doktoru

duminică, 20 iulie 2014

«Despre cinstea cuvenită Episcopilor și despre sminteli» Pr. Savatie Baștovoi -Text interesant pentru crestinii adevarati ai ultimelor zile

«Despre cinstea cuvenită Episcopilor și despre sminteli» Pr. Savatie Baștovoi

(interviu realizat cu ieromonahul Savatie Baştovoi, preluat de la LaurențiuDumitru.ro)

Glasul Monahilor (revista Mănăstirii Petru-Vodă): Părinte Savatie, azi se vorbeşte mult despre "alinierea" Bisericii la mersul lumii, la cerinţele societăţii moderne. Aceasta include, pe lângă altele, mai întâi de toate recunoştinţa autenticităţii tuturor credinţelor şi chiar intrarea în comuniune de rugăciune cu reprezentaţii acestora. În acest sens, s-au făcut mişcări considerabile din partea anumitor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, ceea ce sfidează prevederile canonice şi dogmatice lăsate de Sfinţii Părinţi. În aceste condiţii, mulţi credincioşi se smintesc, îşi pierd orice încredere în ierarhi şi ajung chiar să-i nesocotească. Cum credeţi, ce atitudine trebuie să avem faţă de ierarhii Bisericii noastre?
Ieromonahul Savatie: Ne uităm la David care, fiind deja împărat peste Israel, era prigonit de Saul. Saul era îndrăcit, ne spune Scriptura, ieşise din ascultarea lui Dumnezeu şi pentru aceasta a fost pedepsit şi lepădat de Dumnezeu. În locul lui a fost uns David, deşi Saul continua să stea pe scaunul lui Israil. Scriptura ne spune ce fel de necazuri răbda David din partea lui Saul, cum îl prigonea prin munţi şi căuta ca să-l omoare. Odată tovarăşii lui David au zis: "Să-l omorâm pe Saul". David însă le-a răspuns: "Să nu-mi fie mie a ridica mâna asupra unsului Domnului". Iată, Saul era nebun, era îndrăcit, Dumnezeu Însuşi a mărturisit că l-a lepădat pe Saul şi l-a ales pe David în locul lui. David ştia toate acestea, şi totuşi a zis: "Să nu ridicăm mâna asupra unsului Domnului!". Ungerea este veche, de acum anulată, dar David nu a nesocotit-o. Aşa şi noi - să ne temem a ridica mâna asupra unşilor Domnului. "Nu ridicaţi mâna asupra unşilor mei şi împotriva proorocilor mei nu vicleniţi!", zice Domnul prin gura lui David. Dumnezeu i-a ales. Oare Dumnezeu nu poate să le dea într-o noapte aşa o boală ca să nu se mai scoale nimeni a doua zi? Oare noi suntem cei care trebuie să-i judecăm? Dacă Dumnezeu îi lasă, oare noi suntem mai mari? Numai dacă ne va întreba cineva, să spunem: "Eu aşa cred", să mărturisim credinţa dreaptă, nu cum spun ei, ca să nu fie sminteală în Biserică, dar, pe cât se poate, să nu-i atingem pe episcopi. Cred că a venit vremea când va trebui să tăcem despre multe lucruri, chiar şi despre apucăturile eretice ale unor episcopi, numai ca să nu pierdem Biserica.
Aşa văd eu că a mers Biserica şi aceasta cred că este duhul smereniei şi al păcii, mai ales la vremea noastră, când toate sunt aşa de încurcate. Să nu facem sminteli şi să nu îndemnăm la răzvrătire, că şi aşa sunt răzvrătiţi. Acum e vremea răzvrătirii, când toţi îşi fac adunări, cluburi, mişcări şi pun moda lor în Biserică: "Că aşa, că aşa"? Nu trebuie să facem asta. Ai auzit o sminteală, ia şi o dezminte: "Nu-i aşa, frate!". Chiar dacă ai văzut tu cu ochii tăi, să nu o povesteşti, să nu o crezi. Dracul poate să arate multe lucruri care nu sunt. Binele trebuie să-l credem, dar răul - ce motive avem? Nici nu ne trebuie. Să ne rugăm! Să biruim răul cu binele - iaca pacea lui Hristos. Hristos a tăcut. Cine era mai sfânt, mai curat? Cine era arhiereu adevărat? Şi vine un arhiereu din legea cea veche, lucrul mâinilor Lui, şi-L loveşte peste obraz. Cum zice la un tropar: "Mâna cea de lut, pe care Tu ai zidit-o, Te loveşte azi peste obraz". Şi Dumnezeu a toate - tace. Arhiereul cel adevărat! Oare noi nu vom tăcea? Să nu încercăm să fim mai sfinţi decât Sfântul Sfinţilor, că noi de la Dânsul am luat sfinţenie, nu de la noi. Altminteri o să pierdem Biserica. Şi Pavel când a mustrat din neştiinţă pe un arhiereu de lege veche, numindu-l "perete văruit", îndată şi-a cerut iertare, aducând cuvintele Scripturii, că "pe mai marii poporului tău să nu-i vorbeşti de rău".


- Credeţi că este mai bine să închidem ochii la faptele unor arhierei şi să tăcem, de frica de a nu sminti?
- Să ne temem de sminteli. A judeca pe ierarhi în faţa poporului este cea mai mare sminteală. Aşa au apărut sectele. De unde credeţi că s-au pornit protestanţii şi toată nebuneala? S-au judecat cu mai-marii lor, " că nu mai sunt chiar aşa sfinţi preoţii ăştia, ce noi nu suntem sfinţi? Hai să facem noi Biserica noastră!" Şi au făcut-o! Deşi aparent rămânem în Biserică, noi tot ne dezbinăm. Azi vezi că se adună creştinii şi vorbesc: "Păi, cutare arhiereu îi aşa, ştiu eu că ăsta-i mason!" Nu mai spune tu aşa fel de lucruri, îţi dai seama ce vorbeşti? Daca el stă acolo la Prestol, slujeşte Sfânta Liturghie, cum poţi spune astfel, nu te temi de Dumnezeu? "Ăsta-i mason, ştiu eu ce har are, ce ăsta-i arhiereu, dacă eu ştiu că a făcut aşa şi aşa?" În Rusia, pe unde vrei, este aceeaşi situaţie. Trebuie să ne temem de asta, pentru că ştiţi cum se numeşte? - cuvânt deşert. Hristos a spus: "pentru orice cuvânt deşert veţi da răspuns". Cuvântul deşert este cel care nu are acoperire, pe care tu nu eşti sigur. Când a spus Domnul sentinţa asta? Atunci când I-au zis: "Cu domnul dracilor scoate El pe draci - cu Belezebul". Şi Hristos a zis: "Orice hulă se va ierta, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta". Cuvânt deşert le-a socotit lor ceea ce au spus, pentru că nu ştiau sigur, au adus o învinuire deşartă. De aceea, când spui "cutare îi mason", tu nu ştii, şi la judecată o să te întrebe: "Ai spus asta? Poftim este deşartă!" Şi-a atunci ce faci? Noi auzim multe, bate vântul şi aduce tot felul de zvonuri, dar cine le răspândeşte? Nu trebuie să facem panica asta, pentru că Dumnezeu care dă viaţa şi o ia, într-o clipă poate să-i paralizeze şi gata, că-i mason, că-i nemason - nu mai poate să vină la Liturghie. Dar dacă el vine şi Dumnezeu îl rabdă, şi el ia Trupul lui Hristos în mâinile lui, şi Cel care este preste toate - îl rabdă, noi de ce să nu răbdăm?
M-am dus eu odată la părintele Selafiil şi l-am întrebat: "Părinte, mulţi arhierei de azi nu sunt după Sfinţii Părinţi, se roagă cu păgânii şi altele fac. Cum să facem cu ei? Să luptăm, să scriem împotriva lor?". Şi părintele mi-a zis aşa: "Hai să ne uităm la Scriptură, în Vechiul Testament la evrei. Ce făceau arhiereii? Şi curveau şi jertfă la idoli aduceau...". Că şi în templu au adus statuile zeităţilor greceşti - noi ştim asta. Şi încă ştiţi ce mai făceau? În vremea Olimpiadei, lăsau slujbele şi fugeau la aruncat discurile, cum aleargă azi la fotbal. "Dar cu toate acestea - zice părintele Selafiil - când a fost să-i treacă Marea Roşie, a desfăcut marea şi i-a trecut pe toţi, pentru ca erau ai Lui". Aşa şi azi, acelaşi Dumnezeu este, şi noi împreună cu arhiereii şi preoţii - toţi suntem cu păcate şi cu necazuri. Aceia nu că erau masoni sau nu, ei jertfeau copiii şi-i băgau la Moloh. Aceste toate le făceau, dar Dumnezeu a desfăcut marea şi i-a trecut. Omul se întunecă uşor la minte, dar pentru asta nu trebuie sa pătimească toată Biserica. Am auzit că cutare a căzut în ispită. Da, el a căzut, dar se poate întâmpla să cadă toţi arhiereii în ispita asta, unul să nu rămână. Şi atunci ce facem? Desfiinţăm Biserica sau facem alta, ca protestanţii? Nu.
- Părinţii au anatemizat multe din ideile şi acţiunile pe care anumiţi episcopi de azi le încurajează. Oare nu trebuie să îi socotim lepădaţi pe cei ce fac aceste lucruri?
Şi Sfântul Gherasim al Iordanului a dat în arianism o perioadă, pentru că era simplu. A avut ispita asta, şi tatăl lui Grigorie Teologul, era episcopi şi tot a căzut în arianism. Şi a trebuit să vină Grigorie să-l lămurească cum stau lucrurile. Iaca, a avut oleacă de vreme de ispită. La unii - este mai scurtă vremea, la alţii - mai lungă. Cum se întâmpla la început, când încă nu erau dogmele lămurite? Dacă era vreun arhiereu care nu învăţa cum trebuie, atunci scria o epistolă, se adunau mai mulţi şi-i spuneau: "Frate, tu nu zici bine de Maica Domnului. De unde ai luat?" Şi răspunsul lui: "Uite scrie în Scriptură acolo...". "Scrie acolo, dar fi bun şi vino până la noi. Uită-te ce mai scrie în Scriptură". Eu am citit în "Faptele sinoadelor ecumenice", în română nu sunt traduse, dar eu le-am citit în ruseşte - nişte scrisori, schimb de scrisori între episcopii eretici şi cei ortodocşi. Mai întâi îl lămureau, pe urmă îi ziceau: "Frate, noi ţi-am spus, dar să ştii, dacă mai spui aşa, noi nu vrem să avem legătură cu tine". Aşa se adunau toţi şi dădeau anatema. Dar noi ce facem? Ne bârfim unii pe alţii. Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, şi el a zis: "Sfinţii Părinţi, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărţile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem".
Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Şi sfinţii au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alţii pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este puternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, este erezie, să mă iertaţi, dar omul, când spune ceva, nu poţi să-l declari îndată eretic. Dacă aş merge în biserică şi i-aş lua la bani mărunţi pe fiecare, iertaţi-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar şi dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieţii duhovniceşti. Înţelegeţi? Sunt materializări ale Duhului. Şi, pentru ca să trăieşti dogmele aşa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălţimea părinţilor care le-au formulat, pe înălţimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem nişte puturoşi şi ne pare că mărturisim drept credinţa. Noi o mărturisim fragmentar. Credem că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt... Vorbim dar nu ştim ce vorbim. Despre aceste lucruri mai bine să nu vorbim. Părinţii din pustie, din Egipt, se fereau să vorbească despre dogme. Aşa găsim şi la Ioan Scărarul: "Fereşte-te să vorbeşti despre dogme, că asta răceşte sufletul". Noi ne băgăm aşa de uşor şi declarăm eretici şi pe unul şi pe altul. Da, sunt erezii vădite, dar este ispită. Nu declara că: "l-am auzit, că l-am văzut, că a scris acolo..." Ehe, şi sfinţii mai scriau aşa, pe urmă ziceau că n-au zis chiar bine. Aşa şi noi. Nu pentru cuvântul care l-au scăpat din gură, să dăm anatemei.
- De fapt, de cele mai multe ori, cei care judecă nici ei nu ştiu...
- Aşa e....Pe eretici Biserica îi anatemizează, dar, cu înţelepciune să le facem pe toate. Trebuie să cercetăm ceea ce a vrut să spună. Vă spun, Gherasim al Iordanului, aşa de mare - a căzut în arianism, care nu era orice fel de erezie, ci una care neagă dumnezeirea Mântuitorului. Vă pare lucru de şagă? Nu dintr-astea ecleziale, care-s şi mai fine, pentru care trebuie să ai mintea lui Grigorie Teologul, a lui Dumnezeu, ca să înţelegi cum îi cu Biserica. Dar dumnezeirea lui Hristos, noi, parcă toţi o mărturisim, că iaca şi unii sectanţi mărturisesc dumnezeirea lui Hristos. În Pateric avem şi alte pilde, când un părinte zicea că Trupul şi Sângele de la Împărtăşanie nu-i Trup şi Sânge adevărat, dar era aşa de mare, că orice se ruga, Dumnezeu îl auzea. Părinţii l-au chemat şi i-au zis: "Părinte spui aşa, dar Biserica nu spune aşa". "Dar cum spune?". " Iaca cum spune...". "Păi staţi oleacă să mă rog...". Şi s-a rugat şi a venit şi a spus: "Da, îi drept aşa cum spuneţi voi. Îi Trup şi Sânge, nu-i cum spun eu"... Şi el atâta timp se împărtăşea! Vă daţi seama ce fel de erezie? Nu din astea pe care le auzim noi la radio. Şi iaca, Dumnezeu îl primeşte, el se împărtăşea.
Aşa şi noi, să nu ne grăbim să anatemizăm. Este uşor să tai un ram dintr-un copac, dar încearcă şi pune-l la loc! O cetate când o pui pe vârful muntelui, toată lumea o vede, dar noi s-o ocrotim. Dacă s-a zgâriat peretele, îl punem la loc, dar nu să luăm sapa, să lovim în el şi să strigăm: "Iaca, v-am spus eu că se strică peretele acesta, eu v-am spus încă de demult că peretele acesta se strică!". Şi dai cu sapa-n perete. Cam aşa facem noi. Oameni pe oameni ne sprijinim şi Apostolul Pavel l-a mustrat pe marele Petru, când acesta se ruşina să mănânce cu păgânii de faţă cu iudeii, ca să nu-l acuze. Pavel i-a zis: "Tu aşa mărturiseşti pe Hristos? Aşa te-a învăţat El? Tu nu ştii că şi păgânii au primit harul ca şi noi? Te ruşinezi? Cauţi la faţa iudeilor?". Pavel l-a mustrat pe marele Petru. Dar acesta e un sfat din dragoste, nu dezbinător. Frate pe frate se sprijineşte, că noi suntem neputincioşi. Aşa şi cu arhiereii şi cu preoţii. Chiar şi în parohie poate intra preotul în ispită. Dar, tu, cu dragoste du-te şi-l ajută şi fii o vreme lungă lângă el. Arată-i dragoste ca el să câştige încredere în tine, să-i fii prieten, şi atunci, odată o să beţi un pahar de vin şi el o sa te asculte pe tine. Nu o face pe filozoful. Te-ai suit pe catedră şi spui sfaturi. Fă ceea ce se poate face ca om. N-am să fac eu cu el erezie, n-am să slujesc cu alţii, dar, ca om, dacă pot să-l ajut cu ceva - păi îl ajut. Apostolul Pavel cum zice? "Cu toţi toate m-am făcut, ca măcar pe unul să-l câştig". Despre Sfântul Spiridon Sindonitul se spune că, aflând pe dregătorul cetăţii a căzut în arianism, s-a dus şi i s-a vândut ca rob, pustnic fiind, şi slujindu-l multă vreme, prin înţelepciunea sa l-a cucerit şi la adus înapoi la Ortodoxie. Iaca, dragoste. Dar a rosti anateme e uşor. Asta dacă vom face, şi oamenii uitându-se la noi, vor căpăta putere. Atunci, toţi sectarii şi eterodocşii nu vor mai avea putere în Biserică. Eu chiar cred că astea-s şmecheriile lor ca să dezbine Biserica din interior, adică toată panica asta cu masonii şi celelalte care slăbeşte credinţa în popor. Întodeauna Biserica s-a dezbinat din interior, ca şi în vremea lui Arie care era preot.
Să păzim şi sfinţenia şi asceza, să păzim şi rugăciunea. Dar dacă nu vom avea dragoste şi dacă nu vom căuta la dragostea lui Dumnezeu, să fim toţi un duh, să nu risipim turma, păi nu vom fi mari în Împărăţia cerurilor. Dacă "vom învăţa şi vom face", vom fi mari, zice Hristos. Noi învăţăm că trebuie blândeţe, iertare, dar să şi facem. Iertăm pe aceştia mici, în timp ce pe mai mari noştri, cărora trebuie să le dăm cinste, nu-i putem ierta. Porunca pentru toată Biserica s-a dat.
- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?
- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit.
Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!
- Ne osândim?
- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.
- Nu trebuie să ne simţim datori să apărăm Biserica?
- Nu aperi nici o Biserică, tu-ţi pierzi numai rugăciunea. "Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic", spune Apostolul. Dacă eu mă pornesc cu mânie, când am vorbit cu el m-am tulburat aşa de tare cu duhul încât... Ce zice David? "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce iei tu cuvintele dreptăţii Mele în gura ta? Că, de vedeai furul, cu el fugeai şi cu cel preacurvar partea ta puneai". Cine făcea dreptate? Ilie, Ioan - când s-a dus la Irod. Ioan, care era fulger, era îngerul pustiei. Vorbeau cei curaţi şi puternici, dar păcătosului i-a zis Dumnezeu să nu ia cuvintele Sale în gura lui. Şi i-a mai spus: "Pune păcatele tale înaintea Mea şi cheamă-Mă în ziua necazului tău şi eu te voi izbăvi!". Nu l-a lepădat Dumnezeu pe păcătos - "Eu pentru păcătoşi am venit", a zis - dar cuvintele dreptăţii Sale i-a zis să nu le ia în gura sa. La Ioan Scărarul mai spune: "Câtă vreme ne aflăm în pocăinţă, să nu vorbim despre dogme, cel ce se pocăieşte să nu citească teologie pentru că nu-i este de folos". Părinţii au văzut că asta alungă pocăinţa. Dacă se pocăieşte cineva şi se osteneşte pentru păcatele lui şi dacă a învăţat din asta ceva, atunci poate să spună şi altuia pentru ca să-l ferească de groapa în care a căzut el, iar pentru asta va avea plată de la Dumnezeu, dar numai dacă se osteneşte. Dacă el încă se află în păcatele astea, atunci n-are ce să spună, nu poate încă să spună nimic. Noi nici măcar nu ne pocăim, înţelegeţi? Dar deja am început să discutăm teologie. La Avva Pimen, când a venit un pustnic de departe ca să-l vadă şi i-a pus înainte Avvei câteva citate din Scriptură ca acesta să-l lămurească cum stau lucrurile, Avva Pimen a continuat să împletească coşuri tăcând şi nedând nici un răspuns. Acela, dacă a văzut, s-a mâhnit şi a ieşit. Atunci ucenicul îl întreabă: "Avvo, Părintele acesta a venit de departe şi acolo, în ţara lui, este mare şi vestit, a venit să te vadă şi tu nici nu-l bagi în seamă?". Iar Avva îi răspunde: "Ei, el îi mare, îi sus, în cer, vorbeşte despre Scriptură, dar Pimen e jos, pe pământ. Dacă mă întreba ceva despre patimi eu îi vorbeam, dar din Scriptură Pimen nu ştie". Ucenicul a ieşit din urmă şi a zis pustnicului. Iar acesta, auzind aşa, s-a întors şi a zis: "Avva Pimen, mă chinuie gânduri de curvie". "O, fratele meu!" - s-a sculat şi l-a îmbrăţişat. Iar pustnicul s-a întors în ţara lui mult folosindu-se.
Noi acestea să le păzim: cum să scăpăm de gânduri, cum să ne rugăm, cum să avem smerenie... şi atunci Dumnezeu ne va învăţa teologie. Făcând noi aşa, mulţi se vor folosi, ca şi de părinţii aceia. Atunci când ieşea câte un episcop şi zicea: "Avva Antonie a zis că nu-s drepţi aceştia cu erezia lor" era ascultat. Mai ales pentru începători ăsta-i lucru foarte periculos. Niciodată nu poţi agonisi duh de pocăinţă pentru că asta îţi risipeşte atenţia tot timpul în altă parte, eşti tot timpul în afara mănăstirii cu gândul. Să vă mai zic un lucru: câţi călugări citesc astăzi Patericul şi Scara? Dar câţi călugări citesc gazete, câţi ştiu toate bârfele de la radio? Ştiu unde au fost episcopii, ştiu ce au vorbit aceştia în taină la un pahar pentru că au ei pe cineva acolo, o maică la episcopie care face mâncare şi iaca ce-a auzit, toate le ştiu. Dar, dacă-l întrebi din Scara - nu ştie dacă a pus mâna pe ea. Patericul, Scara şi altele - sunt cărţi care trebuie citite în fiecare zi, ca şi Psaltirea. Şi atunci călugărul începe să fie călugăr. Găsim la Sfântul Isaac Sirul cuvântul acesta: "Mai mare este să stai în chilia ta şi să te rogi decât să converteşti noroade la Hristos". Toţi Părinţii ne învaţă să nu ne amestecăm în treburile lumii, iar Sfântul Ioan Cassian spune că monahul trebuie să fugă de femei şi de episcopi. Pe episcop, călugărul trebuie să-l vadă numai pe calendar.
Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu.
- Atunci cine, dacă nu călugării, vor păstra bunul mers în Biserică?
- Sfântul Antonie cel Mare spune că noi, călugării, vom fi judecaţi după făgăduinţele monahale, pentru nimic altceva nu vom da răspuns. Oamenii, dar mai bine zis îngerii, vor să vadă de la noi rugăciune, ascultare, curăţie, pentru care noi am dat făgăduinţe. Dar noi îi lămurim cât de bine ştim să învârtim cuvintele. Asta ştiu să o facă oratorii şi jurnaliştii, dar în faţa îngerilor trebuie să arătăm meseria noastră, pentru că am făcut legământ: ascultare, curăţie, sărăcie. Cum spunea Sfântul Antonie: "Când te apuci de un lucru, trebuie să ştii de la început ce trebuie să faci: sapă, topor sau sabie. Şi aşa o înfierbântă şi aşa o bate, ca să iasă ceea ce voieşti". Aşa şi noi, trebuie să ştim ce vrem: să fim călugări, să dobândim virtuţi călugăreşti, ori să îndreptăm Biserica, ori să fim iscusiţi la vorbe şi în direcţia asta să ne îndreptăm. Nimeni din Biserică nu ştie mai bine ce are de făcut decât călugării, pentru că noi avem făgăduinţe pe care ştim sigur că trebuie să le împlinim. Să cerem ajutorul Maicii Domnului pentru cuvântul cu care ne-am legat în faţa altarului. Să citim făgăduinţele încă o dată şi încă o dată şi să ne cutremurăm de cât de departe suntem de ceea ce trebuie să fim. Să fim călugări, pentru că restul sunt mulţi, dar călugări din ce în ce mai puţini. Să nu rămânem la haine numai, ci să păstrăm duhul călugăriei, restul sunt vorbe şi idei. Numai în călugărie este duh. Duhul nu-i uşor să-l pui în cuvinte, el este sau nu este, iar cuvintele stau liniştite pe foi şi idei sunt destule. Toată lumea operează cu idei, numai călugării operează cu duh, cu puterea pe care a revărsat-o Dumnezeu: ei ascultă în Duh, se roagă în Duh, mănâncă în Duh, toate trebuie să le facem în Duh. Ceilalţi le fac cu legi, cu idei şi cu prospecte. Călugăria nu se învaţă, ea se trăieşte. Creşti în ea fără să observi. Aşa că în Duh să le facem pe toate. Dacă nu l-am agonisit, degeaba păstrăm cuvintele şi formele. Pe acesta, adică Duhul, noi trebuie să-l dăm şi mai departe, numai că noi înşine încă nu l-am agonisit. Iaca ce va fi scump în ultima vreme: Duhul lui Dumnezeu. Lumea-i plină de cărţi de dogmatică, dar de la asta Biserica nu se schimbă. Îmi veţi spune că Maxim Mărturisitorul a schimbat Biserica, călugăr fiind. Da, dar el era călugăr adevărat, că din ăştia cu idei erau şi pe vremea lui. Aşa şi noi, credinţă dreaptă avem, slavă lui Dumnezeu, dar încă nu avem putere. Asta se agoniseşte nu prin cugetare, ci prin lucrare. Iaca ce zic eu. Încercaţi! Şi, dacă facem aşa, căpătăm îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, avem îndrăzneală şi înaintea omului, pentru că nu ne ruşinăm să vedem faţa Lui, nici a episcopului, nici a unui preot, pentru că n-am vorbit pe nimeni de rău şi am îndrăzneală şi faţa mea-i curată şi pot să stau înaintea lui Dumnezeu, deşi sunt om cu păcate. Chiar de-aţi plini toată dreptatea, dar, dacă am zis: "cutare nu-i bun, cutare face aşa", iaca nu mă pot ruga. Iar dacă te rogi fără îndrăzneală, spune Apostolul Iacov, nu primeşti. Îndrăzneala vine din lucrarea poruncilor şi care poruncă este mai mare decât a ne iubi unii pe alţii? Toate să le cercetăm, dar să facem întâi ceea ce suntem datori.
(Din GLASUL MONAHILOR - revistă de înnoire duhovnicească a Mănăstirii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", Petru Vodă, nr. 5-6 (19-20) - Mai-Iunie 2005)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu