PSALMUL 49

 

PSALMUL 49
Psalm al lui Asaf.

Pentru suprascrierea al lui Asaf, am spus în Precuvântarea cărţii, şi vezi acolo la capitolul 5, fiindcă de prisos socotesc a zice iarăşi aceleaşi aici. Şi, cum nu se poate mai potrivit, psalmul acesta urmează celui trecut, fiindcă şi întru acesta şi întru acela se face mărturie şi mustrare oamenilor, însă în acela se cheamă toată firea oamenilor ca să asculte, iar aici se cheamă spre ascultare cerul şi pământul: Chema-va, zice, cerul de sus şi pământul (v. 5). Şi în acela se prihăneşte tot omul ce viază cu răutate, iar întru acesta se mustră iudeii. Şi alt prooroc încă închipuie pe Dumnezeu, cum că se judecă şi se mustră, zicând: Ascultaţi, munţi, judecata Domnului, şi prăpăstii, temeliile pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său şi va grăi împotriva lui Israil (Mih. 6: 2). Şi Isaia zice: Ascultă, cerule, şi ia în urechi, pământule (Is. 1: 2). Chipul acesta al cuvântului este obişnuit în Scriptură, şi este foarte înfricoşător, şi pricinuieşte mare ruşine, pentru că zidirile cele neînsufleţite şi nesimţitoare se fac judecători oamenilor celor însufleţiţi şi cuvântători’. Forma aceasta totodată este şi prea arătătoare [doveditoare] de iubirea de oameni a Preaînaltului Dumnezeu, Care atât de mult Se smereşte, încât [ajunge] să Se judece cu oamenii cei muritori .

1.     Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul a grăit şi a chemat pământul

2.     De la răsăriturile soarelui până la apusuri³³.

Patru însemnări [semnificaţii] aflăm că are numele lui Dumnezeu în dumnezeiasca Scriptură: 1) ceea ce chiar se zice, adică a se zice Dumnezeu Făcător a toate. 2) Ceea ce se zice după urmare [imitaţie] şi asemănare, precum este aceasta ce se află aici, adică Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul a grăit, şi aceasta Dumnezeu a stătut în adunare de dumnezei, şi în mijlocul dumnezeilor va judeca (Ps. 81: 1), şi Eu am zis: dumnezei sunteţi, şi toţi, fii ai Celui Preaînalt (Ps. 81: 6), şi pe Dumnezeu să nu-L grăieşti de rău (leş. 32: 28). Arătat dar este că Dumnezeu, prin cuvintele acestea ale Scripturii, numeşte pe aceia care urmează lui [care-L imită pe] Dumnezeu prin fapta bună, şi pe aceia care se aseamănă cu Dumnezeu după stăpânire şi după judecată, precum sunt stăpânitorii şi judecătorii. 3) Se zice numele lui Dumnezeu după analogie, precum Moise s-a numit Dumnezeu de către Faraon, pentru că lucra minuni împotriva lui, şi-l pedepsea pentru că întrebuinţa voia sa spre a lucra deosebite bătăi, având pe Aaron de prooroc al voinţei sale, şi pentru că se numea înaintea lui Faraon că este domn şi stăpânitor al vieţii şi al morţii; însă chipul acesta al treilea însemnător al numelui lui Dumnezeu se deosebeşte de cel de-al doilea, căci, după acesta, nu se zice simplu dumnezeu şi slobod cel ce se numeşte după a doua însemnare, ci se zice după har[*] [†], adică dumnezeu pentru faraon. 4. Se zice numele lui Dumnezeu [şi] după amăgire, precum este ceea ce a zis Dumnezeu către evreii care se amăgeau că sunt şi alţi dumnezei: Mergeţi şi strigaţi către dumnezeii pe care voi înşivă i-aţi ales, şi aceia să vă mântuiască în vreme de necaz (Jud. 10: 14). Asemenea şi aceasta: Să nu vă faceţi dumnezei de argint şi nici dumnezei de aur să nu vă faceţi (leş. 20: 23). Deci zice Duhul Cel Sfânt prin David că Dumnezeu, Ziditorul şi Judecătorul stăpânitorilor şi judecătorilor pământului, Domnul tuturor, de obşte a grăit. Dar ce a grăit? O a spus alt prooroc, adică Miheia: Ascultaţi, munţi, judecata Domnului, şi prăpăstii, temeliile pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său şi va grăi împotriva lui Israil (Mih. 6: 2); precum am zis mai sus că lipsesc acestea, iar cu graiul şi cuvintele acestea a chemat, zice, Dumnezeu pământul ca să audă, a chemat însă tot pământul de la răsăritul soarelui până la apusuri, adică de la o margine până la cealaltă margine a pământului, că între aceste două margini se cuprinde tot pământul”⁵⁴.

                 Din Sion este bună-cuviinţa frumuseţii Lui.

Zicerea aceasta şi cele următoare se află în mijloc, cu paranteze*, fiindcă cuprind proorocii⁵⁵. Deci această zicere are înţelesul următor: că şi mai-nainte, în Sion, adică în Ierusalim, era biserica lui Dumnezeu şi Tatăl, care era podoaba şi slava Dumnezeirii Sale; şi în urmă iarăşi din Sion va fi biserica Fiului Său, adică luarea omenităţii, care şi aceasta era slava şi podoaba Dumnezeirii Celui ce ipostatic locuieşte într-însul, că prin frumuseţe trebuie să înţelegi Dumnezeirea, căci ce alt lucru este mai frumos decât Dumnezeirea? (după Grigorie Teologul?)⁵⁶.

3.     Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea.

Aceasta este proorocie pentru a doua venire a lui Hristos (după Hrisostom), căci în venirea cea dintâi Hristos a venit nearătat*, necunoscut şi de însuşi Diavolul, pentru că de ar fi ştiut Diavolul curat că este Fiul lui Dumnezeu, nu ar fi întrebat deasupra Muntelui Carantaniei, zicându-I: De eşti Fiul lui Dumnezeu...(Mt. 4: 3). Iar întru a doua venire va veni arătat şi cu putere şi cu slavă multă, că atunci, în venirea cea dintâi, a venit cu chip de rob şi smerit, pentru ca să vâneze şi să prindă pe omul care călcase porunca Lui şi se depărtase de Dumnezeu, iar în urmă va veni ca Judecător al făpturii Sale: Că precum fulgerul, zice, iese de la răsărituri şi se vede până la apusuri, aşa va fi şi venirea Fiului omidui (Mt. 24: 27). Arătată va fi şi înfricoşătoare, iar prin nu va tăcea vrea să zică că nu va mai răbda îndelung răutatea şi pe cei răi pe care va să-i osândească⁵⁷.

4.     Foc înaintea Lui va arde, şi împrejurul Lui, vifor foarte.

Cu aceste cuvinte arată David înfricoşătoarea şi nesuferita privire a dreptului Judecător, că aşa şi Daniil a văzut şi a zis: Râu de foc trăgea înaintea Lui... Scaunul Lui, pară de foc, roţile Lui, foc arzând (Dan. 7: 10). Iar viforul este o pornire de vânt puternică şi nesuferită, după Hrisostom⁵⁸. 

PSALMUL 48

 

PSALMUL 48

întru sfârşit, fiilor lui Core. Psalm al lui David.

Psalmul acesta povesteşte pentru judecata ceea ce va să fie, care este sfârşit al vieţii acesteia, pentru aceasta şi psalmul se suprascrie întru sfârşit, după Teodorit, fiindcă va să spună pentru ziua cea mai de pe urmă. Iar celelalte cuvinte ale suprascrierii le-am tâlcuit mai-nainte la Psalmul 47, şi vezi acolo.

1.    Ascultaţi acestea toate neamurile, puneţi în urechi toţi cei ce locuiţi în lume:

Prin cuvintele acestea cheamă Proorocul David toată firea oamenilor spre a asculta cele ce le va spune. Şi fiindcă de obşte neamurile şi seminţiile oamenilor care vorbesc osebite limbi locuiesc unii împreună uniţi prin cetăţi şi prin sate, iar alţii nu locuiesc uniţi, ci deosebiţi fiecare, prin munţi şi prin peşteri, şi prin crăpăturile pietrelor, pentru aceasta, prin urmare, a zis mai obşteşte, adică „toţi cei ce locuiţi în lume în orice chip”. Iar aceasta o a zis ca să nu rămână cineva în afara chemării şi a ascultării cuvintelor lui, iar puneţi în urechi, măcar că nu pare a fi asemenea cu „ascultaţi”, căci [puneţi în urechi] are oarecare mai multă întindere [accentuare] decât aceea [„ascultaţi”], că întinderea înseamnă a nu auzi cineva simplu, ci a pune în urechea sa ceea ce se aude.

2.     Pământenii şi fiii oamenilor,

Marele Vasile numeşte „pământeni” pe cei ce cugetă cu totul cele pământeşti, şi cu totul se îndeletnicesc la pământ, iar fii ai oamenilor pe cei ce sunt împodobiţi cu dreptul cuvânt, fiindcă omului îi este proprie cuvântărimea [raţionalitatea]. Iar Hrisostom altfel tâlcuieşte acestea, zicând că Proorocul, după ce a chemat pe toţi oamenii de obşte, îi smereşte pe ei de la început, de [în caz că] are cineva vreo mândrie asupra altuia, le aduce aminte că toţi sunt pământeni, adică făcuţi din acelaşi pământ, şi din materie necinstită; apoi, ca să nu socotească că aşa din început au răsărit din pământ, după [cum scriu] basmele [miturile] elinilor, care zic că unii oameni au fost semănaţi şi au răsărit din pământ, pentru aceasta, prin urmare, a zis şi fiii oamenilor. „Ascultaţi, zice, oameni, cei ce cu adevărat sunteţi pământeni, pentru strămoşul cel ce din pământ s-a făcut (că Adam se tâlcuieşte pământesc)...”. Iar fii ai oamenilor îi numeşte pentru naşterea cea din împreunarea bărbaţilor cu femeile după moştenire.

împreună bogatul şi săracul

„Nu osebesc, zice, din învăţătura mea pe bogat de sărac, fiindcă întocmai şi deopotrivă pe toţi îi cheamă la ascultare Duhul cel Sfânt, pentru că Acesta caută suflet care poate să înţeleagă cuvintele cele ce aude, pe care înţelegere nu o pricinuieşte bogăţia, ci o dăruieşte frica de Dumnezeu.” Iar împreună a zis în loc de „deopotrivă”³⁰.

3.     Gura mea va grăi înţelepciune, şi cugetul inimii mele pricepere.

Prin aceste cuvinte îndeamnă David pe ascultători să ia aminte, căci nu are a grăi de oarecare lucruri vremelnice, ci de mari şi înfricoşătoare. Iar înţelepciune numeşte cuvintele cele pline de înţelepciune, adaugă însă că nu are să grăiască fără înainte-cugetare şi socotinţă: „Cugetarea inimii mele, zice, adică socotinţa inimii mele cea cu de-amănuntul [acrivie], va grăi cuvinte pline de pricepere, ori cuvinte ce au trebuinţă de pricepere spre a fi înţelese”31 .

 

4.     Pleca-voi spre pildă urechea mea,

„Când vă vorbesc, zice, şi vă învăţ, voi pleca şi eu îndeosebi urechea sufletului meu cea gânditoare la pilda aceea pe care o ar răsuna şi o ar insufla întru mine Duhul Cel Sfânt”, după dumnezeiescul Hrisostom. Iar pildă zice acum precum ghiciturile, căci cuvintele proorocilor sunt ghicitoreşti şi întunecate, pentru nedescoperirea ascunselor înţelesuri pe care le au. A pricinuit însă încredinţare cuvintelor sale Proorocul, fiindcă a zis că de sus i se insuflă acestea, după tâlcuirea Marelui Vasile 32 .

                 deschide-voi în psaltire gândul* meu.

Gând numeşte David cuvântul pe care îl propune spre sfatuire şi folos celor ce-1 aud³³. Deschide-voi însă a zis în psaltire, adică: „Arăta-voi cuvântul meu [în] cântarea psaltirii”. Fiindcă cel ce deschide uşa vreunei case, acela arată cele ce se află în casă. Deci de la cea dintâi a arătat David pe cea următoare, căci cântarea organului va deschide gândul său ca să se facă mai dulce celor ce-l aud. Deschide însă în psaltire gândul său acela care şi face şi învaţă, şi care are lucrările şi faptele sale potrivite cu cuvântul său, pentru că cântarea psaltirii cu mâinile se face, iar mâinile sunt semn al lucrării (după Marele Vasile).

5. Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

Cu chip întrebător trebuie a se citi stihul acesta: „Voiţi, zice, a şti pentru ce mă tem în ziua judecăţii?” Că pe aceasta o numeşte rea (după Marele Vasile). Şi după cum zice în Psalmul 40, tâlcuind zicerea: în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul...-. „De voiţi să ştiţi, ascultaţi: «Mă tem de ziua judecăţii, pentru că atunci mă va înconjura fărădelegea păcatului meu, adică păcatul meu”. Căci călcâi se zice amăgirea (după Teodorit) precum am tâlcuit mai-nainte în pre-zisul Psalm 40, şi amăgirea este păcatul, pentru că amăgeşte pe cel ce îl face. Văzut-ai că David a grăit aici cuvânt înţelept şi priceput, precum mai sus a zis că va grăi înţelepciune şi pricepere? Pentru că el, arătându-se pe sine pildă altora, cum că se teme de păcat şi de judecata lui Dumnezeu, sfătuieşte şi pe ceilalţi ca să se teamă de păcat şi, prin urmare, învaţă că judecata este neluătoare de mită şi necăutătoare în faţă [nepărtinitoare]³⁴.

PSALMUL 47

 

PSALMUL 47

Psalmul de cântare fiilor lui Core, la a doua a Sâmbetei.

 

Ce vrea să zică adică psalm de cântare, am zis mai-nainte, în Precuvântarea cărţii (la Capitolul 9), unde am tâlcuit şi ce însemnează aceasta. Iar despre fiii lui Core în capitolul 5. Iar a doua a sâmbetei însemnează ziua întru care s-a cântat psalmul acesta. Cuprinde însă psalmul acesta mulţumiri dinspre faţa iudeilor, care s-au izbăvit din robia Babilonului şi s-au întors iarăşi în patria lor, Ierusalim. Se potriveşte însă acesta şi la creştinii care, slobozindu-se din robia idolilor şi a demonilor, s-au întors întru cunoştinţa de Dumnezeu¹¹.

1. Mare este Domnul şi lăudat foarte

„Mare, zice, este Domnul, după puterea şi înţelepciunea şi bunătatea Sa¹². Şi mult vrednic, iar mai ales, cuvenit a se lăuda pentru lucrurile cele minunate pe 

care le-a făcut întru noi, fiindcă noi eram uitaţi pentru robirea cea de mulţi ani, şi în chip minunat ne-a chemat înapoi dintr-însa, şi am sporit cu iubirea de oameni a Domnului.”

în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui.

„Vrednic este, zice, a se lăuda Domnul în cetatea Ierusalimului care Il cunoaşte de Dumnezeu adevărat, pentru că cei ce nu cunosc pe Dumnezeu nici nu-L laudă. Iar după ce a zis cetatea Dumnezeului nostru, şi-a adus aminte de muntele Sion, deoarece acesta este unit cu cetatea Ierusalimului pentru multa apropiere ce o au, că de multe ori şi prin singur muntele acesta numeşte David toată cetatea Ierusalimului, zicând: Ales-a Domnul Sionul (Ps. 131: 13). Se înţelege însă prin cetatea lui Dumnezeu şi Biserica creştinilor, întru care se crede că locuieşte Dumnezeu. Aceeaşi Biserică este şi munte sfânt, fiind mai presus de toată mârşava răutate, şi-şi întinde cugetarea sa şi petrece în cer.”

 

2. Cu bucurie bine-înrădăcinat a tot pământul,

Aici iarăşi se înţelege zicerea pe dinafară: în munte adică mare este Domnul în muntele cel bine-înrădăcinat şi întărit, care munte, aşa bine-înrădăcinat, este bucurie şi veselie a tot pământul. Şi înţelege iarăşi Muntele Sion. Iar la zicerea înrădăcinat trebuie să-i punem virgulă, adică curmare, şi apoi să citim aceasta: Cu bucurie¹³.

munţii Sionului, coastele crivăţului [de miazănoapte], cetatea împăratului Celui mare.

Lucrul cel ce este împrejur alături cu mine, acela poate a se zice şi „coasta mea”, pentru că cel de alături [locul cu pricina], în partea de alături de află. Căci şi Muntele Sion, adică Ierusalimul, nu se află de-a dreptul, ci lăturiş, către partea vântului crivăţului (că crivăţul nu se află spre Ierusalim de-a dreptul, ci lăturiş). Pentru aceasta, prin coastele crivăţului a numit Munţii Ierusalimului, zicând: „O, Munţi ai Sionului, cei ce sunteţi alături cu crivăţul şi, pentru aceasta, de-a lungul coastelor crivăţului vă aflaţi, o, cetate a Marelui împărat...” Şi cheamă cu mare bucurie munţii şi cetatea Ierusalimului poporul evreilor, care întrebuinţează plurale în loc de singulare, precum de multe ori am zis¹⁴. Iar împărat mare numeşte pe Dumnezeu, fiindcă singură cetatea Ierusalimului era atunci afierosită numai lui Dumnezeu. Anagogic (adică cu mai înaltă înţelegere) aşa se înţelege graiul acesta: crivăţ numeşte de multe ori Scriptura pe Diavolul pentru răceală (şi deoarece către Crivăţ se află Babilonul din partea Ierusalimului de către care s-a robit*). Pentru aceasta a zis şi Ieremia: Dinspre faţa crivăţului se vor arăta răutăţile peste toţi cei ce locuiesc pământul (Ier. 1: 14). Şi Ioil a zis: [Prăpădul duşmanului] îl voi depărta de la voi de la crivăţ (Ioil 2: 20). Iar coaste ale Diavolului, adică mădulare ale lui, erau neamurile. Zice dar psalmul că neamurile acelea ce mai-nainte erau ale Diavolului, şi pe care le stăpânea Diavolul, acelea s-au făcut apoi Munţii Sionului, adică înălţime şi zid apărător al Bisericii creştinilor, atât pentru că ele s-au făcut mai presus decât lucrurile cele zadarnice şi pe jos trecătoare ale lumii, cât şi pentru vitejia şi mărimea de suflet ale lor. Dar ce zic că neamurile s-au făcut ziduri de apărare ale Bisericii? Că ele s-au făcut însăşi cetatea aceea a lui Hristos, fiindcă din neamuri s-a alcătuit Biserica lui Hristos¹³.

3.     Dumnezeu în palaturile ei se cunoaşte, când o sprijineşte pe ea.

Am zis la subînsemnarea zicerii din palaturile de fildeş de la Psalmul 44 că prin aceasta se înţeleg palaturile cele mari şi înaltele şi vestitele ziduri care se zidesc pe lângă cetăţi, acestea însă [palaturile] aici se pot înţelege a fi [constitui] vestita Biserică a Ierusalimului înăuntru, întru care, locuind Dumnezeu, Se arăta preoţilor, când voiau să-i ajute în vreme de oştiri [război]. Iar anagogic şi cu mai înaltă înţelegere, prin [*] cetate, se înţelege şi vieţuirea creştinilor celor ce se află pretutindeni, că, după Teodorit, aceasta este una, pentru unirea şi conglăsuirea credinţei, şi pentru buna-cinstire a lui Dumnezeu pe care o au. Zidiri dar şi palaturi sunt templele şi bisericile cele ce se află în toate locurile, întru care Se arată Hristos când ajută şi apără pe creştini în vreme de prigoane¹⁶. Că trebuie a şti cum că Biserica credincioşilor una se zice, şi multe: una adică, pentru o credinţă şi bună-cinstire de Dumnezeu, precum am zis; iar multe, pentru mulţimea templelor şi a dumnezeieştilor locaşuri ce se află în multe şi osebite locuri, precum şi fiecare cetate şi oraş are multe locaşuri împărţite, dar însă una sau unul se numeşte, după Teodorit¹⁷.

PSALMUL 46 - Catisma a şaptea-

 

Catisma a şaptea

PSALMUL 46

întru sfârşit, pentru fiii lui Core.

Intru sfârşit adică se suprascrie psalmul acesta pentru că proorociile care se cuprind în el privesc la sfârşit, precum de multe ori am spus. Şi aceasta încă prooroceşte: nebiruita putere a evangheliceştii propovăduiri. Iar pentru fiii lui Core am tâlcuit la psalmul de mai sus, fiindcă şi acela asemenea cu acesta se suprascrie; nici un înţeles în psalmul acesta nu este ascuns, ci toate înţelesurile sunt arătate [limpezi] şi lesne de priceput. Insă dinspre faţa Apostolilor prooroceşte David psalmul - după Atanasie, Chiril şi Teodorit - care sporind întru propovăduire, şi pe mulţi la credinţă întorcându-i, de multa lor bucurie poruncea neamurilor să se bucure şi ele, la care de Mântuitorul Hristos au fost trimişi; să se bucure însă, pentru că şi ele s-au făcut moştenire a lui Dumnezeu.

1. Toate neamurile bateţi din palme;

Lovirea în palme este semn al unei covârşitoare bucurii, deci din semnul acesta arată aici David lucrul cel însemnat, adică bucuria sufletului, că porunceşte, după Hrisostom, nu ca simţitoreşte şi trupeşte să bată din palme, ci ca să se bucure sufleteşte şi duhovniceşte, pentru că s-au învrednicit a avea Stăpân ca acesta, Atotputernic şi iubitor de oameni¹¹⁶.

strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

Strigaţi acesta şi aici este metaforic, în loc de „cântaţi lui Dumnezeu cântare de biruinţă”, că strigarea este chiar glasul cel fără articulaţii al celor ce răcnesc în război [şi] care înspăimântă pe vrăjmaşii cei ce atunci se biruiesc, iar glas de ¹¹⁶

Altul zice: „Zicerea bateţi din palme este în loc de „iscusiţi-vă la fapte bune”; că mânile de multe ori s-au zis în loc de fapte: că [de ca şi cum ar zice] „virtuţi cu virtuţi unind, faceţi sunet [sunetul bătăilor din palme]”, adică „unirea puterilor celor lucrătoare”. Iar Teodorit zice: „Semn al biruinţei este răsunarea şi strigarea cu glas de biruinţă”.

bucurie este glasul cel plin de veselie. După urmare însă, David aduce şi pricina pentru care zice acestea¹¹⁷.

2.     Că Domnul este Preaînalt, înfricoşător, împărat mare peste tot pământul

„Pentru aceasta, zice, v-am zis mai sus să vă bucuraţi, pentru că Hristos este Preaînalt după Dumnezeire, este înfricoşător de la semnele şi minunile cele înfricoşătoare ce le face în toate zilele, prin al Cărui singur nume bate şi goneşte pe draci şi vindecă bolile, şi Acesta este împărat mare peste tot pământul, fiindcă Hristos a câştigat moştenire şi popor în toate părţile pământului, prin voi, Apostolii Săi.” Iar împărat mare s-a numit Hristos după asemănarea muritorilor împăraţi ai lumii care sunt mici şi simpli, şi împărăţesc peste mici şi simpli .

3.     Supus-a nouă popoare,

Popoare aici numesc Apostolii pe cei dintre iudei, fiindcă ei mai întâi au crezut în Hristos: trei mii, şi cinci mii, precum arată Faptele, care, lepădând vrajba ce o aveau asupra lui Hristos, au năzuit [alergat] la Apostoli şi s-au botezat îndată după coborârea Sfântului Duh, adică mai-nainte de a ieşi Apostolii din Ierusalim şi a se duce departe la neamuri¹¹⁹.

şi neamuri sub picioarele noastre.

„A supus Hristos, zic Apostolii, sub picioarele noastre pe cei ce din neamuri au crezut.” Că aceia, cu fierbinţeală căzând la picioarele Apostolilor, le sărutau urmele cu evlavie¹²⁰.

4. Ales-a nouă moştenirea Sa,

„Prin noi, zice, iconomii Bisericii Sale, Şi-a ales Hristos pe aceia ce s-au făcut vrednici din neamuri spre moştenirea Sa, după zicerea: Voi da Ţie neamurile moştenirea Ta (Ps. 2: 8). Că pe aceştia, prin noi, Apostolii, ca prin nişte voievozi [strategi] de oşti, împăratul Acesta mare Şi-a adunat Luişi oşteni.”

frumuseţea Iui Iacov pe care o a iubit.

„Nu numai pe cei de mai sus iudei, zice, şi din neamuri a ales Hristos prin noi, Apostolii Săi, ci şi pe cei mai trebnici [folositori] şi mai vrednici de laudă din neamul lui Iacov, că pe aceştia i-a numit frumuseţe, adică pe cei buni şi împodobiţi cu fapte bune.” Şi mai sus, cu adevărat, întâi pe iudei i-a rânduit, fiindcă ei, mai întâi, după înviere au crezut în Hristos, iar aici a făcut dimpotrivă, punând pe iudei după neamuri, pentru că din neamuri credeau în toate zilele mulţi oameni, iar din iudei putini au crezut, încât, asemănându-se iudeii cei ce au crezut cu credincioşii cei din neamuri, erau doar o mică parte .

Evreul International de Henry Ford - Fragmente interesante despre evrei

 

Este bine ca publicul să înțeleagă că studiul actual al problemei evreiești din Statele Unite nu se bazează pe diferențe religioase. Elementul religios nu intră decât atunci când este injectat chiar de evrei. Și este injectat în trei moduri: în primul rând, în afirmația lor că orice studiu al evreilor este "persecuție religioasă"; în al doilea rând, prin propriile înregistrări cu privire la ceea in ce constau activitățile lor în Statele Unite; în al treilea rând, prin impresia, care este foarte înșelătoare, dacă nu este corectată, că evreii sunt poporul Vechiului Testament al religiei Vechiului Testament care este atât de apreciat în lumea creștină. Evreii nu sunt poporul Vechiului Testament, iar Vechiul Testament, Biblia lor, poate fi găsită printre ei doar cu dificultate. Ei sunt un popor talmudic care a preferat volumele de speculații rabinice in locul cuvintelor profeților antici.

Sub acoperirea idealului libertății, am dat anumitor oameni libertatea de a ataca libertatea. Ar trebui cel puțin să știm când se face acest lucru.

Uitați-vă rapid de-a lungul anilor și vedeți o fază a acelui atac. Este atacul asupra creștinismului. Acesta este un lucru destul de greu de stabilit în scris în această țară și nu ar fi stabilit dacă faptele nu l-ar obliga. Scriitorii evrei din zilele noastre arată o mare îngrijorare că non-evreii ar trebui să urmeze anumite doctrine creștine. "V-am dat pe Salvatorul vostru și El v-a spus să iubiți pe vrăjmașii voștri; De ce nu ne iubești?" este implicația cu care vin de obicei declarațiile lor.  

Evreii s-au plâns că sunt reprezentați greșit. Este plângerea lor obișnuită. Ei sunt întotdeauna "reprezentați greșit" și "persecutați", cu excepția cazului în care sunt lăudați pentru ceea ce nu sunt. Dacă evreii ar fi pe deplin înțeleși de neamuri, dacă bisericile creștine, de exemplu, ar fi eliberate de iluzia lor că evreii sunt oameni ai Vechiului Testament și dacă bisericile ar ști cu adevărat ce este religia talmudică, este probabil că "denaturarea" ar fi și mai puternică.

Disraeli dă glas și sentimentului, pe care fiecare evreu îl are, că oricine i se opune evreului este condamnat. Acesta este un sentiment puternic înrădăcinat și în creștini, că evreii sunt cumva "poporul ales" și că este periculos să li se opună în orice. "Frica de evrei" este un element foarte real în viață. Este la fel de reală printre evrei ca și printre non-evrei. Evreul însuși este legat de frică față de poporul său și exercită frica de blestem în întreaga sferă a religiei--"Voi blestema pe cei ce te blestemă." Rămâne de dovedit, totuși, că opoziția față de tendințele distructive ale influențelor evreiești de-a lungul tuturor căilor principale ale vieții este un "blestem" al evreilor. Dacă evreii ar fi cu adevărat oameni ai Vechiului Testament, dacă ar fi cu adevărat conștienți de o "misiune" pentru binecuvântarea tuturor națiunilor, chiar lucrurile pe care le ofensează ar dispărea automat. Dacă evreul este "atacat", nu este pentru că este evreu, ci pentru că el este sursa și viața anumitor tendințe și influențe, care, dacă nu sunt controlate, înseamnă distrugerea unei societăți morale.

„Kol Nidre” este o rugăciune evreiască, numită din cuvintele sale de început, „Toate jurămintele” (kol nidre). Se bazează pe declarația Talmudului:

„Cel care dorește ca jurămintele și promisiunile lui să nu aibă valoare, se ridică la începutul anului și spune: „Toate jurămintele pe care le voi face în timpul anului nu vor avea valoare.”

Ar fi plăcut să poți declara că aceasta este doar una dintre curiozitățile întunericului care acoperă Talmudul, dar adevărul este că „Kol Nidre” nu este doar o curiozitate străveche; este și o practică modernă. În volumul revizuit „Rugăciuni de festival”, publicat în 1919 de Hebrew Publishing Company, New York, rugăciunea apare în deplinătatea ei:

Evreul International de Henry Ford - partea a V a

 

„Există toată diferența din lume”, a spus un tânăr filozof evreu, „între un evreu american și un american evreizat. Un americanul evreizat este un neam amator, sortit să fie parazit pentru totdeauna.”

-- „Evreul cuceritor”, p. 91.

 

„Protocoalele evreiești” pretind îndeplinirea parțială

 

„Cu instabilitatea actuală a oricărei autorităţi, puterea noastră va fi mai inatacabilă decât oricare alta, pentru că va fi invizibilă până când va dobândi o asemenea putere încât nici o viclenie nu o poate submina”. -- Protocolul 1.

„Este indispensabil pentru scopurile noastre ca, pe cât posibil, războaiele să nu aducă avantaje teritoriale. Acest lucru va schimba războiul pe o bază economică... O astfel de situație va pune ambele părți sub controlul agenților noștri internaționali cu milioanele de ochi ai lor, a căror viziune nu este împiedicată de nici o frontieră. Atunci agenții noștri internaționali vor elimina drepturile naționale în sensul restrâns și vor guverna guvernele așa cum ei își vor guverna supușii. -- Protocolul 2.

Ca o simplă curiozitate literară, aceste documente care se numesc „Protocoalele bătrânilor învățați din Sion” ar exercita o fascinație din cauza completității teribile a Planului Mondial pe care îl dezvăluie. Dar descurajează la fiecare pas ideea că ele sunt doar literatură; ei pretind a fi oameni de stat și oferă în propriile linii indicii prin care statutul lor poate fi determinat. Pe lângă lucrurile pe care așteaptă cu nerăbdare să le facă, ei anunță lucrurile pe care le-au făcut și le fac. Dacă, privind în jurul lumii, este posibil să vedem atât condițiile stabilite, cât și tendințele puternice la care fac aluzie aceste Protocoale, nu va fi ciudat dacă interesul pentru o simplă curiozitate literară lasă loc unei asemenea vigilențe și poate fi alarma.

Câteva citate generale vor servi pentru a ilustra elementul realizării prezente în afirmațiile acestor documente și, pentru ca punctul să fie clar pentru cititor, vor fi subliniate cuvintele cheie.

Luați asta din Protocolul Nouă:

„În realitate, nu există obstacole în fața noastră. Super-guvernarea noastră are un statut atât de extra-legal încât poate fi numit prin cuvântul energic și puternic --

dictatură. Pot spune cu conștiință că, în prezent, suntem parlamentari. Creăm instanțe și jurisprudență. Guvernăm cu o voință puternică pentru că ținem în mâinile noastre rămășițele unui partid cândva puternic, acum subjugat nouă.”

Și asta din cel de-al optulea protocol:

„Vom înconjura guvernul nostru cu o lume întreagă de economiști. Din acest motiv știința economiei este subiectul principal de instruire predat de evrei. Vom fi înconjurați de o întreagă galaxie de bancheri, industriași, capitaliști și mai ales de milionari pentru că, de fapt, totul va fi decis printr-un apel la cifre”.

Acestea sunt afirmații puternice, dar nu prea puternice pentru faptele care pot fi analizate pentru a le ilustra. Cu toate acestea, ele sunt doar o introducere la afirmații ulterioare care sunt făcute și sunt în egală măsură paralele cu faptele. Pe tot parcursul Protocoalelor, ca și în acest citat din al optulea capitol, se insistă asupra preeminenței evreilor în predarea economiei politice, iar faptele confirmă acest lucru. Ei sunt autorii principali ai acelor capricii care conduc gloata după imposibilitățile economice și sunt, de asemenea, profesorii șefi de economie politică din universitățile noastre, autorii principali ai acelor manuale populare în materie, care țin clasele conservatoare la ficțiunea că teoriile economice sunt legi economice. Ideea, teoria, sunt instrumentele de dezintegrare socială comune atât evreului universitar, cât și evreului bolșevic. Când toate acestea sunt prezentate în detaliu, opinia publică asupra importanței economiei academice și radicale poate suferi o schimbare.

Evreul International de Henry Ford partea a 4 a

 

”Estimarea „evreiască” a naturii umane neamuri

„După finalizarea acestui program al acțiunilor noastre prezente și viitoare, vă voi citi principiile acestor teorii.” -- Protocolul 16.

„În tot ceea ce am discutat cu dumneavoastră până acum, m-am străduit să indice cu atenție secretele evenimentelor trecute și viitoare și ale acelor evenimente importante ale viitorului apropiat spre care ne grăbim într-un flux de mari crize, anticipând principiile ascunse ale relațiilor viitoare cu neamurile și ale operațiunilor noastre financiare.” -- Protocolul 22.

 

Protocoalele, care se pretind a fi o schiță a Programului Lumii Evreiești, se constată, în urma analizei, că conțin patru diviziuni principale. Acestea însă nu sunt marcate în structura documentelor, ci în gândire. Există un al cincilea, dacă obiectul tuturor este inclus, dar acest obiect este asumat pe tot parcursul Protocoalelor, fiind doar ici-colo definit în termeni. Și cele patru diviziuni principale sunt trunchiuri mari din care există numeroase ramuri.

Există mai întâi ceea ce se presupune a fi concepția evreiască despre natura umană, prin care se înțelege natura neamurilor. Este de neconceput ca un astfel de plan ca cel prezentat în Protocoale ar fi putut fi elaborat de o minte care nu și-a bazat anterior probabilitatea de succes pe o anumită estimare a ignobilității și coruptibilității naturii umane -- care în toate Protocoalele este denumită natură gentilă.

Apoi, în al doilea rând, este relatarea a ceea ce a fost deja realizat în realizarea programului -- lucruri care au fost efectiv realizate.

În al treilea rând, există o instrucțiune completă cu privire la metodele care trebuie utilizate pentru ca programul să fie îndeplinit în continuare -- metode care ar furniza ele însele estimarea naturii umane pe care se bazează întregul material, dacă nu ar exista nimic altceva care să o indice.

În al patrulea rând, Protocoalele conțin în detaliu câteva dintre realizările care, la momentul rostirii acestor cuvinte, nu au fost încă realizate. Unele dintre aceste lucruri dorite au fost realizate între timp, pentru că trebuie avut în vedere că între anul 1905 și anul 1920 a fost timp pentru a pune în mișcare multe influențe și a atinge multe scopuri. După cum ar indica al doilea citat de la începutul acestui articol, vorbitorul știa că evenimentele „se precipitau într-un flux de mari crize”, cunoaștere care este amplu atestată de surse evreiești din afara Protocoalelor.

Dacă această serie de articole a reprezentat o pledoarie specială asupra chestiunii evreiești, prezentul articolul ar căuta să câștige încrederea cititorului prezentând mai întâi setul de fapte care sunt descrise la „în al doilea rând” în lista de mai sus a principalelor diviziuni. Pentru a începe cu estimarea naturii umane dezvăluite aici, înseamnă înstrăinarea interesului cititorului, mai ales dacă cititorul este un neam. Știm din surse abundente care este estimarea evreiască a naturii umane și se potrivește în toate privințele cu ceea ce este dezvăluit în Protocoale, dar a fost întotdeauna una dintre erorile gândirii neamurilor că natura umană este, acum, plină de demnitate. și noblețe. Nu există nicio îndoială, atunci când subiectul este considerat în toate luminile sale, că concepția evreiască este corectă. Și în ceea ce privește aceste Protocoale, estimarea lor scăzută a omenirii, deși dură față de mândria și îngâmfarea umană, este în mare măsură adevărată.

Doar a parcurge Protocoalele și a selecta pasajele importante în care este exprimată acest punct de vedere înseamnă a găsi o filozofie destul de completă a motivelor și calităților ființelor umane.

Luați aceste cuvinte din Primul Protocol:

„Trebuie remarcat faptul că oamenii cu instincte rele sunt mai numeroși decât cei cu instincte bune; de aceea, cele mai bune rezultate în guvernarea lor se obțin prin intimidare și violență, și nu prin argumente academice. Fiecare om își propune puterea; toată lumea își dorește să fie un dictator, dacă se poate, în plus, puțini ar sacrifica binele altora pentru a-și atinge propriile scopuri.”

Evreul International de Henry Ford - partea a 3 a

 

O introducere în „protocoalele evreiești”

 

Documentele menționate cel mai frecvent de către cei care sunt interesați de teoria puterii mondiale evreiești mai degrabă decât de funcționarea efectivă a acelei puteri în lumea de astăzi, sunt acele 24 de documente cunoscute sub numele de „Protocoalele bătrânilor învățați din Sion”.

Protocoalele au atras multă atenție în Europa, devenind doar recent centrul unei furtuni importante de opinie în Anglia, dar discuțiile despre ele în Statele Unite au fost limitate. Acestea sunt documentele cu privire la care Departamentul de Justiție făcea anchete în urmă cu mai bine de un an și care au fost publicate la Londra de către Eyre și Spottiswoode, tipografiile oficiale ale guvernului britanic.

Nu se știe cine a intitulat pentru prima dată aceste documente cu numele „bătrânilor Sionului”. Ar fi posibil, fără o mutilare serioasă a documentelor, să se elimine orice indiciu de autor evreiesc și, totuși, să se păstreze toate punctele principale ale celui mai cuprinzător program de subjugare a lumii care a ajuns vreodată la cunoștința publică.

Cu toate acestea, trebuie spus că a elimina astfel orice indiciu de autor evreiesc ar însemna a scoate la iveală o serie de contradicții care nu există în protocoale în forma lor actuală. Scopul planului dezvăluit în Protocoale este de a submina toată autoritatea pentru a putea fi înființată o nouă autoritate sub forma autocrației. Un astfel de plan nu putea emana de la o clasă conducătoare care deținea deja autoritate, deși ar putea emana de la anarhiști. Dar anarhiștii nu mărturisesc autocrația ca fiind condiția supremă pe care o caută. Autorii ar putea fi concepuți ca o companie de subversivi francezi, așa cum a existat la vremea Revoluției Franceze și l-au avut ca lider pe infamul Duc d'Orleans, dar aceasta ar implica o contradicție între faptul că acei subversivi au murit și faptul că programul anunțat în aceste Protocoale se desfășoară în mod constant, nu numai în Franța, ci în toată Europa și foarte vizibil în Statele Unite.

În forma lor actuală, care arată că este forma lor originală, nu există nicio contradicție. Afirmația de autor evreiesc pare esențială pentru coerența planului.

Dacă aceste documente ar fi fost falsurile pe care apologeții evrei pretind că le sunt, falsificatorii s-ar fi străduit probabil să facă atât de clar paternitatea evreiască încât scopul lor antisemit ar fi putut fi ușor detectat. Dar numai de două ori este folosit în ele termenul „evreu”. După ce cineva a citit mult mai departe decât îi pasă de obicei cititorului obișnuit să intre în astfel de chestiuni, se ajunge la planurile pentru înființarea Autocratului Mondial și abia atunci este clar de ce descendență urmează să fie.

Dar în toate documentele nu există nicio îndoială cu privire la persoanele împotriva cărora este îndreptat planul. Nu este îndreptat împotriva aristocrației ca atare. Nu este îndreptat împotriva capitalului ca atare. Nu este îndreptat împotriva guvernului ca atare. Sunt luate prevederi foarte precise pentru înrolarea aristocrației, a capitalului și a guvernului pentru execuția planului. Este îndreptat împotriva oamenilor din lume care sunt numiți „neamuri”. Mențiunea frecventă a „neamurilor” este cea care decide cu adevărat scopul documentelor. Majoritatea planurilor de tip distructiv „liberale” vizează înrolarea oamenilor ca ajutoare; acest plan urmărește degenerarea oamenilor pentru ca aceștia să fie reduși la confuzie mentală și astfel manipulați. Mișcările populare de tip „liberal” trebuie încurajate, toate filozofiile perturbatoare din religie, economie, politică și viața casnică trebuie să fie semănate și udate, în scopul dezintegrarii solidarității sociale în așa fel încât un plan definit, prezentat aici, poate fi supus fără preaviz, iar oamenii apoi s-au adaptat la ea atunci când este arătată eroarea acestor filozofii.

Formula de vorbire nu este: „Noi, evreii, vom face aceasta”, ci „Neamurile vor fi făcute să gândească și să facă aceste lucruri”. Cu excepția câtorva cazuri din protocoalele de închidere, singurul termen rasial distinctiv folosit este „neamuri”.

Evreul International de Henry Ford - Partea a 2 a

 

Reacția Germaniei împotriva evreului

Omenirea a devenit suficient de înțeleaptă pentru a discuta despre acele forme de boală fizică asupra cărora înainte a tras vălul rușinii și al secretului, dar igiena politică nu este atât de avansată. Principala sursă a bolii organismului național german este considerată a fi influența evreilor și, deși acest lucru era evident pentru mințile acute cu ani în urmă, acum se spune că a mers atât de departe încât să fie evident pentru cei mai puțin observatori. Erupția a izbucnit la suprafața corpului politic și nu mai este posibilă ascunderea acestui fapt. Toate clasele poporului german cred că prăbușirea care a survenit de la armistițiu și revoluția de la care li se împiedică recuperarea sunt rezultatul intrigilor și scopului evreiesc. Ei o declară cu siguranță; oferă o masă de fapte pentru a o confirma; ei cred că istoria va oferi cea mai deplină dovadă.

Evreul din Germania este privit doar ca un oaspete al poporului; el a jignit încercând să se transforme în gazdă. Nu există contraste mai puternice în lume decât rasele germanice pure și semitice pure; prin urmare, nu a existat o armonie între cei doi în Germania; germanul l-a privit pe evreu strict ca pe un oaspete, în timp ce evreul, indignat că nu i s-au acordat privilegiile familiei-națiunii, și-a păstrat animozitatea împotriva gazdei sale. În alte țări evreului i se permite să se amestece mai ușor cu oamenii, el își poate acumula controlul necontestat; dar în Germania cazul era diferit. Prin urmare, evreul ura poporul german; prin urmare, țările lumii care au fost cele mai dominate de evrei au arătat cea mai mare ură față de Germania în timpul regretabilului război recent. Mâinile evreiești aveau controlul aproape exclusiv asupra motoarelor de publicitate prin care se modela opinia publică referitoare la poporul german. Singurii câștigători ai războiului au fost evreii.

Dar afirmația nu este suficientă; se dorește dovada; prin urmare, luați în considerare dovezile. Ce s-a întâmplat imediat după trecerea de la vechiul regim la cel nou? Cabinetul compus din șase bărbați, care l-a înlocuit pe ministrul de stat, era dominat de evreii Haase și Landsberg. Haase avea controlul asupra afacerilor externe; asistentul său era evreul Kautsky, ceh, care în 1918 nu era nici măcar cetăţean german. De asemenea, cu Haase au fost evreii Cohn și Herzfeld. Evreul Schiffer a fost ministrul financiar de stat, asistat de evreul Bernstein. Secretarul de Interne era evreul Preuss, cu evreul Dr. Freund ca asistent. Evreul Fritz Max Cohen, care era corespondent al Frankfurter Zeitung din Copenhaga, a fost numit agent de publicitate guvernamental.

Evreul internațional -- cea mai importantă problemă a lumii - The International Jew by Henry Ford

Evreul internațional, de Henry Ford Volumul unu: Evreul internațional 

  "Printre trăsăturile mentale și morale distinctive ale iudeilor pot fi menționate: dezgustul pentru munca fizică grea sau violentă; un puternic simț familial și filoprogenitivitate; un instinct religios marcat; curajul profetului și martirului mai degrabă decât al pionierului și soldatului; puterea remarcabilă de a supraviețui în medii adverse, combinată cu o mare capacitate de a păstra solidaritatea rasială; capacitatea de exploatare, atât individuale, cât și sociale; perspicacitatea și perspicacitatea în speculații și în chestiunile legate de bani în general; o dragoste orientală de etalare și o apreciere deplină a puterii și plăcerii poziției sociale; o medie foarte mare a capacității intelectuale." - Noua enciclopedie internațională. 

  Evreul în caracter și afaceri 

 Evreul este din nou atras de atenția criticilor din întreaga lume. Apariția sa în sferele financiare, politice și sociale a fost atât de completă și spectaculoasă de la război încoace, încât locul, puterea și scopul său în lume primesc o nouă examinare, în mare parte neprietenoasă. Persecuția nu este o experiență nouă pentru evreu, dar examinarea intensivă a naturii și supranaționalității sale este. El suferă de mai bine de 2.000 de ani de ceea ce s-ar putea numi antisemitism instinctiv al celorlalte rase, dar acest antagonism nu a fost niciodată inteligent și nici nu a fost capabil să se facă inteligibil. Cu toate acestea, în zilele noastre, evreul este plasat, ca să spunem așa, sub microscopul observației economice pentru ca motivele puterii sale, motivele separării sale, motivele suferinței sale să poată fi definite și înțelese. 

 În Rusia este acuzat că este sursa bolșevismului, acuzație gravă sau nu, în funcție de cercul în care este făcută; noi, în America, auzind elocvența ferventă și percepând ardoarea profetică a tinerilor apostoli evrei ai reformei sociale și industriale, putem estima cu calm cum ar putea fi aceasta. În Germania, el este acuzat că este cauza prăbușirii Imperiului și a apărut o literatură foarte considerabilă, purtând cu ea o mulțime de dovezi circumstanțiale care dau gânditorului o pauză. În Anglia, el este acuzat că este conducătorul lumii reale, care conduce ca o super-națiune peste națiuni, conduce prin puterea aurului și care joacă națiune împotriva națiunii pentru propriile sale scopuri, rămânând discret în lume. În America se arată în ce măsură evreii mai în vârstă bogați și tinerii evrei ambițioși au năvălit prin organizațiile de război – în principal acele departamente care se ocupau de afacerile comerciale și industriale ale războiului, precum și măsura în care s-au agățat de avantajul pe care experiența lor ca agenți ai guvernului le-a oferit-o.

 În cuvinte simple, problema evreilor a ajuns în prim plan, dar, ca și alte întrebări care se pretează la prejudecăți, se vor face eforturi pentru a o trece sub tăcere ca fiind impolitică pentru o discuție deschisă. Dacă, totuși, experiența ne-a învățat ceva, este că întrebările astfel suprimate vor izbucni mai devreme sau mai târziu în forme nedorite și neprofitabile. 

Evreul este enigma lumii. Sărac în masele sale, el controlează totuși finanțele lumii. Împrăștiat în străinătate, fără țară sau guvern, el prezintă totuși o unitate de continuitate rasială pe care nici un alt popor nu a realizat-o. Trăind sub dizabilități legale în aproape fiecare țară, el a devenit puterea din spatele multor tronuri. Există profeții antice conform cărora evreul se va întoarce în țara sa și din acel centru va conduce lumea, deși nu înainte de a fi supus unui asalt al națiunilor unite ale omenirii. 

Sf.Maxim Marturisitorul: talcuire la Iona cu referinte la Apocalipsa 16,8-9

Și al patrulea înger și-a vărsat cupa în soare; și i s'a dat lui să-i dogorească pe oameni cu foc.

Și oamenii au fost dogorâți cu mare arșiță și au blasfemiat numele lui Dumnezeu Care are putere peste plăgile acestea, și nu s'au pocăit ca să-I dea slavă.

Iar dacă cineva vrea să-şi înalţe mintea la un înţeles şi mai înalt, prin "dreapta" poate să înţeleagă raţiunile celor netrupeşti, iar prin "stânga" pe ale trupurilor. Dar mintea ce se înalţă spre cauza lucrurilor, nereţinută de nimic, nu mai cunoaşte aceste raţiuni, întrucât nu mai vede nici o raţiune în Dumnezeu, Cel ce după cauză e mai presus de orice raţiune. Adunându-se spre El din toate lucrurile, nu mai cunoaşte nici o raţiune a celor de care s-a despărţit, privind în chip negrăit numai Raţiunea la care s-a ridicat după har (1).



Pe aceşti bărbaţi şi pe cei asemenea lor, care într- adevăr nu cunosc dreapta şi stânga lor cea de ocară, îi cruţă Dumnezeu; şi pentru ei lumea toată. (Am zis "cea de ocară", deoarece aproape toate cele din Scriptură au şi un înţeles de laudă şi un înţeles de ocară). Dar poporul iudeu, pizmaş şi vrăjmaş al oricărei iubiri de oameni, se plânge de mântuirea oamenilor şi de aceea îndrăzneşte să se răzvrătească chiar şi împotriva" bunătăţii dumnezeieşti. Plin de nerecunoştinţa, de nemulţumire şi de ură faţă de oameni, el scrâşneşte din dinţi, se scârbeşte de viaţă şi-şi face pricină de întristare din bântuirea neamurilor în Hristos. Socotind, din neştiinţă, mai de preţ o curcubetă decât mântuirea oamenilor, se îndurerează când o vede că se usucă roasă de vierme. Nebunia aceasta a Evreilor a zugrăvit-o în sine ca tip marele Prooroc Iona, fără să pătimească el însuşi - ferească Dumnezeu - de scăderile Iudeilor, ci osândind în sine cu anticipaţie necredinţa lor, pentru care au căzut din slava de mai înainte, ca dintr-o Ioppe (2). De aceea i-a dat Duhul Sfânt în chip tainic acest nume, capabil să arate prin diferitele lui tălmăciri starea lăuntrică a tuturor celor preînchipuiţi. Când deci dezvăluie în sine ca tip nebunia Iudeilor, care se întristează pentru mântuirea oamenilor şi se sminteşte de minunata lor chemare, dar se scârbeşte de viaţă şi doreşte, hulind voia lui Dumnezeu, mai bine moartea din pricina vestejirii curcubetei, numele lui se tălmăceşte "întristarea lor". Această întristare o condamnă Scriptura când zice: "A văzut Dumnezeu faptele lor, adică ale Ninivitenilor, că s­au întors de la căile lor cele rele şi I-a părut rău să-i mai pedepsească pe ei şi nu i-a mai pedepsit. Şi s-a întristat Iona şi a zis: Acum Stăpâne Doamne ia sufletul meu de la mine, că mai bine este mie să mor decât să trăiesc". Şi iarăşi: "Şi a poruncit Domnul Dumnezeu unui vierme a doua zi dimineaţa, şi a ros pe dedesubt curcubetă şi s-a uscat. Şi a fost după ce a răsărit soarele, a lovit capul lui Iona şi s-a împuţinat cu sufletul şi s-a scârbit de viaţa lui şi a zis: mai bine este mie să mor decât să trăiesc".



Ninive este deci Biserica neamurilor, care a primit cuvântul harului şi s-a întors de la rătăcirea de mai înainte a închinării la idoli şi de aceea s-a mântuit şi s-a învrednicit de slava cerurilor. Iar umbrarul, pe care şi l-a făcut Iona după ce a ieşit din cetate, închipuieşte Ierusalimul de jos şi templul din el făcut de mâini. Curcubeta înfăţişează umora vremelnică a slujirii trupeşti şi numai după literă a legii, care nu e statornică şi nu poate să mulţumească mintea. Iar viermele este Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, precum El însuşi zice despre Sine la Proorocul David: "Sunt vierme şi nu om". Căci s-a făcut şi s-a numit cu adevărat vierme, pentru trupul fără de sămânţă pe care l­a primit. Fiindcă precum viermele nu are împreunare şi amestecare, ca pricină premergătoare a naşterii lui, tot aşa nici naşterii după trup a Domnului nu i-a premers vreo amestecare. Dar mai e vierme şi pentru faptul că a îmbrăcat trupul ca pe o momeală pusă în undiţă dumnezeirii spre amăgirea diavolului, pentru ca dracul spiritual cel nesăturat, înghiţind trupul pentru firea lui uşor de apucat, să fie sfâşiat de undiţa dumnezeirii şi deodată cu trupul sfânt al Cuvântului, luat din noi, să dea afară toată firea omenească, pe care o înghiţise mai înainte; cu alte cuvinte pentru ca, aşa cum înghiţise acela mai înainte pe om, momindu-l cu nădejdea dumnezeirii, tot aşa, momit fiind mai pe urmă cu firea omenească, să dea afară pe cel amăgit cu nădejdea dumnezeirii, amăgit fiind el însuşi cu nădejdea că va pune mâna pe omenire; apoi ca să se arate bogăţia covârşitoare a puterii dumnezeieşti, care biruie, prin slăbiciunea firii biruite, tăria celui ce a biruit-o mai înainte; şi ca să se arate că mai degrabă biruie Dumnezeu pe diavol, folosindu-se de momeala trupului, decât diavolul pe om cu făgăduinţa firii dumnezeieşti (4). Acest vierme a ros curcubeta şi a uscat-o, adică a pus capăt slujirii legii, ca unei umbre, şi a uscat părerea de sine a Iudeilor, întemeiată pe ea.

Sf.Maxim Marturisitorul despre cei doi fii ai lui Dumnezeu

Dacă David a împărăţit numai peste Israil cel după trup, iar Israil cel după trup a respins împărăţia lui Hristos, din care pricină acesta a şi trecut la neamuri, cum mai este adevărat cuvântul Arhanghelului: ”Şi îi va da Dumnezeu tronul părintelui său David şi va împăraţi peste casa lui Iacob în veci'?

                     Răspuns

Această nedumerire îşi are o dezlegare limpede şi vădită. Căci dacă "nu toţi cei din Israel sunt şi Israeliţi şi nu toţi sunt fiii lui Avraam, pentru faptul că sunt sămânţa lui Avraam, ci Dumnezeu îi va socoti ca sămânţă pe fiii făgăduinţei", dacă, pe de altă parte, chiar de-ar fi "numărul fiilor lui Israel ca stelele cerului şi ca nisipul mării, numai rămăşiţa se va mântui", e clar că prin Israel se înţelege poporul credincios, care vede pe Dumnezeu prin faptele dreptăţii şi prin cunoştinţa cea adevărată din credinţă, fie că după cum e din sămânţa lui Israel, fie că e din sămânţa neamurilor. Pentru că cel ce poartă în el clară şi neştirbită pecetea credinţei lui Avraarn, a lui Isaac şi a lui Iacob, nu e străin de chemarea şi de harul adevăratului Israel.

Dar şi fericitul David însuşi a împărăţit peste cei credincioşi din Israel. Din acestă pricină, îndată ce şi-a stins Israel lumina credinţei, s-a desfăcut şi de împărăţia lui David (l). Prin urmare este vorba de tronul duhovnicesc al lui David şi de împărăţia spirituală a sufletelor raţionale, de casa credincioasă a lui Iacob şi de poporul sfânt şi mare, despre care a făgăduit Dumnezeu în chip profetic că se va naşte din Moise, luând locul lui Israel cel trupesc care amărăşte necontenit pe Dumnezeu, despre acel popor căruia Israel cel trupesc îi serveşte numai drept chip. Aceasta a arătat-o Dumnezeu zicând: "Lăsaţi-mă şi voi nimici poporul acesta dintrodată şi te voi face pe tine neam mai mare şi mai temut decât acesta". Deci nu e vorba de casa necredincioasă a lui Iacob, care supără neîncetat pe Dumnezeu, de neamul păcătos şi de sămânţă vicleană, de fiii nelegiuiţi, de căpeteniile Sodomei şi de poporul Gomorei, de cei ce s-au întors cu întoarcere vicleană şi au părăsit pe Domnul, de cei ce au mâniat pe Sfântul lui Israel şi pe Dumnezeu nu L-au cunoscut şi nu L-au înţeles, de cei ce au fost răniţi de rana fără de leac a necredinţei, care nu poate fi vindecată de nici o metodă de tămăduire raţională, care să-i lecuiască de necredinţa sufletului. Nu e vorba de cei despre care zice: "Vai ţie neam păcătos, sămânţă vicleană, fii ai fărădelegii, aţi părăsit pe Domnul şi aţi mâniat pe Sfântul lui Israel. Cum vă mai puteţi răni, sporindu-vă fărădelegea? Nu mai este loc unde să se pună vreo cataplasmă, nu mai ajută nici untdelemnul, nici legăturile". Nu e vorba de cei ce şchioapătă de amândouă picioarele, de cei ce s-au întors de la adevăr şi au fost scoşi din moştenirea dumnezeiască, asemenea lui Cain şi Ismail, Esau şi Rubim, Er şi Onan, Manase, Eleaf şi Amon, toţi primii născuţi ai Patriarhilor şi Proorocilor care au fost lepădaţi şi respinşi. De aceea zice: "'Fiul Meu întâi născut, Israel", dar nu unul născut (2). Căci se aştepta primirea spre înfiere a unui popor evlavios şi cucernic, zidit pe placul lui Dumnezeu şi adus la înfierea cea după har, prin lepădarea poporului celui dintâi născut şi necredincios al lui Israel. Pentru că acesta s-a ridicat, din pizmă, împotriva lui Avel cel spiritual pe care l-a ucis ca şi Cain; şi-a bătut joc de viaţa îndumnezeită a lui Isaac cel spiritual ca şi Ismail; s-a înfuriat asupra lui Iacob cel spiritual ca Esau; a vărsat pe pământul rătăcirii şi al patimilor sămânţa credinţii şi a dreptăţii ei, asemenea lui Er şi Onan şi a respins Biserica lui Dumnezeu, ca aceia pe Tamara; şi-a făcut uitate virtuţile ca Manase; s-a mâniat din pricina mândriei pe David cel spiritual, care a primit împărăţia şi de aceea l-a dispreţuit ca Eliaf; şi în sfârşit s-a făcut începătorul unei fărădelegi străine ca Amon (3). Nu e vorba de aceşti fii înstrăinaţi, care s-au abătut şchiopătând de la cărările lor, care răsuflă numai furie şi moarte, de aceşti fii trupeşti care sunt cu adevărat numai trupuri şi sunt cu totul straini de har, "al căror Dumnezeu e stomacul şi a căror slavă e în ruşinea lor", a căror amintire de oameni necredincioşi a pierit cu sunet. Ci, precum am mai spus, e vorba de Israel cel credincios şi duhovnicesc, de acel Israel care vede pe Dumnezeu prin credinţă din toate neamurile prin alegerea harului, ca să-şi alcătuiască un popor şi un neam sfânt şi o preoţie împărătească. Pe acesta a făgăduit Dumnezeu, vorbind prin înger către Fecioară, să-l dea Mântuitorului care se va naşte şi Dumnezeului tuturor, ca să împărătească peste el. Această făgăduinţă şi-a primit adeverirea prin însuşi felul cum s-au petrecut lucrurile. Caci Domnul a împlinit făgăduinţele făcute părinţilor, binecuvântând şi înfiind toate neamurile lui Avraam cel spiritual şi făcând pe Avraam părinte în duh al tuturor neamurilor prin credinţă, iar El asezându-Se pe tronul duhovnicesc al lui David şi împărăţind peste casa credincioasă a lui Iacob în veci, împărăţia lui neavând sfârşit.

                       Scolii

1.     Pe timpul lui Ieroboam s-a desfăcut Israel de casa lui David, căzând de la credinţa în Dumnezeu.

2.  Inşirarea primilor născuţi lepădaţi de la începutul veacurilor, cărora li se aseamănă şi poporul lui Israel. Putem admite că despre el s-a spus mai pe ocolite: "Fiul Meu cel întâi născut, Israel", arătându-se că în calitate de prim născut va fi lepădat, ca să fie chemat prin credinţă poporul înfiat după el, ales dintre toţi pământenii.

3.   Fraţii pizmuiţi de cei dintâi născuţi închipuiesc pe Domnul şi poporul cel nou prin credinţă.