Dacă David a împărăţit numai
peste Israil cel după trup, iar Israil cel după trup a respins împărăţia lui
Hristos, din care pricină acesta a şi trecut la neamuri, cum mai este adevărat
cuvântul Arhanghelului: ”Şi îi va da Dumnezeu tronul părintelui său David şi va
împăraţi peste casa lui Iacob în veci'?
Răspuns
Această
nedumerire îşi are o dezlegare limpede şi vădită. Căci dacă "nu toţi cei
din Israel sunt şi Israeliţi şi nu toţi sunt fiii lui Avraam, pentru faptul că
sunt sămânţa lui Avraam, ci Dumnezeu îi va socoti ca sămânţă pe fiii
făgăduinţei", dacă, pe de altă parte, chiar de-ar
fi "numărul fiilor lui Israel ca stelele cerului şi ca nisipul mării,
numai rămăşiţa se va mântui", e clar că prin
Israel se înţelege poporul credincios, care vede pe Dumnezeu prin faptele
dreptăţii şi prin cunoştinţa cea adevărată din credinţă, fie că după cum e din
sămânţa lui Israel, fie că e din sămânţa neamurilor. Pentru că cel ce poartă în el clară şi
neştirbită pecetea credinţei lui Avraarn, a lui Isaac şi a lui Iacob, nu e
străin de chemarea şi de harul adevăratului Israel.
Dar şi fericitul David însuşi a împărăţit peste cei
credincioşi din Israel. Din acestă pricină, îndată ce şi-a stins Israel lumina
credinţei, s-a desfăcut şi de împărăţia lui David (l). Prin urmare este vorba de tronul duhovnicesc al lui
David şi de împărăţia spirituală a sufletelor raţionale, de casa credincioasă a
lui Iacob şi de poporul sfânt şi mare, despre care a făgăduit Dumnezeu în chip
profetic că se va naşte din Moise, luând locul lui Israel cel trupesc care
amărăşte necontenit pe Dumnezeu, despre acel popor căruia Israel cel trupesc îi
serveşte numai drept chip. Aceasta a arătat-o Dumnezeu zicând: "Lăsaţi-mă
şi voi nimici poporul acesta dintrodată şi te voi face pe tine neam mai mare şi
mai temut decât acesta". Deci nu e vorba de casa necredincioasă a lui Iacob, care
supără neîncetat pe Dumnezeu, de neamul păcătos şi de sămânţă vicleană, de fiii
nelegiuiţi, de căpeteniile Sodomei şi de poporul Gomorei, de cei ce s-au întors
cu întoarcere vicleană şi au părăsit pe Domnul, de cei ce au mâniat pe Sfântul
lui Israel şi pe Dumnezeu nu L-au cunoscut şi nu L-au înţeles, de cei ce au
fost răniţi de rana fără de leac a necredinţei, care nu poate fi vindecată de
nici o metodă de tămăduire raţională, care să-i lecuiască de necredinţa
sufletului. Nu e vorba de cei despre care zice: "Vai ţie neam păcătos,
sămânţă vicleană, fii ai fărădelegii, aţi părăsit pe Domnul şi aţi mâniat pe
Sfântul lui Israel. Cum vă mai puteţi răni, sporindu-vă fărădelegea? Nu mai
este loc unde să se pună vreo cataplasmă, nu mai ajută nici untdelemnul, nici
legăturile". Nu e
vorba de cei ce şchioapătă de amândouă picioarele, de cei ce s-au întors de la adevăr şi au fost scoşi
din moştenirea dumnezeiască, asemenea lui Cain şi Ismail, Esau şi Rubim, Er şi
Onan, Manase, Eleaf şi Amon, toţi primii născuţi ai Patriarhilor şi Proorocilor
care au fost lepădaţi şi respinşi. De
aceea zice: "'Fiul Meu întâi născut, Israel", dar nu
unul născut (2). Căci se aştepta primirea spre înfiere a unui popor evlavios şi
cucernic, zidit pe placul lui Dumnezeu şi adus la înfierea cea după har, prin
lepădarea poporului celui dintâi născut şi necredincios al lui Israel. Pentru că acesta s-a ridicat, din pizmă, împotriva
lui Avel cel spiritual pe care l-a ucis ca şi Cain; şi-a bătut joc de viaţa
îndumnezeită a lui Isaac cel spiritual ca şi Ismail; s-a înfuriat asupra lui Iacob cel spiritual ca Esau; a vărsat pe pământul rătăcirii şi al patimilor
sămânţa credinţii şi a dreptăţii ei, asemenea lui Er şi Onan şi a respins
Biserica lui Dumnezeu, ca aceia pe Tamara; şi-a făcut uitate virtuţile ca Manase; s-a mâniat din
pricina mândriei pe David cel spiritual, care a primit împărăţia şi de aceea
l-a dispreţuit ca Eliaf; şi în sfârşit s-a făcut începătorul unei fărădelegi străine
ca Amon (3). Nu e vorba
de aceşti fii înstrăinaţi, care s-au abătut şchiopătând de la cărările lor, care
răsuflă numai furie şi moarte, de aceşti fii trupeşti care sunt cu adevărat numai trupuri
şi sunt cu totul straini de har, "al căror Dumnezeu e stomacul şi a căror
slavă e în ruşinea lor", a căror amintire de oameni necredincioşi a pierit cu sunet. Ci, precum am mai spus, e vorba de Israel cel
credincios şi duhovnicesc, de acel Israel care vede pe Dumnezeu prin credinţă
din toate neamurile prin alegerea harului, ca să-şi alcătuiască un popor şi un neam sfânt şi o preoţie
împărătească. Pe acesta a
făgăduit Dumnezeu, vorbind prin înger către Fecioară, să-l dea Mântuitorului
care se va naşte şi Dumnezeului tuturor, ca să împărătească peste el. Această
făgăduinţă şi-a primit adeverirea prin însuşi felul cum s-au petrecut
lucrurile. Caci Domnul a împlinit făgăduinţele făcute părinţilor, binecuvântând
şi înfiind toate neamurile lui Avraam cel spiritual şi făcând pe Avraam părinte
în duh al tuturor neamurilor prin credinţă, iar El asezându-Se pe tronul
duhovnicesc al lui David şi împărăţind peste casa credincioasă a lui Iacob în
veci, împărăţia lui neavând sfârşit.
Scolii
1.
Pe timpul lui Ieroboam s-a
desfăcut Israel de casa lui David,
căzând de la credinţa în Dumnezeu.
2. Inşirarea primilor născuţi lepădaţi de la începutul
veacurilor, cărora li se aseamănă şi poporul lui Israel. Putem admite că
despre el s-a spus mai pe ocolite: "Fiul Meu cel întâi născut,
Israel", arătându-se că în calitate de prim născut va fi lepădat, ca
să fie chemat prin credinţă poporul înfiat după el, ales dintre toţi
pământenii.
3.
Fraţii pizmuiţi de cei dintâi
născuţi închipuiesc pe Domnul şi poporul cel nou prin credinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu