Psalmul de cântare fiilor lui
Core, la a doua a Sâmbetei.
Ce vrea să zică adică psalm de cântare, am zis mai-nainte, în Precuvântarea cărţii (la Capitolul
9), unde am tâlcuit şi ce însemnează aceasta. Iar despre fiii lui Core în capitolul 5. Iar a doua a sâmbetei însemnează ziua întru
care s-a cântat psalmul acesta. Cuprinde însă psalmul acesta mulţumiri dinspre
faţa iudeilor, care s-au izbăvit din robia Babilonului şi s-au întors iarăşi în
patria lor, Ierusalim. Se potriveşte însă acesta şi la creştinii care,
slobozindu-se din robia idolilor şi a demonilor, s-au întors întru cunoştinţa
de Dumnezeu11.
1. Mare este Domnul şi lăudat foarte
„Mare, zice, este Domnul, după puterea şi
înţelepciunea şi bunătatea Sa12. Şi mult vrednic, iar mai ales,
cuvenit a se lăuda pentru lucrurile cele minunate pe
care le-a făcut întru noi, fiindcă noi eram
uitaţi pentru robirea cea de mulţi ani, şi în chip minunat ne-a chemat înapoi
dintr-însa, şi am sporit cu iubirea de oameni a Domnului.”
în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt
al Lui.
„Vrednic
este, zice, a se lăuda Domnul în cetatea Ierusalimului care Il cunoaşte de
Dumnezeu adevărat, pentru că cei ce nu cunosc pe Dumnezeu nici nu-L laudă. Iar
după ce a zis cetatea Dumnezeului nostru, şi-a adus aminte de
muntele Sion, deoarece acesta este unit cu cetatea Ierusalimului pentru multa
apropiere ce o au, că de multe ori şi prin singur muntele acesta numeşte David
toată cetatea Ierusalimului, zicând: Ales-a Domnul Sionul (Ps. 131: 13). Se
înţelege însă prin cetatea lui Dumnezeu şi Biserica
creştinilor, întru care se crede că locuieşte Dumnezeu. Aceeaşi Biserică este
şi munte
sfânt,
fiind mai presus de toată mârşava răutate, şi-şi întinde cugetarea sa şi
petrece în cer.”
2. Cu bucurie bine-înrădăcinat a tot pământul,
Aici iarăşi se înţelege zicerea pe dinafară: în munte adică mare este Domnul în muntele
cel bine-înrădăcinat şi întărit, care munte, aşa bine-înrădăcinat, este bucurie
şi veselie a tot pământul. Şi înţelege iarăşi Muntele Sion. Iar la zicerea înrădăcinat trebuie să-i punem
virgulă, adică curmare, şi apoi să citim aceasta: Cu bucurie13.
munţii Sionului, coastele crivăţului [de miazănoapte], cetatea împăratului Celui mare.
Lucrul cel ce este
împrejur alături cu mine, acela poate a se zice şi „coasta mea”, pentru că cel de
alături [locul cu pricina], în partea de alături de află. Căci şi Muntele Sion,
adică Ierusalimul, nu se află de-a dreptul, ci lăturiş, către partea vântului
crivăţului (că crivăţul nu se află spre Ierusalim de-a dreptul, ci lăturiş).
Pentru aceasta, prin coastele crivăţului a numit Munţii
Ierusalimului, zicând: „O, Munţi ai Sionului, cei ce sunteţi alături cu
crivăţul şi, pentru aceasta, de-a lungul coastelor crivăţului vă aflaţi, o,
cetate a Marelui împărat...” Şi cheamă cu mare bucurie munţii şi cetatea
Ierusalimului poporul evreilor, care întrebuinţează plurale în loc de
singulare, precum de multe ori am zis14. Iar împărat mare numeşte pe Dumnezeu,
fiindcă singură cetatea Ierusalimului era atunci afierosită numai lui Dumnezeu.
Anagogic (adică cu mai înaltă înţelegere) aşa se înţelege graiul acesta: crivăţ numeşte de multe ori
Scriptura pe Diavolul pentru răceală (şi deoarece către Crivăţ se află
Babilonul din partea Ierusalimului de către care s-a robit*). Pentru aceasta a
zis şi Ieremia: Dinspre faţa crivăţului se vor arăta răutăţile peste
toţi cei ce locuiesc pământul (Ier. 1: 14). Şi Ioil a zis: [Prăpădul duşmanului] îl voi depărta de la
voi de la crivăţ (Ioil 2: 20). Iar coaste ale Diavolului, adică
mădulare ale lui, erau neamurile. Zice dar psalmul că neamurile acelea ce
mai-nainte erau ale Diavolului, şi pe care le stăpânea Diavolul, acelea s-au
făcut apoi Munţii Sionului, adică înălţime şi zid apărător al Bisericii
creştinilor, atât pentru că ele s-au făcut mai presus decât lucrurile cele
zadarnice şi pe jos trecătoare ale lumii, cât şi pentru vitejia şi mărimea de
suflet ale lor. Dar ce zic că neamurile s-au făcut ziduri de apărare ale
Bisericii? Că ele s-au făcut însăşi cetatea aceea a lui Hristos, fiindcă din
neamuri s-a alcătuit Biserica lui Hristos13.
3.
Dumnezeu în palaturile ei se
cunoaşte, când o sprijineşte pe ea.
Am zis la subînsemnarea zicerii din palaturile de fildeş de la Psalmul 44 că prin aceasta se înţeleg palaturile cele mari şi înaltele şi vestitele ziduri care se zidesc pe lângă cetăţi, acestea însă [palaturile] aici se pot înţelege a fi [constitui] vestita Biserică a Ierusalimului înăuntru, întru care, locuind Dumnezeu, Se arăta preoţilor, când voiau să-i ajute în vreme de oştiri [război]. Iar anagogic şi cu mai înaltă înţelegere, prin [*] cetate, se înţelege şi vieţuirea creştinilor celor ce se află pretutindeni, că, după Teodorit, aceasta este una, pentru unirea şi conglăsuirea credinţei, şi pentru buna-cinstire a lui Dumnezeu pe care o au. Zidiri dar şi palaturi sunt templele şi bisericile cele ce se află în toate locurile, întru care Se arată Hristos când ajută şi apără pe creştini în vreme de prigoane16. Că trebuie a şti cum că Biserica credincioşilor una se zice, şi multe: una adică, pentru o credinţă şi bună-cinstire de Dumnezeu, precum am zis; iar multe, pentru mulţimea templelor şi a dumnezeieştilor locaşuri ce se află în multe şi osebite locuri, precum şi fiecare cetate şi oraş are multe locaşuri împărţite, dar însă una sau unul se numeşte, după Teodorit17.
4. Că
iată, împăraţii pământului s-au adunat, strânsu-s-au împreună.
5.
Aceştia, văzând-o aşa, s-au mirat,
s-au tulburat, s-au clătinat,
„împăraţii
pământului, zice, împreună s-au adunat pentru ca să bată Ierusalimul şi
Biserica creştinilor, şi au venit împreună împotriva acestora, ajutând unul pe
altul şi împreună luptându-se, apoi, după ce au văzut dumnezeiasca putere
6. Acolo sunt dureri ca ale celeia
ce naşte;
„Vrăjmaşii cei mai de
sus ai Bisericii, zice, văzând puterea ei, s-au cutremurat de frică, şi precum
apucă durerile de pântece pe femeia îngreunată, aşa i-a apucat şi pe vrăjmaşii
Bisericii chinuri şi dureri şi suspiciuni* că au să se primejduiască prin
prigoana ce îi facea.”18
cu duh silnic va sfărâma corăbiile
Tarsisului.
„Tu, Doamne, zice, vei
zdrobi pe vrăjmaşii Bisericii Tale, cu silnică pornire a dumnezeieştii Tale
urgii, şi-i vei zdrobi cu atâta lesnire, precum sfarmi cu furtuna corăbiile
Tarsisului.” Tarsis este însă un loc întru care se înjghebau şi se alcătuiau
caicele* cele mari şi preafrumoase. Ori zice că „şi pe însăşi caicele
Tarsisului le vei sfărâma când vor intra într-însele luptătorii şi vrăjmaşii
Bisericii”. Unii însă zic că Tarsis se numeşte Carhidonul* cel din Libia19.
7. Precum am auzit, aşa am
şi văzut, în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru.
Aceste cuvinte le zic
după prigoană acei creştini care au scăpat de vrăjmaşii Bisericii, adică cum
că, cu adevărat, unite sunt acelea pe care le-am auzit cu acestea ce acum le
vedem în lucru în cetatea puternicului Dumnezeului nostru, căci am văzut cum că
Dumnezeu din vechime a făcut multe minuni pentru poporul Său şi pentru Biserica
Sa, dar am văzut cu ochii şi acum, în zilele noastre, facerile Sale de minuni,
pentru că acestea ce am văzut adeveresc şi pe cele ce le-am auzit20.
8.
Dumnezeu o a întemeiat pe ea în veac;
Acest cuvânt se potriveşte la singură Biserica
creştinilor, şi nu la cetatea Ierusalimului, fiindcă după cuvântul Domnului: Porţile iadului nu
vor birui Biserica (Mt. 16: 18), deoarece cetatea Ierusalimului s-a
săpat din înseşi temeliile ei*, iar la aceasta nu au ce zice iudeii, adevărul
astupându-le gurile.
Diapsalma.
luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul poporului
Tău.
„Noi, zice, aşteptăm ajutorul Tău, Doamne, de unde şi
nu ne-am nenorocit la dobânzi.* Unii însă zic, adică Hrisostom, că: Am luat aici însemnează pe am cunoscut”21.
9. După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta peste marginile pământului;
„Precum sunt, zice, minunile Tale întinse şi vestite în toată lumea, Doamne, aşa şi lauda se va întinde peste tot pământul, şi toţi oamenii Te vor binevesti de Dumnezeu mare şi puternic.”22
de dreptate plină este dreapta Ta.
„Dreapta Ta, zice,
Doamne, este plină de toată dreptatea, pentru că prin dreptatea Ta ajuţi şi
izbândeşti pentru noi, cei ce ne nedreptăţim.”23
10. Veselească-se Muntele
Sionului şi să se bucure fiicele Iudeii, pentru
judecăţile Tale, Doamne.
Prin numirea Muntele Sionului, îndeamnă David pe
oamenii cei ce locuiesc într-însul să se bucure şi să se veselească. Iar fiice ale Iudeii numeşte ori pe femei -
fiind mai fricoase şi mai mâhnicioase* decât bărbaţii -, ori cetăţile cele
dimprejurul Ierusalimului pe care le îndeamnă să se bucure. Iar mai după înalta
înţelegere, munte adică este Biserica creştinilor cea una, iar fiice ale Iudeii, adică ale credinţei,
sunt sufletele creştinilor, ori şi bisericile şi dumnezeieştile lăcaşuri cele
de pe alocurea24. Dar pentru care pricină le zice acestora să se
bucure? „Pentru că Tu, Doamne, zice, ai făcut judecată şi nouă, celor ce ne
nedreptăţeam, ne-ai ajutat şi ne-ai izbândit, iar pe vrăjmăşii cei ce ne
nedreptăţeau i-ai judecat şi i-ai pedepsit.”
11.
înconjuraţi Sionul, şi-l cuprindeţi pe el,
Fiindcă cetatea
Ierusalimului se făcuse mai-nainte ruină, adică stricată şi risipită, atunci
când a fost robită de babilonieni, după care iarăşi a fost locuită şi prin
minune s-a întărit, pentru această pricină, David, aici, îndeamnă poporul să-l
cuprindă şi să vadă cum s-a luat iarăşi puterea şi podoaba ce a avut-o
mai-nainte25.
Iar înconjuraţi şi cuprindeţi este în loc de
„cuprindeţi-l împrejur”, ori amândouă aceeaşi însemnează26.
„In turnurile
Ierusalimului, zice, şezând voi, locuitorii lui, povestiţi în ce fel de
necinste şi risipire căzuse din pricina babilonienilor, şi cât de slăvită şi
strălucită s-a făcut acum cetatea”. Iar Hrisostom a înţeles zicerea povestiţi în loc de „număraţi
turnurile Ierusalimului [şi vedeţi] câte sunt”27.
12. Puneţi inimile voastre întru puterea lui, şi
împărţiţi turnurile lui,
„Puneţi, zice, mintea
voastră şi socotiţi bine ce fel de putere are acum Ierusalimul, şi împărţiţi-i
fiecare turnurile Ierusalimului, voi, alcătuitorii lui, şi aşa luaţi-le aminte,
cu mai multă scumpătate şi fără grabă, cât sunt de tari! Cât de mari! Şi cât de
frumoase!”28
Iar înconjuraţi şi cuprindeţi este în loc de
„cuprindeţi-l împrejur”, ori amândouă aceeaşi însemnează26.
„In turnurile
Ierusalimului, zice, şezând voi, locuitorii lui, povestiţi în ce fel de
necinste şi risipire căzuse din pricina babilonienilor, şi cât de slăvită şi
strălucită s-a făcut acum cetatea”. Iar Hrisostom a înţeles zicerea povestiţi în loc de „număraţi
turnurile Ierusalimului [şi vedeţi] câte sunt”27.
12. Puneţi inimile voastre întru puterea lui, şi
împărţiţi turnurile lui,
„Puneţi, zice, mintea
voastră şi socotiţi bine ce fel de putere are acum Ierusalimul, şi împărţiţi-i
fiecare turnurile Ierusalimului, voi, alcătuitorii lui, şi aşa luaţi-le aminte,
cu mai multă scumpătate şi fără grabă, cât sunt de tari! Cât de mari! Şi cât de
frumoase!”28
ca
să povestiţi la alt neam.
13. Că Acesta este Dumnezeul nostru în veac şi
în veacul veacului,
„Toate acestea zise mai sus, zice, faceţi-le
voi, locuitorii Ierusalimului, ca, după ce veţi înţelege cu de-amănuntul
puterea şi minunile lui Dumnezeu ce le-a făcut în Ierusalim, să povestiţi şi
urmaşilor voştri, că Acesta este Dumnezeul nostru, atât în veacul acesta
vremelnic, cât şi în cel nesfârşit, adică totdeauna acesta este.”
Aceasta este tâlcuire a
zicerilor psalmului după slovă şi după istorie, iar după mai înalta înţelegere,
îndeamnă Proorocul David pe Apostoli şi pe următorii lor - pe Arhierei şi pe
dascăli - să înconjure Biserica creştinilor pentru ca să cerceteze şi să afle
pe văzuţii şi nevăzuţii ei vrăjmaşi. Iar prin turnuri ale Bisericii
soborniceşti se înţeleg bisericile cele din parte [locale], ce se află prin
osebitele locuri, pe care şi turnuri le numeşte. Asemenea îndeamnă şi pe
Arhierei şi pe învăţători să povestească şi să propovăduiască înlăuntru prin
biserici măririle lui Dumnezeu şi, ca unul, fiecare din ei să-şi împartă luişi
o biserică pentru ca să o apere pe ea, după Teodorit, şi să pună mintea şi
inima sa, adică bine să ia aminte spre a întări acea biserică cu învăţătura sa,
şi cu pilda cea bună a vieţii sale, ca, dregând şi cu toată dreptatea
ocârmuindu-şi fiecare biserica sa, să povestească şi urmaşilor lor măririle lui
Dumnezeu, întrebuinţând la aceasta de unealtă slujitoare limbile creştinilor
celor ce-i aud.
Acesta ne va paşte pe noi în veci.
„însuşi Hristos, zice, ne va păstori pe noi
veşnic.” Că însuşi a zis: Eu sunt Păstorul Cel bun (In. 10: 11), şi
iarăşi: Şi se va face o turmă şi un păstor (In. 10: 16)29.
11 Iar Atanasie zice că
psalmul acesta se cântă şi dinspre faţa Apostolilor, povestind ei prigoanele ce
au suferit prin propovăduire şi biruinţele pe care le-au făcut ei.
12 Iar dumnezeiescul
Dionisie zice: „Mare se numeşte Dumnezeu, după osebita Sa mărime,
că tuturor celor mari ai Săi le-o împarte, şi este decât toată mărimea,
dinafară covârşind [revărsându-Se dincolo de toate marginile], şi mai presus
întinzându-Se, toate locurile covârşindu-le, toate numerele covârşindu-le,
toată nemărginirea întrecând-o, după firea Sa cea mai presus de plinătate şi de
lucrarea cea mare, şi după izvorâtoarele Sale daruri”. Iar Hrisostom zice: „Că mare este, spune, iar cât, încă
nu, că aceasta nimeni nu o ştie”. Iar altul zice: „Că este mare să înţelegi uitându-te
le cer, adunând împreună şi toată podoaba Lui, după Isaia, care zice: Ridicaţi ochii
voştri şi vedeţi: Cine a arătat toate acesta? (Is. 40: 26). Că din
mărimea şi frumuseţea zidirilor, anagogic se priveşte cu mintea Făcătorul lor; ...mare însă şi ca Unul Ce S-a
născut din Marele Dumnezeu şi Părintele. Că a zis: Tatăl, Cel ce Mi-a
dat Mie toate (In. 11: 27)(La Nichita)”. Iar dumnezeiescul
Augustin, la capitolul 26 al Cugetărilor sale, zice: „Mare este Domnul, că putere este
El, necuprinsă cu mintea, cu totul neavând trebuinţă de limbă să-L laude, mână
pentru El să scrie; şi în cugetări mai dumnezeieşti gândul credincioşilor cu
totul îndeletnicindu-se... Că prea cu dreptate este [se cuvine cu adevărat] ca
Ziditorul să fie lăudat de zidirea Sa, că El ne-a făcut pe noi, şi măcar că de
laudele noastre nicicum nu are trebuinţă”.
13 Şi bucurie a toată
lumea s-a făcut Muntele Sionului, fiindcă, după Hrisostom, acela este izvorul
bunei cinstiri de Dumnezeu, că învăţătoria [şcoala] pământului era atunci
Ierusalimul, şi cei ce voiau a dobândi bucurie şi a se îmbunătăţi, şi a se
împodobi de acolo învăţau cele trebuincioase, iar de voieşti a o lua aceasta şi
după o înaltă înţelegere [anagogic], vei vedea adevărul lucrurilor, că de acolo
bucuria s-a făcut în toate părţile lumii, de acolo veselia şi bucuria şi
mângâierea, de acolo izvoarele filosofiei, unde Hristos S-a răstignit, de unde
Apostolii s-au pornit. [Cred că este de prisos a mai întări zicând că orice
biserică ortodoxă - ba poate şi locul în care este aşezată, dacă ne gândim la
Ierusalim - este un Ierusalim unde Hristos Se răstigneşte şi înviază la fiecare
dumnezeiască Liturghie. Din Liturghie şi din slujbe în general vine „bucuria şi
veselia”, în care biserică (sau localitate), El - şi cei ce sunt în El, care se
identifică cu El şi care se umplu de El prin Sfintele Taine - este (sunt) în
continuare ucis(şi) de co-naţionalii Lui şi de „romanii” acestei lumi, sau cei
gândiţi, dar veselia şi bucuria de care se vorbeşte mai sus nu ne vor veni
decât dacă dăm un sens amărăciunii, răutăţii ce ne-o arată ucigaşii sau
prigonitorii noştri, cei ce ne chinuiesc în osebite feluri, precum şi pe
Hristos oarecând, Care pe toate le-a îndurat, dar Care, paradoxal, întru
sfârşit, pe toate le-a stăpânit.]
14
Iar după alţii, patru sunt dealurile deasupra cărora
era zidită cetatea Ierusalimului: cel dintâi, Muntele Sionului, care este din
partea de amiază-zi a cetăţii; al doilea, Akra, în partea de miază-noapte; al
treilea, Moria; al patrulea Bezeta, care pleacă [este orientată] către partea
apusului. Şi alţi munţi încă se află împrejurul cetăţii (precum se arată în Proschinitarul lui Hrisant Camaraşu).
* Altfel spus:
„Deoarece la nord de Ierusalim se află Babilonul de către care a fost robit
Ierusalimul”.
15
Altul însă zice că pentru aceasta şi legea cea dată
prin Moise, ce porunceşte ca mielul să fie junghiat alături de jertfelnic,
privind el către miazănoapte, însemnând în acest chip că, după junghierea lui
Hristos ceea ce se va face în Iudeea, Hristos Se va întoarce în părţile cele
dinspre miazănoapte ale lumii, şi din acelea vor încăpea [intra] neamurile, şi acestora
le va dărui privirea peste ele (adică cercetarea Sa), după ceea ce este scris
în psalmi: Ochii lui peste neamuri privesc (Ps. 65: 7). Iar Teodorit
zice: „Munţii însă, care gonesc crivăţul şi păzesc cetatea
nevătămată, ar putea zice cineva potrivit pe Apostoli şi pe Prooroci în
învăţăturile acestea cele de tot felul, pe lângă aceştia, şi pe îngerii
păzitori ai celor ce au crezut”.
[*] într-adevăr, prin
extensie, sau după o mai înaltă înţelegere, termenul denotă şi vieţuirea, modul
de viaţă, în general, al cetăţenilor. Cu acest sens era folosit termenul şi de
scriitorii necreştini din Antichitate, dar şi astăzi, de asemenea; numai că aşa-zisul
comportament „civic” propus de „conducătorii” noştri se confundă cu ataşamentul
faţă de morala pe care astăzi nu o mai putem numi doar seculară sau păgână, ci
antihristică.
16
Iar altul zice că: palate ale Bisericii sunt
Apostolii şi dascălii sfintelor biserici, şi cateheţii [deci nu simpli
învăţători, ci şi îndrumători duhovniceşti ai catehumenilor pe calea mântuirii;
oare câte palate mai are astăzi Biserica? Şi cine mai îndrumă pe cine? Cel ce
caută îndrumător va găsi, chiar dacă teoretic se află mai peste tot şi pare
uşor de găsit, practic îl va găsi cu multă greutate], şi oamenii cei mari şi
aleşi şi covârşitori din Biserică, la care se află ca nişte palaturi înalte şi
tari lucrările faptelor bune, că întru aceia şi întru cei ca aceştia se cunoaşte
Dumnezeu, apărându-i şi izbăvindu-i pe ei de ispite (La Nichita)”.
17
Unde adaugă acelaşi Teodorit: „Pentru aceasta şi
rugându-ne, zicem pentru Una, şi Sfânta, şi Soborniceasca (adică
peste-tot-cuprinzătoarea), şi Apostoleasca Biserică cea de la margini şi până
la marginile pământului” [în toată lumea locuită].
*
Mitropolitul Veniamin pune „prepusuri”; în gr. e = pizmă, gelozie, invidie.
18
Pentru aceasta, şi după Marele Atanasie: „Prigoana
care s-a făcut asupra Apostolilor pentru propovăduire, atât de către împăraţii
neamurilor cei simţiţi, cât şi de către nevăzuţii demoni cei ce împărăţeau din
vechime. Se însemnează aici şi care s-au cutremurat şi s-au mirat văzând
ajutorul ce se facea sfinţilor de la Dumnezeu”.
* Caic = vas de transportat mărfuri şi
persoane; luntre uşoară şi îngustă, cu cele două capete încovoiate, folosită de
turci; barcă.
*
E vorba de
Cartagina.
19
în Cartea a IlI-a a împăraţilor, cap. 10, se scrie
despre o corabie de la Tarsis a împăratului Solomon, o corabie a lui Hiram ce
venea împăratului pentru trei ani de la Tarsis, aducând aur, argint şi pietre
scumpe. Pentru aceasta, acum, prin sfarâmatele corăbii ale Tarsisului,
pierderea bogăţiei şi a puterii [autorităţii] mai-nainte zişilor lor împăraţi o
au arătat, adică a prigonitorilor Bisericii. Iar Teodorit, fiind întrebat care
cetate este Tarsisul, zice: „Aici a numit o oarecare ţară indiană, iar cei ce l-au
tâlcuit pe Iezechiil, Carhidonul îl numesc mitropolia [capitala] Libiei (întrebarea 36 la Cartea a IlI-a a
împăraţilor). Iar Ipolit a zis că prin Tarsis se înţelege Etiopia, iar Eudoxie
a zis că Tarsis este o piatră ca cea de aur [crisolit, topaz].
20
Teodorit zice că: „Potrivit este a se zice aceasta - precum am auzit,
aşa am şi văzut - şi de către vrăjmaşii Bisericii: că adunându-se ca să
o lupte şi privind nebiruirea ei, s-au înspăimântat, şi încetând bătălia, strigă
că pre-zicerile cele pentru dânsa nevrând a le primi, ei înşişi adeveresc puterea
Bisericii, că de nu ar fi crezut, nu ar fi zis în cetatea Dumnezeului
nostru”.
* De către romani, în
asediul Ierusalimului de la anul 70 d.Hr.
* N-am fost lipsiţi de
ele.
21
Că Hrisostom a zis: „Ce vrea să zică luat-am? Am nădăjduit, am
aşteptat, am cunoscut iubirea Ta de oameni”.
22
Iar Teodorit zice: „Pseudo-numiţii zei [zeii cei ce în
mod mincinos sunt numiţi zei, aşa-zişii zei] nu au puterea potrivită numirii
lor, nu sunt ceea ce se numesc, iar numelui Tău, Stăpâne, îi urmează lucrurile
ce propovăduiesc adevărul numirii, pentru care pricină dar, cu dreptate, Ţie,
de către toată lumea, Ţi se cuvine lauda”.
23
Iar Hrisostom zice: „Arată că cele ce s-au făcut nu au
fost ale vredniciei celor ce li s-a făcut binele, ci ale fiinţei Domnului, că
însăşi fiinţa Lui de dreptate se bucură, şi de iubirea de oameni se veseleşte,
acesta este lucrul Lui, şi pentru aceasta dobândeau sfinţii atâtea faceri de
bine, că precum lucrul focului este a înfierbânta, şi al soarelui a lumina,
aşa, cu adevărat, şi al Domnului este a face bine, dar nu în acelaşi fel, ci într-o
măsură mai mare, căci pentru aceasta zice de dreptate plină
este dreapta Ta, arătând covârşirea bunătăţii”.
* irascibile,
problematice; sensibile la suferinţă. Nu cred că termenul are aici accente
negative, de învinovăţire a femeii, deşi el, ca atare, poate sugera şi acest lucru.
24
Iar Atanasie zice: ,.fiice ale Iudeii numeşte sufletele
Apostolilor care se trăgeau cu neamul din Iudeea”. Iar Teodorit numeşte
bisericile cele din toată lumea, ca unele ce sunt întemeiate de Apostoli, care
din iudei se trăgeau cu neamul.
25
Iar Grigorie al Nyssei zice: „Muntele Sion este cel ce se vede
dincolo de fortăreaţa [limita, vârful cel mai înalt al...; Mitropolitul
Veniamin redă prin „marginea”]
26
Iar Origen zice: „Se bucură Muntele Sionului şi se
veselesc fiicele Ierusalimului pentru judecăţile lui Dumnezeu, privind cu
mintea isprăvile acestora şi lucrurile după cuvinte, iar cei ce au înţeles
Sionul îl înconjoară şi, suindu-se în turnurile lui, povestesc de sus celor ce
încă nu au putut a se sui, zicându-le: «Puneţi în inimile voastre ca să înţelegeţi
puterea, şi fiecare prin cele ce face vieţuind, potrivită pomenire să ia din împărţirea
cetăţii [.. .]»(La Nichita)”.
27
Că la Hrisostom se zice aceasta: „Altul [altă variantă
manuscrisă] zice număraţi turnurile lui în loc de povestiţi în
turnurile lui”. Altul însă tâlcuieşte aceasta zicând: „Turnuri ale
Bisericii lui Hristos zicem că sunt Sfinţii Apostoli şi Evangheliştii, [iar
noi] povestim întru aceia, ale lor urmări zicându-le cu gurile noastre, şi
glasurile lor întrebuinţându-le, şi strălucitele învăţături cele despre taine,
ca să fim după ceea ce zice: ...ca nişte porumbiţe cercetătoare (Iez. 7: 16)”. Iar
Teodorit zice: „Turnuri ale Ierusalimului zice pe cei ce au ajuns
la vârful faptei bune, şi pe cei ce pe pământ urmează viaţa îngerească, care ca
nişte turnuri îl înconjoară şi-l păzesc”. Iar la Ieronim se scrie „număraţi
palaturile lui”.
28
Iar altul zice: „Puterea Bisericii sunt
cuvintele cele ce o întăresc pe ea, pe care şi din toată inima porunceşte Sfinţilor
Apostoli a le sfătui [a le folosi pentru a sfătui şi îndruma]. Iar turnuri ale Sionului, adică ale Sfintei
Biserici, mai ales acum, Apostolii sunt şi Evangheliştii, că pe aceştia, noi, învăţătorii
tainelor cei de după dânşii, numai cât nu împărţim cele de dânşii zise, drept
şi curat primindu-le, spre adeverirea cuvintelor pe care le facem [împlinim], vrând
împreună a vorbi despre dogmele adevărului”. Iar Eusebie zice că: „Bisericile
cele din toate părţile poruncesc cuvântul
29 Zice însă Teodorit că:
„Trebuie fiecare neam a predanisi celui de după dânsul cele ce le-am luat de la
cel mai-nainte de noi, încât întru toate neamurile să se povestească mântuitoarea
propovăduire şi să cunoască toţi oamenii că Acesta este Dumnezeu şi Domn, şi
Păstor bun, şi veşnic, că de vreme ce a zis împărţiţi-vă
turnurile lui, şi le-a încredinţat păstoria lor, de nevoie ne-a
învăţat că Unul este păstorul Cel bun, Care păstoreşte în veac, şi nu numai
oile, ci şi pe cei ce numesc păstori ai oilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu