doktoru

miercuri, 6 august 2014

Ispita cea mare pe care o traiesc crestinii ultimelor zile lamurita un pic de Parintele Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul: În vremea noastră, lipsesc pildele si exemplele vii...mai mult vorbe iar fapte deloc !!!

Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul-Părinte, de ce Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că mucenicii vremurilor de pe urmă vor fi „mai presus decât toţi mucenicii”[1]?
-Pentru că, mai demult, aveam oameni de talie mare. În vremea noastră, lipsesc pildele – vorbesc, în general, de Biserică şi de monahism.
Acum, s-au înmulţit cuvintele şi cărţile şi s-au împuţinat faptele.
Doar îi admirăm pe Sfinţii atleţi ai Bisericii noastre, fără să înţelegem cât s-au ostenit, pentru că nu ne-am ostenit ca să putem înţelege osteneala lor şi să-i iubim, şi să ne silim cu mărime de suflet, ca să-i imităm.

Desigur, Bunul Dumnezeu va avea în vedere vremea şi condiţiile în care trăim şi va cere potrivit lor. Dar, dacă ne-am nevoi puţin, ne vom încununa mai mult decât cei de demult.
Odinioară, când exista duhul de nevoinţă şi fiecare încerca să imite pe celălalt, răul şi nepăsarea nu puteau sta. Îl luau ceilalţi târâş.
Îmi aduc aminte că, odată, în Tesalonic, aşteptam la semafor să trecem de pe un trotuar, pe altul. La un moment dat, am simţit ca un val ce mă împingea înspre înainte, pentru că toţi mergeau în acea direcţie. Cum am ridicat piciorul, am şi înaintat. Adică, vreau să spun că atunci când toţi merg într-o parte, unul, deşi nu ar vrea să meargă, nu poate să nu meargă, căci îl duc ceilalţi.
Astăzi, dacă cineva vrea să trăiască cinstit şi duhovniceşte, nu mai încape în lume, îi vine greu. Şi, dacă nu ia aminte, o ia la vale pe făgaşul lumesc.
Odinioară, binele era mult, multă şi virtutea, la fel şi pildele, iar răul se îneca în multul bine şi puţina neorânduială ce exista în lume sau în mănăstiri nu se vedea, nici nu vătăma.
Acum, ce este? Exemplul rău este mult şi puţinul bine care există este dispreţuit. Se fac, adică, cele dimpotrivă: se îneacă puţinul bine în multul rău şi, astfel, stăpâneşte răul.
Când un om sau un colectiv de oameni au duh de nevoinţă, aceasta ajută foarte mult. Pentru că, atunci când unul sporeşte duhovniceşte, nu se foloseşte numai pe sine, ci ajută şi pe cel care îl vede. Iar unul care este căldicel la fel face: influenţează şi pe ceilalţi. Când unul slăbeşte, slăbeşte şi celălalt şi, în cele din urmă, nu rămâne nimic.
De aceea, duhul de nevoinţă va ajuta mult în moleşeala ce există. La asta va trebui să luăm aminte bine, pentru că oamenii contemporani au ajuns, din păcate, la un asemenea punct, încât fac şi legi moleşite şi le impun nevoitorilor să le respecte.
De aceea, cei nevoitori nu numai că nu trebuie să fie influenţaţi de duhul lumesc, ci nici să nu se compare pe ei înşişi cu cei lumeşti şi să creadă că sunt sfinţi, căci, după aceea, se vor moleşi şi vor deveni mai răi decât cei mai lumeşti.
În viaţa duhovnicească, nimeni să nu pună pe cei lumeşti ca prototipuri, ci pe Sfinţi. E bine să iei o virtute şi să afli pe Sfântul care a avut-o, să cercetezi viaţa lui şi atunci să vezi că n-ai făcut nimic şi vei merge înainte cu smerenie.
Cei ce aleargă în stadion nu privesc înapoi, să vadă unde sunt ultimii. Când încerc să imit pe cei sporiţi, conştiinţa se subţiază. Dar când privesc la cei dinapoi, mă îndreptăţesc pe sinemi şi spun că greşelile mele nu sunt aşa de mari, în comparaţie cu ale lor. Mă odihnesc la gândul că există şi unul mai jos decât mine. Astfel, îmi înec conştiinţa sau, în cel mai bun caz, sfârşesc în a avea o inimă împietrită, nesimţitoare.

Cuviosul Paisie Aghioritul, din cartea Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, pp. 26 – 28.

[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze către cei ce au să se lumineze, 15, cap. 17, în Izv. Ortodoxiei, p. 414, ed. Inst. Biblic, 1943, Bucureşti.


 A zis bine un parinte,calugar,preot cand a zis:


- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?
- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit.
Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!
- Ne osândim?
- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.
De aia s-a umplut internetul de teo-ologi care isi dau cu parerea despre Dumnezeu dar nu au auzit niciodata de expresia Hristos-Dumnezeu.Astia-s cei mai activi si pro-cipulizati si de toate dar de fapt nimic.Se pare ca veacul nostru este al vorbelor si nu al faptelor,din pacate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu