doktoru

luni, 14 iulie 2014

Din comentariile d/p net o fabula simpatica ,cu tîlc !!!

POVESTIRE DIN PADUREA VERDE
Published 09/02/2004 | By altermedia_ro

Aceasta povestire este un pamflet si trebuie interpretata ca atare. Personajele sunt pur fictive si nu au nici o legatura cu persoane reale…

A fost odata ca niciodata, intr-o padure nu foarte indepartata, un mic soricel amarat si slabanog ca vai de el. Si mergand el prin padure se intalni intr-o zi cu elefantul, care era cel mai mare si puternic animal si muncea cel mai mult. Din pricina asta avea mancare suficienta, ba ii mai si ramanea. Vazand acestea, soricelul l-a rugat pe elefant sa-l ia si pe el in spate, sa-l care prin padure si sa-l lase sa se hraneasca cu resturile de la masa. Si elefantul – milostiv din fire – l-a primit.
Dupa vreo saptamana de tovarasie, soricelului ii mergea foarte bine, avea tot timpul ce manca, insa se cam saturase de frunze si muguri de bambus, caci nu prea erau pe gustul sau de rozator. Asa ca s-a strecurat in urechea elefantului, de unde a inceput sa-i sopteasca acestuia tot felul de idei. Cum ca n-are o alimentatie diversificata, ca-l paste obezitatea si in ritmul asta o sa moara de inima. Ar trebui sa-si schimbe dieta, sa incerce niste lucruri noi ca nucile, alunele sau boabele de grau. Si ca un prieten adevarat, soricelul s-a oferit voluntar sa-l sfatuiasca ce sa culeaga si ce sa manance in schimbul resturilor si a frimiturilor. Iar elefantul, convins de primejdia in care se afla, s-a hotarit sa il asculte. Si strangea elefantul intr-o zi de munca tone de alune si tot felul de boabe; numai ca nu prea il incantau, asa ca manca putin si restul il dadea soricelului, caci, se parea, lui ii placeau mai mult…

SI CHIAR II PLACEAU! Atat de bine ii mergea soricelului, ca mai pusese si deoparte o gramada de graunte, incat tot neamul soricesc a hotarat sa-i urmeze exemplul – fiecare intrand toti in urechea cate unui animal. Si ia uite cum leii nu mai vanau antilope, lupii nu mai mancau caprioare, iar vulpile… uitasera gustul gainilor! Toata lumea o daduse pe nuci si graunte. Iar ce ramanea…dadeau soriceilor.
Toata lumea era fericita si in padure domnea pacea si democratia.
Singurele in urechea carora nu se putuse patrunde erau animalele mici, iepurele, bursucul si veverita, care – coincidenta!, detineau si controlul asupra celui mai mare depozit de nuci si alune din padure. Vazand ca nu-i chip sa-i controleze pe cei trei, soarecii i-au soptit in ureche leului cum ca iepurasul, bursucul si veverita s-ar fi constituit intr-o adevarata axa a raului care a pus monopol pe resursele de nuci. Ar trebui sa fie distribuite in mod democratic tuturor animalelor din padure. Ba mai mult, aveau informatii ca cei trei ar planui sa puna o bomba la vizuina leului si sa preia puterea in padure. Infuriat, leul si-a trimis imediat haita de copoi sa rezolve problema. Iepurasul a murit in timpul urmaririlor; bursucul a fost prins si judecat, iar in prezent se afla inchis intr-o scorbura federala; veverita insa a reusit sa fuga si se banuieste ca s-ar ascunde in desisurile de la marginea padurii. Pacea si democratia fusesera restabilite iar alimentele au fost preluate de soricei urmand a fi impartite in mod egal. Mai tarziu, cand o fi nevoie.
Intr-o buna zi, un lup mai tanar, satul de atate graunte, a indraznit sa intrebe DE CE? De ce trebuiau sa mai continue dieta asta, cand oricum erau numai piele si os si pericolul obezitatii disparuse? Imediat toate animalele au inceput sa auda in urechi o poveste sfasietoare despre suferintele prin care trecuse neamul soricesc in timpul cumplitelor deratizari, cum orice animal era dator la o reparatie morala istorica, pentru ca soriceii nu mai aveau incredere sa-si adune singuri boabele de grau, de teama sa nu fie otravite si sa se repete ororile istoriei.
Au infiintat chiar si un muzeu al deratizarii in memoria celor 6.000.000.000 de soricei disparuti, unde au expus la vedere trei cutii de tabla pe care scria clar “OTRAVA DE SOBOLANI”, astfel ca la vederea lui, orice animal era napadit de mila pentru sarmanii soricei, dar si de un sentiment de vinovatie pentru ca stiusera si totusi nu facusera nimic sa-i salveze.
Mai presus de pace si democratie, in padure domnea acum SOLIDARITATEA ANIMALA, iar toate dobitoacele, convinse mai mult ca oricand de justetea cauzei lor, continuau sa stranga sarguincioase minunatele graunte pe care le imparteau frateste cu chitaitorii cei necajiti.
Curand veni si toamna, iar padurea isi imbraca vesmantul aramiu. O ploaie rece udase blana leului slab si istovit atat de rau, incat il apucase tremuratul. Si intr-o incercare disperata de a se usca si incalzi putin, leul isi scutura coama atat de tare incat soricelul din urechea sa fu proiectat cu capul de un pom de-i sarira sarmanului creierii si cazu lat.
In acel moment leul avu un soc. Era pentru prima oara dupa multi ani cand nu mai auzea voci in cap. Privind in jurul sau, realiza halul deplorabil in care ajunsese padurea. Supusii sai, numai piele si os, cu un ranjet tampit pe fata, munceau de dimineata pana seara la strinsul alunelor, in timp ce o mana de soricei imbuibati stransesera rezerve colosale si conduceau intreaga padure. In iarna ce urma, soriceii aveau sa traiasca indestulati, in timp ce restul animalelor, slabite si extenuate, isi vedeau moarte cu ochii. Pe cand trecea pe langa muzeul deratizarii, leul a observat cum ploaia indepartase eticheta cu “OTRAVA DE SOBOLANI” si dedesubt se vedea o alta, mai veche, pe care scria “FASOLE CU COSTITA”! Atunci a inteles: TRAISE IN MINCIUNA! Cu totii FUSESERA MANIPULATI!
Va convoca imediat o intrunire a tuturor animalelor si le va ordona sa se scuture puternic! La urma urmei era inca Regele animalelor si mai avea un cuvant de spus in padurea asta! Trebuie reluate vanatoarea si vechea alimentatie…trebuie reconstruite vizuinile…sunt atatea de facut…dar vor reusi! Pentru ca acum sunt LIBERI!
SFARSIT (?)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu