Proorocii
Vechiului Testament despre lepădarea neamului evreiesc,a sinagogii și despre
antihrist,adică despre intoarcerea la finalul lumii a acestora prin viclenie și înșelătorie
Sinagoga
Sfântul Ioan Gură de Aur face următorul comentariu:
„Mulţi au încercat să distrugă Biserica, dar nu au avut destulă putere. Unii au
încercat cu stăruinţă să ridice chiar şi Templul la loc, dar nici ei nu avut
putere îndeajuns [...]. Prin urmare, cum se poate aceasta, anume că iudeii nu
au putut ridica nici măcar un singur templu, cu toate că s-au văzut lipsiţi de
orice fel de loc de închinăciune, ba, mai mult, au fost urgisiţi şi
împiedicaţi să-şi practice ritualurile, oriunde s-ar fi dus? Cum oare nu au
înţeles de aici că rânduielile lor au încetat? Cum de nu au priceput, oare, că
jertfele, prinoasele şi alte rânduieli prescrise de Lege au fost oprite şi nu
mai există? Căci iudeilor nu le este îngăduit să-şi ridice altare, nici să
aducă jertfe sau prinoase, nici să sacrifice miei sau tămâie, nici să citească
Legea, nici să ţină vreun praznic sau orice altceva legat de rânduiala lor,
altundeva decât între zidurile Templului.”
La acestea adaugă: .Astfel, iudeii nu puteau prăznui
Pastele, Cincizecimea, Sărbătoarea Corturilor sau oricare alt praznic al lor.
Ei ştiau prea bine că distrugerea locului lor de închinăciune urma să îi
lipsească de respectarea tuturor acestor rânduieli. Ştiau prea bine că nici nu
vor mai putea încerca vreodată să reia împlinirea lor, fără ca prin aceasta să
încalce Legea, fără a fi nevoiţi să plătească preţul pentru păcatul de a fi
slujit într-un loc nepotrivit. [...] Daniel, la vremea sa, a arătat îndeajuns
de lămurit cum cetatea şi Templul se vor dărâma, iar jertfa, prinosul şi toate
celelalte rânduieli vor înceta [cf. Daniel 9:25-27].”
Într-o
altă omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur atrage atenţia celor ce-1 ascultau
asupra pericolului în care se află creştinul care nutreşte o părere exagerat de
bună despre sinagoga evreilor: „Mulţi dintre noi, este ştiut lucrul acesta, au
un respect deosebit faţă de iudei, mai cu seamă pentru viaţa morală a acestora.
Drept aceea, nu preget în a combate această opinie, arătând de la bun început
că între sinagogă şi teatru nu este nici o deosebire. Şi aduc spre întărirea
cuvântului meu mărturia prorocului care zice: tu ai avut frunte de desfrânată şi
nu te-ai ruşinat [Ieremia 3:3]. Iar locul desfrânatei se numeşte casă
de desfrânare. Dar Sinagoga nu este doar casă de desfrânare şi teatru, ci este
peşteră de
tâlhari si vizuină de fiare sălbatice. Nu zice oare
Ieremia că Moştenirea
Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă pestriţă
[Ieremia 12:9; în LXX, peşteră de tâlhari)? Şi iarăşi: Părăsit-am casa Mea şi moştenirea
Mea am lăsat-o [Ieremia 12:7]. Şi ce nădejde de mântuire mai este
acolo unde Domnul însuşi Se leapădă de poporul Său? Când Domnul Se leapădă de
un loc şi îl părăseşte, locul acela devine sălaş pentru demoni.
Cu toate acestea, iudeii spun că şi ei îi slujesc lui
Dumnezeu. Dumnezeu să-mi ierte cuvântul acesta, căci nu de la mine este. Nici
un evreu nu slujeşte Dumnezeului celui adevărat! Cine spune aceasta? Fiul lui
Dumnezeu este Cel care spune aceasta: Nu mă ştiţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe
Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu [Ioan 8:19]. Să fie
oare cu putinţă orice altă dovadă mai presus de cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă, prin urmare, iudeii nu cunosc pe Tatăl, dacă au
răstignit pe cruce pe Fiul şi dacă se îndoiesc de purtarea de grijă a Duhului
Sfânt, cine s-ar mai putea îndoi de faptul că Sinagoga a devenit un sălaş
pentru demoni? Nu lui Dumnezeu I se aduce slujbă acolo. Ferească Sfântul!
De-aici înainte, Sinagoga este capişte idolească. Şi, cu toate acestea, mulţi
oameni continuă să o privească de parcă ar fi un loc sfânt.”
Sfântul Ciprian (200-258), martir şi episcop al
Cartaginei, spune: „Noi, creştinii, atunci când ne rugăm, spunem Tatăl nostru,
pentru că, odată ce a început să ne fie nouă Tată, Dumnezeu a încetat de a mai
fi Tată pentru iudei, căci aceştia nu L-au primit. Pe de altă parte, nu este cu
putinţă ca un popor care petrece în păcate să mai aibă vreo înrudire cu Domnul,
aşa cum şi Isaia Prorocul arată: Vai ţie, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii
ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel,
întorsu-I-au spatele [Isaia 1:4]. însă numele de fii
este atribuit de-acum tuturor acelora care primesc iertarea păcatelor şi le
este făgăduită viaţa veşnică.”
Vorbind despre prorociile mesianice referitoare la
Patimi din Cartea lui
Isaia, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Evreii trec acum
prin chinuri şi încercări de tot felul din pricina lui Hristos [...]. Dacă
prorociile nu s-ar fi adeverit, dacă voi, iudeii, nu aţi fi ajuns de necinste
şi dacă nu aţi pătimi acum pentru faptele părinţilor voştri, dacă oraşul vostru
nu ar fi căzut, dacă Templul vostru nu ar fi acum ruină, dacă tragedia pe care
o trăiţi nu ar depăşi cu mult orice altă tragedie din istoria omenirii - atunci
voi, iudeilor, aţi putea să nu credeţi nici o iotă din cuvintele
mele. Însă, de vreme ce faptele arată cu asupra de măsură că
prorociile s-au împlinit întocmai, nu pot să nu mă întreb: de ce oare
persistaţi cu atâta încăpăţânare şi uşuratică nechibzuinţă într-o atitudine
atât de lipsită de evlavie?
Unde vă sunt astăzi
toate cele pe care odinioară le ţineaţi în mare cinste? Unde vă este arhiereul?
Unde veşmintele sfinţite? Unde efodul? Unde pietrele de pe hoşenul judecăţii?
[Ieşirea 28:4, 15-30] [...]Spuneţi-mi dar ce fel de preoţi mai sunt aceştia ai
voştri, de vreme ce uleiul folosit pentru sfinţirea lor a secat şi nici vreo
altă rânduială de sfinţire nu mai ţineţi? Despre ce preoţie mai putem vorbi,
acolo unde voi nu mai aveţi nici jertfa, nici altar, nici rânduială de
sfinţire [Ieşirea 29]? Să încep oare să înşir aici legile referitoare la preoţi
şi să vorbesc despre cum erau sfinţiţi preoţii în vechime? Dacă aş face
aceasta, atunci aceia dintre voi care astăzi se socotesc pe ei a fi patriarhi
vor descoperi că nu sunt preoţi defel. Unii ca aceştia sunt asemenea celor care
joacă un rol pe scenă, însă ei nici măcar rolul nu pot să-l joace cum se cuvine,
atât sunt de înstrăinaţi de realitatea preoţiei.”
Sfântul Iustin
susţine că Domnul Hristos este Regele lui Israel, iar creştinii sunt de acum
noul Israel. „Trebuie să observăm faptul că avem de a face cu două seminţii
ale lui Iuda, tot aşa după cum sunt şi două case ale lui Iacov: una după sânge
şi după trup şi o alta prin credinţă şi prin Duhul.”
Crucea a pus capăt
jertfelor care se săvârşeau în Templul din Ierusalim. Sfântul Leon cel Mare,
papă al Romei, scrie: „O, minunată putere a Crucii! O, glorie inefabilă a
Patimilor, cuprinzând în sine judecata la care S-a supus Domnul, judecata
lumii, dar şi puterea Celui ce S-a răstignit! Căci toate lucrurile Ţi le-ai
apropiat, Doamne; iar atunci când Ţi-ai întins mâinile în toată vremea către
un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale [Isaia
65:2], lumea întreagă a putut să-Ţi aducă slavă. Astfel ai adus toate la Tine,
Doamne, când toate cele ce erau despărţite s-au adunat spre judecata crimei
lui Israel, care a întunecat lumina cerului, a preschimbat ziua în noapte, iar
pământul s-a cutremurat şi toate cele create nu au mai primit să slujească
acestui neam plin de toată răutatea. Aşa Ţi le-ai apropiat pe toate,Doamne,
căci catapeteasma Templului era sfâşiată, iar Sfânta Sfintelor nu mai era de
găsit, pentru nevrednicia mai-marilor preoţilor: aşa s-a vădit adevărul, aşa
prorociile s-au împlinit, aşa s-au descoperit toate cele ce mai înainte erau
ascunse, aşa s-a preschimbat Legea în Evanghelie. Aşa Ţi le-ai apropiat pe toate,
Doamne, încât cele ce mai înainte erau săvârşite doar în Templul iudeilor, prin
semne de neînţeles, se puteau săvârşi de aici înainte pretutindeni şi la lumina
zilei, pentru evlavia şi buna credinţă a tuturor neamurilor.
Căci
avem acum rangul încă şi mai de seamă al leviţilor, avem bătrâni de şi mai
înaltă înţelepciune şi preoţi unşi întru adevărata sfinţenie: căci Crucea Ta
este izvorul a toată binecuvântarea şi a tot harul, şi, prin aceasta, credincioşii
dobândesc putere în schimbul slăbiciunii, cinste în locul ruşinii, viaţă în
schimbul morţii. Iar de-acum mulţimea jertfelor materialnice a încetat, iar
darul Tău de Trup şi de Sânge le desăvârşeşte pe toate: căci Tu eşti Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatul lumii [Ioan 1:29] şi în Tine se împlinesc tainele toate,
căci acum nu mai este decât o jertfe, în loc de mai multe, aşa după cum nu este
decât o împărăţie, în loc de mai multe neamuri.”
Despre
ordinea scrierilor profetice
Autorii acestor de Dumnezeu insuflate scrieri au trăit
şi au activat ca proroci în perioade istorice diferite, într-un interval de
timp cuprins între secolele al IX-lea şi al V-lea î.Hr. Pentru a respecta
evoluţia contextului istoric dintr-o perspectivă cronologică, am socotit că ar
fi potrivit să vorbim despre fiecare proroc în parte, în ordinea în care au
păşit pe scena istoriei. Astfel, vom vorbi mai întâi despre prorocii timpurii,
din epocile preasiriană şi asiriană; apoi vom vorbi despre cei din epoca
babiloniană; în fine, vom încheia cu cei din perioada care a urmat eliberării
din robie.
În versiunile mai cunoscute ale Sfintei Scripturi,
ordinea cronologică a scrierilor profetice nu este respectată cu rigurozitate,
cărţile fiind ordonate probabil după natura conţinutului. Astfel, Osea este
aşezat în fruntea listei Prorocilor mici, pentru că opera lui este mai
cuprinzătoare. El este urmat de proroci a căror situare în timp nu este
precizată încă din începutul cărţilor acestora şi care sunt aranjaţi astfel,
încât unui profet din Regatul Israel să-i corespundă imediat unul din Regatul
Iuda. Aşa, de pidă, Ioil şi Osea, Obadia şi Amos, Iona si Miheia, Naum
Galileanul si Avacum.
Referinţele noastre biblice sunt citate în cea mai
mare parte după Septua- ginta. In Septuaginta, ordinea Prorocilor mici este
următoarea: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie,
Agheu, Zaharia şi Maleahi. în manuscrisele greceşti Alexandrinus şi Vaticanus,
cei doisprezece Proroci mici sunt plasaţi înaintea Prorocilor mari, însă în
canonul iudaic tradiţional şi în toate versiunile occidentale apar după ei.
Astfel, atunci când referinţele noastre vor fi după King James Version,
lucrul acesta va fi precizat - mai cu seamă că în cazul Cărţii lui leremia
apar divergenţe majore în ceea ce priveşte împărţirea pe capitole şi
numerotarea versetelor (vezi pp. 360-361).
În cele ce urmează propunem o înşiruire cronologică,
în măsura posibilităţilor şi a datelor sugerate de conţinutul cărţilor, a
acelor proroci ale căror scrieri profetice din Sfânta Scriptură nu precizează
în cuprinsul lor data când au fost alcătuite:
Profetul Avdie s-a născut în anul 800 î.Hr. în Sichem.
El a fost contemporan cu Ilie şi dregător la curtea regelui Ahab (874-853
î.Hr.). A cunoscut perioada de înflorire din timpul domniei regelui Ioram, în
Regatul Iuda, în perioada 852-841 î.Hr.
Este deosebit de dificil să încadrăm în timp viaţa şi
activitatea Profetului Ioil din Bethomoron. Unii spun că ar fi trăit în Regatul
Iuda, în timpul domniei regelui Ioaş (853-796 î.Hr.) sau în timpul domniei
regilor Ahazia (841 Î.Hr.), Ozia (791-739 î.Hr.), Iotham (752-736 Î.Hr.), Ahaz
(736-720 Î.Hr.) şi Hischia (729/8-699 î.Hr.).
Profetul Iona era originar din Gat-Chefer, localitate
din pământul lui Zabulon. El a trăit în timpul domniei în Israel a regelui
Ieroboam al II-lea, între anii 793 şi 753 î.Hr.
Profetul Amos din Tecua, din seminţia lui Zabulon, era
crescător de vite. El a trăit în Regatul de Nord, în timpul domniilor regilor
Ieroboam al II-lea şi Uzia (791-739 î.Hr.)
Profetul Osea era din tribul lui Isahar. El a trăit în
timpul regilor Ieroboam al II-lea în Regatul de Nord, respectiv Ozia şi
Iezechia în Regatul Iuda, în perioada 790-725 Î.Hr. A fost căsătorit şi a avut
copii.
Profetul Isaia era din seminţia lui Iuda, s-a născut
în Ierusalim, în jurul anului 765 î.Hr. A fost căsătorit cu o prorociţă şi a
avut doi copii.
Profetul Miheia a trăit în timpul domniei regilor
Iotham, Ahaz şi Hischia, între anii 758 şi 710 î.Hr.
Profetul Naum era de dincolo de Iordan, din Galileea.
El era din seminţia lui Simeon şi a cunoscut perioada de apogeu în cea de a
doua jumătate a domniei lui Hischia, între anii 710 şi 699 î.Hr.
Profetul Sofonie, din seminţia lui Simeon, era
originar din Muntele Savaratha şi a trăit în timpul domniei regelui Iosia
(640-609 î.Hr.).
Profetul Ieremia, preot din neamul lui Levi, s-a
născut în 646 î.Hr., în Anatoth. A trăit în timpul domniei regilor Iosia,
Ioiachim (609-658 î.Hr.), Iehonia (598 Î.Hr.) şi Sedechia (597-586 î.Hr.). L-a
avut drept credincios secretar pe Baruh Prorocul.
Profetul Avacum era originar din Betzoche şi a activat
în perioada de decădere a Regatului Iuda, fiind martor la prăbuşirea acestuia
(626-586 î.Hr.). Regii care au domnit în acest răstimp au fost Iosia (640-609
Î.Hr.) şi Ioachim (609-598 î.Hr.).
Profetul Daniel era din neamul lui Iuda. El s-a născut
în Bethoron, nu departe de Ierusalim. Atât el, cât şi cei trei tineri prieteni
ai lui - Anania, Azaria şi Misail - au fost luaţi ostatici si duşi la curtea
lui Nabucodonosor, în Babilon, în cel de al treilea an al domniei regelui
Ioachim (cca 606 î.Hr.) în Regatul Iuda.
Profetul Iezechiel, de neam preoţesc, s-a născut şi a
crescut în Ierusalim, în timpul domniei lui Iosia, făcând parte din cel de al
doilea lot de iudei deportaţi în Babilon.
Profetul Agheu se trăgea şi el dintr-o familie
preoţească. Agheu s-a născut în Babilon, în timpul captivităţii, şi a trăit în
timpul domniei lui Darius Istaspe (522-485 î.Hr.), al cărui nume apare de
altfel menţionat în carte.
Profetul Zaharia, din seminţia lui Levi, s-a născut în
Galaad. El si-a început activitatea profetică la scurt timp după Agheu.
Profetul
Maleahi, din seminţia lui Levi, s-a născut în Sopha, după eliberarea din robia
babilonică (538 î.Hr.), în timpul domniei lui Artaxerxes Longimanul, între anii
433 şi 424 î.Hr.
Trei factori fac datarea domniei regilor deosebit de
dificilă: (1) sistemul de co- regenţă, specific îndeosebi Regatului de Sud,
conform căruia un fiu de rege avea posibilitatea de a-şi începe domnia încă în
timpul vieţii tatălui său - perioada de timp în care cei doi domneau fiind cunoscută
astfel ca o perioadă de coregenţă; (2) obiceiul ca nu primul an scurs după
urcarea unui rege pe tron să fie socotit ca fiind primul său an de domnie, ci
primul an scurs de la încoronarea sa ca rege; (3) utilizarea ca repere
temporale pentru datarea evenimentelor atât a calendarului religios (care
începe cu luna Nissan), cât şi a celui civil (care începe cu luna Tişri). Cu
toate că din aceste motive apar discrepanţe şi contradicţii între datele
istorice propuse, cercetătorii au demonstrat că este corectă cronologia
biblică.
În lucrarea de faţă vom utiliza ca text biblic de
referinţă Septuaginta, adică traducerea în limba greacă a Scripturilor iudaice.
Septuaginta este Biblia (Vechiul Testament) care a fost răspândită în tot
spaţiul elenistic încă din secolul al III-lea Î.Hr. Era cunoscută în veacul
apostolic, şi în Biserica Creştin-Ortodoxă este preţuită până în zilele
noastre. Acolo unde a fost necesar să ne referim la alte versiuni, am
consemnat aceasta după cum urmează: Textul Masoretic sau, altfel spus, BHS (Biblia
Hebraica Stuttgartensia) - este o versiune stabilită în secolele al
VIII-lea-al IX-lea d.Hr. în mediile cărturăreşti ebraice si care stă la baza
majorităţii traducerilor moderne ale Bibliei din lumea protestantă; Vulgata,
traducerea din limbile greacă şi ebraică în limba latină, operă a Fericitului
Ieronim, care a devenit Biblia oficială a Vaticanului. Cu toate acestea,
într-o epistolă de-a sa, Fericitul Ieronim afirmă: „Septuaginta şi-a păstrat pe
bună dreptate locul de cinste în biserici, atât pentru că este prima traducere
dintre toate cele cunoscute, realizată încă înainte de venirea lui Hristos, cât
şi pentru că este textul utilizat de către Apostoli.”
Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Textul Septuagintei
este mai vrednic de crezare decât toate celelalte traduceri ale Vechiului
Testament. Cei care au tradus Vechiul Testament după venirea lui Hristos,
rămânând iudei, pot fi pe bună dreptate bănuiţi că intenţionat au tradus greşit
prorociile, din ură faţă de Hristos. Cei şaptezeci însă au tradus Vechiul
Testament cu mai bine de o sută de ani înaintea venirii lui Hristos si au fost
mulţi la număr, asa că nu li se poate aduce o astfel de bănuială; ei mai sunt
vrednici de crezare şi din pricina timpului când au făcut traducerea, şi din pricina
mulţimii traducătorilor, şi din pricina acordului dintre ei la facerea
traducerii.”
Hristos este comoara ascunsă în Scripturi,
despre Care pretutindeni se vorbeşte
în pilde şi în ghicitori.
despre Care pretutindeni se vorbeşte
în pilde şi în ghicitori.
[Sfântul
Irineu, Împotriva
ereziilor, IV, XXVI]
Cronologie Regi Israel
Dinastia
I:
|
Roboam
|
(931-914)
|
|
Ieroboam
|
(930-910)
|
Abia
|
(913-910)
|
Nadab
|
(910-909)
|
Asa
|
(906-868)
|
Dinastia
a Il-a:
|
Iosafat
|
(872-847)
|
|
Baaşa
|
(909-886)
|
Ioram
|
(852-841)
|
Elah
|
(886-885)
|
Ahazia
|
(841)
|
Dinastia
a IH-a:
|
•
|
Athalia
|
(841-835)
|
Omri
|
(885-874)
|
Ioaş
|
(835-796)
|
Ahab
|
(874-853)
|
Amazia
|
(796-797)
|
Ahazia
|
(853-852)
|
Azaria/Uzia
|
(791-739)
|
Ioram
|
(852-841)
|
Iotam
|
(752-736)
|
Dinastia
a IV-a:
|
Ahaz
|
(743/736-720)
|
|
Iehu
|
(841-814)
|
Iezechia
|
(729/8-699)
|
Iohaz
|
(814-798)
|
Manase
|
(698-643)
|
Ioaş
|
(798-792)
|
Amon
|
(642-640)
|
Ieroboam
II
|
(793-753)
|
Iosia
|
(640-609)
|
Zaharia
|
(753)
|
Ioahaz
|
(609)
|
Ultimii
regi:
|
Ioiachim
|
(609-598)
|
|
Şalum
|
(752)
|
Iehonia
|
(598)
|
Menahem
|
-
(751-742)
|
Sedechia
|
(597-586)
|
Pecahia
|
(741-740)
|
Căderea
Ierusalimului
|
(587)
|
Peca
|
(740-732)
|
||
Osea
|
(732/1-722)
|
Kegi ai Asiriei
|
|
Căderea
Samariei
|
(733/721)
|
Şalmanasar al III-lea
|
(858-824)
|
Adad-Nirari al III-lea
|
(810-783)
|
||
Tiglath Pileser al
III-lea,
|
|||
Tiglatfalasar
|
(744-727)
|
||
Şalmanasar al V-lea
|
(727-722)
|
||
Sargon al II-lea
|
(722-705)
|
||
Senacherib
|
(705-681)
|
||
Esarhadon
|
(680-669)
|
||
Căderea Ninivei
|
(612)
|
||
Perioada robiei babilonice şi
|
|||
a refacerii regatului
|
|||
Nabucodonosor al
II-lea
|
(605-562)
|
||
Nabonidus
|
(555-539)
|
||
Belşaţar, regent
|
(550P-539)
|
||
Căderea Babilonului
|
(539)
|
||
Cyrus cel Mare
|
(558-529)
|
||
Darius Medul,
regent
|
(539-538)
|
||
Cambyses
|
(529-524)
|
||
Darius cel Mare,
Istaspe
|
(522-485)
|
||
Sfinţirea celui
de-al doilea Templu (516)
|
|||
Xerxes, Ahaşveroş
|
(485-464)
|
||
Artaxerxes I
Longimanul
|
(464-424)
|
||
Darius al II-lea
|
(423-406)
|
||
Artaxerxes al
II-lea Mnemon
|
(404-359)
|
Sf.Prooroc
Ioil
2.
Prorocul deplânge soarta Sinagogii [Ioil 1:8; 13]
A. Sfântul Ambrozie (cca
339-397), episcopul Milanului, scrie într-o epistolă adresată unui om
credincios: „într-adevăr, Domnul Dumnezeul nostru i-a încredinţat lui Ioil
Prorocul cuvinte pline de însemnătate, atunci când i-a zis: Tânguieşte-te ca
o fecioară încinsă cu sac, după bărbatul din tinereţea ei! [Ioil 1:8] - în
vremea când prorocul se tânguia fie pentru Sinagoga care odinioară, asemenea
unei fecioare fiind, fusese mireasă a Cuvântului lui Dumnezeu, fie pentru
sufletul căzut din har [...]. Avem motive întemeiate să o considerăm vrednică
de plâns, de vreme ce şi-a pierdut vrednicia de a-şi mai primi răsplata. Ea
şi-a pierdut zestrea de virtute promisă Mirelui. [...] în alt loc, Domnul o
osândeşte pentru vina de a-şi fi uitat făgăduinţa [cf. Osea 4:6], de a-şi fi
uitat iubirea, de a se fi arătat nerecunoscătoare, de a fi ieşit din ascultare
şi de a-şi fi pierdut afecţiunea cea dintâi, aceea de soţie virtuoasă."
B. Incingeţi-vă şi vă
tânguiţi, voi preoţilor, izbucniţi în bocete, voi slujitori ai altarului!
Intraţi în Templu şi petreceţi noaptea în sac de jale, voi slujitori ai lui
Dumnezeu, căci prinosul şi jertfa cu turnare au fost îndepărtate din Templul
Dumnezeului vostru!"[Ioil 1:13]
Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca
390), patriarhul Constantinopolului, scrie: „Ioil îndeamnă la plâns
şi tânguire, şi toţi slujitorii altarului vor ajunge să jelească în vreme de
foamete. Vedeţi dar cât de departe este de el gândul de a ne îngădui să ne
bucurăm de nenorocirea altora! După posti- rea unui post sfânt, chemarea la
solemna adunare şi strângerea într-o obşte de prăznuire a celor înaintaţi în
vârstă, a copiilor şi a celor în putere, noi înşine avem a ne smeri în sac şi
în cenuşă, noi înşine avem a cădea cu faţa la pământ, căci câmpul a fost
pustiit, iar jertfa de mâncare şi de băutură s-a îndepărtat de la casa
Domnului, până la vremea când vom avea parte din nou de milostivire, prin
lucrarea smereniei."
12. Sfârşitul [Ioil 2:10; 3:4]
Înainte de venirea zilei
celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, soarele se va întuneca şi luna va fi
roşie ca sângele [Ioil 2:10; 3:4].
Sfântul Chiril al
Ierusalimului îi combate pe cei care spun că lumea va pieri cu totul. El
susţine că Domnul va crea lumea din nou, „atunci când va veni întru slavă, în
ziua cea de pe urmă. Căci lumea aceasta are început şi sfârşit, însă ea va fi
făcută din nou [...]. Sfânta Evanghelie spune că soarele se va întuneca şi
luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer [Matei 24:29].
Dar noi să nu plângem pentru aceasta, de parcă numai noi ne-am cunoaşte atunci
sfârşitul; şi stelele apun, însă după un timp răsar din nou. Dumnezeu va face
cerurile să se cutremure nu ca să le distrugă, ci ca să le facă din nou, încă
şi mai frumoase [...]. Privim spre înviere, cuprinzând aici restaurarea întregii
creaţiuni."
Sfântul Vasile (cca
330-379) întăreşte că „Domnul a prezis că la pieirea lumii au să se arate
semne în soare şi lună şi stele: soarele se va preface în sânge, iar luna nu-şi
va mai da lumina ei [cf. Ioil 2:11; 3:4]. Acestea sunt semnele sfârsitului lumii."
Sfântul Ioan Gur de Aur
face următorul comentariu: „Prin expresia ziua cea mare şi înfricoşătoare a
Domnului [Ioil 2:10; 3:4] înţelegem atât ziua Pogorârii Duhului Sfânt
(Cincizecimea), cât şi ziua când Domnul va veni din nou, la sfâsitul
lumii."
Drept pentru care Venerabilul Beda adaugă:
„Cuvântul soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de
venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului [Faptele Apostolilor
2:20; Ioil 2:10, 3:4] - este de înţeles cu referire pe de o parte, la cele
întâmplate cu prilejul Patimilor Domnului [cf. Matei 27:45], iar, pe de altă
parte, la ceva ce se va petrece în viitor, înainte de Ziua Domnului, adică
înainte de ziua judecăţii."
13. Ziua Domnului [Ioil 2:11]
Dar Domnul îşi face
auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi
puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi
înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11]
Sfântul Vasile cel Mare
arată despre aceasta următoarele: „Pentru ce căutaţi ziua Domnului? Aceea
este întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întuneric celor
vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă,
cea fară de sfârşit, pe care Psalmistul a numit-o a opta pentru că se
află în afara acestui timp săptămânal. încât fie de zici zi, fie de zici
veac, vei exprima aceeaşi idee."
Căci Ziua Domnului
este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei?
[Ioil 2:11] într-al loc, Sfântul Ambrozie scrie: „Vai de cei ce doresc Ziua
Domnului! [Amos 5:18], căci se vorbeşte aici despre întuneric, nicidecum
despre lumină, căci vădit este că ziua - când cei aflaţi fară de pată vor
străluci, iar cei osândiţi vor merge spre chinuri - este plină de întuneric pentru
cei care se ştiu pe sine plini de răutate şi de nevrednicie. Pe lângă aceasta,
Scriptura ne mai învaţă că în ziua cea veşnică a răsplăţii nu se cunoaşte trecerea
de la ziuă la noapte."
Fericitul Ieronim remarcă ideea că „în
ziua aceea viaţa fiecăruia în parte se va dezvălui pe de-a întregul; de aceea
spune prorocul că [...] Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte
[Ioil 2:11]".
14. Judecata viitoare [Ioil 3:1-2, 12; 4:1-2,
12]
A. Căci iată în zilele
acelea şi în vremea aceea, când voi întoarce pe Iuda şi pe Ierusalim din robie,
aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat şi Mă voi
judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Israel, pe
care au împrăştiat-o între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi [Ioil 3:1-2; 4:1-2].
Valea lui Iosafat este de găsit, fară îndoială, dacă ne luăm după cele arătate
în acest capitol, fie în apropierea Ierusalimului, fie chiar în interiorul
cetăţii. Valea aceasta, al cărei nume nu este menţionat nicăieri altundeva în
Vechiul sau în Noul Testament, decât numai la Ioil 4:2 şi 4:12, semnifică locul
unde Dumnezeu va judeca neamurile. Tradiţia Bisericii, potrivit
lui Eusebiu (cca 290-cca 339/340) şi Fericitului Ieronim, identifică pe bună
dreptate locul acesta cu Valea Chedronului, aflată în partea de răsărit a
Ierusalimului sau, mai precis, în partea de nord a Văii Chedronului [cf. II
Regi 18:18] sau în Valea Şave [cf. Facerea 14:17].
În timpul Triodului, cu ocazia Duminicii înfricoşatei Judecăţi, Biserica întreagă
cântă: „în valea plângerii, în locul ce ai rânduit, când vei şedea, Milostive,
să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi
înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte."
B. Să se trezească toate
neamurile şi să vină în Valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de
judecată pentru toate popoarele din jur [Ioil 4:12]. Vestind dinainte dreapta
mânie a lui Dumnezeu, Sfântul Teofan arată: „Vestind mai dinainte cuvintele
cele dumnezeieşti, de Dumnezeu insuflate, ai descoperit mânia cea cumplită şi
pre dreptate, care s-a întâmplat din rea credinţa norodului celui ce cugetă
cele deşarte."
Sf.Prooroc
Amos
Viaţa duhovnicească decăzuse foarte mult în Israel. Sfântul Ioan Gură de
Aur scrie: „Tocmai din această pricină îi învinuieşte Dumnezeu cu multă asprime
pe israeliţi şi îi află vrednici de pedeapsă, pentru că ei săvârşeau păcate şi
fărădelegi după ce mai înainte se bucuraseră de atât de mari daruri duhovniceşti
de la Domnul, spunând: Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile
pământului; pentru aceasta vă voi pedepsi pe voi pentru toate fărădelegile
voastre [Amos 3:2] ,"
Domnul enumeră, prin gura prorocului Său, fărădelegile săvârşite în
capiştea idolească din Ghilgal: „Veniţi la Bethel şi păcătuiţi şi în Ghilgal
înmulţiţi fărădelegile! De dimineaţă aduceţi jer fele voastre, şi la fiecare
trei zile zeciuielile voastre! Puneţi înainte prinoase cu aluat ca jertfă de
laudă, vestiţi, trâmbiţaţi prinoasele voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă
place vouă, copii ai lui Israel", zice Domnul Dumnezeu [Amos 4:4-5].
După Sfântul Ioan Gură de Aur, „în lipsă de Templu nu mai poate fi vorba, la
iudei, despre nici un fel de lucrare a binelui obştesc sau a vreunui mod de
viaţă, oricare ar fi acela. Fără Templu, nu se mai pot săvârşi nici jertfe,
nici alte ritualuri prescrise de Lege. Pentru ei nu exista decât un singur loc
consacrat pentru acestea, iar acest loc era Templul din Ierusalim". In
altă lucrare precizează: „Nici jertfele, nici arderile de tot, nici puterea
Legii de a înfrâna, nici un alt aspect al vieţii de obşte nu mai poate fi, în
lipsa Templului. încă de la bun început, Legea porunceşte ca de trei ori pe an
fiecare iudeu de parte bărbătească să urce la Templu. însă lucrul acesta nu mai
este cu putinţă, de vreme ce Templul a fost dărâmat [...]. Legea le porunceşte
să cânte cântări, dar [...] locul unde vieţuiau le era piedică pentru aceasta.
Prorocii, chiar şi Amos, îi învinuiau pentru păcatul de a citi Legea, de a-şi
mărturisi credinţa şi de lăuda pe Dumnezeu în alt loc decât în Ierusalim [cf.
Amos 4:5]. De vreme ce nici măcar citirea Legii nu le era îngăduită în afara
Ierusalimului, cum dar vor fi putut să o şi împlinească acolo unde se
aflau?"
Voi cei din casa lui Israel, Mi-aţi adus,
oare, jertfe şi prinoase în pustiu, vreme de patruzeci de ani [Amos 5:25]?
„Iată, chiar şi atunci când au avut cortul adunării, iudeii nu au adus
totuşi jertfe" — remarcă Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar acum veţi aduce cu
voi pe Sacut, regele vostru, şi steaua dumnezeului vostru, Chevan, idolii
voştri pe care vi i-aţi făurit [Amos 5:26].
Sfântul Irineu (cca 130-cca 236),
episcopul Lionului, arată că „la început, Domnul Dumnezeu a socotit îndeajuns
să scrie legea naturală sau Decalogul în inimile oamenilor; însă mai apoi s-a
vădit a fi trebuinţă să fie prinse în jugul Legii lui Moise toate dorinţele şi
înclinaţiile iudeilor, dat fiind faptul că aceştia abuzau de libertatea ce le
fusese dată [...], din pricina învârtoşării inimii lor. [...] Atunci când s-au
întors de la Domnul şi şi-au făcut loruşi un viţel, iar cugetele lor s-au
întors prin aceasta în Egipt, însufleţite de dorinţa de a fi robi iarăşi, în
loc de oameni liberi, au fost aduşi într-o stare de robie, după dorinţa inimii
lor — însă o robie care nu era menită să-i despartă de Domnul, ci, dimpotrivă,
să-i lege de El prin jugul Legii [...]. Vezi pentru aceasta cuvintele adresate
de către Ştefan iudeilor şi consemnate de către Luca [...]: Dar părinţii
voştri nu au voit să asculte acestea, ci le-au lepădat şi inimile lor s-au
întors către Egipt [...]. Au făcut viţel şi au adus idolului jertfa [...]. Dar
Dumnezeu S-a întors şi i-a dat pe ei să slujească oştirii cerului, precum este
scris în cartea prorocilor [cf. Faptele Apostolilor 7:38-42]".
Ascultaţi cuvântul acesta pe
care eu îl rostesc asupra voastră, cântec de jale pentru voi, cei din casa lui
Israel: Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la
pământ şi nimeni nu o ridică! [Amos
5:2] Sfântul Ioan Gură de Aur citează locul acesta pentru a demonstra că
iudaismul a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu. „După robia lor în Babilon,
iudeii au reconstruit Templul şi au refăcut locurile unde le era îngăduit să
îndeplinească toate ritualurile lor, aşa după cum sunt toate acestea prevăzute
în Lege. Dar acum puterea lui Hristos, puterea prin care El a întemeiat Biserica,
a surpat la rândul ei şi Templul acesta refăcut. Iar prorocii lor au vestit
mai dinainte acestea şi au arătat că Domnul va lepăda legea iudaică, instituind
un nou fel de slujire."
Urât-am, dispreţuit-am prăznuirile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru
sărbătorile voastre [Amos 5:21], Sfântul Chiril al Alexandriei explică acest cuvânt spunând
următoarele: „Iată aşadar cum Domnul însuşi spune aici că a urât prăznuirile
lor şi că nu a găsit nici o bucurie în jertfele şi în laudele lor. Aceasta nu
pentru că Domnul nu S-ar bucura de laude, însă nu de acelea care ies dintr-o
gură spurcată, nu de acelea rostite cu o limbă plină de toată ne- curăţia
[...]."Apoi, rosteşte cuvinte de mustrare, inspirându-se din cele spuse de
către Samuel: „După cuvântul care zice: Au doară arderile de tot şi jertfele
sunt tot aşa de plăcute Domnului ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea
este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor [I
Regi 15:22]. Căci ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu sunt izvorul a
toată binecuvântarea - aceasta este cea dintâi lecţie pe care avem a o învăţa
de aici."
Când îmi veţi aduce arderi de
tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de mântuire grase ale voastre
nu voi pleca ochii [Amos
5:22].
Sfântul Iustin Martirul (cca 100-cca 165)
este animat de sentimente similare atunci când scrie, adresându-se iudeului
Trifon: „Că pentru păcatele poporului vostru şi pentru idolatriile lui, iar nu
pentru că ar fi avut nevoie de asemenea ofrande, Dumnezeu a poruncit [...] ca
să se facă acestea; auziţi cum zice despre acestea prin Amos, unul dintre cei
doisprezece [cf. Amos 5:18-6:7]."
Sfântul Ioan Gură de Aur comentează: „Domnul spune: Ce-mi foloseşte
mulţimea jertfelor voastre? [cf. Isaia 1:11-12; Amos 5:21-22] Nu auziţi
oare glasul Lui spunând lămurit că nu are trebuinţă de aceste jertfe ale
voastre, încă de la bun început? Dacă jertfele ar fi fost pentru El o
necesitate, atunci i-ar fi instruit pe iudei chiar de la început în acest fel
de viaţă şi, de asemenea, pe patriarhii care au înflorit înainte de zilele lui
Isaia. La aceasta, iudeii pot să întrebe: Cum dar se poate, atunci, că totuşi
a îngăduit iudeilor să aducă jertfe? A fost aceasta ca pogorământ, pentru
slăbiciunea lor [...]. A băgat de seamă Domnul că iudeii erau gata să alunece
în rânduielile idoleşti, dacă ar fi fost lipsiţi de jertfe. Sau, mai bine zis,
a băgat de seamă nu numai că erau gata să alunece, dar că ei căzuseră deja.
Astfel, le-a îngăduit să aducă jertfe. [...] El nu le-a zis nimic alta decât
acestea: Văd că sunteţi toţi însetaţi după jertfe şi grabnici de a face
vărsare de sânge. Dacă de jertfe aveţi voi trebuinţă, atunci jertfe să-Mi
aduceţi. Insă chiar dacă a îngăduit să se aducă jertfe, pogorământul acesta nu
avea să ţină o veşnicie; în înţelepciunea Sa, de la o vreme Domnul i-a oprit
din nou să aducă jertfe."
„Aşa după cum deosebire este între Aaron şi Hristos - spune Sfântul Ioan
Gură de Aur —, tot atât de mare trebuie să fie diferenţa dintre noi si iudei.
Căci, după cum bine ştim, Jertfa noastră este în ceruri, după cum şi
Preotul nostru este ceruri. Să facem bine, aşadar, şi să aducem jertfele
potrivite spre a fi jertfite pe acest altar, însă nu oi şi ţapi, nu sânge şi
grăsime. Toate acestea s-au încheiat, iar în locul lor s-a rânduit jertfa care
este vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu [Romani 12:1]. De-acum,
îndemnaţi suntem să aducem jertfa duhovnicească, căci Duh este Dumnezeu şi
cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr [Ioan 4:24]
- lucruri care nu mai au trebuinţă de trup, de unelte, de locuri consacrate,
lucruri care pot fi jertfite în virtutea preoţiei fiecăruia, cum ar fi
cumpătarea, înfrânarea, milostenia, răbdarea necazurilor şi a nedreptăţilor,
smerirea minţii. Toate acestea se pot vedea în jertfele Vechiului Testament, ca
prefigurări. [...] Depărtează de Mine zgomotul cântecelor tale, că nu am
plăcere să ascult cântarea alăutelor tale [Amos 5:23] !"
Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi cuşiţii?
zice Domnul. Oare n-am scos Eu pe israeliţi din pământul Egiptului, pe
filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir [Amos 9:7]? Sfântul Ioan Gură de Aur
explică aici că „Prorocii pe bună dreptate au grăit aşa: conducători ai
Sodomei [Isaia 1:10] şi feciori ai etiopienilor' [Amos 9:7] - pentru
că îi vedeau păcătuind." La care adaugă: „Pentru că se lăudau cu strămoşii
şi pentru că aceasta era pricina pieirii lor şi-i făcea să trăiască nepăsători,
[...] taie rădăcina îngâmfării lor. Din pricina aceasta şi Isaia îi numeşte
conducători ai Sodomei [Isaia 1:10] şi [...] fii ai etiopienilor
[Amos 9:7]. Toţi prorocii au aceeaşi părere despre ei; toţi vor să le scoată
din suflet mândria, pricină a mii şi mii de păcate."
B. Voi preface praznicele
voastre în jelire şi toate cântările
voastre în tânguire; pe toate coapsele voi pune sac şi pleşuve vor fi toate capetele; voi înteţi
jalea ca pentru cel unul-născut şi sfârşitul va fi o zi de deznădejde!
[Amos 8:10].
Sfântul Irineu tâlcuieşte cuvântul aceasta arătând că aici se descoperă
faptul că întunecarea soarelui care s-a petrecut în vremea Patimilor Domnului,
de la ceasul al şaselea şi de după încheierea acestui eveniment, înseamnă că
zilele care după Legea cea Veche erau socotite a fi de sărbătoare, ca şi
cântările lor trebuie să se preschimbe în plâns şi jeluire, căci toate se vor
da pe mâna păgânilor.
Sfântul Chiril al Ierusalimului susţine şi el interpretarea aceasta: „în
ziua pâinii nedospite şi a praznicului, femeile lor plângeau şi se jeluiau, iar
Apostolii s-au ascuns, lăsându-se pradă deznădejdii. Minunată este, aşadar,
prorocia aceasta."
Sfântul Leon cel Mare (t 461) descrie astfel modul cum s-a făcut
trecerea de la lucrarea izbăvitoare a Legii Vechi la cea a Legii celei Noi:
„Acoperământul cel duhovnicesc, care ţinea ascunsă partea lăuntrică a
Templului, cu o putere nemaivăzută a fost sfâşiat numai într-o clipită, de sus
până jos. [...] După aceasta, toate elementele creaţiunii, cuprinse de
tulburare, şi-au schimbat firea, nemairăbdând pe cei ce-L răstigneau pe Hristos.
Şi, chiar dacă sutaşul care-L păzea pe Iisus a fost cuprins de spaimă, la
vederea unei asemenea privelişti, şi a mărturisit: Cu adevărat, Fiul lui
Dumnezeu era Acesta! [Matei 27:54] - totuşi, despre inimile pline de
răutate ale iudeilor, mai împietrite decât toate stâncile si decât toate
mormintele, nu avem nici o mărturie cum că vreuna dintre ele ar fi fost
străpunsă de căinţă; se vede bine, din aceasta, că soldaţii romani erau mai
pregătiţi să-L recunoască pe Fiul lui Dumnezeu decât erau preoţii lui Israel.
De vreme ce iudeii, lipsindu-se de toată sfinţirea pe care ar fi putut-o
dobândi prin împlinirea rânduielilor Legii lor, au preschimbat lumina în întuneric
şi praznicele lor în jelire [cf. Amos 8:10], să luăm aminte, iubiţi fraţi, şi
capetele noastre Domnului să le plecăm, atât trupeşte, cât şi duhovniceşte,
spre a primi harul dumnezeiesc care se împărtăşeşte tuturor neamurilor, să ne
rugăm milostivirii Domnului şi Mântuitorului nostru în fiecare zi, să ne vină
într-ajutor, spre a ne izbăvi de toate primejdiile vieţii acesteia. Căci
meşteşugi-tul ispititor stă la pândă în tot locul, iar capcanele lui sunt
întinse peste tot."!
Sfântul Andrei Criteanul (cca 660-740), episcopul Gortynei, explică în
următoarea alcătuire motivul pentru care praznicele lor s-au schimbat în zile
de jelire: „întors-a, Iudee, sărbătorile tale Stăpânul întru plângere; că te-ai
arătat ucigătoare lui Dumnezeu..."
8. Venirea neamurilor la credinţă [Amos 9:11-12]
Sfântul Irineu ne aduce aminte de faptul
că Apostolii înţeleg prorocia lui Amos ca referindu-se la neamurile peste care
s-a chemat numele Domnului. „Căci Domnul mai înainte cunoaşte toate lucrările,
din vecie." In sprijinul afirmaţiei sale, Sfântul Irineu citează în
continuare predica Sfântului Iacov, fratele Domnului: Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă! Simon a istorisit cum de
la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele
Său. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele prorocilor, precum este scris: „După
acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi
cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta, ca să-L caute pe
Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu
asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea" [Amos 9:11-12; Fapte 15:13-17].
9. Foamea de cuvântul lui Dumnezeu [Amos 8:11]
Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe
pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului [Amos 8:11].
Sfântul Grigorie Teologul face următoarea observaţie: „Nimic nu este mai
greu de îndurat decât foamea de cuvântul lui Dumnezeu, şi nimic mai greu de
tămăduit decât aceasta..." Acelaşi spune într-alt loc: „Foametea de
cuvintele [cf. Amos 8:11] care cu adevărat dau viaţă şi hrănesc sufletul duce
la creşterea duhovnicească a omului, până la starea de bărbat desăvârşit."
La rândul său, Sfântul Vasile cel Mare arată: „Când au omorât Pâinea Vieţii,
foamea de Pâine s-a abătut asupra lor, dimpreună cu pedeapsa de a suferi setea
- dar foamea nu a fost de pâine materialnică, nici setea după apa cea după
fire, ci foame de auzit cuvântul Domnului [cf. Amos 8:11], Astfel, bogaţii
au sărăcit şi au flămânzit [Psalm 33: 10]"
Sfântul Ioan Gură de Aur întăreşte această idee: „Prorociile lui Dumnezeu
sunt adevărată hrană duhovnicească, după cum şi Prorocul Amos ne arată [cf.
Amos 8:11]." Altundeva scrie că „Prin necumpătarea noastră, vătămăm şi
trupul, şi sufletul: pe unul îl îngrăşăm peste măsură, iar pe celălalt îl slăbim
prin foamete. Altădată, Stăpânul universului, mâniat foarte tare pe poporul
iudeu, l-a ameninţat zicând: Vă voi da vouă nu foamete de pâine, nici sete
de apă, ci foamete de auzirea cuvântului lui Dumnezeu [Amos 8:11]. Altfel
spus, ne-a învăţat că foamea de pâine poate slăbi trupul, pe când foamea de
cuvântul lui Dumnezeu omoară sufletul. Ei bine, pedeapsa cu care i-a ameninţat
Stăpânul pe iudei o atragem acum asupră-ne cu voia noastră, cu toate că
Dumnezeu ne poartă atâta de grijă, cu toate că a rânduit ca, în afară de îndemnurile
Scripturii, să avem şi îndemnurile dascălilor." De asemenea, Sfântul Ioan
Gură de Aur se întreabă: „De ce oare, de bunăvoie şi uneori chiar cu bună
ştiinţă, ne dăm noi înşine pradă acestei foamete a sufletului? Vă rog, fraţilor,
cu toată stăruinţa, să luăm aminte la noi înşine, să ne grijim de suflet, să
căutăm mai degrabă a ne petrece vremea aici, în biserică, preocupaţi de cele
duhovniceşti, decât oriunde altundeva!"
La acestea, Sfântul Chiril al Alexandriei adaugă: „Iudeii [...] au
nesocotit Pâinea care s-a pogorât din ceruri. Iar pentru aceasta s-au abătut
asupra lor o foamete mai cumplită decât oricare alta şi o sete mai amară decât
orice sete. Căci nu este aici foame de pâinea cea pentru trup, nici sete de
apă, ci foame şi sete de auzit cuvintele Domnului [Amos 8:11]. Pe de
altă parte, păgânii, care până adineaori flămânziseră şi însetaseră, încât
duhurile lor erau cuprinse de toată slăbiciunea, s-au bucurat de hrana cea
duhovnicească a bogăţiei de binecuvântări. Căci ei au primit pe Domnul;
astfel, cinstea în care se aflau până atunci iudeii s-a luat de la aceştia şi
s-a dăruit celor ce mai înainte erau păgâni."
10. Vremurile de pe urmă [Amos 5:12-13]
Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre,
ca unii care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la
porţile cetăţii. Dar în vremea aceea omul cel înţelept va tăcea, că este vreme
rea [Amos 5:12-13].
Sfântul Hippoliţ (cca 170-cca 236) interpretează astfel locul acesta:
„Luaţi aminte, iubiţi fraţi, la răutatea oamenilor din acea vreme. Luaţi aminte
la felul cum se spune despre ei că jefuiau case şi pământuri, îi spoliau pe cei
sărmani şi luau mită chiar şi de la cei drepţi; să ştiţi bine că, atunci când
vor fi acestea, sfârşitul se apropie. Căci şi pentru noi învaţă profetul, ca
atunci când vor fi toate acestea, noi să ştim şi să fim pregătiţi. însă toţi
prorocii din vechime au vorbit despre vremurile de pe urmă fără ocolişuri,
însemnând lămurit toate cele ce urmează să se întâmple."
Sfântul Vasile cel Mare susţine că, în astfel de vremuri, cel înţelept,
chiar dacă menţine tăcerea, nu va fi aflat fără de vină. Căci va veni o vreme
când „frate pe frate va vinde, când cel căzut la pământ va fi călcat în
picioare, iar alţii vor privi şi vor bate din palme plini de veselie; nu se va
afla nimeni dispus să întindă o mână de ajutor, cu toate că nici Legea Veche nu
îngăduie aceasta, de vreme ce porunceşte ca, atunci când vezi asinul
vrăjmaşului tău căzut sub povară, să nu-l treci cu vederea, ci să-l ridici
împreună cu el [Ieşirea 23:5]".
11.Venirea Domnului [Amos 1:2]
Şi a zis: Când Domnul va striga puternic din Sion şi din Ierusalim va
slobozi glasul Său... [Amos
1:2].
Sfântul Irineu aduce la cunoştinţă faptul că versetul acesta se referă
la locul venirii Domnului: „In regiunea aflată la sud de moştenirea lui Iuda va
veni Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, adică din Bethleem, acolo unde
Domnul S-a născut şi de unde slava Lui se va răspândi peste întreg pământul
[...]."'
12.Ziua Domnului [Amos 5:18]
Sfântul Vasile cel Mare, în Omilii la Hexaemeron, arată
următoarele: „Spune Scriptura: Ziua Domnului cea mare şi luminată [Ioil
2:11]; şi iarăşi: Pentru ce căutaţi Ziua Domnului? Aceea este întuneric şi
nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întuneric celor vrednici de întuneric.
Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit,
pe care psalmistul a numit-o a opta, pentru că se află în afara acestui
timp săptămânal. încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei
exprima aceeaşi idee. Dacă ai numi zi starea aceea, una este şi nu
multe; iar dacă ai numi-o veac, unul este şi nu multe."
Sfântul Ambrozie remarcă faptul că „Sfânta Scriptură vorbeşte în chip lămurit
despre o zi [Facerea 1:5], şi nu despre prima zi [...] Pe de altă
parte, Sfânta Scriptură rânduieşte ca intervalul de timp de 24 de ore,
incluzând ziua şi noaptea, să se numească zi, şi astfel putem spune că
lungimea unei zile este de 24 de ore. [...] Prin urmare unei mişcări de rotaţie
a pământului îi corespunde intervalul de timp al unei zile. Mulţi spun că şi o
săptămână se poate asemăna cu o zi, pentru că revine mereu la început. [...]
Aceasta este firea cercului: să înceapă într-un punct şi să revină la acela.
Prin urmare, iată că Sfânta Scriptură vorbeşte despre timp şi despre vremi,
despre vârsta lumii. În unele locuri pare a fi vorba despre menţionarea unei
vârste, însă nu este exclus ca, de fapt, acolo să se facă referinţă la mulţimea
şi la diversitatea treburilor publice şi a celor particulare. [...] Aici însă
[Amos 5:18] este vorba despre întuneric, nu despre lumină, căci ştiut este de
către toată lumea că ziua când adevărul va ieşi la lumină, iar lucrătorii
minciunii vor fi daţi chinurilor, întuneric va fi pentru cei ce se ştiu
vinovaţi şi nevrednici de faptele luminii. Mai mult decât atât, Sfânta
Scriptură ne învaţă prin aceasta că ziua cea fără de sfârşit a veşnicelor
răsplăţi este una neînserată, necunoscând trecerea de la ziuă la noapte."
Fericitul Ieronim arată: „în acea zi, viaţa fiecărui om va fi cercetată
şi dată la iveală după merit, după cuvântul prorocului care zice: Ziua
Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei?
[Ioil 2:11]."
Sf.Prooroc
Osea
Profetul
Osea a fost un critic intransigent la adresa idolatriei practicate în Israel şi
în Iuda. El a vestit dinainte pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul acesta al
apostaziei, pedeapsă materializată prin distrugerea casei lui Iehu şi prin
căderea Samariei şi a Israelului; în acelaşi timp, el vorbeşte şi despre milostivirea
pe care o manifestă Domnul faţă de Iuda. Prorocul a prevestit sfârşitul
jertfelor Vechiului Legământ, venirea Domnului şi bogăţia darurilor pe care El
le va aduce pe pământ.
Desfrâul
în care a căzut Israelul este vădit aici mai cu seamă prin acuzarea faptelor
imorale abominabile care se săvârşeau în sanctuare. Oricare ar fi fost numele
pe care poporul îl folosea pentru a desemna dumnezeul la care se închina,
dumnezeul acesta nu putea fi în nici un caz Domnul cel adevărat, ci Baal
(cuvântul baal înseamnă chiar
„domn"). Baal era o divinitate din panteonul zeităţilor canaanite. Se
credea că ar fi un zeu al vântului şi al ploii, care asigura fertilitatea
pământului, a animalelor şi a oamenilor. Astfel, cultul lui Baal presupunea
practicarea sacrificiilor şi a prostituţiei. Bărbaţi şi femei erau angajaţi
pentru prostituţie de către altarele şi sanctuarele locale, fiind consideraţi
ulterior „preoţi" şi „preotese" ale zeilor. Descrierea baalismului,
aşa cum apare în Cartea lui Osea,
concordă cu descrierile existente şi în alte surse din epocă, şi ele vorbesc
despre beţie [cf. Osea 4:11], prostituţie rituală [cf. Osea 4:13-14], prorocii
mincinoase şi jertfe păgâne [cf. Osea 4:12; 8:11-13], idolatrie [cf. Osea
4:17; 11:2] şi altare ridicate pe înălţimi [cf. Osea 10:8], într-un cuvânt,
putem trage concluzia că israeliţii acceptaseră un amestec între religia lor şi
baalism, rezultatul fiind un cult sincretic. Judecata lui Dumnezeu împotriva
necredinţei israeliţilor viza tocmai punctele cele mai importante pentru
închinătorii lui Baal: bogăţia recoltelor agricole [cf. Osea 8:7-10],
prosperitatea materială [cf. Osea 9:1-4], vitalitatea şi fertilitatea
animalelor şi a oamenilor [cf. Osea 9:10-17], locurile pentru jertfe,
altarele, idolii [cf. Osea 10:1-6] şi puterea militară [cf. Osea 10:9-15]'.
Poporul se îndepărtase mult de Dumnezeu şi în repetate
rânduri a încălcat Legământul. Osea descrie păcatele israeliţilor după cum
urmează: Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, copii ai lui Israel, că Domnul
stă la judecată cu locuitorii pământului, că nu mai este credinţă, nici
iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid,
fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge
peste sânge [Osea 4:1-3]. Oamenii mănâncă, dar fară saţ; se desfrânează,
dar nu se înmulţesc, pentru că nu ascultă de cuvântul Domnului [cf. Osea 4:10,
1]. Pe oameni, inima îi îndeamnă mai
mult la desfrânare şi la băutură peste măsură. Ei iau aminte mai
mult la semnele idoleşti şi se risipesc în destrăbălări despre care ruşine este
şi numai să aducem aminte [cf. Osea 4:11-19; 6:4-11; 11:2].
Scris este: Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai
cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu vederea cunoaşterea Domnului,
Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita
pe fiii tăi [Osea
4:6]. Preoţii, care aveau menirea de a învăţa poporul şi a-1 deprinde cu
adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, sunt făcuţi şi ei responsabili pentru
ignoranţa oamenilor. Sfântul Grigorie cel Mare îi îndeamnă pe preoţi să nu uite
niciodată cuvintele Prorocului Osea, care spune: Ei se hrănesc din fărădelegile
poporului Meu, şi năzuinţa lor este numai către păcat [Osea 4:8]. „De ce
spune că ei se hrănesc din fărădelegile poporului, dacă nu din altă pricină decât
din aceea că ei înşişi îngăduie săvârşirea păcatelor şi a fărădelegilor, fără
de care şi-ar pierde plata aceasta vremelnică?
Într-alt loc, Sfântul Grigorie dă următoarea
îndrumare: „Nu se cuvine păstorului de suflete să se afunde în afaceri lumeşti, căci atunci unul ca acesta
nu va mai fi în stare să certe si să biciuiască păcatele altora, ba încă îşi va pierde până şi conştiinţa
slujbei sale de păstor. De aceea, în mânia unei drepte pedepse, Dumnezeu
ameninţă zicând: Dar şi
poporului i se va întâmpla ca şi preotului; voi pedepsi purtarea lui, iar
faptele lui le voi întoarce împotriva lui [Osea 4:9]. Căci preotul, într-adevăr, devine asemenea poporului când
părăseşte slujbele lui cele duhovniceşti, pentru care a fost ales."
9. Lepădarea iudeilor [Osea 3:3-4;
4:5-6; 9:17]
A. Sfântul Chiril al Alexandriei
comentează cele petrecute cu majoritatea iudeilor, după ce Iisus Hristos a
înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri: „Dumnezeu-Tatăl le-a trimis pe Fiul
Său, chemându-i la o slujire mai presus de Lege şi la cunoaşterea desăvârşită a
binelui. El L-a trimis pe Fiul Său, pentru ca să-i izbăvească de povara
fărădelegilor, ca să-i cureţe de tina păcatelor. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul
Său ca să-i facă pe toţi fii ai Săi, ca şi ei să poată moşteni slava, mărirea
si comuniunea Sfântului Duh - viata nestricăcioasă, bucuria fără de sfârşit şi
împărăţia cerurilor. Însă, în loc să se pregătească fără preget a primi harul
Său şi a-L lăuda prin cuvinte de mulţumire, ei nu au făcut nimic din toate acestea, ci,
dimpotrivă, ei s-au ridicat împotriva Lui, respingându-L prin neascultare,
nesocotind semnele Lui. Apoi, după ce au înfăptuit toată fărădelegea, au ajuns
până la urmă să-L răstignească. Astfel, au primit osânda de a îndura chinurile
mai înainte vestite prin prorocii cei sfinţi. Căci spus-a unul dintre aceştia:
Dumnezeul meu îi va arunca de la Sine, că nu au ascultat de El. Să rătăcească
printre neamuri! [Osea 9:17] [...] Iar ei au fost lăsaţi pradă deznădejdii,
au fost risipiţi pe faţa pământului, Templul lor a fost mistuit de flăcări şi
Iudeea a fost călcată de picior străin."
Într-altă parte,
Sfântul Chiril aduce din nou în discuţie chestiunea aceasta şi
subliniază: „Dumnezeu S-a lepădat de ei, pentru că ei nu L-au ascultat; astfel
s-au risipit cu toţii şi s-au făcut rătăcitori printre păgâni. [...] Ia aminte
la faptele acestea şi le înţelege spre întărirea credinţei tale în cele spuse
aici. Căci, iată, au ajuns cu toţii pribegi şi străini în orice ţinut şi în
oricare cetate, nicăieri nu mai pot să-şi păzească slujirea curată după Lege,
dar nici nu voiesc să primească slava şi bucuria unei vieţi trăită după
înţelepciunea Evangheliei."
B.
Şi i-am zis: „Zile
fără număr vei sta aşa, nu vei desfrâna şi nu veifi a nici unui bărbat, şi Eu
voi face asemenea faţă de tine". Că zile fără de număr fiii lui Israel vor
rămâne fără rege, fără căpetenie, fără jertfă, fără stâlp de aducere aminte,
fără efodşifără terafimi. [Osea 3:3-4]
Fericitul Ieronim înţelege aceasta după cum urmează: „Osea vorbeşte de multe
ori despre Efraim sau despre Samaria, despre Iosif sau despre Izreel, despre
femeia desfrânată şi despre fiii desfrânării [cf. Osea 1:2], despre o femeie
adulteră încuiată în cămara soţului ei, petrecând multă vreme în văduvie şi în
doliu, aşteptând vremea întoarcerii bărbatului ei [cf. Osea 3:1, 3-4] "
Apoi se întreabă: „Cum aş putea dar să vorbesc despre o desfrânată luată de
soţie de către un proroc [cf. Osea 2:7; 3:3] altfel decât ca despre o
închipuire mai degrabă a Sinagogii decât a Bisericii neamurilor? Primită mai întâi
de către închinătorii la idoli, prin Avraam şi Moise, Sinagoga nu a primit acum
pe Mântuitorul şi astfel s-a vădit a nu fi credincioasă Domnului. Pentru
aceasta, s-a văzut lipsită de altar, de preoţi şi de proroci şi trebuie să
aştepte încă multă vreme după Bărbatul ei cel dintâi."
C.
Poporul Meu va
pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Şi pentru că tu ai trecut cu
vederea cunoaşterea Domnului, Eu te voi da la o parte din preoţia Mea. Şi
fiindcă tu ai uitat de legea Domnului, şi Eu voi uita pe fiii tăi. [Osea 4:6]
Sfântul Chiril al Alexandriei scrie: „Mulţimea de necredincioşi este
pe bună dreptate comparată cu întunericul şi cu noaptea: căci ai minţii
Luceafăr al dimineţii [cf. Zaharia 6:12, LXX] şi Soare al dreptăţii [Maleahi
4:2] răsar şi strălucesc în minţile şi în inimile celor ce cred; în schimb,
minţile şi inimile celor ce nesocotesc un dar atât de mare şi atât de vrednic
de primit sunt cuprinse de întuneric, iar raţiunea unora ca aceştia este
îngreunată de întristare." într-o altă omilie, acelaşi întăreşte: „Vezi
bine că Ierusalimul este asemănat cu noaptea; căci întunericul ignoranţei a
învăluit inimile iudeilor şi le-a răpit lumina ochilor. Şi pentru aceasta au
fost lăsaţi pradă distrugerii şi morţii."
Sfântul Ambrozie arată: „Dumnezeu îşi face cunoscută
osânda [cf. Osea 4:6], pentru faptul că ea a uitat de făgăduinţă, a uitat de
iubire, a nesocotit harul, s-a îndepărtat de calea ascultării şi a pierdut
astfel afecţiunea cuvenită ei ca soţie. El o mustră cu asprime, aducându-i
aminte de delicateţea şi de bu- na-cuviintă de care ar fi trebuit să dea
dovadă: Nu tu m-ai socotit între casnicii tăi, Părintele şi
garantul neprihănirii tale ?""
10. Milostivirea lui Dumnezeu faţă de poporul Său [Osea 11:8-9]
O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi,
Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adam şi te voi face ca
Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde! Nu voi dezlănţui
iuţimea mâniei Mele şi nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci Eu sunt Dumnezeu
atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te
prăpădesc. [Osea 11:8-9].
Sfântul Ambrozie vorbeşte despre blândeţea lui
Dumnezeu: „Cuprins de mânie şi de indignare, El totuşi pregetă, din iubire
părintească, să pedepsească după cuviinţă pe cel ce s-a abătut de la calea cea
dreaptă; căci, cu toate că iudeii îşi merită pedeapsa, Dumnezeu totuşi
zăboveşte la sfat cu Sine însuşi. Şi îndată îşi aduce aminte: Cum te voi
trece cu vederea ca odinioară pe Adam şi te voi face ca Ţeboimul! [Osea
11:8] - adică cele două cetăţi care, aflându-se în apropierea Sodomei, au avut
parte de soarta acesteia doar din pricina învecinării cu ea. Apoi adaugă:
Inima nu Mă lasă, mila Mă cuprinde, nu voi face după măsura mâniei Mele [cf.
Osea 11:8]."
■ Fericitul Ieronim se minunează: „Mare, minunată şi
cu neputinţă de cuprins în cuvinte este mila Lui!". „Dar Osea arată că
Cel Sfânt nu are nici un fel de amestec cu mulţimea necredincioşilor, căci El
spune: Eu nu voi intra în cetate [cf. Osea 11:9] ."
11.
Venirea lui
Antihrist [Osea 13:15]
Şi fiindcă el i-a dezbinat pe fraţi, vânt arzător îi
va aduce Domnul, din arşiţa pustiei, şi-i va usca vinele şi-i va seca
izvoarele şi ţara i-o va scoroji şi tot ce are într-însa mai de preţ [Osea 13:15 - apud Biblia lui Anania].
Sfântul Hipolit afirmă: „Luaţi aminte la cele scrise
de către Osea cu putere: în zilele acelea, Domnul va aduce vânt arzător din
pustie, şi le va usca vinele de apă, iar izvoarele le va seca [cf. Osea
13:15]. Şi acelaşi: Pentru că s-au răzvrătit împotriva Domnului, de sabie vor
cădea, iar fiii şi femeile lor vor fi duşi în robie [cf. Osea 4:1]. Ce poate fi
acest vânt arzător care vine dinspre răsărit, dacă nu tocmai Antihristul, care
seacă albiile râurilor şi pârjoleşte roadele pământului, pentru că inimile
oamenilor se abat după faptele lor? Motiv pentru care el însuşi le va fi dat
spre pierzanie, iar ei vor fi făcuţi robi, pentru toată necurătia
acestuia."
12.
Literatura
apocrifă
În literatura
apocrifa se arată că Profetul Osea a prevestit venirea lui Dumnezeu pe pământ,
întruparea Lui şi petrecerea Lui printre oameni, „când va apune soarele spre
Silom (Şilo) şi se va împărţi în două părţi. Şi se vor face doisprezece copaci,
urmând şi ascultând lui Dumnezeu Celui ce Se va ivi pre pământ; şi printr-Insul
se va mântui tot pământul". În Sinaxar este sugerat faptul că
aceşti doisprezece stejari i-ar simboliza pe cei doisprezece Apostoli.