Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 5

Capitolul 12

Verset: 1

,,Şi s-a arătat în cer semn mare: O femeie înveşmîntată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele".

Tîlcuire:

Acea femeie îmbrăcată cu soarele oarecare o arată prin toate pe Prea Sfînta Născătoarea de Dumnezeu şi aşa înţeleg, care mai înainte pînă n-a fost cunoscut dumnezeiescul ei Fiu, s-a muncit
să-L nască să-1 facă cunoscut (sau să-1 cunoască ea) care toate pe rînd aici urmează.

Marginal: Adică mai înainte pînă ce 1-a născut pe Fiul Său dorea să-L nască, toate de naştere tîlcuindu-le.

Iar marele Metodie de sfînta Biserică socotind, că nu se înţe­lege bine despre naşterea Stăpînului, de vreme ce cu mult înainte s-a născut Domnul nostru (Naşterea din Tatăl-eternă).

Marginal: Iar Metodie în alt chip tîlcuieşte despre Biserică, îmbrăcată fiind în Soarele Hristos şi acestea sînt cuvintele lui.

Este bine să pomenim singure cuvintele lui Metodie: Femeia îmbrăcată în soare este biserica şi ce este la noi biserica aceasta este lumina ei, la fel ce este la noi aurul şi pietrele strălucitoare, aceasta îi sînt ei stelele şi stele mai bine şi mai luminate decît altele. Şi s-a suit femeia pe lună, luna socotesc că are această în­ţelegere, adică s-a aşezat pe credinţa celor curăţiţi prin spălarea botezului şi a celor slobozi de stricăciune, pentru că firea cea umedă din lună se trage şi se munceşte să-i nască a doua oară pe cei trupeşti spre cele duhovniceşti, şi la faţă şi la chip să-i facă după asemănarea lui Hristos.

Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 4

Capitolul 10

DESPRE ÎNGERUL CEL ÎNVĂLUIT ÎNTR-UN NOR

ŞI PE CAPUL LUI CU UN CURCUBEU, CARE A VESTIT MAI DINAINTE SFÎRŞITUL

Verset: 1

„Şi am văzut alt înger puternic, pogorîndu-se din cer, învă­luit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca stîlpii de foc".

Tîlcuire:

Prin acest sfînt înger, norul şi curcubeul şi soarele arată lu­mina lui cea asemenea cu aceste stihii. Prin aceasta se arată firea îngerească cea cerească şi felurită întru bunătăţi şi luminată şi ştiinţa ei. Iar „stîlpii de foc" însemnează groaza şi munca asupra celor ce lucră rele, adică asupra celor ce tîlhăresc pe pămînt şi a celor ce omoară pe mare. Pentru aceasta are peste mare piciorul cel drept iar peste pămînt pe cel stîng, arătînd prin aceasta munca celor fărădelege.

Versetele: 2, 3

„Şi în mînă avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stîng pe pămint." — 3. Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar cînd a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor".

Tîlcuire:

Cartea cea mică şi cu cuvinte puţine, mie mi se pare să cu­prindă numele şi faptele celor ce sînt prea răi, care au tîlhărit pe pămînt şi care au făcut necuraţii şi au omorît pe mare, a căror muncă o arată îngerul întinzîndu-şi picioarele ca nişte aripi de foc pe pămint şi pe mare. Iar glasul îngerului cel asemenea cu răcnirea leului, arată spaima şi groaza ei de nesuferit, mărturie e Daniil, care n-a putut să-1 vadă fără de trup pe înger, nici bine
şi blînd, nici groaznic. Iar şapte tunete socotim că se înţeleg şapte glasuri grăite de un înger sau sînt cele ale celor şapte sfinţi îngeri care au vorbit cele viitoare, precum se arată de aici, că aceşti îngeri se trec după îngerul cel mai înalt, şi de acolo iau motiv şi bun prilej de a proroci, după scrierea bunei rînduieli a îngerilor, după dumnezeiescul Dionisie.

Verset: 4

„Şi cînd au vorbit cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit o voce care zicea din cer; Pecetluieşte ceîe ce au spus cele şapte tunete şi nu le scrie".

Marginal: Se înţelege şi după ce vei scrie.

Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 3

Capitoiul 7

PENTRU CEI O SUTA PATRUZECI ŞI PATRU DE MII, CARE AU FOST PAZITI NEVATAMATI DE BĂTĂILE CELOR PATRU ÎNGERI

Verset: 1

„După aceasta am văzut patru îngeri, stînd la cele patru unghiuri ale pămîntului şi ţinînd cele patru vînturi ale lui, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici peste mare, nici peste vreun copac".

.                                                    Tîlcuire :

Deşi unii au spus că aceasta le-a făcut de mult romanii evrei­lor, că socoteau că cei patru îngeri ai lui Dumnezeu închipuiau, că cei ce vor fi ispitiţi nu vor putea să scape de mînia lui Dumne­zeu, nici pe pămînt, nici pe mare. Dar cu cit mai greu va fi aceasta întru venirea lui Antihrist, nu numai într-o parte a pămîntului evreiesc, ci în tot pămîntul, în unghiurile căruia vor sta patru îngeri împlinind voia lui Dumnezeu, slujbele date lor iar nouă neştiute. Ţinerea vînturilor arată şi liniştirea bunei întocmiri a făpturii şi nouă ne arată scăparea celor răi. Pentru că cu vîntu­rile se hrănesc pomii ce sînt pe pămînt şi înfloresc şi pe mare umblă corăbiile cu vînt.

Verset: 2

„Am văzut, apoi, alt înger care se ridica de la răsăritul soa­relui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pămîn­tul şi marea"

Tîlcuire:

,,Şi am văzut alt înger de la răsăritul soarelui, care avea (Iezechiel 9) pecetea viului Dumnezeu" acest lucru 1-a văzut şi lezechiil care a văzut un om îmbrăcat în alb, adică în haină lungă albă şi care însemna frunţile (pecetluia) ce suspinau, ca să nu piară drepţii cu cei nedrepţi pentru neştiinţă. Pentru că nici în­gerii de multe ori nu ştiu bunătăţile cele ascunse ale sfinţilor.

Marginal: Adică s-au pecetluit şi s-au însemnat credincioşii lui Hristos care au scăpat de bătăile romanilor cînd s-a stricat Ierusalimul.

Aceasta i s-a arătat fericitului, cînd a văzut puterea cea înaltă ce le poruncea acelor sfinţi îngeri muncitori, ca să nu le facă nimic celor păcătoşi pînă ce nu vor cunoaşte pe slujitorii adevărului, care se vor despărţi prin pecetluire. Iar aceasta s-a făcut prin multe părţi prin cei ce crezuseră în Hristos şi care au scăpat de dărîmarea Ierusalimului de către romani cînd au fost multe milioane, precum spune marele lacob către dumnezeiescul Pavel.Mulţimea cea multă însă va fi pe vremea lui Antihrist cînd vine acesta, cînd pecetea Crucii celei de viaţă făcătoare va despărţi ne­credincioşii de cei credincioşi, care fără de sfială şi cu îndrăzneală vor purta semnul Iui Hristos înaintea pagînilor (se vor însemna cu semnul Crucii) pentru aceia zice îngerul:

Verset: 3                                       *

„Zicînd: Nu vătămaţi pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru".

Tîlcuire la Apocalipsa - Sfîntul Andrei Arhiepiscopul Cezareii Capadociei - Continuare 2

Capitolul 4

Verset: 1

„După acestea, m-am uitat şi iată o uşă era deschisă în cer şi glasul cel dintîi- glasul ca de trîmbiţă, pe care l-am auzit vorbind cu mine, mi-a zis: Suie-te aici şi îţi voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea".

Tîlcuire:

Deschiderea uşii, însemnează descoperirea tuturor tainelor Duhului cele acoperite. Iar trîmbiţă, glasul cel mare al celui ce a descoperit. Iar spus-a: „Suie-te aici", este ca să-1 depărteze de cele pămînteşti cu totul şi gîndul celui ce aude să fie în cer.

Versetele: 2, 3

„îndată am fost în duh; şi iată, un tron era în cer şi pe tron şedea Cineva. Şi Cel Care şedea semăna la vedere ca piatra de iaspis şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea smaraldului".

Tîlcuire:

Am fost întru Duhul, glas a zis şi cu Duhul fiind scris, în minte-mi am văzut scaun prin care se închipuie odihna lui Dum­nezeu întru sfinţi, că în ei se odihneşte Dumnezeu ca pe un scaun. De vreme ce aici îl arată pe Tatăl văzut, nu-L arată pe El cu chip trupesc ca pe Fiul în vederea cea dintîi, ci-L închipuieşte pe El
şi-L aseamănă cu pietrele cele scumpe. Iar piatra iaspis, însem­nează firea lui Dumnezeu (ca ceea ce este verde) împreună cu în­florirea cea de-a pururea şi purtarea de viaţă şi darea de hrană a firii lui Dumnezeu, pentru că verde este toată seminţia, iar prin aceasta şi înfricoşătoare celor potrivnici, că se spune că sardiul este înfricoşat fiarelor şi nălucirilor (Pliniu, Cartea 39, cap. 19). Sardiul este şi de leac, lecuind pe cei ce iau doctorie sufletească, că zice marele Epifanie că această piatră vindecă umflăturile şi rănile făcute de sabie, dacă se face unsoare şi se unge cu ea. Curcubeul cel asemenea cu smaraldul ne arată înflorirea cea felu­rită în bunătăţi pe care o au cetele cereşti.

Verset: 4

„Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau tronul şi pe scaune două zeci şi patru de bătrîni, şezînd îmbrăcaţi în haine albe şi purtind pe capetele lor cununi de aur".

Tîlcuire la Apocalips a Sfîntului părintelui nostru Andrei arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Manuscris în chirilică românească din anul 1704-diacon Gheorghe Băbuț

                                                        diacon Gheorghe Băbuț

                                                        Tîlcuire la Apocalips

     a Sfîntului părintelui nostru Andrei      arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Manuscris   în chirilică românească din anul 1704.

                                                     și

                                                Comentar extras la Apocalipsă

a Sfîntului Ambrozie Episcopul Milanului, traducere din limba latină.

                         EDITURA „PELERINUL ROMÂN" ORADEA, 1991

PREFATÂ

Cartea APOCALIPSA a fost scrisă de Sfîntul Ioan evanghe­listul în Insula Patmos şi ni se spune şi ziua scrierii ei: „Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trîmbiţă(Apoc. 1, 10), deci este o revelaţie făcută în ziua de odihnă a Duminecii, în anul 96 după Hristos, în care prăznuim trei mari Sărbători creştine; 1. învierea Domnului nostru Iisus Hristos  2. Pogorîrea Duhului Sfînt, Rusaliile şi 3. Dumineca va avea loc Judecata din urmă, deci tot Duminica se va împlini Apo­calipsa.

Cind auzim cuvîntul Apocalipsa, parcă ceva îngrozitor ar plana deasupra noastră, deşi ar trebui să ne bucurăm, căci cuvîntul acesta arată că Domnul nostru Iisus Hristos vine să ne ducă cu El la ceruri la fericire.

Apocalipsa are o întindere veşnică priveşte trecutul, prezentul şi viitorul şi mai ales starea de după sfîrşitul lumii, adică veşnicia. Mulţi cred că se poate interpreta, dar tilcuirea ei cu adevărat în duh real n-au făcut-o decît sfinţii Bisericii Ortodoxe. Tendinţa de a profita de pe urma Apocalipsei o au toate sectele, te ameninţă ,,Vine Domnul" şi apoi să vezi ce o să se întîmple, idee greşită, pentru că Hristos nu mai este un Dumnezeu al terorii, ci este un Dumnezeu al iubirii. De am număra de cîte ori au fixat timpul venirii lui Hristos aceste secte ar trebui să mai scriem o carte. Amintesc doar momentul cind în America, lumea şi-a vîndut ave­rile s-a îmbrăcat în haine albe şi cu luminări în mină erau gata că vine Domnul, sectarul ce i-a amăgit a spus că Domnul mai întîrzie cîteva luni, lumea plîngea de necaz, cu ce să mai trăiască fiind înşelaţi de aceşti oameni ai rătăcirii. Nu s-a găsit în întreaga istorie a Bisericii ortodoxe vreun sfînt să spună anul venirii Domnului, aceasta numai Dumnezeu o ştie. Oare nu cumva a spus Mîntuitorul că Ziua aceasta nimeni n-o ştie, nici Fiul, fără numai Tatăl? Fiul o ştia ca Dumnezeu, dar nu avea misiunea divină s-o descopere ca Om, Dumnezeu toate le ştie. Noi creştinii ortodocşi trebuie să schimbăm sensul cuvîntului de groază al Apocalipsei, sens format de sectele pentru care este firesc să fie groază Stăpînul, care-i va judeca, ei fiind pe calea pierzării. A interpreta şi a tîlcui Apocalipsa nu se poate face de omul simplu, numai sfinţii trăitori în pustie şi mari rugători au primit acest dar al tîlcuirii Apocalipsei, este darul lui Dumnezeu.

Primul tîlcuitor al Apocalipsei este însuşi Ioan evanghelistul care în timpul vieţii explica creştinilor ceea ce însemna Apocalip-
sa. După el au fost sfinţii Policarp al Smirnei,şi mulţi alţi sfinţi şi martiri ai ortodoxiei. O interpretare realistă a Apocalipsei o găsim, în cartea „Sfîrşitul omului", scrisă de Zosima Pascal, călugăr de la Mănăstirea Neamţ, cartea apare în anul 1905 la Iaşi, este o sin­teză a tuturor profeţiilor privitoare la Apocalipsă. Sfîntul Melodie Episcopul Patarelor, care a trăit în anul 278 este un alt tîlcuitor foarte real al Apocalipsei. Sfîntul Ciprian al Cartaginei din seco­lul III a interpretat şi el cartea Apocalipsei. Sfîntul Ipolit papa Romei are o interpretare foarte adineă a Apocalipsei. Sfîntul Efrem Sirul din anul 370 a comentat mistic cartea Apocalipsei Fericitul Augustin episcopul din Hipo, are un Comentar complet la Apocalipsă. După aceştia amintim pe Sfîntul Andrei episcopul Cezareei Capadochiei din secolul IV, acest Comentar îl redăm în întregime este cel mai complet Comentar ce ne-a rămas. în aceas­tă, Tîlcuire a Apocalipsei am pus textele biblice din Biblia din anul 1975 pentru a se putea înţelege mai bine această tîlcuire. Sfîntul Ambrozie episcopul Milanului a scris şi el un Comentar la Apocalipsă, din acesta am luat numai un Extras, fiind destul de clar cel al Sfîntului Andrei. Sfîntul Ambrozie a scris Comentarul în secolul IV. Alte Comentarii la Apocalipsă au fost făcute de Sfinţii Ioan Gură de Aur în Omiliile sale, de Sfîntul Vasile cei Mare şi de către majoritatea scriitorilor bisericeşti. Mai amintim pe Sfîntul Ioan Damaschin, pe Sfîntul Andrei celNebun pentru Hristos, acest Andrei a trăit în anul 882 în Constantinopol. Sfîn­tul Nil al Athosului a interpretat şiel cartea Apocalipsa. Un alt sfînt este Agatanghel, care a avut o descoperire din Apocalipsă la anul 1327, descoperire prin care se spune despre viitorul lumii. O vedenie importantă, care priveşte Apocalipsa a avut călugărul Daniil în anii 1763, care a trăit în insula Cherchira unde sînt Moaş­tele (trupul) întregi ale sfîntului Spiridon. Majoritatea sfinţilor au fugit de comentarul Apocalipsei crezîndu-l acesta ca fiind po­sibil să se facă numai de către Dumnezeu. Sfinţii Antonie, Efti mie, Sava şi ceilalţi mari sfinţi, cînd era vorba fie a interpreta ceva din Scriptură se fereau pentru că se poate greşi foarte uşor.

Vedem din autorii tîlcuirii Apocalipsei că toţi au trăit în pus­tie, în rugăciune, în asceză totală şi făceau parte din Biserica orto­doxă, cea una a lui Hristos si trăiau această credinţă şi Dumnezeu numai lor le-a descoperit cele privitoare la lume şi la veşnicie.

Din seria marilor catastrofe care au zguduit lumea aproape degeaba ,pentru ca nu s-a invatat nimic din ele iar omul tot rau a ramas

Cutremurul din Antiohia (526)

Cutremurul din Antiohia este un dezastru care a avut loc în Siria la 20 mai 526, soldat cu 250.000 de morţi. Antiohia era o metropolă religioasă şi culturală înfloritoare din lumea antică, reprezentând a treia componentă a triumviratului încheiat cu Alexandria din Egipt şi Roma din Italia. Oraşul avea multe biserici, pieţe, băi publice, monumente glorioase, esplanade frumoase. Creştinismul fusese adus în Siria de către Apostolul Pavel în preajma anului 38, iar religia înflorea în Antiohia. Constantin cel Mare construise în 327 Marea Biserică din Antiohia, dedicată „Armoniei, Puterii Divine care uneşte Universul Biserica şi Imperiul”.

 Cutremurul, care avusese probabil magnitudinea 7, dacă nu mai mult, s-a produs la începutul serii, cam pe la ora şase. Pagubele au fost de dimensiuni apocaliptice. Aproape toate clădirile din Antiohia s-au prăbuşit în timpul cutremurului, zdrobind şi omorând sub dărâmăturile lor aproape 250.000 de oameni. După şocul iniţial, s-a aşternut liniştea şi calmul, urmată la scurt timp de o replică, ceea ce a desăvârşit dezastrul. Aproape imediat au izbucnit incendii, arzându-i de vii pe cei prinşi sub dărâmături.

 În mod miraculos, Marea Biserică nu s-a prăbuşit în timpul cutremurului. Mulţi supravieţuitori au văzut în asta un semn că Dumnezeu a triumfat asupra puterii care provocase acel dezastru cumplit în Antiohia. Acest sentiment de pace şi uşurare a fost, însă, de scurtă durată, pentru că, la două zile după cutremur, Marea Biserică a ars până în temelii. Supravieţuitorii erau înspăimântaţi, mulţi rămăseseră fără adăpost şi au decis să părăsească oraşul. Şi-au adunat ce au mai găsit printre mine şi au plecat.

 De-a lungul istoriei a existat întotdeauna un fir comun care străbate toate marile dezastre ale omenirii, şi anume, apariţia bruscă a jefuitorilor după o tragedie în masă. Antiohia nu a constituit o excepţie: bande de hoţi i-au atacat pe refugiaţi, jefuindu-i şi ucigându-i fără milă. Jefuitorii au scormonit şi în ruinele Antiohiei, recuperând tot ceea ce era de valoare, ignorându-i adesea pe răniţi şi muribunzi.

 După ce s-a aşezat praful, s-a văzul că rămăseseră mii de locuitori care supravieţuiseră şi nu părăsiseră oraşul. Aceştia s-au apucat să-şi reconstruiască oraşul, hotărâţi să nu-şi piardă speranţa, să nu se dea bătuţi şi să-şi uite oraşul iubit. Timp de 2 ani au muncit din răsputeri. Casele au fost reconstruite, s-au îndepărtat dărâmăturile şi molozul, s-au proiectat şi început biserici. Dar destinul (şi constituţia geologică a pământului Siriei) aveau alte planuri pentru populaţia din Antiohia. La 2 ani după devastatorul cutremur din 526, un alt cutremur a lovit Antiohia. Acesta nu a fost la fel de puternic ca cel de mai înainte, dar a dărâmat toate clădirile noi şi a ucis 5.000 de oameni. Şi astfel istoria a spus adio Antiohiei.

 Un supravieţuitor al cutremurului din Antiohia declara: „Cu excepţia solului de pe câmpii, focul a cuprins absolut totul în oraş, ca şi când ar fi primit o poruncă de la Dumnezeu că tot ce este viu trebuie să ardă.”

Cutremurul din Lisabona (1755)

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 5

PILDĂ DIN EVANGHELIE

Un împărat făcu nuntă fiiului său şi trimese slugile sale să cheme chemaţii la nuntă. Tâlcul: Chemaţii, aceia sunt ovreii, pre carii i-au chemat Dumnezeu întâi cu prorocii, iar după aceia veni însuşi Dumnezeu la dânşii, iar ei, fiind neam rău şi nemulţumitoriu, nu pohtiră, nici voiră mila milelor lui Dumnezeu, ci mai mult încă îi făcură în ponciş şi împotrivă. Că pe proroci îi uciseră, iar pre împăratul tuturor şi Dumnezeul mântuirii noastre, lisus Hristos, îl răstigniră pre cruce şi-l împunseră cu suliţa în coaste şi-l dederă morţii şi îngropării. Iar el cu puterea lui învie a treia zi, ca un Dumnezeu, şi după 40 de zile s-au înălţat la ceriu la tatăl, de unde să şi pogorî pentru mila cea multă ce avu cătră noi. Iar ovreii cei ce fură chemaţi, nu fură harnici, nici vrednici nuntei şi cămărăi cei cereşti. Iar în vremea înălţării Domnului, trimise pre sfinţii săi ucenici şi apostoli zicând: „Păsaţi pre la răspântii — cum ai zice pren toate locurile şi prin toate laturile şi prin toată lumea —, să chemaţi pre cei şchiopi, pre cei răi şi pre cei buni", care sunt toate limbile, care era împiedecaţi de diavolul. Şchiopii şi stricaţii sunt cei striinaţi de credinţa cea adevărată şi de la Dumnezeu care i-au făcut. Şi veniră toate limbile la nuntă şi întrară şi în cămara ginerelui şi în avuţiia împărăţiei ceriului, cu credinţa şi cu botezul. Deacii, după ce întrăm la nuntă şi ne botezăm, noi iară ne-am împuţit şi ne-am spurcat haina noastră cea sufletească, carea ne-a o ţesut Dumnezeu, iar nu om, şi ne- au albit şi ne-au sfinţit den naşterea noastră, cu apă şi cu trimiterea sfântului duh. Iar când întră să vază pre cei ce şădea la a doao şi înfricoşata lui venire, iată văzu un om care-şi spurcase haina sa cu curvii şi cu ucideri, cu beţii şi cu lăcomii şi iubire de avuţie şi cu alte lucruri rele, cu multe şi cu nedreptăţi, şi-i zise: „Priiatene (dar căci îi zise „priiatene", pentru că priiateni şi fiii lui Dumnezeu ne-am chemat), cum ai îndrăznit de ai întrat şi şăzi înaintea mea cu haine spurcate şi împuţite? Pentru ce n-ai păzit rânduiala botezului în curăţie, ci cu viiaţa şi cu

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 4

POVESTE PENTRU MARELE COSTANDIN ÎMPĂRAT

Odată, oarecându, bătându-să împăratul Costantin cu perşii, îl biruiră perşii şi-i sparseră oştile şi i le risipiră. Decii puseră străji şi prinseră şi pre fericitul Costantin împărat, şi porunciră să-l păzească foarte tare, că vrea să-l junghe şi să-l facă jertvă spurcaţilor lor dumnezei. Decii, daca-l prinseră, nu mai avură nici o grijă, ci numai ce era tot veseli şi juca. Apoi merseră şi întrară în capişte toţi perşii cei mari şi cei viteji, că aşa le iaste obiceiul lor, când vor să facă jirtvă, mergu în capişte fără arme, iar armele le pun departe. Iar Dumnezeu, carele nu pesteşte,

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 3

AICEA ZICE PENTRU AHAV ÎMPĂRAT. A TREIA ÎMPĂRĂŢIE

Grăi Ahav împărat lui Navuthei, zicând: „Dă-mi viia ta, să o fac să-mi fie grădină de flori, că iaste aproape de casa mea, iar eu îţi voiu da pentru dânsa altă vie mai bună. Iar deaca nu vei vrea aşa, eu ţi-o voiu plăti cu banii, şi-mi va fi o grădină de flori". Iar Navuthei zise cătră Ahav: „Să nu dea Dumnezeu să-ţi dau eu moşiia părinţilor miei ţie". Deacii Ahav veni acasă-şi mânios şi turburat, căci-i zisese Navurhei israiliteanul, că „nu voi da moşiia părinţilor miei ţie". Şi să culcă în pat şi să acoperi la obraz şi nu vru să mănânce bucate. Iar lezavela, muiarea lui, merse la dânsul şi-i zise: „De ce te-ai mâniiat şi ţi s-au turburat inima şi sufletul, şi nu vruseşi nici bucate să mănânci?" Iar el zise cătră dânsa: „Am zis lui Navuthei israiliteanul: „Dă-mi viia ta mie şi-ţi voiu da alta mai bună, sau ţi-o voiu plăti cu bani"."; iar el mi-au zis: „Nu o voi da ţie, moşiia părinţilor miei"." Iar lezavela, muiarea lui, îi zise: „Dar tu, fiind împărat isrăilitenilor,

faci aşa? Scoală şi mănâncă, că eu îţi voiu da viia lui Navutheiu israiliteanul". Şi scrise carte pre numele lui Ahav împărat şi o pecetlui cu pecetea lui şi o trimise la bătrânii şi la slobodaşii carii lăcuia în oraş cu Navuthei. Şi într-acea carte era scris aşa: „Să vă postiţi cu ajun şi să puneţi pre Navuthei mai sus decât pre ailalţi oameni. Decii să căutaţi 2 mărturii mincinoase şi călcătoare de lege, să mărturisească spre dânsul zicând că Navuthei n-au blagoslovit pre Dumnezeu şi pre împăratul, şi să-l scoateţi să-l ucideţi cu pietri, să moară". Şi făcură mai marii oraşului aceluia aşa cum le poruncise lezavela şi cum era scris într-acea carte, care le trimisese. Şi ziseră să să postească şi
puseră pe Navuthei mai mare decât pre alţii oameni. Şi veniră 2 oameni feciori călcătorilor de lege şi mărturisiră înaintea tuturor oamenilor mărturisire mincinoasă, zicându că Navuthei n-au blagoslovit pre Dumnezeu, nici pre împăratul. Şi-l scoaseră afară din oraş şi-l uciseră cu pietri. Iar lezavela deaca auzi aşa, zise cătră Ahav: „Scoală-te acum şi moşteneşte viia lui Navuthei israiliteanul, care nu vrea să ţi-o vânză, că Navuthei au murit şi nu iaste viu". Iar Ahav, deaca înţelese că au ucis pre Navuthei israiliteanul, să dăzbrăcă de hainele sale şi să îmbrăcă în nişte zăblae, iar apoi el să sculă după aceia şi să pogorî în viia lui Navuthei, ca să o ia pre seama lui şi să o moştenească el. Iar Dumnezeu grăi lui Mie Thezviteaninul, grăind: „Pasă şi te întâlneşte cu Ahav împăratul israiIitenilor, carele iaste în Samaria, că iată că iaste acum în viia lui Navuthei şi au mersu să o ia, şi-i zi aşa: „Aşa zice Domnul: Pentru căci ai ucis tu pre Navuthei şi i-ai luat viia? Dreptu aceia grăiaşte Dumnezeu, că în ce loc au mâncat pasările şi au linsu câinii sângele lui Navuthei, întru acela vor să mănânce şi vor să lingă câinii şi sângele tău şi vor să să scalde curvele în sângele tău"." Iar Ahav zise lui Mie: „Aflatu-m-ai, vrăjmaşul mieu!" Iar llie zise: „Aflatu- te-am! Că tu în deşărtu şi pentru nimic te-ai aţâţat şi te-ai mâniat şi ai făcut hicleşug înaintea lui Dumnezeu şi l-ai pornit cu mânie spre tine. Deci aşa grăiaşte Domnul: „lată, eu voi aduce răutăţile asupra ta şi voi stinge sămânţa ta şi toate câte sântu ale lui Ahav le voi răsipi; şi voi da casa ta, cum am dat şi casa lui lerovoam, feciorul lui Navat, pentru mâniia ce m-ai mâniat şi ai greşit în israiliteni". Iar pre lezavela, muiarea ta, zice Domnul că „în neamul lui Israil întâi pre ia vor să o mănânce câinii întru cei ucişi de ai lui Ahav. Şi după moartea lui Ahav, mânca-l-vor şi pre el păsările ceriului". Că tu, Ahave, te-ai lipsit de mintea cea întreagă şi ai greşit înaintea lui Dumnezeu, pentru nedreptatea lezavelii, muerii tale, care te-au izvrătit".

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 2

AICIA MURIRĂ FECIORII LUI ILIA PREOTUL DE SABIE ÎN RĂZBOIU, Şl CHIVOTUL LEGII VECHI FU LUAT DE PĂGÂNI

Şi fu cându vrură să să lovească oştile şi văzură israilitenii pre păgâni, iar ei căzură toţi înaintea păgânilor şi fu moarte foarte mare şi pieriră den israi Iiteni 30 de mii şi fu luat şi chivotul lui Dumnezeu şi pieriră şi feciorii lui Ilia amândoi, Ofni şi Fineos. Şi alergă un voinic din tabără, pre care-l chema Emmeni, în cetate, şi spuse toate ce fusese în cetate, iar cetatea începu toată a plânge şi a să văita. Şi auzi Mie gâlceavă şi clicote şi zise: „Ce va să fie aceasta?" Iar un om merse şi spuse. Iar Ilia merse, bătrân ca de 98 de ani, şi ochii lui era împăijănaţi şi nu vedea. Şi iar zise celor ce era cu dânsul: „Ce gâlceavă aşa mare face nărodul?" Iar omul acela ce venise den tabără zise: „Eu am venit din tabără şi astăzi am scăpat de acolo". Ilia iar zise: „Dar ce veste iaste acolo, fătul mieu?" Iar el zise: „Fugit-au israilitenii denaintea păgânilor şi fu moarte mare într-înşii. Şi tăiară şi pre feciorii tăi, pre amândoi, şi luară şi chivotul lui Dumnezeu". Iar Ilia, deaca auzi că au luat şi chivotul lui Dumnezeu, căzu dupre scaunul care şădea înaintea uşilor, îndărăt pre spate în jos, şi i săfrânseră spinările şi muri, căci că era bătrân şi slab.

Vezi, iubitul mieu fiiu, că nu pot folosi nici părinţii feciorilor cărei sântu răi şi nu păzescu legea lui Dumnezeu, nici grijescu de poruncile lui, măcar de ar fi părinţii lor şi sfinţi şi drepţi. Că acesta Ilia, care fusese judecător israilitenilor, era om dreptu şi nevinovat şi preot Dumnezeului celui de sus, iar feciorilor săi nu le putu folosi, pentru că nu ascultară de tată-său. însă că şi tată-său, măcar de-i şi învăţa şi-i certa, iar cu toiagul nu vrea să-i bată şi să-i facă să le fie frică de dânsul şi, pentru acea frică şi bătae din tinereţe, să dobândească mintea şi înţelepciunea.

Dreptu aceia să sfârşi şi tată-său în multă întristare pentru dânşii şi feciorii lui amândoi fură tăiaţi în războiu şi viiaţa lor şi-o sfârşiră rău şi cu amar. Iar sămânţa lor fu gonită de la Dumnezeu de împărăţie şi din preoţie, den neam în neam şi până în veac. Şi alţii după aceştia mulţi ş-au întorsu spre cele rele viaţa lor pentru fărdelegile lor, cum va spune învăţătura cea mai denainte.

După aceasta fu pus de Dumnezeu judecătoriu Samuil şi preot în locul lui Mia. Iar deacă îmbătrâni Samuil, el puse pre feciorii lui să fie judecători isrăilitenilor şi-i chema pre feciorii lui, pre unul loil, iar pre altul Avia. Deaciia ei începură a părăsi şi a nu umbla pre căile lui şi să întoarseră iar îndărăt spre calea periei li n i i şi lua mită şi întorcea dreptatea.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU THEODOSIE 1

CUPRINS

Tabel cronologic........................................................................... 11

ÎNCEPUTUL ÎNVĂŢĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ŢĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂŢAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ

Partea dintâi. Cuvântul 1 ..............................................................  21

Aicia muriră feciorii lui Ilia preotul de sabie în războiu, şi chivotul

legii vechi fu luat de păgâni........................................................... 40

Aici sfătuiră feciorii lui Israil să ceară de la Dumnezeu îm­părat ...........  41

Aicea zise Dumnezeu că-i pare rău căci au făcut pre Saul îm­părat........ 43

Judecata cea dintâi a lui Solomon.................................................. 52

Aici văzură toţi israilitenii judecata lui Solomon şi să temură de dânsul şi pricepură că lăcuiaşte într-însul înţelepciunea lui Dum­nezeu          53

Aici să dăspărţi Solomon de la Dumnezeu şi începu a face bise­rici şi capişti idolilor muierilor sale, iar Dumnezeu să mâ­nie pe dânsul, căci nu păzi legea lui................................................................................................. 54

Iată aici Ahia prorocul dede lui Ierovaam zece sorţi ai steagu­rilor israilitenilor şi zise: „Iată ţi-au dat Dumnezeu zece stea­guri israiliteneşti"  57

Aici veniră la Rovoam împărat, feciorul lui Solomon, israili­tenii zicând: „Iată, tată-tău Solomon ne-au îngreuiat jugul foar­te, ci încai tu ni-1 mai uşurează". Iar el nu vru să-i asculte.

Cartea a 3-a a împăraţilor.............................................................. 58

Şi deaca văzură toţi israilitenii că nu folosiră nimic la Rovoam,

ei să răsipiră şi ziseră: „Nu ne iaste noao a lăcui în neamul lui

lesei"............................................................................................. 59

Aicea zice pentru Ahav împărat. A treia împărăţie......................... 61

Aici muri Ahav împărat săgetat în război, şi-1 îngropară în Sa- maria şi să umplu cuvântul lui Dumnezeu, care grăise cu gu­ra lui Iliia prorocul. Cartea împarăţilor, Glava 12.................................................................... 65

Aici Iue împărat săgetă pre Iuaram, feciorul lui Ahav, şi zise

să fie pentru moartea lui Navutheiu.............................................. 66

Aici Iue împărat pătrunse pre Iezavela împărăteasa cu 2 giu- dele şi o scoaseră din cetate şi mâncară trupul ei câinii, pre­cum zisese Ilie proroc pentru dânsa............................................................................................ 66

Aici au venit Senaherim împăratul Asiriei la Ierusalim să-1 ia, iar îngerul lui Dumnezeu omorî numai într-o noapte 185.000

de oameni den tabăra asiriianilor.................................................. 72

Aici să războli Ezechiia împărat al Iudei, cătră moarte, iar el plânse cătră Dumnezeu cu amar şi văzu Dumnezeu smerenia

lui şi-i mai adaose viiaţă încă 15 ani............................................. 73

Poveste pentru marele Costandin împărat..................................... 76

Aici s-au sculat Avesalom asupra tătâne-său, lui David................ 95

Pildă din Evanghelie................................................................... 101

Poveste a fericitului Varlaam şi a lui Iosaf, feciorul lui Ave-

nir împăratu................................................................................ 110

Pildă a aceluiaşi Varlaam. Pentru priveghetoare .........................  113

învăţătura pentru facerea de bine şi pentru îngăduiala şi aştep­tarea lui Dumnezeu             128

PARTEA A DOUA A ÎNVĂŢĂTURILOR LUI NEAGOE VOIEVODUL BASARAB, DOMNUL ŢĂRII MUNTENEŞTI, CARE AU ÎNVĂŢAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE, AŞIJDEREA ŞI PRE ALŢI CARII VOR FI ÎN URMA LUI DE DUMNEZEU UNŞI, ÎNCORUNAŢI DOMNI ŞI BIRUITORI ŢĂRII ACEŞTIIA, PENTRU MULTE ŞI BOGATE LUCRURI CARI SUNT DOMNILOR FOLOSITOARE DE SUFLETU ŞI VREDNICE DE CINSTEA ŞI POHVALA DOMNIEI, AŞIJDEREA ŞI PRE TOŢI BOIARII SĂI PRE CEI MARI ŞI PRE CEI MICI

I.  Carea să începe pentru cinstea icoanelor Capul 1 .........................  130

II.  învăţătură a acelui Neagoe voievod cătră fiiu-său Theodosie şi cătră alţi domni, cătră toţi. Aşijderea cătră patriiarşi, cătră vlă­dici, cătră episcopi, cătră boiari şi cătră egumeni, cătră bogaţi şi cătră cei săraci. Spunere şi încredinţare pentru frica şi dragos­tea lui Dumnezeu Slovo 5       144

III. Cartea lui Neagoe voievod cătră chir vlădica Macarie şi cătră alţi egumeni şi ieromonahi şi preoţi şi cătră tot clirosul,

cându au îngropat a doao oară, în mănăstire la Argeş, oasele mu- me-sei, doamnei Neagăi, şi ale coconilor lui, Petru voievod şi Ioan voievod, şi a doamnei Anghelinii. Cu cuvinte şi învăţături de umilinţă . Cuvântul al şaselea      151

IV Pildă pentru ceia ce fac milostenie, şi pentru viaţa lumii aceş­tia. Din cartea lui Varlaam. Cuvântul al şaptelea 161

Pildă cu şarpele. Cuvântul al 9 ..........................................................  168

Ş-altă pildă, cu porumbul................................................................... 169

Altă pildă, pentru stratocamil, adecă gripsor. Cuvântu al 11... 170

V  Altă învăţătură, iarăşi a lui Neagoe voievod cătră iubitul său cocon şi cătră alţi domni. Cum şi în ce chip vor cinsti pre boiari

şi pre slugile lor care vor sluji cu dreptate. Slovo 12.......................... 171

VI. învăţătură iar a lui Neagoe voievod cătră coconii săi şi cătră alţi de Dumnezeu aleşi domni. Cum vor pune boiarii şi slugile lor la boierie şi la cinste şi cum îi vor scoate dintr-acestea, pentru lucrurile lor. Cuvântu 13...... 174

VII. Iar a lui Neagoe voievodul învăţătură cătră fie-său Theodo- sie şi cătră alţi domni, cătră toţi. Cum să cade domnilor să şa-

ză la masă şi cum vor mânca şi vor bea. Slovo 14.............................. 176

VIII.  învăţătură a lui Neagoe voievod cătră fie-său Theodosie voievod şi cătră alţi domni, cătră toţi, pentru solii şi pentru răz­boaie   184

IX.  Cuvânt pentru judecată, care au învăţat Ioan Neagoe voie­vod pre fie-său Theodosie şi pre alţi domni, pre toţi. Cum şi

în ce chip vor judeca. Cuvânt al 20 ...................................................  208

X.  învăţătură a lui Neagoe voievod cătră fie-său Theodosie vo­dă şi cătră alţi domni, cătră toţi, ca să fie milostivi. Cuvântu

al 21-lea............................................................................................. 215

XI.  învăţătură a lui Ioan Neagoe voievod, care au învăţat pre fie-său Theodosie voievod şi cătră alţi domni, ca să nu fie pizmătăreţi, nici să facă rău pentru rău. Cuvânt al 24...................................................................... 235

XII.  Vorba lui Ioan Neagoe voievod cătră fie-său Theodosie voievod şi cătră alţi domni, carii vor fi în urma lui biruitori ţărâi aceştiia, pentru pecetluirea cărţii aceştiia. Că aceste cu­vinte suntu în loc de peceţi cărţii aceştiia. Slovo 25      244

XIII. Rugăciunea lui Ioan Neagoe voievod, care au făcut la ie­şirea sufletului său cătră Domnul nostru Iisus Hristos, şi ier­tarea carea s-au iertat de cătră coconii săi şi de cătră cocoane şi de cătră boiarii săi cei mari şi cei mici şi de cătră alte slugi ale sale, de cătră toate. Cu cuvinte de umilinţă. Slovo 29    265

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ AL BUNULUI CREŞTIN DOMN NEAGOE VOIEVOD, DOMNUL UNGROVLAHII, CĂTRE 2 SLUGI CRE­DINCIOASE ALE SALE ŞI DRAGI, CARELE SE LEPĂDARĂ DE LUME ŞI SE DEDERĂ VIEŢII CĂLUGĂREŞTI

Altă învăţătură, asemene ceştiialalte..................................................... 286

Glosar................................................................................................. 288

Referinţe istorico-literare        291

ÎNCEPUTUL ÎNVĂŢĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ŢĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂŢAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ

Partea întâi. Cuvântul 1

lubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunerec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale şi lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu şi într-amândoao desăvârşit. Şi pre om şi-l făcu fiiu iubit şi moştean împărăţiii sale. O, mare iaste taina înţelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru şi să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiţi lui Dumnezeu, tot pământul, slujiţi lui Dumnezeu în veselie, intraţi înaintea lui cu bucurie şi cu veselie şi cu curăţie. Să ştiţi că acela ne-au făcut, iar nu noi, şi acela iaste Dumnezeul nostru şi noi suntem oamenii lui şi oile păşunii lui. Intraţi prin poarta lui în ispovedanie, în curţile lui, în cântări, mărturisiţi-vă lui şi lăudaţi numele lui, că iaste bun şi milostiv Domnul şi sfânt Dumnezeul nostru. Că iaste mila lui cea mare cu noi în veci, şi bunătatea lui cea multă". Şi den nimic ne-au făcut de suntem şi făcu toate puterile cele făr' de trupuri.