De ce a fost luat Sf.Apostol Pavel tocmai de pe drumul Damascului ???

Iar Saul, încă suflând ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi cât şi femei, că merg pe Calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

Şi a fost că pe când mergea el şi se apropia de Damasc, deodată o lumină din cer a strălucit împrejurul lui. Şi, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?“Iar el a zis: „Cine eşti, Doamne?“ Şi glasul i-a zis: „Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl prigoneşti . Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă“ .

Sf.Vasile cel Mare

Dar pentru sfatul rău, după cum am zis, al fiului lui Aram şi al fiului lui Remalia, acestea zice Domnul: sfatul lui Dumnezeu a stat şi rămâne, dar al celor care se luptă împotriva adevărului nu va sta, ci va fi căzut şi răsturnat. «De aceea, spune, capul Aramului este Damascul, şi capul Damascului este Reţin», adică cineva bleste­mat şi plin de sânge este capul celor semeţiţi, de vreme ce Damasc se tâlcuieşte „sângele sacului [de umilinţă]”^[1]. Sacul este simbolul pocăinţei, dar mânjit cu sânge nu este curat. De aceea poate fi luat drept pretinsă pocăinţă, nefiind pocăinţă adevărată, pentru că nu se află în învăţăturile sănătoase. Şi iarăşi, capul Damascului, al pocăin­ţei care nu este curată, ci mânjită în păcate de moarte, este numit Reţin, el însuşi fiind simbol al învăţăturii care nu este deloc sănă­toasă, nici curată.

Sf,Chiril al Alexandriei

«Iar fiul slujnicei Masec, este Eliezer Damascul». Adică: să-mi fie mie deci cel născut din sluj­nica mea fiu iubit. Căci aceasta înseamnă Damasc(fiu nascut din roabă). El se va socoti şi ca ajutor şi sprijin de la Dumnezeu. Fiindcă aceasta înseamnă Eliezer. Deci e una cu a zice clar : «Să-mi fie în loc de sînge ade­vărat şi de sărut al sîngelui şi ajutor dat de Dumnezeu din necesi­tate sluga mea» ; deci să-mi fie şi moştenitor.

Sf.Ioan Gura de Aur, Referendumul si...LGBT-ul !!!

OMILIA V



„Pentru aceia i-a dat pre ii Dumnezeu in­tru patimi de ocară, că şi femeile lor şi-au schimbat rânduiala cea firească, întru ceia ce este împotriva firei. Aşijderea şi bărbaţii lăsând cea dupre fire rânduiala a părţii femeieşti, s’au aprins întru pofta sa unul spre altul'' (Cap. 1,26. 27).



Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dară mai cu samă nebunia după copii, căci mai mult pătimeşte sufletul şi se necinsteşte in păcate, decât trupul in boale. Priveşte cum îi lipseşte şi aici de orice iertare, dupre cum ii lipseşte şi în cele ale credinţei. Femeilor li zice: „au schimbat rânduiala firei" şi prin urmare nu au ce răspunde, sau sa spună «că am fost împiedecate de împreunarea cea dupre lege» şi nici că nu au avut cu cine să’şi împliniasca pofta, şi au fost silite de a se azvârli în această turbare nebună, căci expresianea „au schimbat" se zice de cei ce au avut ce schimbă, dupre cum atunci când vorbiâ de credinţă zicea „Că au schimbat adevărul lui Dumnezeu întru min­ciună". Bărbaţilor iarăşi li spune: „lăsând cea dupre fire rânduiala a părţii femeieşti" ceiace învede­rează acelaşi lucru. Din această cauză şi pe femei ca şi pe bărbaţi îi lipseşte de orice iertare, învinovăţându-i deopotrivă, pentru că nu numai că au avut prilejui de a’şi face poftele, şi că lăsând la o parte ceiace aveau au ajuns la asemenea absurdităţi, dară încă că necinstind ceiace este dupre natură, au alergat la ceiace este contra naturei. Cele ce sunt contra naturei sunt şi mai grele, în acelaşi timp şi mai dezgustătoare, aşâ că nici nu le-ar putea cineva numi plăcere, fiindcă adevărata plăcere este acea dupre natură. Dară când Dumnezeu părăseşte pe cineva, totul se răstoarnă pe dos! De aceia nu numai credinţa lor era satanicească, dară şi viaţa li era diavolicâ. Atunci când li vorbiâ de credinţă, si-a pus în mijloc lumea şi cugetul omenesc, spunându-li că, cu mintea cea dată lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se văd ca să se ridice la creatoriu, dară fiindcă nu au voit, au rămas fără nici o justificare, — aici însă in locul lumei li pune la mijloc plăcerea cea după na­tură, de care ar fi putut ca să se mulţămiască cu mai multă libertate şi linişte, şi ar fi scăpat de ruşine, dară n-au voit, drept care şi sunt lipsiţi de orice iertare, fiindcă au defăimat natura. Şi ceiace este mai necinstit încă, că şi femeile umblă după asemenea împreunări contrare naturei, în timp ce ar trebui ca să se ruşineze de bărbaţii lor.



Este demn de a admiră şi aici înţelepciunea lui Pavel, cum el aruncându-se cu vorba în două lucruri contrare, pe amândouă le-a dezvoltat cu toată exacti­tatea. Voia a spune ceva şi demn, în acelaşi timp însă şi muşcătoriu pentru auditoriu, dară acestea amândouă nu eră cu putinţă, fără ca una din ele sa se împiedece de ceialaltă. Dacă vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditoriu, iară de voieşti a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoe de a desvâli lămurit ceiace spui. Dară iată că înţeleptul şi sfintul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amândouă la un loc, şi le-a dezvoltat cu toată exactitatea, căci in numele naturei a mărit în­vinovăţirea lor, în acelaşi timp - ca şi de o perdea oare­care - el s’a servit cu multă înţelepciune în demnitatea povestirei sale.