Pentru suprascrierea al lui Asaf, am spus în Precuvântarea cărţii, şi vezi acolo la capitolul 5, fiindcă de prisos socotesc a zice iarăşi aceleaşi aici. Şi, cum nu se poate mai potrivit, psalmul acesta urmează celui trecut, fiindcă şi întru acesta şi întru acela se face mărturie şi mustrare oamenilor, însă în acela se cheamă toată firea oamenilor ca să asculte, iar aici se cheamă spre ascultare cerul şi pământul: Chema-va, zice, cerul de sus şi pământul (v. 5). Şi în acela se prihăneşte tot omul ce viază cu răutate, iar întru acesta se mustră iudeii. Şi alt prooroc încă închipuie pe Dumnezeu, cum că se judecă şi se mustră, zicând: Ascultaţi, munţi, judecata Domnului, şi prăpăstii, temeliile pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său şi va grăi împotriva lui Israil (Mih. 6: 2). Şi Isaia zice: Ascultă, cerule, şi ia în urechi, pământule (Is. 1: 2). Chipul acesta al cuvântului este obişnuit în Scriptură, şi este foarte înfricoşător, şi pricinuieşte mare ruşine, pentru că zidirile cele neînsufleţite şi nesimţitoare se fac judecători oamenilor celor însufleţiţi şi cuvântători’. Forma aceasta totodată este şi prea arătătoare [doveditoare] de iubirea de oameni a Preaînaltului Dumnezeu, Care atât de mult Se smereşte, încât [ajunge] să Se judece cu oamenii cei muritori .
1. Dumnezeul
Dumnezeilor, Domnul a grăit şi a chemat pământul
2.
De la răsăriturile soarelui până la
apusuri33.
Patru însemnări [semnificaţii] aflăm că are numele lui Dumnezeu în dumnezeiasca Scriptură: 1) ceea ce chiar se zice, adică a se zice Dumnezeu Făcător a toate. 2) Ceea ce se zice după urmare [imitaţie] şi asemănare, precum este aceasta ce se află aici, adică Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul a grăit, şi aceasta Dumnezeu a stătut în adunare de dumnezei, şi în mijlocul dumnezeilor va judeca (Ps. 81: 1), şi Eu am zis: dumnezei sunteţi, şi toţi, fii ai Celui Preaînalt (Ps. 81: 6), şi pe Dumnezeu să nu-L grăieşti de rău (leş. 32: 28). Arătat dar este că Dumnezeu, prin cuvintele acestea ale Scripturii, numeşte pe aceia care urmează lui [care-L imită pe] Dumnezeu prin fapta bună, şi pe aceia care se aseamănă cu Dumnezeu după stăpânire şi după judecată, precum sunt stăpânitorii şi judecătorii. 3) Se zice numele lui Dumnezeu după analogie, precum Moise s-a numit Dumnezeu de către Faraon, pentru că lucra minuni împotriva lui, şi-l pedepsea pentru că întrebuinţa voia sa spre a lucra deosebite bătăi, având pe Aaron de prooroc al voinţei sale, şi pentru că se numea înaintea lui Faraon că este domn şi stăpânitor al vieţii şi al morţii; însă chipul acesta al treilea însemnător al numelui lui Dumnezeu se deosebeşte de cel de-al doilea, căci, după acesta, nu se zice simplu dumnezeu şi slobod cel ce se numeşte după a doua însemnare, ci se zice după har[*] [†], adică dumnezeu pentru faraon. 4. Se zice numele lui Dumnezeu [şi] după amăgire, precum este ceea ce a zis Dumnezeu către evreii care se amăgeau că sunt şi alţi dumnezei: Mergeţi şi strigaţi către dumnezeii pe care voi înşivă i-aţi ales, şi aceia să vă mântuiască în vreme de necaz (Jud. 10: 14). Asemenea şi aceasta: Să nu vă faceţi dumnezei de argint şi nici dumnezei de aur să nu vă faceţi (leş. 20: 23). Deci zice Duhul Cel Sfânt prin David că Dumnezeu, Ziditorul şi Judecătorul stăpânitorilor şi judecătorilor pământului, Domnul tuturor, de obşte a grăit. Dar ce a grăit? O a spus alt prooroc, adică Miheia: Ascultaţi, munţi, judecata Domnului, şi prăpăstii, temeliile pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său şi va grăi împotriva lui Israil (Mih. 6: 2); precum am zis mai sus că lipsesc acestea, iar cu graiul şi cuvintele acestea a chemat, zice, Dumnezeu pământul ca să audă, a chemat însă tot pământul de la răsăritul soarelui până la apusuri, adică de la o margine până la cealaltă margine a pământului, că între aceste două margini se cuprinde tot pământul”54.
Din Sion este bună-cuviinţa
frumuseţii Lui.
Zicerea aceasta şi cele următoare se află în
mijloc, cu paranteze*, fiindcă cuprind proorocii55. Deci această
zicere are înţelesul următor: că şi mai-nainte, în Sion, adică în Ierusalim,
era biserica lui Dumnezeu şi Tatăl, care era podoaba şi slava Dumnezeirii Sale;
şi în urmă iarăşi din Sion va fi biserica Fiului Său, adică
3.
Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul
nostru, şi nu va tăcea.
Aceasta este proorocie
pentru a doua venire a lui Hristos (după Hrisostom), căci în venirea cea dintâi
Hristos a venit nearătat*, necunoscut şi de însuşi Diavolul, pentru că de ar fi
ştiut Diavolul curat că este Fiul lui Dumnezeu, nu ar fi întrebat deasupra
Muntelui Carantaniei, zicându-I: De eşti Fiul lui Dumnezeu...(Mt. 4: 3). Iar întru a
doua venire va veni arătat şi cu putere şi cu slavă multă, că atunci, în
venirea cea dintâi, a venit cu chip de rob şi smerit, pentru ca să vâneze şi să
prindă pe omul care călcase porunca Lui şi se depărtase de Dumnezeu, iar în
urmă va veni ca Judecător al făpturii Sale: Că precum fulgerul, zice, iese de la
răsărituri şi se vede până la apusuri, aşa va fi şi venirea Fiului omidui (Mt. 24: 27). Arătată
va fi şi înfricoşătoare, iar prin nu va tăcea vrea să zică că nu va
mai răbda îndelung răutatea şi pe cei răi pe care va să-i osândească57.
4.
Foc înaintea Lui va arde, şi
împrejurul Lui, vifor foarte.
Cu aceste cuvinte arată David înfricoşătoarea şi nesuferita privire a dreptului Judecător, că aşa şi Daniil a văzut şi a zis: Râu de foc trăgea înaintea Lui... Scaunul Lui, pară de foc, roţile Lui, foc arzând (Dan. 7: 10). Iar viforul este o pornire de vânt puternică şi nesuferită, după Hrisostom58.
5. Chema-va cerul de sus şi pământul, ca să aleagă* poporul Său.
„Va chema, zice,
Judecătorul, cerul de sus (căci zicerea aceasta - cerul de sus - este în formă
inversată) şi pământul, pentru ca să judece pe poporul Său care
vieţuieşte rău. Iar ca să aleagă însemnează să-l desluşească şi să-l mustre pe
acesta. Vezi însă, o cititorule, că şi Moise, băgând pe Israiliteni în pământul
făgăduinţei, a luat cerul şi pământul de martori ai poruncilor pe care le-a dat
lor: una adică pentru că acestea sunt trupuri mai statornice, şi alta încă,
pentru că cerul şi pământul cuprind şi pe cei păcătoşi, şi pe cei drepţi: Vă pun martor, zice, astăzi, cerul şi
pământul, că cu pieire veţi pieri de pe pământ (Deut. 4: 26)59.
Iar forma aceasta se numeşte facere de faţă*, adică când pe cele neînsufleţite
şi necuvântătoare le potrivim cu chipurile şi cu mişcările celor însufleţite şi
cuvântătoare.
6. Adunaţi-i Lui pe
cuvioşii Lui, pe cei ce aşază Aşezământul
[Testamentul] de lege al
Lui pentru jertfe.
Cuvioşi numeşte aici David pe
iudei, ca pe nişte afierosiţi numai lui Dumnezeu60, care, pe cât se
putea, ocârmuiau şi săvârşeau [împlineau] Testamentul Lui cel dat lor cu
jertfele pe care I le aduceau. Testament însă zice toată legea, pentru că ei, păzind
numai poruncile legii cele ce se rânduiau după jertfe, socoteau că păzesc toată
legea, pentru aceasta se şi mândreau ca nişte preacinstitori de Dumnezeu pentru
jertfele ce le făceau. Adunaţi-i a zis „[adică adunaţi-i] pe ei la Dumnezeu”,
adică în vremile şi zilele acelea ce erau rânduite spre a se aduna şi a asculta
citirile legii şi ale proorocilor.
7.
Şi vor vesti cerurile dreptatea Lui,
Vrând Proorocul David să aducă în mijloc pe Dumnezeu
că se îndreptează către iudei*, apucă mai-nainte şi propovăduieşte la toţi că
toate câte Dumnezeu zice sunt drepte, pentru că însuşi zice că cerurile cele
neînsufleţite vor vesti slava lui Dumnezeu*. Ori ceruri numeşte cetele
îngerilor celor ce sunt în ceruri, căci acestea totdeauna sunt înaintea lui
Dumnezeu şi, pentru aceasta, ştiu dreptatea lui Dumnezeu.
Diapsalma.
Aceasta este pricină şi
stare* a dreptăţii lui Dumnezeu, că: „Dumnezeu, zice, care va să Se îndrepteze
în cuvânt către iudei, este Judecător al tuturor oamenilor, şi dar va zice
cuvinte drepte, că dreptatea o are prin fire”.
8.
Ascultă, poporul Meu, şi voi grăi ţie,
De aici încep cuvintele
ce voieşte Dumnezeu a le zice către iudei, iar mai-nainte de toate, [pentru]
alte cuvinte porunceşte iudeilor să aibă luare-aminte: „Ascultă, zice, o
poporul Meu, adică ia aminte cuvintele Mele!”
Israile, şi voi mărturisi ţie:
Şi aici, zicerea ascultă se subînţelege astfel:
„Ascultă, o Israile, şi voi mărturisi, adică voi vorbi cu tine”. Dar, fiindcă
mai sus a zis popor, cu neosebire şi nehotărât , aici îl
rânduieşte şi-l zice pe numele său desebit, dar şi dulce* al Său, adică acesta:
Israile.
Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu!
„Eu, zice, Care vorbesc cu tine, sunt Dumnezeul tău,
pentru aceasta teme-te şi sfieşte-te.” Iar aceasta o zice Proorocul pentru ca
să arate negrăita şi covârşitoarea îndelung-răbdare a lui Dumnezeu, care
primeşte a vorbi împreună cu robii Săi. De două ori însă a zis numele Dumnezeu, pentru ca să
prihănească nesimţirea şi grosimea pe care le aveau pricinile’ sufleteşti ale
iudeilor, după Hrisostom.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra; şi arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
„Nu fac vorbirea
aceasta cu tine, zice, o poporul Meu, pentru ca să te mustru că nu porţi de
grijă şi nu-Mi aduci jertfe, ba, nu pentru aceasta te mustru, căci arderile de
tot şi jertfele tale totdeauna se află pe jertfelnicul bisericii Mele, şi
[deci], cât pentru jertfe, neprihănit eşti, ci pentru altele te prihănesc.”
10. Nu voi primi din casa
ta viţei, nici din turmele tale ţapi.
„Când aduci, zice, tu, Mie, cu osârdie, jertfe, nu socoti că Mă slujeşti şi Mă odihneşti cu aceasta, pentru că Eu nu am trebuinţă de jertfe, nefiind lipsit de nici un lucru. Ci mai degrabă Eu sunt Cel care dă tuturor cele de trebuinţă lor, pentru aceasta, de aici înainte, nu voi primi jertfele tale cele de acest fel.”61 Mai greu [vârtos] însă prihăneşte pe iudei Dumnezeu despre jertfe prin Isaia, zicând: Ce este Mie mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. Sătul sunt de arderile de tot de berbeci şi de grăsimea mieilor, şi sângele taurilor şi al ţapilor nu voiesc. Că cine a cerut acestea din mâinile voastre? (Is. 1: 11). Şi prin Ieremia zice: Pentru ce-Mi aduceţi tămâie din Saba? Şi scorţişoara din ţară depărtată? Arderile de tot ale voastre nu sunt primite şi jertfele voastre nu Mă îndulcesc (Ier. 6: 20). Şi alţi prooroci încă despre jertfele cele de acest fel multe zic. [Poate] s-ar nedumeri cineva dar, şi ar întreba: „Pentru ce zice Dumnezeu că nu a legiuit (acestea), de vreme ce a legiuit prin Moise multe porunci pentru jertfe?”. Răspundem că nu a legiuit Dumnezeu după întâia voie pentru Sine", pentru că Dumnezeu nu are trebuinţă de jertfe, ci a făcut pogorământ şi le-a primit pentru împietrirea • . [*] [†] C'J . iudeilor , şi pentru că ei se plecau spre slujirea idolilor, fiindcă zice: „Eu, Dumnezeu, vă cunoşteam pe voi, iudeilor, că v-aţi învăţat în Egipt a face jertfe, şi cu anevoie aţi fi putut lăsa obiceiul acesta, fiindcă vă îndulciţi întru a jertfi, pentru aceasta v-am iertat aceasta, mutând jertfele spre a Mea slujire, ca, prin urmarea cea necontenită a jertfelor, totdeauna să vă aduceţi aminte, şi pentru ca îndulcirea şi împătimirea ce o aveţi întru jertfe, aceasta să păzească cinstirea şi slujirea cea către Mine întru nemulţumitoarele voastre inimi, care cu lesnire uită facerile Mele de bine. Iar acum, ajungând vremea până aici, şi semnele fiind atâtea, care în toate zilele se fac între voi, acestea v-au adeverit că numai Eu sunt Dumnezeu, şi pentru aceasta arăt vorbirea* Mea şi scopul Meu, şi arătat vă opresc să nu mai aduceţi Mie jertfa, pentru că ele sunt de prisos şi netrebnice”. Ruşinându-se de cuvintele acestea, iudeii care trec pe alături de adevăr [îl ignoră] şi-şi închid ochii sufletului lor pentru ca să nu vadă lumina care străluceşte întru acesta cuvinte ale lui David vor încă să lucreze jertfele pe care le rânduieşte legea veche.
11.
Că ale Mele sunt toate fiarele
câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
„Pentru aceasta, zice,
nu primesc cele mai sus zise, viţei şi ţapi, pentru că ale Mele sunt toate
dobitoacele”. Iar fiară a câmpului numeşte David pe cele cu câte patru picioare
şi curate care pasc pe câmpii şi prin ţarini, precum oile, boii şi altele
asemenea, căci Scriptura pune uneori numele fiarelor dobitoacelor celor
sălbatice, iar alteori celor domestice: „Deci ale Mele, zice, sunt toate
dobitoacele acestea, pentru că Eu le-am făcut”63. Câteva manuscrise
însă au „fiarele pădurii”, iar după Scriptura aceasta, prin „fiare ale pădurii”
se înţeleg dobitoacele cele sălbatice, pentru că câmpii se numesc adică
ţarinile cele dumesnice* şi locurile cele curate, iar „păduri” se zic codrii şi
locurile cele nelucrate care hrănesc fiare şi dobitoace sălbatice, pentru
aceasta vei înţelege de aici cum că Dumnezeu zice că ale Sale sunt nu numai
dobitoacele cele dumesnice, ci şi cele sălbatice. Iar prin puţinele dobitoace
ce le numeşte aici, cuprinde David toate dobitoacele ce se jertfesc.
12.
Cunoscut-am toate păsările cerului,
şi frumuseţea ţarinilor cu Mine este.
„Nu numai, zice,
dobitoacele cele cu patru picioare sunt ale Mele, ci şi păsările toate le
cunosc, şi ştiu câte sunt la număr, pentru că sunt Stăpânitor al lor şi Domn.”
Iar frumuseţe a ţarinilor a numit pe cele din câmp, adică roadele cele
ce răsar în câmp, că roadele sunt şi frumuseţe, şi podoabă a câmpului: Cu Mine, zice, este frumuseţea în loc de „la Mine şi
în stăpânirea Mea se află”. Vezi însă, o
13.
De voi flămânzi, nu voi spune Ţie,
că a Mea este lumea şi plinirea ei.
Acest cuvânt îl zice
Dumnezeu către iudei cu luare în râs şi cu înfruntare, după Teodorit, ca să
mustre mintea lor cea groasă care socotea că Dumnezeu are trebuinţă de jertfele
lor ca să le mănânce64. Deci zice către dânşii: „Că şi drept de aţi
socoti voi cum că Eu flămânzesc şi mănânc, totuşi, de la voi nu aş cere să
mănânc, pentru că a Mea este lumea şi toate cele de mâncare
din lume ale Mele sunt, şi dar din acelea aş fi putut lua să mănânc, fără a
avea trebuinţă de voi”.
14.
Au doară voi mânca carne de tauri,
sau sânge de ţapi voi bea?
întrebător face
cuvântul acesta către iudei, pentru ca mai mult să mustre necunoştinţa lor: „Au
doară, zice, Eu am trebuinţă să mănânc came de tauri? Ori sânge de ţap să beau?
Precum au trebuinţă de aceşti dumnezei mincinoşi ai neamurilor, şi pentru
acestea cer jertfele acestea de la oameni? Ba, Eu nu am trebuinţă de acest fel
de mâncare şi băutură, deoarece şi mulţi din oamenii cunoscători şi de neam mai
bun cărnuri crude nu mănâncă, nici sângiuri de vietăţi nu beau, ci se
îngreţoşează de acelea”65.
15.
Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de
laudă,
Vezi, o cititorule, că
Dumnezeu, prin cuvintele acestea lepădă slujirea cea după legea cea veche, şi
introduce şi primeşte slujirea Evangheliei şi a darului, după dumnezeiescul
Chiril, fiindcă jertfa cea prin laudă şi prin slavoslovie s-a dat
şi dă Celui Preaînalt rugile tale.
„Trebuie, zice, o
omule, să dai lui Dumnezeu rugăciunile tale pentru mântuirea ta, adică să te
rogi lui Dumnezeu ca să te mântuiască, pentru că aceasta eşti dator să o faci.”
Ori zice că se cuvine cineva a-şi plini rugile, adică făgăduinţele pe care le-a
dat lui Dumnezeu pentru ca să fie bine-plăcut înaintea Lui, fiindcă şi evreii
aşa s-au făgăduit să facă, adică bine să placă lui Dumnezeu, că aşa au zis
către Moise: Toate câte a zis Dumnezeu vom face şi le vom asculta (Ieş. 19: 8). Aşa şi
noi, creştinii, am făgăduit lui Dumnezeu la Sfântul Botez să ne unim cu
Hristos, păzind poruncile Lui, şi să ne lepădăm de Satana, adică să-l urâm pe
el şi toate lucrurile lui, şi pentru aceasta suntem datori să păzim şi să plinim
făgăduinţele acestea, şi să ne facem bineplăcuţi lui Dumnezeu, ca nişte robi ai
Stăpânului nostru. Bineplăcut însă să te faci lui Dumnezeu, singurul
îmbunătăţit. Iar a jertfi cineva dobitoace, aceasta nu este faptă bună, fiindcă
şi păgânii fac jertfe şi covârşiri, dar însă din aceasta nu sunt plăcuţi lui
Dumnezeu67 .
16.
Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău, şi te voi scoate şi Mă vei
proslăvi.
„Cu chipul cel mai sus
zis, o omule, zice, adu lui Dumnezeu jertfa de laudă şi plineşte-ţi
făgăduinţele cele ce le-ai dat Lui, şi atunci cu îndrăzneală cheamă-Mă, când îţi
va urma necaz şi ispită, ori de la draci, ori de la stricata fire a trupului,
şi negreşit Eu te voi slobozi de necazul şi ispita aceea, iar tu Mă vei slăvi,
ca pe adevăratul şi grabnicul tău ajutor.”68 Se cuvine însă să luăm
aminte aici, după Teodorit, că Dumnezeu, prin cuvântul de mai sus deschizând
uşă şi introducere slujirii Darului celui nou evanghelicesc, îndată a arătat şi
despre Sfânta Treime, că, zicând Jertfeşte lui Dumnezeu, a arătat pe Părintele.
Iar zicând dă Celui Preaînalt rugile tale, a arătat pe Fiul. Iar
zicând Mă cheamă, a arătat pe Duhul Cel Sfânt. A numit însă acestea
astfel nu pentru ca să se înţeleagă numai Dumnezeu-Părintele, şi Preaînalt numai Fiul, şi vrednic
de a se chema numai Duhul cel Sfânt, ci pentru ca să arate osebirea dumnezeieştilor
Ipostasuri ale Sfintei Treimi prin osebirea numirilor celor de acest fel69.
Diapsalma.
18.
Iar tu ai urât învăţătura, şi ai
lepădat cuvintele Mele înapoi.
Păcătos numeşte aici David mulţimea [gruparea]
preoţilor şi a cărturarilor iudeilor, pentru că aceştia povesteau poporului dreptăţile
şi poruncile legii, şi
19.
De vedeai furul, alergai cu el,
Vezi, o cititorule, într-aceste cuvinte ale lui David
culorile păcatului: „De vedeai, zice, pe vreun tâlhar, tu fie că furai împreună
cu el, fie nu furai, te învoiai însă cu el, pentru că nu îl îndreptai mustrând
răutatea lui, ci îl acopereai, şi aşa îl lăsai să alerge în tâlhăria sa”.
şi cu cel preacurvar partea ta
puneai.
„Şi când vedeai, zice, vreun preacurvar, te
împărtăşeai împreună cu el de preacurvie, după voie, în inima ta.” Preacurvar însă numeşte nu numai
pe cel ce curveşte cu femeie sau cu bărbat, ci şi pe tot omul cel curvar şi
înverşunat*.
20.
Gura ta a înmulţit răutate, şi
limba ta a împletit vicleşug.
„Gura ta, zice, este plină de minciună, şi limba ta
împletea vicleşuguri de multe feluri.”
21. Şezând, împotriva fratelui tău ai clevetit, şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală,
„Când şedeai tu, zice,
împreună cu alţi oarecari şi vorbeai împreună cu ei, grăiai de rău pe însuşi
fratele tău cel după trup, şi asupra lui ai pus vrăjmăşie şi cursă, pentru ca
să-l vânezi.” Iar fiu al maicii îl numeşte pe acelaşi frate, mărind
prihănirea prin aceleaşi numiri şi prin zicerile cele asemenea71.
22.
Ai socotit nelegiuire, că voi fi asemenea ţie;
„Aceste rele, zice, ce
se zic mai sus, o omule, le-ai făcut, şi Eu am tăcut, adică am răbdat îndelung
şi nu te-am pedepsit, aşteptând pocăinţa ta (după Teodorit), iar tu nu numai că
nu te-ai pocăit, nici nu te-ai îndreptat, dar încă ai socotit cugete hulitoare
şi necuvioase, adică cum că şi Eu voi fi asemenea ţie după răutate şi că şi Eu
mă unesc după socotinţă cu cei ce păcătuiesc (precum tâlcuieşte Hrisostom).”
mustra-te-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele
tale.
„în ziua judecăţii, zice, te voi mustra,
păcătosule, şi înaintea feţei tale voi pune păcatele pe care le făceai şi în
tot chipul le acopereai ca să nu le afle oamenii.”72
„Socotiţi bine, zice,
acestea, voi, şi întelegeti-le, care uitati pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu
rabdă îndelung şi nu vă pedepseşte îndată când păcătuiţi.”73
ca nu cumva să răpească, şi nu va fi cel ce izbăveşte.
„O, nebiruită şi nepricepută îndelungă-răbdare a lui
Dumnezeu”! strigă Hrisostom, pentru că încă rabdă îndelung pe păcătoşi, şi cu
cuvintele acestea îi deşteaptă, şi mai-nainte le zice că: „Trebuie, o
păcătoşilor, să vă pocăiţi şi să vă îndreptaţi, ca nu cumva, văzându-vă Eu că
sunteţi nepocăiţi, fară de veste să răpesc sufletele voastre, prin îngeri
cumpliţi şi aspri, şi să le dau iadului”74.
24. Jertfa laudei Mă va slăvi,
Aici iarăşi porunceşte
Dumnezeu pentru jertfa cea nouă a Noului Dar al Evangheliei, şi zice că:
„Jertfa aceasta a slavosloviei celei către Dumnezeu, aceasta Mă va slăvi, adică
Mă va cinsti, şi nu jertfa cea de dobitoace”.
şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea
Mea.
„Acolo, zice, adică
întru jertfa aceea a laudei şi a slavosloviei lui Dumnezeu, se află calea prin
care Eu voi arăta celui ce jertfeşte lauda cea de acest fel. Şi ce voi arăta?
Mântuirea cea de la Mine.” Oarecari manuscrise au „pe care o voi arăta”. Iar
aceasta se înţelege în loc de „după care”, adică „după care voi arăta lui
mântuirea cea de la Mine”. Iar unii pun o pauză mică [virgulă] la voi arăta, şi zic „însăşi
mântuirea Mea”. Cale spre mântuire însă trebuie să
înţelegem că este ori Sfântul Botez, ori pocăinţa, despre care va vorbi în
următorul psalm75.
52
Iar altul zice că sunt doisprezece psalmi care se
suprascriu în numele lui Asaf, şi unsprezece adică se află scrişi în şir [la
rând], începându-se de la Psalmul 72 până la Psalmul 82, iar acest psalm, osebindu-se
de ceilalţi, s-a pus aici, şi nu simplu şi oricum, ci pentru că are urmare cu Psalmul
48 [urmează după el], cel de mai sus, care vorbeşte despre judecată. Vezi şi la
capitolul 5 al Precuvântării. Zice însă Isihie: Asaf se tâlcuieşte Sinagogă
(adică adunare), despre [la] care, coborându-se psalmul, vorbeşte: Adunaţi-i Lui pe
cuvioşii Lui. Drept aceea, de la pricină [] a luat psalmul acesta numele
suprascrierii”.
53
Iar Atanasie zice: „Şi ce a grăit? Aceasta: Mergând, învăţaţi
toate neamurile (Mt. 28: 19). Şi aceasta: Trebuie a se propovădui
Evanghelia aceasta la toată lumea (Mt. 24: 14)”. Iar Isihie zice: Răsărituri, pe cei drepţi, iar apusuri, pe cei păcătoşi,
înţelege, că pe toţi i-a chemat la mântuire întrebuinţând îndemnarea aceasta
către dânşii: Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi vă voi
odihni pe voi”. Şi dumnezeiescul Chirii zice: „Trâmbiţa cea mare şi
strălucită va fi strigând, zice Isaia: In ziua aceea vor
trâmbiţa cu trâmbiţa cea mare...(Is. 27: 13). Deci a chemat nu după văzătorul
de cele sfinte, Moise, numai pe Israil, ci şi mai vârtos pe toţi cei de la
răsăriturile soarelui şi până la apusuri (La Nichita)”.
*
Mitropolitul Veniamin: „ţinere”, traducând pe = posesiune, câştig;
stare, condiţie, calitate; har. Deci se referă la cei ce s-au îndumnezeit, care
au dobândit harul, starea de fii ai lui Dumnezeu.
54
Iar dumnezeiescul Chiril zice: „Sunt chemaţi sfinţii
lui Dumnezeu când Fiul S-a înomenit şi a grăit, şi a chemat tot pământul. Dar
ce a grăit? învăţaţi toate neamurile. Şi aceasta: Trebuie a se
propovădui Evanghelia aceasta la toată lumea. Că Hristos, [cu]
trâmbiţa cea mare (după Isaia) şi strălucită strigând, a chemat, dar nu ca
Moise pe Israil, ci mai ales pe toţi de la răsăriturile soarelui până la
apusuri [Vedem aici un citat, din memorie se pare, redat a doua oară, adică şi
în nota trecută, deşi cu mici diferenţe]”. Iar Patriarhul Ghermano al
Ţarigradului cel nou [sau Neon Patron, mare melod şi imnograf din secolul
XVII], într-un tropar al pesnei 6, al canonului celui de el făcut, la cele
pentru Sinoadele Ecumenice, zice:,Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, David mai-nainte cântă,
a chemat şi a adunat de la marginile răsăriturilor tot pământul, până şi la
apusurile lor, Sinoadele Părinţilor de pretutindeni însemnându-le”.
[†]* adică puse deoparte, ca
ceva suplimentar, în plus, ce aduce ceva nou.
55
Că zicerea aceasta prooroceşte pentru întâia venire a
lui Hristos, iar acestea următoare: Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi
nu va tăcea', Şi aceasta: Foc înaintea Lui va arde, şi împrejurul Lui
vifor foarte, acestea proorocesc pentru a doua venire a lui Hristos.
Pentru aceasta se şi află între zicerea Dumnezeul
dumnezeilor, Domnul a grăit şi a chemat pământul, şi între aceasta: Chema-va cerul de
sus şi pământul şi celelalte.
56
Iar după Marele Atanasie, a doua venire a Domnului se
va face arătată din Sionul cel de sus, pe cea arătată şi slăvită, pe care şi bunăcuviinţă a
frumuseţii o a numit”. Iar Hrisostom zice: „De acolo (adică de la Ierusalim),
nenumărate bunătăţi pretutindeni au odrăslit, pa care şi frumuseţe a Sa le zice, că podoabă şi
frumuseţe a lui Dumnezeu este bunătatea şi iubirea de oameni, şi facerea de
bine cea către toţi”.
* Nu a venit în slava-I
proprie.
57
Şi dumnezeiescul Chiril zice aceasta, şi cele de mai
jos le potriveşte şi la cea dintâi venire a Domnului.
58
Iar Isihie zice: „Ce este mai iute decât viforul acela, ori decât furtuna?
Când de conştiinţa noastră ne batem, şi de gândurile cele ce ne pârăsc, sau ne
şi dezvinovăţesc, ca nişte balauri ne lovesc (La Nichita)”.
*
= să separe, să
judece, să facă deosebire între poporul Său şi cel al Diavolului.
59 Altul zice că, de vreme
ce şi când s-a dat legea stihiile acestea ale cerului şi ale pământului s-au
luat ca martori, după zicerea aceasta a lui Moise, pentru aceasta se cuvenea şi
la a doua venire a se lua iarăşi aceste două stihii ca martori, pentru ca să se
mărturisească călcarea de lege pe care au făcut-o oamenii cei ce au luat legea;
şi se cheamă stihiile ca martori împotriva necredincioşilor, căci ele s-au
făcut pricină oamenilor spre cunoştinţa de Dumnezeu, precum zice Pavel că: Cele nevăzute ale
Lui, de la zidirea lumii, cu făpturile înţelegăndu-se, se văd limpede [ = se înţeleg, se
învaţă; procesul implică atât percepţia prin simţuri, cât şi priceperea
intelectuală]. Şi David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi lucrul
mâinilor Lui o vesteşte tăria. Iar Sfântul Chiril a înţeles prin ceruri pe îngerii cei din
cer, iar prin pământ pe oamenii de pe el, [tocmai] ca să nu
socotim că acestea sunt însufleţite. Iar Sfinţitul Teodorit zice: „Le cheamă
spre mărturie nu ca pe nişte însufleţite, ci ca pe cele cuprinzătoare ale
celorlalte făpturi, spre înfricoşarea celor ce aud. Aşa şi Avraam, pe cele 7
junince le-a pus spre mărturie (Fac. 21: 28). Aşa şi Iacob şi Laban, muntele
l-a numit martor (Fac. 31: 47).
*
Traducere
literală; în context: personificare; dramatizare. Dumnezeu „dramatizează” sau
„regizează” Judecata de Apoi aducând ca martori cerul şi pământul pe care cumva
le personifică, ca unele care s-au resimţit de stăpânirea sau influenţa omului pe
care Dumnezeu i-a încredinţat-o. Numai că în această adevărată „scenă”, personajele,
cei judecaţi, cei ce au trăit în „teatrul” realităţii lumii lui Dumnezeu, au fost
(şi sunt încă) liberi să aleagă ce scenariu au vrut: cel dumnezeiesc, care
promitea un „deznodământ fericit”, sau cel diavolesc, care promitea „multe”, dar
nu se ţinea de cuvânt. Vezi şi tâlcuirea lui Zigabenul de mai departe.
60 Iar Hrisostom zice că
pentru multa prihănire numeşte cuvioşi pe aceştia ce au aşezat testamentul în
jertfe. „Aşa şi noi, când vedem pe oarecari că au greşit, şi voim mai tare a-i
mustra, cu dregătoria lor îi numim, zicând: «Numeşte pe diacon, ori pe prezbiter
(când greşesc)»; ca mai adevărată să se facă prihănirea”. A zis însă şi Isihie:
„Despre poporul iudeilor vorbeşte aici, că pentru părinţi îi numeşte pe ei
cuvioşi, care testamentul lui Dumnezeu îl rânduiesc spre jertfele legii,
neştiind ei că Dumnezeu, cu o jertfa cuvântărească [înţelegătoare, raţională],
nu cu cele multe, necuvântăreşti [iraţionale, ale gândurilor şi dobitoacelor
iraţionale] se mulţumeşte, pentru care şi a poruncit împreună a se aduna ei
spre a învăţa aceasta”. Iar Eusebie şi Didim zic că îngerilor porunceşte şi
bărbaţilor celor sfinţiţi ca să adune pe cuvioşii Săi la jertfe duhovniceşti.
Iar Atanasie adaugă că cereştile puteri laudă pe Judecătorul că a început de la
cei cuvioşi, împreună bucurându-se ei pentru mântuirea lor (La Nichita).
* Se vădeşte ca drept
prin cuvintele şi faptele Sale. Vezi mai jos.
*Cf. Ps. 18.
61 Zice însă şi Marele Atanasie: „Limpede mută Dumnezeu închipuirile legii întru adevăr. Că până la vremea îndreptării s-a pus, zice întru tot înţeleptul Pavel, porunca cea dată prin Moise (cf. Evr. 9: 10), iar vremea era aceea întru care a strălucit Hristos la cei de pe pământ, luminat zicând: Eu sunt Adevărul, nefolositoare este dar închipuirea [tipul] după care s-a arătat adevărul (La Nichita)”.
[†] Lit. „prin cuvântul Său”. Vrea să zică aici, după omenească cuviinţă, că n-a fost de la început în voia sau intenţia lui Dumnezeu să legiuiască jertfele de care vorbeşte mai sus, ci alta a fost pricina pentru care s-au dat.
62 Altul însă zice: „Alta este ceea ce ţi s-a legiuit în ghicituri prin jertfe, trebuie adică patimile întru tine a se junghia, că nici nu voia Dumnezeu a se aduce la pragul jertfelnicului sânge de tauri şi de ţapi decât numai partea cea poftitoare şi cea mânietoare a sufletului prin rugăciune osârduitoare, şi a se topi prin starea înaintea celor sfinte”. Iar Hrisostom zice că de vreme ce dracii cereau ca elinii să le jertfească lor oameni, pentru aceasta, pogorământ a făcut Dumnezeu şi a îngăduit iudeilor să jertfească Lui dobitoace necuvântătoare, pentru ca să-i oprească să nu jertfească oameni.
* = stare, condiţie, alcătuire,
constituţie a unui lucru, a unei persoane etc.
* Fără
a se referi la un popor anume, fără a face vreo deosebire între un popor şi
altul.
* Pricinile de învinovăţire, acuzaţiile de natură sufletească responsabile pentru starea de nesimţire pomenită mai sus, ce se constituie ca temei pentru o acuzare. Acestea pot fi sinonime cu patimile.
*
Vezi v. 9.
63 Iar Isihie zice:
„Poate însă fiară şi dobitoace pe neamuri le zice,
iar boi, pe cei ce au crezut din poporul iudeilor, a căror
aducere având-o, nu mai primeşte de aici pe cele de la poporul iudeilor,
[privindu-le] ca pe nişte lucruri de prisos. Iar prin păsări ale cerului
[v.
12] înţelege pe cei ce filosofează cu fecioria şi înfrânarea, deoarece sus,
către cer, asemenea cu îngerii filosofând, zboară. Iar frumuseţe a
ţarinilor numeşte Biserica, fiindcă frumoasă S-a făcut cu darul Botezului,
pentru aceasta nu a zis la Mine, ci cu Mine, ca Mireasa cu Mirele (La Nichita)”.
*
Cele pentru dobitoacele blânde, domestice.
64
Pentru aceasta a zis Isaia: Dumnezeu
veşnic este; Dumnezeu, Cel ce a făcut marginile pământului, nu va flămânzi,
nici va osteni (Is. 40: 28).
65
Pentru aceasta şi moarte porunceşte Dumnezeu să ia cei
ce mănâncă sânge: Tot cel ce va mânca sânge, acela se va stârpi din
poporul său (Lev. 7: 27). Iar Didim zice: „Mântuitorul flămânzeşte de mântuirea
unora, precum despre samarineanca către ucenici: Eu am să mănânc
hrană pe care voi nu o ştiţi. Şi: Mâncarea Mea este
ca să fac voia Celui ce M-a trimis. Deci, fiindcă cei ce se tăiau împrejur se
ţineau de umbră, de ca şi cum ar fi flămânzit Dumnezeu, aduceau jertfele cele
simţite. Despre acestea zice lor Dumnezeu: «De voi flămânzi, nu
voi spune Ţie, că am avuţia Mea, Biserica cea făcută slăvită, iar
plinirea ei este Evanghelia, nu închipuirea sau umbra; hrănindu-Mă dar plinirea
neamurilor, nu voi cere de la tine hrana cea umbroasă, iar de voieşti a Mă
sluji pe Mine, Cel ce sunt adevăratul tău Dumnezeu, jertfeşte Mie jertfă de
laudă, lăudându-Mă şi teologhisindu-Mă (La Nichita)»”.
66 Pentru aceasta,
acelaşi Hrisostom zice: „Ceea ce zice aceasta este: «Aşa viază, încât să se
slăvească Stăpânul tău»; că lauda este slava şi buna-numire [= recunoaşterea
statutului cuiva, a vredniciei lui]; că mulţimea jertfelor o leapădă, şi cere
numai o jertfa: ca fiecare însuşi să se aducă pe sine lui Dumnezeu,
înfaţişându-se jertfa vie prin cuvântăreasca slujire... Şi cum zice, «voi
jertfi fără de sânge»? Cu adevărat, aceasta este cu deosebire jertfa cuvenită
lui Dumnezeu, duhovniceasca slujire: cea cuvântărească şi nesângeroasă, cea a
laudei. Fie viaţa ta în acest fel, încât să se binecuvânteze Stăpânul tău, şi
[astfel se poate zice că] ai adus jertfa deplină”. Şi Isihie zice: ,,«Fă-te,
zice, îngerilor următor, urmează cu slavoslovia pe serafimi, povesteşte ca şi
cerurile slava lui Dumnezeu, jertfeşte jertfa pe care toată zidirea o aduce
neîncetat slăvindu-L». Dar poate că jertfa de laudă zice faptele cele bune
prin care Dumnezeu se laudă, adică se binecuvântează şi se slăveşte, pentru care
zicea Apostolilor: Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
ca să vadă faptele voastre cele bune, ca să slăvească pe Părintele vostru Cel
din ceruri (Mt. 5: 16)”.
67 Zice însă Hrisostom:
„Şi bine a zis Dumnezeu că, după făgăduinţă, datorie se face lucrul; iar mai
ales de va cerceta cineva cu scumpătate [acrivie] şi de nu ar făgădui cineva,
datorie este lui Dumnezeu cu cele ale faptei bune. Şi aceasta arătând-o Domnul,
zicea că ce eram datori a face am făcut”. Şi altul încă zice că să nu zăboveşti
a da
68 Zice însă Hrisostom:
„Şi pentru ce aşteaptă a se chema de noi? Vrând a ne face nouă mai mare
apropierea, şi iubirea cea către Dânsul mai fierbinte, şi cu darea, şi cu
chemarea, şi cu luarea. Fiindcă fapta bună către Dumnezeu apropie, şi
răsplătirea aceasta o lucrează şi rugăciunea: întăreşte apropierea”. Şi
Teodorit zice: „Noul Testament îl deschide şi jertfa cea plăcută Lui o
legiuieşte, şi la vreme potrivită descoperă cinstitul număr al Sfintei Treimi
pe care l-a înjugat cu Noul Testament. Că prin Noul Testament şi cunoştinţa
Treimii o a primit. A osebit însă lucrurile, nu pentru ca să despartă lucrările
nedespărţitei Treimi, ci ca numărul Ei să-l înveţe [predea] în chip proorocesc
celor din urmă, că zice: Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă - aceasta însemnează
pe Tatăl; ...şi dă Celui Preaînalt rugile tale - aceasta pe Fiul; ...şi
cheamă-Mă
pe Mine - aceasta pe Duhul Cel Sfânt; şi din Aceste Trei Feţe ne-am învăţat a
cunoaşte nu doar că singur Tatăl este Dumnezeu, nici singur Fiul Preaînalt,
nici Duhul primind jertfa de laudă singur dăruieşte cererile, ci fiecare
deosebire, adică fiecare Faţă [Persoană] este şi Dumnezeu Preaînalt, şi Dătător
de bunătăţi”.
69 Pentru aceasta zice
dumnezeiescul Dionisie Areopagitul că: „întâi se cuvine a face cineva, şi apoi
a învăţa. Aceasta este buna-cuviinţă şi rânduiala obşteşte cuprinzătoare
[recunoscută de toţi, fiind în firea lucrurilor], mai întâi însuşi să fie
împărtăşit şi să plinească pe sfinţitul povăţuitor (adică mintea) de cele ce
printr-însul de la Dumnezeu să se dea altora, şi aşa va da şi altora. Pentru
aceasta, cei ce cu îndrăzneală întrebuinţează dumnezeieştile învăţături
mai-nainte de împlinirea şi deprinderea cea după acestea, nesfinţiţi şi afară
sunt [se fac] din toate cele ale sfinţitei puneri de lege. Că trebuie a se
lumina, şi apoi a lumina. Iar cel ce nu după toată deprinderea sa s-a făcut
prea-ştiutor de Dumnezeu, nu e de folos a îndrăzni să înveţe pe alţii”. Zice
însă Hrisostom: „Deci ca
70 Zice însă Isihie:
„Necazul dar să-l socoteşti a fi fie din ispita care se face de la oameni, fie
şi de la Satana. Deci atunci, de vom chema pe Dumnezeu, [Acesta] ne izbăveşte,
precum oarecând a izbăvit pe Zosan [ebr. Şeşan], şi potrivit îl vom slăvi
pentru lucrurile cele ce se iconomisesc pentru noi cu proslăvire (La Nichita)”.
Vezi şi zicerea lăudând, voi chema pe Domnul şi de la vrăjmaşii mei mă
voi izbăvi (Ps. 17: 4), pentru ca să te înveţi că şi mai-nainte de izbăvire, şi
după izbăvirea de vrăjmaşi trebuie cineva a slavoslovi pe Dumnezeu”.
* = încăpăţânat,
neînfrânat, nestrunit, imoral, stricat, nedisciplinat.
71 [Avem aici un paralelism sinonimic.] Iar
dumnezeiescul Maxim zice: „Cel ce prihăneşte fapta celui deopotrivă cu el, de
ca şi cum ar şedea întru ocara acestuia, acesta potrivit se zice că grăieşte de
rău pe fratele, pentru că fiu al maicii este cel cu dumnezeiască înţelepciune
împodobit (că aceasta este ca maica facerii lumii, care lume întru înţelepciune
s-a făcut). Deci cel ce cleveteşte pe unul ca acesta, de pizmă lovindu-se şi la
toate sminteală făcând, acesta pune sminteală fiului maicii sale”. Iar Origen
zice: „Iudeii cei din tăierea împrejur au urât învăţătura întru venirea lui
Hristos şi au lepădat înapoi cuvintele lui Dumnezeu cele pentru Iisus Hristos,
au alergat împreună cu furul şi . vânzătorul Iuda şi cu cei ce preacurveau [posibil
romanii], (...) lemne şi pietre şi-au pus ca parte a lor, şi către alţii
grăiesc de rău pe fratele lor, pe norodul cel din păgâni, dar şi asupra celor
de o maică cu dânşii, şi care din tăierea împrejur cred, sminteli le-au pus,
vrând a-i întoarce pe ei (La Nichita)”.
72 Adaugă însă
Hrisostom şi acestea: „Voi arăta în mustrarea, cea asupra ta păcatele tale, ca
să ştii că nu neştiindu-le răbdam îndelung, nici bine părându-mi pentru cele ce
făceai, ci vreme dând ţie de pocăinţă; şi le voi arăta acestea ca să le cunoşti
pe ele, şi să te imbraci cu ruşine, şi ca să te muncească conştiinţa ta, şi
însăşi greşeala să se lupte cu tine, şi aceasta a ta pârându-te şi
osândindu-te”. Zice însă şi Grigorie Teologul: „Deci ce vom
73
Iar Hrisostom zice: „Iubitor de oameni fiind Dumnezeu,
după mustrare adaugă şi sfatuire, loc de pocăinţă dând”.
74
Iar Teodorit zice: „Cu siguranţă, zice, înţelegeţi pe
fiecare din cele zise: şi cei ce boliţi de boala uitării lui Dumnezeu (că
uitarea lui Dumnezeu pricinuieşte păcatul) cu doctoriile pocăinţei vindecaţi
rănile, mai-nainte de a vă răpi moartea, care ca un leu năvăleşte asupra
oamenilor, nimeni neputând a sta împotrivă groaznicei sale năvăliri”. Şi Isihie
zice: „Ziua morţii o însemnează, întru care chemându-se fiecare, cu grăbire se
răpeşte, drept aceea, trebuie să luăm aminte spre ştergerea [= nimicirea] păcatelor,
până se dă din nou vreme de pocăinţă”.
73 Iar dumnezeiescul
Chiril zice: „Mântuirea lui Dumnezeu este Hristos, şi legiuirile Acestuia şi
poruncile, precum zice Isaia: Şi va fi acolo cale curată, şi cale sfântă se
va chema (Is. 35: 8). Şi Ieremia: Staţi în căile Domnului, şi întrebaţi de
cărările Domnului cele veşnice, şi vedeţi care este calea cea bună, şi umblaţi
într-însa, şi veţi afla curăţire sufletelor voastre (Ier. 6: 16)”. Iar Isihie:
„Care este aceasta şi ce fel [este] calea? împărtăşirea de Stăpânescul Trup şi
Sânge, pe care El întâi începând-o în Sion o a arătat nouă; că de vreme ce
izbăvire de păcate le-a dat celor ce le iau, potrivit se zice mântuirea lui
Dumnezeu”. Zice însă şi Atanasie: „După multa prihănire, a arătat doctoria
păcatului, adică dobândirea Tainelor, că aceea este adevărata jertfa de laudă care
slăveşte pe Dumnezeu, fiindcă cu îngerii împreună lăudându-L, atunci stăm şi eu
zidirea (La Nichita)”. Şi Teodorit: „De jertfa laudei, zice, Mă bucur şi pe
aceasta o socotesc slavă potrivită, şi prin aceasta voi arăta calea Mea celui
ce o aduce pe aceasta, al cărei sfârşit [scop] este mântuirea cea de la
Dumnezeu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu