va străluci peste întreaga lume, şi vor veni asemenea timpuri când copiii vor căra pe umeri pietre pentru zidirea sfintelor lăcaşuri. Mâna mea este tare, şi nu există vreo putere nici în cer, nici pe pământ să se împotrivească ei.
-                                Iată,  priveşte,    - a răsunat vocea,  şi deodată   ca   şi cum am văzut întreaga Rusie, toate hotarele ei sfinţite şi îngrădite de jur împrejur cu cruci mari şi luminoase din stejar.